Graficul zilei – Datoria publica pe cap de locuitor

Grafiul de mai jos prezinta Datoria Publica per capita. Tarile cu o povara mare pe cap de locuitor apar in centru, celelalte spre exterior. Romania are aproape 4000 USD/locuitor, in acceeasi liga cu Turcia, Albania sau Polonia si continua sa fie la un nivel general sustenabil, intre 30-60% din PIB.

Tarile in rosu au datorii publice care depasesc 100% din PIB si pot duce la o noua criza a datoriilor suverane, mai ales in Europa: Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia, chiar si Franta

Datoria Publica/locuitor

Courtesy of: Visual Capitalist

Sursa: Visual Capitalist

Alegerile 2016 intre ideologie si oportunism

Dacă în democrațiile occidentale lupta ideologică între partide a fost intodeauna în prim plan și ideologia a decis alegeri, în România această înțelegere a jocului democratic nu a prins încă, sau nu atât cât să pretindem că alegerile de la noi sunt decise ideologic. La 26 de ani de la unul dintre regimurile comuniste cele mai conformate ideologic, cel puțin teoretic, România încă deprinde obiceiurile democratice și învață din mers. Instituțiile care însoțesc de obicei o republică democrată de piață arată uneori ca un șantier bucureștean, cu macarale și utilaje blocate pe lângă schelete semiconstruite, pe lângă care viața merge înainte.

Viața merge înainte de 26 de ani, și mai ales pe hârtie așa a mers și democrația. Oamenii au fost chemați la vot, au ales, au plecat acasă, au ales din nou și nimic nu s-a schimbat realmente. Aceleași partide dislocate din corpul postcomunist al FSN-ului au împărțit puterea cu umbra partidelor istorice, în principal PNL, iar România continua sa fie o tara saraca.

O introducere în spectrul politic global

Odată însă cu creșterea exponențială a rețelelor sociale informația a început să se propage din ce în ce mai repede și cel puțin în bula de Facebook în care trăiesc mulți oameni apar primele dispute și polemici care să depășească cumva caricaturizarea primară a primilor ani după revoluție între comuniști și capitaliști. Apar nuanțele ideologice, cauzele sociale și politice, apropierile față de anumite moduri de a vedea societatea. Din păcate, aceste noi explozii de informație provoacă și multă confuzie, mulți participanți online la aceste dispute nefiind încă pregătiți și neavând experiență necesară pentru a depăși niște bias-uri de comportament dintre care cel mai important este cel de confirmare: ideile fixe atrag și urmăresc informație fixă, pe care o consumă în detrimentul a tot ceea ce nu corespunde propriilor valori.

În politică, principalele curente, care au înlocuit dihotomia comunism-capitalism este cea între stânga și dreapta. Chiar dacă conceptele sunt vagi și sunt folosite în diverse moduri, ele sunt aruncate fără discernământ de multe ori și fără a ști ce înseamnă în sine. Mulți oameni sunt șocați să afle de exemplu că sprijinirea familiei tradiționale este un concept de dreaptă, nu de stânga. Sau că mărirea taxelor este un concept de stânga, nu de dreaptă, indiferent de scopul pentru care sunt mărite (să reducă un deficit bugetar de exemplu).

De asemenea, confuziile semantice nu se opresc aici. Una dintre cele mai importante, nu doar pentru România, dar și la nivel global, este definiția liberalismului. În Statele Unite, „liberal” are o semnificație diferită de ceea ce se înțelege prin acest cuvânt pe vechiul continent. În State, liberalismul politic (reprezentat în principal de Partidul Democrat) este foarte apropiat de socialism. Principalele sale valori se bazează pe drepturile fundamentale la educație, sănătate, venit, etc. care presupun o intervenție în economie a Statului care să asigure prin coerciție aceste bunuri comune extinse. Astfel, liberalismul american este legat de conceptul de welfare state și se află la stânga eșichierului politic. Ca o paranteză, stânga și dreapta au apărut încă de la Revoluția Franceză când l’Assemble Nationale (un fel de parlament) așeza Aristocrația în dreapta (favorabila monarhiei si traditiei religioase) și mica burghezie și populația mai săracă în stânga (favorabile revolutiei si progresismului laic). De aici, conceptul de dreaptă a evoluat pentru a include interesele celor bogați, latifundiarilor, aristocraților și mai târziu capitaliștilor conservatori, iar stânga a înglobat interesele claselor de mijloc, ale țăranilor, și mai târziu masei de proletari. Mai jos o sinteză sumară a ceea ce presupune stânga și dreapta din punct de vedere politic și economic.

leftright-doctrines

În realitate contaminările ideologice au făcut că delimitarea strictă între principiile de stânga și de dreapta să nu mai fie atât de clară. Cel mai bun exemplu este fundamentarea economică a acestor doctrine și evoluția cuvântului „liberal”. Dacă în sensul clasic al cuvântului, dezvoltat de Adam Smith, JS Mill sau Locke, liberalismul era în primul rând legat strict de libertatea tranzacțiilor economice, acumularea proprietății private (celebra stare naturală a lui Locke în care aproprierea pașnică a proprietății stă la baza evoluției contractului social) și libera inițiativă economică care lăsate să funcționeze sub impulsul „mâinii invizibile” vor servi că fundament pentru dezvoltarea politică a societății. În timp, conceptul de „liberalism” a suferit modificări și nuanțe, mai ales după ce „liberalismul clasic” s-a confruntat cu criticile marxiste și mai târziu keynesiene. În prezent, ceea ce se înțelege prin „democrație liberală” în Europa sau prin „liberals” în Statele Unite are un puternic fundament socialist (Europa) și social (America) și este legat de ponderea mare pe care o are statul în economie, văzut că un vector esențial de asigurare a principiilor moderne „liberale”, aflate acum la stânga spectrului politic, nu la dreaptă cum era inițial. Liberalismul clasic își continuă expresia modernă printr-o semantica ușor diferită (neoliberalism, libertarianism) și continuă să aibe ca fundament economic un stat minimal ( în sensul lui Hayek sau Nozick).

Erezia ideologică a partidelor românești

Revenind la România și la următoarele alegeri, să încercam să observăm unde se situează principalele partide pe scara ideologică. Mă voi concentra pe cele trei forțe politice actuale care conform sondajelor au ponderea cea mai mare, anume PSD, PNL și USR.

Voi începe în primul rând cu un prim context european, și anume cum este împărțit parlamentul european între diversele grupări politice. Mai jos un tabel cu principalele grupări pe axa ideologică (am inclus doar grupările care includ europarlamentari români). Principala observație, care coincide cu politicile europene de welfare states este concentrarea spre stânga spectrului politic dar si reacția virulentă a dreptei extreme, materializată in evoluția UKIP în Anglia sau a Frontului National în Franța.

parlamentul-european

Ce se întâmplă însă în România? Primul pas pentru o analiză cât de cât eficace a spectrului ideologic este data de programele de guvernare ale celor 3 partide. Mai jos o prezentare succintă a principalelor puncte ale acestor programe:

sinteza-programe-electorale

Câteva concluzii care se impun la o prima vedere:
•programele PSD și USR sunt cele mai detaliate lateral, cu subcapitole pe diferite zone de dezvoltare. În timp ce programul USR este descriptiv, nu conține cifre, estimări de date etc., programul PSD excelează în acest sens cu foarte multe date și cifre venite, în opinia celor care l-au realizat, să susțină obiectivele asumate.
•Cifrele și statisticile prezentate de PSD și mai ales sursele de finanțare se bazează pe ceea ce au văzut realizatorii acestui program în globul de cristal: creșterea economică importanta din următorii ani.
•Programul PNL este cel mai succint și pare realizat în grabă, integrat într-un singur document pdf cu titlul „100 de puncte în completarea programului Ciolos”. Cam puțin pentru ambițiile electorale ale acestui partid și față de ceea ce așteaptă oamenii de la el.

Ultima concluzie o prezint separat pentru că e interesant să fie susținută de anumite date vizuale: anume polarizarea ideologică a celor 3 partide. Nici unul nu urmează o linie doctrinară fermă. Cel mai neobișnuit este programul economic al PSD, cu puternice accente de dreapta. În final, valabil pentru cele 3 grupări, măsurile economice pur socialiste se intersectează cu măsuri pur liberale (în sensul clasic). O altă observație: lipsesc din program referințele clare la dilemele liberale moderne: familia tradițională, mariajul de același sex, problema avorturilor, problema cultelor religioase. Și asta pentru că sunt subiecte sensible care presupun un anumit pariu electoral cu mare risc. De aceea abordarea acestor subiecte a fost una tangențială și colaterală, exprimată în „opinii personale” pe facebook și nu incluse ferm în programe. Este cazul opiniei față de biserică ortodoxă, niciodată fermă și clară, pentru că aici se pot pierde ușor sute de mii de voturi, după modelul Ion Iliescu din 1996, când pus în fața întrebării tăioase și ingenioase a lui Emil Constantinescu („Domnule Iliescu, credeți în Dumnezeu?”) nu a putut da un răspuns clar și decisiv, pierzând ulterior alegerile.

Mai jos am sintetizat cum se situează principalele măsuri ale celor trei partide pe axa ideologică. Nu e o măsură perfectă, bineînțeles, și se pot discuta multe asocieri, însă e un punct de plecare.
axa-psd

axa-pnl

axa-usr

PSD pare cel mai polarizat partid din punctul de vedere al măsurilor susținute: apar măsuri cu caracter profund socialist, virând spre planificarea centralizată (înființarea unui fond de stat de investiții, înființarea fabricilor  de stat în domenii cheie, restructurarea Unifarm, „primul salariu”…) care se întrepătrund cu măsuri de dreapta destul de clare (reduceri taxe, eliminare impozite diverse, eliminare CAS pentru anumite grupuri etc…). Toate acestea crează o confuzie ideologică pentru alegătorul care chiar urmărește măsurile propuse și implementarea acestora. În plus, dacă ne uităm la ultimii 26 de ani, ideologia a jucat un rol marginal în logica acestui partid, înlocuită cu oportunismul în fața unui electorat lax și nedispus întotdeauna să taxeze derapajele logice.

PNL trăiești în schimb poate cea mai pronunțată criză doctrinară, nereușind să împace idealurile liberalismului clasic cu mișcările politice profunde la care a participat în ultimii ani, culminând cu alianța USL. Alt reper politic oportunist care ne arată că măsurile teoretic de dreapta sunt contrabalansate de puternice accente intervenționiste (înființarea de fonduri agrare naționale, garanții de stat, subvenții, vouchere culturale etc…)

USR este o nouă construcție politică, care este cel mai puțin dependenta ideologic de conceptele clasice ale spectrului politic. E un partid reactiv, ca alternativă la politica ultimilor 26 de ani, împrumută mult din idealurile liberale americane, se adresează unei clase de alegători tineri și progresiști. Aici măsurile de stânga sunt asumate din acest punct de vedere al progresismului modern.

Eu cu cine votez?

Pentru alegătorii interesați de orientările doctrinare ale partidelor, informațiile de mai sus pot să fie un punct de plecare în deciderea unui vot, atâta timp cât măsurile sunt considerate realiste și realizabile. Nu e întotdeauna așa, și votatul român are și el experiența necesară pentru a înțelege că promisiunile dinaintea alegerilor și hei-rup-urile legislative au o mare motivație electorală. E important însă, pentru evoluția viitoare a modului în care se face politică în România, ca oamenii să se uite pe măsurile propuse și să le monitorizeze odată ce un guvern a fost investit. Acest tip de presiune e cel mai potrivit pentru a ne asigura că oferta electorală pe care reprezentanții noștri ne-o propun nu este doar o colecție de ciorne într-un sertar ci sunt supuse testării publice. în definitiv, fiecare dintre noi avem așteptări diferite despre cum vedem viitorul, ce măsuri credem că ne ajută pe noi sau mediul în care trăim și dacă aceste măsuri sunt respectate. Altfel votul nu va avea o valoarea reală, alta decât cea statistica.

 


Note:

pentru informatiile privind masurile incluse in programele celor trei partide am folosit datele de pe site-urile oficiale: programul PSD, programul PNL, si programul USR

De ce e important sa votezi informat – o harta istorica a alegerilor din Romania dupa 1989

Ce inseamna ca votam pe 11 decembrie? De ce e asta important? In primul rand pentru ca e un drept pe care romanii il pot exercita de foarte putin timp. Daca adunam toti anii traiti de toti actualii cetateni romani in viata,  o mare parte a acestora s-au petrecut intr-o perioada in care alegerile nu erau libere.Sau erau intr-un stadiu inca vag, cum a fost cazul in primii ani dupa revolutie.

Constiinta importantei votului a scazut usor dupa euforia primilor ani, iar acest lucru este important pentru ca la ultimele alegeri parlamentare au votat un pic peste 40% din cetatenii cu drept de vot. Restul de 60% (adica cateva milioane bune) traiesc intr-o tara pentru a carei conducere a decis o minoritate (adica doar 7.7 milioane de alegatori in 2012). Pe de alta parte este important sa intelegem ce asteptam cu adevarat de la oamenii politici pe care ii votam. Dupa 45 de ani de comunism, asteptarile unei mari parti a populatiei cu o mentalitate etatista au fost legate de ceea ce pot primi de la Stat, vazut ca o Providenta care le poate decide destinele. Alegerea reprezentantilor politici nu este insa despre asta, ci despre asigurarea ca acei oameni politici alesi vor administra bunurile publice in mod corect si in interesul celor alesi. Este o distinctie la care noi, ca popor, inca lucram si ultimele rezultate nu sunt intotdeauna concludente.

 

Un pic de context istoric

Sa ne intoarcem putin in timp. Suntem in 1864, data primului parlament unic al Romaniei. Data de nastere a unei persoane in varsta de 80 de ani de exemplu este mai apropiata de 1864 decat de ziua de azi.  Dar totusi in 1864 Romania era o constructie statala formata prin Unirea a doua principate aflate sub protectorat strain si in care votul era cenzitar, adica votau doar cetatenii care indeplineau anumite conditii de venit, iar acestia erau impartiti in clase sociale. O mare parte din sentori si deputati erau inca direct numiti de Domnitor. Femeile si servitorii nu puteau vota, nici falitii.

De atunci am trecut prin 2 razboaie mondiale, o dictatura interbelica, 45 de ani de comunism si 26 de ani de capitalism. In ultimii 26 de ani au reprezentat trecerea societatii de la un sistem totalitar la o democratie sociala de piata.

In tabelul de mai jos am sintetizat istoria politica a Romaniei dupa 1989. Am incercat sa pun in legatura culoarea politica ce a detinut puterea cu principalele eveimente interne si internationale si principalii indicatori economici si de dezvoltare.

romania1989

Concluziile sunt usor de surprins:

  • Romania a fost guvernata de un partid unic postcomunist in primii ani dupa revolutie
  • Partidele de dreapta au avut partea lor importanta de putere politica, cu rezultate la fel de proaste ca si guvernarea de influenta socialista
  • Prezenta ultimei mineriade in 1999 a insemnat ca disolutia autoritatii de stat a fost un fapt pana aproape de anii 2000. Consolidarea institutiilor democratice a inceput odata cu aderarea la NATO si UE.
  • Concentrarea politica: partidele politice au devenit din ce in ce mai putine, au inceput sa predomine  aliantele, de multe ori de ideologii conflictuale, cu scopul asigurarii puterii
  • Timp de 26 de ani au guvernat cam aceeasi oameni si idei. Nu a existat un real outsider la conducerea Romaniei care sa fi fost impus in mod democratic, cu exceptia guvernului Ciolos (care a fost numit insa fortat de circumstantele din octombrie 2015). Asta inseamna ca puterea politica a fost detinuta de doi poli politici masivi: partidul social-democrat (FDSN, FSN, PDSR, PSD) si satelitii acestuia pe de o parte si partidele de centru-dreapta (PNL, PNTCD, PDL) de cealalta parte

Alegerile parlamentare sunt importante pentru ca ele asigura formarea guvernului, care detine autoritatea de a decide pe cele mai importante aspecte de administratie interna. O istorie a alegerilor parlamentare de dupa 1990 e prezentata sintetizat in infograficul de jos, cu principalele partide care au intrat in parlament si scorurile acestora

alegeri-infographic

Unde s-au dus voturile in realitate

Cu o singura exceptie, in 1996, PSD a obtinut cel mai mare scor de fiecare data, insa asta nu i-a asigurat puterea. Voturile au fost stranse la cele mai multe alegeri, evidentiind o caracteristica importanta a alegerilor romanesti, de multe ori prost inteleasa: oamenii au incercat diverse combinatii politice, mergand de la monoblocul fesenist de dupa revolutie pana la CDR, coalitia diametral opusa nu mai tarziu de 1996. Au votat apoi coalitii intre PDL si PNL sau intre PSD si PNL. Puterea a fost impartita pe intreaga axa ideologica, intre democrat-socialisti si liberali. Din totalul voturilor exprimate la toate alegerile parlamentare, partidele de stanga au obtinut 18.8 milioane de voturi, iar cele de dreapta 19 milioane (exceptand voturile pentru partidele extremiste)

Chiar daca este comod sa spunem ca Romania de dupa 1989 a fost dominata de PSD la nivel politic, in realitate lucrurile nu au stat chiar asa. Demonizarea exagerata a PSD-ului exersata de o buna parte din media nu are din pacate ca rezultat decat antagonizarea si mai mare a votantilor acestora, iar efectul final este unul contrar asteptarilor. PSD este un partid rigid, care inca se hraneste dintr-un important vad electoral captiv, insa nu a fost la putere mai mult decat alte partide sau coalitii. Graficul de mai jos este edificator:

putere19892016

Votantii romani au incercat diverse oferte politice, cel mai devreme in 1996, intr-o tara care nu era membra a UE sau NATO dar care a votat masiv pentru o schimbare care atunci era greu de inchipuit. Teoria ca majoritatea electoratului romanesc este manipulat pentru eternitate pentru un partid sau altul pur si simplu nu tine. Oamenii pot si vor vota diferit daca li se ofera o alternativa viabila si daca cei care le cer votul ii angreneaza intr-un dialog deschis. Strategia curenta a partidelor de dreapta de a antagonia si ridiculiza votantii de stanga este din start perdanta, pentru ca nu ofera un dialog. Iar fara dialog nu poate exista schimbare de opinie.

In plus, asa cum am vazut, prezenta la vot este inca o problema dar si o oportunitate. 60% din alegatorii inscrisi pe liste nu voteaza, dar ar putea sa o faca. Ignorarea lor este de asemenea o tactica eronata, cu consecinte clar negative.

Ne aflam, poate dupa 20 de ani, intr-un nou moment in care avem de ales. Clasa politica care a avut puterea pana acum, de stanga sau de dreapta, nu a folosit-o decat rareri in interesul cetatenilor, si de multe ori fortata de evenimentele externe. Intr-o tara in care ultima mineriada a avut loc acum 17 ani, adoptarea si intrirea institutiilor democratice a reprezentat adevarata problema. Schimbul de putere intre stanga si dreapta s-a facut pe o fundatie de moravuri si birocratie cladite in 45 de ani de comunism, care au creat noua politica de tip clientelar dupa 1990. Asta este si motivul pentru care guvernarile de stanga si de dreapta au fost similare in ceea ce priveste coruptia, rezultatele economice proaste si cheltuirea eficienta a bunului public: nici o guvernare nu a actionat pentru schimbarea institutiilor anacronice si reformarea reala a acestora, fara impusul geopolitic dat de aliantele la care suntem parte.

E aici si o lectie importanta pentru alegatori. Acestia se pot uita in urma si vor putea trage concluziile informate pentru votul pe care il vor exersa. Adica daca este momentul sa dam puterea reprezentarii acelorasi oameni  ce au dominat politica timp de 26 de ani sau unora noi.

 

De ce a castigat Trump: uimitoarele particularitati ale votului american.

trmp3La momentul la care scriu aceste randuri, Donald Trump este presedintele ales al Statelor Unite. New York Times prezinta in timp real rezultatul alegerilor:

trump1In timp ce Donald Trump are 279 de electori, iar Hillary doar 218, dupa numararea majoritatii voturilor populare Hillary a fost votata de 59,248,749 americani iar Donald Trump de 59,096,015 cetateni. Cu peste 150,000 de persoane mai putin. Si totusi el va fi investit ca presedinte si nu castigatoarea votului popular. Cum e posibil ?

E posibil pentru ca in esenta, votul popular pentru alegerea Presedintelui este un vot indirect. Oamenii, desi pe hartie voteaza pentru un candidat, in realitate voteaza pentru alti oameni (numiti electori) care la randul lor se intrunesc intr-o ceremonie si voteaza presedintele. Oamenii voteaza in fiecare din cele 50 de State americane pentru un numar total de electori de 538. Pentru a castiga, un candidat trebuie sa fie ales de cel putin 270 de electori. Numarul de electori pentru fiecare stat e proportional cu populatia statului, cel mai mare stat, California avand de exemplu 55 de electori. Cu doua exceptii, numarul de electori din fiecare stat castigat de un candidat este decis in urma votului popular astfel : cine castiga majoritatea votului popular, castiga toti electorii statului. Adica daca un candidat castiga votul popular in California cu 51%-49% sau cu 90%-10%, va castiga in ambele cazuri toti cei 55 de electori, iar adversarul sau nici unul. Se poate deci, matematic, ca un candidat sa castige cele mai multe voturi populare per totalul celor 50 de  state, dar sa aiba mai putini electori pentru ca in statele cu o populatie mare a pierdut la limita (s-a intamplat asta de inca patru ori in istorie, ultima data in cazul Al Gore din 2000). Revenind la exemplul California, tot el explica de ce Hillary a castigat votul popular. California este cel mai populat stat american si modul in care au votat oamenii ieri acolo este redat mai jos, din aceeasi sursa, New York Times :

trump2

Hillary a fost votata in acest stat de 5.4 milioane de oameni, iar Trump de un pic sub 3 milioane. Victoria Lui Hillary este zdrobitoare, insa nu poate pleca acasa cu mai mult decat cei 55 de electori. Per total insa, cele 5.4 milioane de voturi explica de ce la final Hillary castiga votul popular dar nu si votul electorilor. Iata cum arata voturile in Florida, un important swing state :

trmp3

Aici situatia votului popular este mult mai stransa, iar Hillary este votata de 4,4 milioane de oameni. Insa nu primeste nici un elector din cei 29. E ca si cum cei 4.4. milioane de oameni care au votat pentru ea pur si simplu nu conteaza. Votul lor, daca ar fi stat toti acasa, sau daca votau 4,4 milioane, are in final aceeasi influenta asupra deciderii Presedintelui : zero.

 

E clar deci ca din acest punct de vedere sunt intemeiate protestele celor care sunt uimiti de faptul ca republicanul Trump a pierdut votul popular, dar a castigat Presedentia. Democratia indirecta, confruntata cu aceste cazuri incomode, nu prea mai pare o democratie. Un constat suparator cand vorbim despre Statele Unite ale Americii, leaganul democratiei moderne.

Realitatea este insa ca Statele Unite ale Americii reprezinta o federatie de state care se bucura de o autonomie ridicata, guvernate la nivel federal de diferite institutii. Chiar asta reprezinta forta democratiei americane, autonomia statelor pe de o parte, care pot decide in multe instante (de exemplu, tot in legatura cu votul, in unele state este ilegal sa fotografiezi buletinul de vot, nu si in altele) si forta institutiilor federale care asigura ca aceasta uniune sa functioneze ca o entitate unitara, cel putin vazuta din exterior. Toate aceste institutii federale si la nivelul fiecarui stat sunt legate de un sistem complex de checks and balances. Iar sistemul de vot prin electori face parte din acest sistem, desi a fost instaurat in secolul XIX si pare anacronic. Dar revenind la ideea de republica federala, forma de guvernamant a Statelor Unite, sistemul de reprezentativitate prin electori are un avantaj: ofera fiecarui stat federal posibilitatea sa isi aleaga acesti electori si sa conteze pe scena mare a deciderii Presedintelui Federatiei. Daca votul ar fi fost direct, atunci rezultatul ar fi suferit de un alt tip de distorsiune, pentru ca atunci castigatorul ar fi fost decis de marile aglomeratii urbane (New York, California, Florida etc), in detrimentul statelor cu o populatie mai mica. Reprezentativitatea la nivel federal ar fi avut de suferit. Votul prin electori elimina aceasta problema si ofera forta de decizie si statelor mai mici iar candidatii vor fi nevoiti sa ia in considerare si politicile acestor state.

Oricum ar fi, problema votului prin electori ramane una importanta si preocuparile de a il reforma sunt legitime.

In final, pentru ca lucrurile sa fie si mai interesante, chiar daca Trump  a castigat electorii necesari pentru a fi investit (cel putin 270), exista posibilitatea teoretica ca acei electori sa nu voteze conform vointei populare si in decembrie acestia sa o voteze pe Hillary. Pot exista ceea ce se numeste faithless electors, cei care desi au primit mandat din partea statului sa voteze cu un candidat, pot in teorie sa il aleaga pe altul. Constitutia SUA nu interzice explicit acest lucru, desi multe state au legiferat impotriva acestei practici. Iar daca prin faithless electors un candidat va fi votat de mai putin de 270 de electori, Congresul va fi cel care va decide Presedintele si Vicepresedintele.

Asa cum stau lucrurile acum insa, Presedintia lui Trump este solida si America, si intreaga lume, trebuie sa se obisnuiasca cu aceasta realitate, oricat de fantasmagorica ar fi parut ea acum ceva timp. Si, vorba presedintelui in functie, maine va rasari din nou soarele si americanii o vor lua de la capat. Si odata cu ei, lumea intreaga

De ce suntem o tara saraca

 

Desi sentimentul general este ca Romania este mult in urma tarilor dezvoltate, si exemple sunt multiple pentru o astfel de concluzie, foarte putine sunt analizele care sa arate cauzele unei astfel de situatii. Superficialitatea cu care se trateaza aceasta problema la nivel national oglindeste de multe ori discursurile sforaitoare ale politicienilor, adesea taiate intr-un limbaj de lemn si care nu aduc nici un element de noutate pentru intelegerea cauzelor reale. Romania este o tara saraca suna ca un verdict dur, insa comparatia cu cele mai bogate tari nu poate duce decat la o astfel de concluzie. De asemenea, afirmatia este generala si sunt necesare detalii, dar chiar daca imcomoda, ramane o realitate. E important sa intelegem sursele si mai ales cum puteam sa facem ca tara in care traim sa mearga intr-o directie mai buna.

 

Cateva date statistice

Orice analiza concreta a saraciei sau bogatiei la nivel macro trebuia sa ia in calcul dimensiunea materiala a acesteia. Cele doua etichete se pot referi bineinteles la multe tipuri de saracie si bogatie care sa nu aiba legatura cu materialitatea, insa dimensiunea materiala a bogatiei, mai ales cand vorbim despre o tara in ansamblul ei este prioritara in orice analiza.

Iarasi, nu voi incerca sa discut latura morala a bogatiei sau saraciei. Saracia, mai ales cea personala, nu este neaparat un defect si nici o virtute, la fel si bogatia iar aprecierile in legatura cu moralitatea tind sa aiba loc cand bogatia exista, sau cel putin cand nevoile materiale de baza ale unei societati sunt indeplinite. Nu este cazul in Romania inca, unde majoritatea clasamentelor privind nivelul de trai si accesul la nevoile moderne de baza ne plaseaza la coada.

De asemenea, definitia bogatiei pe care o inteleg aici are legatura cu calitatea resurselor materiale si umane si modul in care aceastea sunt folosite pentru a produce bunuri si servicii mai multe si de o calitate mai buna. Bogatiile naturale sunt irelevante daca nu sunt utilizate cum trebuie. La fel si cele umane.

O masura des utilizata pentru a masura bogatia unei tari este calculand Produsul Intern Brut pe cap de locuitor. Este o masura care are dezavantajele ei si sunt multe voci care incep sa o conteste, desi e greu de propus altceva in loc care sa fie la fel sau mai obiectiv. Dar exista o corelatie clara intre starea de multumire subiectiva a locuitorilor unei tari si nivelul PIB-ului pe cap de locuitor. Corelatia nu inseamna cauzalitate, dar are insemnatatea sa statistica si oricum pentru a obine cauzalitatea reala ne trebuie date si algoritimi care sunt greu de pus in practica in acest moment la nivel macroeconomic.

Mai jos este un grafic care arata evolutia PIB-ului pe cap de locuitor pentru Romania in anii care au trecut de la Revolutie, in comparatie cu cateva tari precum Elvetia si Germania, media UE, media mondiala si tarile cu cel mai mic nivel al acestui indicator la nivel mondial. Cifrele sunt in dolari americani la preturi curente

pib-romania-comparatieSursa datelor este baza de date a Bancii Mondiale iar concluziile sunt vizibile:

  • Ca PIB/cap de locuitor suntem mai aproape de tari ca Burundi decat de media Uniunii Europene. Un constat suparator
  • Fata de media mondiala, suntem un pic sub medie, adica mediocri. Elvetia se afla cu mult in fata, desi de exemplu distantele geografice sunt relativ scurte: pana in Elvetia sunt 1700 de km. Urmatoarele tari cu un PIB/cap de locuitor substantial mai mic decat al nostru si pe aceeasi raza fata de Elvetia se afla in nordul Africii.
  • La multe din tarile de pe raza respectiva cu PIB mai mic sau apropiat decat al nostru putem gasi explicatii plauzibile: populatie mica si neomogena, razboaie, tensiuni sociale si politice care le-au marcat istoria, lipsa resurselor naturale. Noi nu putem aduce in discutie astfel de factori, cel putin nu in perioada recenta

Stim deci unde suntem. Trebuie sa intelegem si de ce suntem aici si care este pana la urma specificul saraciei din Romania.

Specificul si sursele saraciei in Romania

De ce unele natiuni sunt mai bogate si altele mai sarace a reprezentat una dintre cele mai alunecoase si importante intrebari ale stiintelor sociale. Adam Smith in secolul XVIII si-a bazat Avutia Natiunilor pe incercarea de a intelege aceste diferente. Alti economisti, de la Marx pana la Keynes si economisti contemporani si antropologi precum Jared Diamond si Daren Acemoglu au incercat explicatii diverse:  geografice, culturale, institutionale, istorice, contextuale, demografice, pandemice etc. Toate spunand multe adevaruri dar lasand si loc pentru alte interpretari si incongruente. Intrebarea deci ramane valabila nu doar pentru Romania, dar e interesant sa introducem si tara noastra in aceasta disputa.

Explicatiile pentru bogatia de care vorbim in cazul de fata sunt in primul rand granulare: sunt explicatii profunde si care tin de la caz la caz asa cum si explicatiile pentru cum unii romani sunt bogati si altii sunt saraci au si o mare latura personala. Sunt asocieri cu lipsa de educatie, cu norocul, cu lipsa de discernamant, cu capacitatea personala a fiecaruia, dar si cu presiunea unei societati corupte, schimbarea formelor de guvernamant, contextul istoric si accesul la institutii moderne. Toate aceste lucruri, impreuna cu efecte macroeconomice si geopolitice si-au spus cuvantul si au determinat evolutia bogatiei acestei tari.

Discutia despre specificul romanesc cred ca trebuie sa inceapa cu putin context istoric. Site-ul waitbutwhy.com a facut o analiza interesanta a istoriei orizontale, punand in relatie diversele personalitati istorice din fiecare generatie pentru a vedea mai bine contextul fiecarei epoci. Ma voi inspira din acest exercitiu si in tabelul de mai jos voi introduce pe orizontala cele mai importante personalitati ale fiecarei generatii (la fiecare 30 de ani) in comparatie cu personalitatile mondiale din aceeasi epoca si voi adauga si o ultima coloana care mi se pare foarte relevanta in cazul de fata: care era forma de organizare sociala si politica de la vremea respectiva (lista cu personalitati nu este exhaustiva, bineinteles, si functioneaza ca o ancora pentru a intelege mai bine contextul epocilor respective)

Iata rezultatele:

istoria-orizontala

De ce mi se pare acest tabel relevant pentru evolutia saraciei in Romania? Pentru ca putem sa urmarim fiecare generatie cu oamenii care au ramas in istorie si care au contribuit intr-un fel sau altul la evolutia tarii in care au trait fiind in acelasi timp determinati de spatiul socio-economic respectiv. O prima observatie: o mare perioada din ultimele 2000 de ani Romania a evoluat fara institutiile democratice si de checks and balances specifice unui Stat modern. Institutiile feudale au existat intr-o forma sau alta pana in secolul al XIX iar independenta/autonomia reala a Tarilor Romane a fost o exceptie in toata aceasta perioada. Dar odata cu reformarea institutiilor, introducerea unei constitutii, chiar primitive precum Regulamentul Organic, abolirea sclaviei si organizarea unor alegeri la care sa participe toate paturile sociale, Romania a cunoscut o perioada de evolutie comparabila cu cele ale Vestului, mai ales in perioada monarhiei constitutionale. Acest lucru este vizibil si in progresele inregistrate in societate, in cultura si stiinta, cu aparitia primilor savant si artisti de renume mondial. Alte observatii sunt aproape anecdotice, si cele mai mari diferente de evolutie sunt vizibile in Evul Mediu, in comparatie cu ce exista pe continent si in lume la acea vreme.

Acum ar fi interesant sa corelam aceaste fotografii istorice cu evolutia masurii nivelului de trai. Maddison Project a incercat sa estimeze nivelul PIB-ului pe cap de locuitor in ultimii 2000 de ani si am extras o serie de date si pentru Romania, cu mentiunea ca datele respective sunt calculate in dolari PPP (purchasing power parity) la nivelul anului 1990:

historical-gdp

Concluzia este simpla: daca la sfarsitul secolului 19 si inceputul secolului 20, PIB-ul pe cap de locuitor a evoluat oarecum aproape de media europeana, distanta intre cele doua masuri s-a marit insa odata cu instaurarea regimului comunist, dar si dupa 1990, revirimentul de dupa anii 2000 oprindu-se brusc in bula speculativa din 2008 (caracteristica celei mai importante cresteri economice de dupa 1990 fiind din pacate umflarea consumului pricinuit de bula speculativa si mai putin factorii structurali bazati pe technologie, inovatie si investitii reale)

Poate cel mai important factor care a stat la baza cresterilor economice ale economiilor performante moderne l-a reprezentat investitiile in noile tehnologii, in cercetare si dezvoltare si in capital uman pregatit. Lipsa acestor resurse este de asemenea o explicatie pentru ca tari ca Romania, desi cu o populatie relative numeroasa si resurse naturale de o calitate comparabila cu orice tara din Europa, nu au reusit sa creeze prosperitate si sa micsoreze distanta de dezvoltare fata de tarile dezvoltate.

Graficele de mai jos arata doi indicatori care mi se par importanti in acest sens: procentul de cheltuieli cu cercetrarea si dezvoltarea din PIB si numarul de cereri de brevete adresate Agentiei Europene de Brevete de investitii.

rd-brevets

Conform datelor Eurostat, Romania este pe ultimul loc ca si cheltuieli R&D, cu doar 0.38% din PIB. Prin comparative, Bulgaria are 0.8%, iar media europeana este pe la 2%. In plus, in 2012 (ultimul an pentru care Eurostat detine date complete), Romania inregistra 3 cereri de brevete pe un million de locuitori. Germania inregistra 270, iar media europeana este de 111.

In aceste conditii, explicatiile pentru care Romania este o tara saraca incep sa fie mai clare. Fara sursele cresterii economice si cu o educatie precara care a imobilizat capitalul uman intr-o subdezvoltare continua, sansele sa cream bogatie s-au micsorat.

Vorbesc despre educatie pentru ca o educatie sustinuta si coerenta creeaza capitalul uman necesar sustinerii unei economii performante. E atat de simplu. Si aici, Romania este mult in urma. Sunt multe statistici care arata acest lucru, dar cel mai important mi se pare nivelul indicatorului de invatare de-a lungul vietii (lifelong learning): tabelul de mai jos (sursa Eurostat) arata procentajul populatiei active intre 25 si 64 de ani agrenate in programe de training si invatare.

lifelong-educationAici diferenta fata de celelate tari din Uniune este si mai flagranta: in 2015 doar 1.5% din populatia activa a  Romaniei era angrenata in training. In Bulgaria procentul este de 2% iar in Danemarca (aflata pe primul loc) este de 31%. Iata inca o sursa vizuala a lipsei de bogatie a Romaniei.

Suntem inca un popor in constructie, iar acest lucru este evident. Statisticile par seci insa ele arata ca deficiente exista atat in creare si intretinerea institutiilor specific unei democratii liberale de piata, in  eficienta populatiei active, a capitalului si a resurselor naturale utilizate, si in modul de a intelege si aplica noile tehnologii si invatarea acestora la scara nationala pentru a asigura competitivitatea. Nu ar trebuie sa mai cautam vinovati in exterior ci sa incepem un ritual de crestere in interior, iar acest lucru presupune in primul rand se ne uitam la unde suntem acum si sa incercam sa schimbam concret elementele care pot asigura bogatia in viitor.

Suntem saraci ca natiune pentru ca nu inovam si pentru ca investim putin in educatie iar cei mai buni elevi si studenti pleaca. Varsta la care cei mai buni romani pleaca din tara pentru a invata sau munci in alte tari se reduce continuu: nu conteaza cei doi copii din clasa care sunt olimpici, conteaza restul de 28 care nu sunt. Ne putem mandri desigur cu numarul de olimpici, dar diferenta intre cei cativa olimpici din scoala si restul scolii este colosala. Iar pentru a avea o economie competitive trebuie ca aceasta diferenta sa scada prin implicarea si creserea nivelului de educatie a cat mai multor elevi/studenti. Aceeast situatie este valabila si pe piata muncii.

Bogatia ca natiune nu vine neaparat din bogatia materiala ca individ sau familie, desi saracia nu e o virtute. A fi bogat la nivel personal inseamna sa incerci sa faci mai bine si mai mult pentru tine si pentru comunitate, iar acesta nu este un pacat ci o calitate care aplicata la scara nationala poate duce la bogatie. Din pacate in Romania se poarta inca gratificarea pe termen scurt, spoiala, superficialitatea si furtul, pana si cel intelectual. Iar modelele create sunt replicate cu consecintele de rigoare.

Un alt specific al acestei tari este inegalitatea in bogatii. Inegalitatea este o trasatura constanta a capitalismului mondial, urmand principiul paretian de 80/20, dar sunt zone in care clivajele sunt mult mai puternice. La noi exista o diferenta foarte mare intre foarte putini oameni care castiga peste medie si chiar foarte bine, si o mare masa a populatiei care castiga un salariu minim. Cei mai bine platiti 20% castiga de 7 ori mai mult decat cei mai prost platiti 20%

Cei mai bine platiti sunt putini, traiesc intr-o bula, in general in marile orase si au acces la cultura si oportunitati insa de multe ori sufera de iluzia egoismului. Exista insa viata in afara bulei, adica in restul Romaniei, realitate care pare sa nu fie inteleasa de multi. Inegalitatea este naturala, cineva va munci mai mult si e normal sa castige mai mult si este o consecinta direcat a competitiei naturale. Nu este in sine un defect al sistemului, asa cum sustin socialistii si comunistii, insa in Romania inegalitatea nu a fost  doar o consecinta a muncii, ci a predispozitiei de a fura in anii de dupa revolutie cand lipsa acuta a institutiilor democratice a creat o stare de homo homini lupus. Acest lucru a creat ulterior resentimente, tensiuni sociale si o mare parte a populatiei a ramas captiva intr-o saracie depresiva care a fost exploatata electoral de majoritatea partidelor. Acest lcuru a perpetuat insa saracia generala a Romaniei.

Ce facem mai departe

Construim institutii cu adevarat democratice si le consolidam pe acelea care respecta initiativa individuala, investitia in educatie si tehnologie.

Putem de asemena incerca sa intelegem microsocial ce ne poate face pe fiecare mai bogat, nu doar material. Sa invatam sa ne uitam la alte modele si sa intelegem ca succesul, atat personal, cat si ca tara, presupune munca. Putem sa muncim  ca Nadia si Hagi, nu ca oamenii politici. Si daca facem fiecare asta, poate viitorii oameni politici nu vor mai fi exemple negative.

Putem de asemenea sa-i convingem pe ceilalti si sa evitam sa perpetuam fracturile sociale. Sa iesim din propria bula. Multi ne plangem ca din impozitele noastre sunt platite servicii pe care oricum nu le utilizam sau sunt platiti asistatii social si ca poate nu ar trebui sa o mai facem. Sa ne mai gandim odata. O tara nu poate creste decat daca sursele de crestere sunt diseminate la nivel national. O minoritate a populatiei  care o duce bine nu poate ramane mult timp asa daca majoritatea traieste in saracie si resentiment. Sistemul trebuie sa mearga pentru toti sau cel putin sa ofere sanse credibile fiecaruia, dar sa si taxeze lenea si hazardul moral.

Putem fi mai atenti cum se cheltuie impozitele noastre si sa facem presiuni ca acestea sa fie utilizate mai eficient, in puncte cheie. Sa se investeasca in educatie, in noile tehnologii, in cercetare si dezvoltare si sa se asigure un cadru propice pentru firmele care investesc in aceste domenii. Uneori asta inseamna ca pur si simplu birocratia Statului sa se dea un pic la o parte. Mai mult Stat nu inseamna mai multa crestere economica, de fapt de multe ori relatia este inversa. Dar un Stat ineficient, nereformat, netransparent si rigid poate influenta negative sursele de crestere.

Putem de asemenea sa facem mai mult pentru ca sistemul de educatie al populatiei tinere sa fie mai eficient si sa asigure reducerea diferentelor intre putinii olimpici si restul elevilor. E necesara o monitorizare a tuturor institutelor de invatamant, modificarea programelor, motivarea cadrelor didactice pentru a evita excluziunea sociala care va fi o realitate pentru multi copii de care nu se ocupa nimeni si care vor ramane in afara societatii.

 

 

De ce oamenii voteaza prost in Romania

Votul nu este vazut ca un drept castigat, cel putin nu de majoritatea populatiei. E doar o realitate administrativa care s-a adaugat dupa 1990 altora deja existente. Poti trai foarte bine si fara sa votezi intr-o tara in care gratificarea imediata este regula. Si asta vine dupa 50 de ani de regim comunist unde populatia a fost impartita intr-un metropolis cu nomenclaturisti si familiile lor pe scare de sus si restul populatiei abonate la munca de jos si la ratia de carne de duminica. Democratia romaneasca nu a venit dintr-o nevoie ideologica de schimbare, ca dovada ca Ratiu si Coposu au fost pictati in mentalul colectiv al maselor ca dusmani ai poporului, ci dintr-o logica a neajunsurilor.

De aceea traiul pe termen scurt si vantoarea gratificarii imediate a inlocuit traiul in comunism. Votul a fost doar o lozinca teoretica, folosita pe post de turnichet stricat catre o democratie veritabila. Doar atat. Intreaga strategie a partidelor politice dupa 1990 a fost cum sa manipuleze cat mai multi din oamenii care se trezesc ca voteaza. De aceea s-a votat prost in Romania si se va mai vota.

Dar nu atat votul este important cat ceea ce reprezinta el. In Romania trebuia sa reprezinta acordul solemn intre populatie si reprezentantii acesteia pentru ca alesii sa faca sa functioneze bunurile comune. Dar in realitate, votul nu a insemnat decat modul in care un partid sau altul a castigat puterea. Ce se intampla dupa asta, nu prea a contat in termeni de bun public. Votul a fost vazut drept o invitatie la coruptie, cu o populatie complice si incatusata intr-o exasperanta stare vegetativa.

Era si greu ca votul sa rezolve cea mai mare problema a democratiei in Romania: trecerea fluida a zecilor de mii de persoane din vechiul aparat comunist si a familiilor acestora, in noua ordine capitalista. La suprafata sotii Ceausescu au murit impuscati in fata plutonului de executie insa in spate zeci de mii de nomenclaturisti si familiile acestora s-au transferat invizibil din comunism in democratie. Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Acesti oameni nu au disparut, privilegiile nu le-au fost luate, ci pur si simplu s-au transformat din Dom’ Tovaras in Dom’ Director. Daca privim cu atentie ii vedem inca in functii din companii de stat, in parlament, in comisii, in secretariate de stat, in armata, in servicii. Iar pe copiii lor in BMW-uri, Mercedez Benz si la cafenelele de lux din Dorobanti.

Votul nu a rezolvat aceasta problema pentru ca votul a fost complice. In fata Iliescu castiga cu 80%, in spate se transformau domnii tovarasi in domnii directori ai capitalismului. Astazi, in epoca Facebook, lucrurile sunt mai vizibile, dar votul e tot pentru multi dintre cei cu scheletii comunismului in dulap.

De aceea romanii continua sa voteze prost. Din lasitate sau resemnare, nu au permis optiuni. Iar cand acestea au aparut, cineva a furat iar startul.

Cum am alergat un semimaraton montan

Am intalnit o formulare interesanta intr-una din cartile lui Nassim Taleb, si anume faptul ca organismul uman functioneaza dupa principiul „ceea ce nu folosesti, se pierde”, spre deosebire de o masina mecanica de exemplu, care se uzeaza prin exploatare. Ideea este ca daca nu incercam sa fortam o viata activa pentru corpul nostru, aceste se va retrage intr-o rutina surda iar principalele resurse fizice se vor pierde prin inactivitate. In primul rand muschii, atrofiati de miile de ore de sezut  la birourile economiei romanesti, dar si capacitatea mentala care nu mai are avantajul energiei pe care ti-o da o viata activa

Acest sindrom al sedentaritatii este perfect vizibil in jurul nostru, unde rata de imbolnaviri datorate alegerilor gresite de viata, nutritie proasta si lipsa de exercitiu este una dintre cele mai ridicate din Europa. Daca ne uitam in jurul nostru, poate 7 din 10 adulti sunt suprapoderali si extrem de nepregatiti fizic. Educatia fizica nu e doar o ora pe care profesorii nostru o foloseau pentru a mai indesa cateva ore de matematica, ci o realitatea a omului modern pe care fiecare dintre noi ar trebui sa si-o insuseasca in timpul vietii, sau macar sa fie constient de aceasta arie de invatare. Alegerea finala ne apartine fiecaruia.

Bariera pentru o viata mai active este in primul rand mentala. E un amestec intre ce aflam de la altii si ce ne spunem noua insine, asezonat cu tendinta inconstienta a creierului nostru de a urma o rutina cat mai comoda. Societatea moderna, aflata la apogeul tehnologic si informational scurteaza distantele si mareste sedentariatea oamenilor, care comunica de pe loc, uitand sa-si foloseasca resursele fizice asa cum a intentionat natura. Pur si simplu corpul uman, construit in milioane de ani de evolutie, nu este adaptat pentru inertia moderna ci pentru un stil de viata mai alert, fizic, in miscare. Negarea acestei realitati vine din pacate cu o nota de plata mare, atat pentru fiecare cat si pentru societate. In Romania, unde lipsa de educatie cronica merge mana in mana cu un sistem de sanatate subred, acest cocktail este unul exploziv, cu efecte dramatice pentru societate si viitorul acesteia.

Lucrurile se pot schimba insa si se schimba, chiar daca intr-un ritm mai lent. Daca acum cativa ani daca alergai pe strazi erai privit ca un dereglat, un ciudat, acum bariera informationala a inceput sa fie sparta si din ce in ce mai multi oameni sunt deschisi activitatilor sportive, mai ales din categoria middle class sau a corporatisitilor. Apar concursuri de amatori, de alergare, bicileta, triathlon sau duatlon care de la an la an atrag concurenti din open space-uri care vor sa schimbe ceva. Salile de sport au devenit mai multe, mai bine dotate si mai ieftine.

Un semimaraton montan inseamna 21 de km alergati pe un traseu cu diferente de nivel importante, cu urcusuri si coborari tehnice si potential periculoase. Este o proba care necesita un efort de vointa important si o pregatire inteligenta. La extrema cealalta a sedentarilor se afla cei foarte entuziasmati de alergare dar care se expun accidentarilor pentru ca nu se pregatesc suficient inainte de un marathon sau semi marathon. Alergarea este un process traumatic pentru corp, mai ales pentru incheieturi si muschi si trebuie sa fie intreprinsa dupa o perioada de pregatire, mai ales pentru cei care vin direct de la monitorul calculatorului. Entuziasmul nu tine loc de planificare, asa ca pentru a nu risca accidentari e nevoie de o abordare graduala. Gratificarea termenului scurt, cu care ne-a obisnuit consumerismul salbatic, nu este o solutie.

Cand m-am decis sa alerg primul semi-marathon montan aveam deja la active cateva maratoane cu bicicleta si un semi-marathon pe asphalt, chiar daca impinse pe multi ani, fara o consistenta clara. In plus am pus in practica o strategie de pregatire bazata pe elemente de cross-training pentru o pregatire adecvata a corpului, lucru pe care l-am invatat in timp, de multe ori fortat de alegerile gresite anterioare. Cu o luna inainte m-am axat pe doua directii care sa ma ajute sa ma prezint optim in ziua alergarii, sa reduc cat mai mult riscul accidentarilor si sa pregatesc organismul obisnuit cu rutina lucurului intr-o multinational.

In primul rand alimentatia: pentru cineva care lucreaza la birou, fata in fata cu deadline-uri sacaitoare, tentatia mesei rapide, de tip fast-food este o realitate. Am incercat insa sa fac alegeri constiente si sa elimin cat mai multe din alimentele procesate si sa le inclocuiesc cu surse naturale de proteine, carbohidrati complexi si grasimi. Pentru proteine sunt de preferat carnea de pui, ton, curcan si vita hranita ecologic (nu este foarte usor sa gasesti in Romania astfel de carne, dar la raioanele de carne congelata ale supermaketurilor se pot gasi si surse ecologice), ouale ecologice, branza. Pentru carbohidrati,  legumele verzi si de sezon (dovlecei, vinete, ardei, rosii, morcovi, salata, varza de bruxelles, sparanghel, cartofi dulci), foarte putin orez si bulgur. Pentru grasimi, uleiul de masline, uleiul de cocos, nucile si avocado. Constientizarea propriei alimentatii este esentiala pentru a-ti pregati corpul pentru un efort fizic intens si neobisnuit, mai ales pentru cei care nu se mai pot baza pe anii tineretii sa acopere efectele unei diete dezordonate.

Antrenamentul propriu zis este al doilea stalp al unei bune pregatiri: am fixat trei antrenamente cu greutati pe saptamana, divizate in functie de partea corpului antrenata: unul pentru partea inferioara (picioare si abdomen), unul pentru partea superioara (piept, umeri, spate) si ultimul pentru intreg corpul (exercitii complexe si explosive bazate pe indreptari, kettlebells, burpees etc). Am incercat sa sustin alte 3 antrenamente cardio pe saptamana formate din alergare, aparat de vaslit si bicicleta. Duminica am rezervat-o relaxarii si recuperarii iar in acest sens se pot avea in vedere activitati precum yoga care ajuta si la mentinerea mobilitatii si flexibilitatii organismului, esentiale pentri orice program intens de activitate fizica.

Nimic insa nu te poate pregati cu adevarat pentru o proba de anduranta decat realizarea faptului ca esti singur cu propriile ziduri imaginare din care incerci sa iesi. E in primul rand o lupta mentala cu rutina pe care creierul tau de corporatist a invata-o in fiecare zi si pe care o aplica in bucla, din comoditate si care iti sopteste ca nu e un lucru foarte bun sa iesi din ea. Odata ce ai depasit aceasta himera, totul e mai usor. Nu foarte usor, pentru ca realitatea din teren are intotdeauna grija sa-ti ofere alte si alte provocari. La inceput e o lupta impotriva propriului corp, pe care il simti ruginit si inertial. Dinamica, abrupta, este un soc fizic, pune in miscare resurse putin utilizate pana atunci. Oboseala devine un semnal strident dar cu fiecare pas si cu fiecare portiune alergata te simti castigator, cate putin si poti sa uiti de durere. La munte, traseul include urcari, evident, si in functie de zona, acestea pot fi atat de abrupte incat simpla vizualizare a inclinarii provoaca o durere surda, anticipate. Dar mergi mai departe, urci mai departe si ceea ce parea insurmontabil este acum in spate.

Ai putea crede ca pe coborare e mai usor, dar nu este. Fortele care actioneaza asupra genunchilor sunt de peste sapte ori mai mari decat cele obisnuite. Aici iti amintesti cat de importante sunt antrenamentele colaterale, cu greutati. Diversificarea aceasta iti intareste tendoanele si articulatiile, care fac fata cu success la un stres mai puternic. Coboratul pe munte, printre buturugi, prin santuri, jgheaburi si pietre este un exercitiu care iti forteaza intregul organism sa functioneze la o capacitate neobisnuit de inalta: de la atentie la echilibrare inconstienta, la automatismul de a pune fiecare pas acolo unde este cel mai efficient si unde risti cel mai putin o accidentare sau o cadere. In unele momente ai constiinta modului in care intregul tau organism functioneaza in unison, ca o masinarie bine unsa si ca, pe undeva, asta e modul natural in care ar trebui sa te misti.

Pe masura ce kilometrii cresc si auzi vocea tracker-ului in casca, care te informeaza robotic ca ai facut 5, 10 sau 15, senzatiile se dilata si se contracta in functie de starea organismului. Oboseala este o umbra care se insoteste permanent, amintindu-ti ca esti un amator inscris intr-o cursa de anduranta. Adrenalina insa te ajuta sa simti ca zbori pe anumite portiuni mai accesibile, iar peisajele montane, inchise in acea liniste surda a naturii te fac sa simti legatura primordial cu elementele. Endorfinele eliberate in creier te fac sa uiti de durere, pe moment. E un fel de meditatie constienta, cand te gandesti la aici si acum.

La final nu-ti ramane decat sa te bucuri ca ai terminat ceva ce parea atipic pentru stilul tau de viata. O mica victorie personala care te face sa ai mai multa incredere ca poti mai mult. Dupa un astfel de marathon, recuperearea fizica poate dura cateva zile bune, luptandu-se cu febra musculara si alte dureri, insa recuperarea mentala a inceput deja si asta este adevaratul castig. Plusul de incredere si de forta se transfera intr-un plus de productivitate in activitatea ta din fiecare zi. Aceste mici plusuri individuale pot avea un efect general important si poate vor contribui ca in viitor sa vedem mai putini batrani pe strada care se chinuie vizibil si traiesc intr-o permanenta durere, prizonieri ai unei societati care nu are resurse sa le ofere assitenta de sanatate si care nu gaseste resurse sa construiasca programele necesare pentru ca tinerii sa poata constientiza de mici beneficiile unei vieti active. Un stat inert dupa communism, in care activiattea fizica a fost privita ca pe un moft, tratata cu indiferenta si dispret si unde, de la an la an, avem tot mai putin sportivi, iar la jocurile olipmpice asteptam, ca pe Godot, prima medalie care nu mai vine. In tot acest timp, efectele unei populatii neobisnuite cu activiatea fizica vor fi devastatoare pentru sistemul si asa subred de sanatate dar si pentru productivitatea uniei tari care imbatraneste urat.

 

Fiecare om are insa o alegere de facut, pentru care este pana la urma responsabil. Pentru noi romanii, programati de 50 de ani de comunism sa asteptam totul de la stat, a fost mai greu sa ne reobisnuim sa ne luam viata in propriile maine, mai ales cand coruptia captalismului salbatic ne-a lasat balta. Singurii insa care conteaza sa nu ne lasa balta suntem noi insine, iar pentru asta avem la dispozitie decizii.

O lume fara Messi

Geniile au avut parte de o presa proasta mereu. Istoria este plina de destinele tragice ale oamenilor speciali, atacati fara mila in timpul vietii lor, pacatele lor fiind magnificate iar calitatile ignorate sau ridiculizate. Acesti oameni au suferit in viata, insa mostenirea lor a crescut dupa disparitia lor, pentru ca timpul este intotdeauna un judecator drept. Dar mult timp trebuie sa treaca inainte ca valoarea adevarata a geniilor sa se arate si ei sa devina in mentalul colectiv al umanitatii, mituri si legende. Pana atunci, toti trebuie sa sufere purgatoriul mintilor inferioare, ale mediocritatilor si geloziilor pamantene. E ca un trist ritual de trecere

La fel se intampla si cu Leo Messi. Micutul argentinian cu o suma de talente magica traieste intr-o clasa de geniu unica, neegalat in frumusetea spectaculoasa a jocului sau si in abilitatile uluitoare ale gestului sau fotbalistic. Geniul sau la ceea ce se pricepe sa faca iti taie rasuflarea. A aratat-o, iar si iar, de-a lungul carierei, doborand recorduri si definind o noua era a jocului. Dar nu recordurile sau numerele ofera imaginea corecta a geniului sau. Nu, acestea sunt doar statistici care decurg din jocul sau, unelte descriptive care ajuta la comparatii. Ceea ce exprima cu adevarat dimensiunea geniului sau este jocul pur, pasa, intoarcerile si franele, intelegerea geometrica a campului jocului, driblingul, viteza cuantica si atingerea transparenta a balonului. Jocul sau este atat de personal si inovator incat se poate descrie doar cu multa dificultate. Multi specialisti si comentatori au incercat, dar au avut probleme, oprindu-se in mijlocul frazei, inghitind in sec, bajbaind dupa un nou cuvant, dupa o noua descriere, mai buna. Cateodata insa este mai bine doar sa il privesti, asa cum privesti o opera de arta. Inteligenta pura a jocului sau, dimensiunea grafica a pasei, traiectoria euclidiana, controlul balonului cu toate suprafetele piciorului, sunetul lent al loviturii, care rezoneaza diferit, miscarea corpului, dansul estetic.  Acestea sunt lucruri care nu se pot intelege decat la un nivel abstract, acolo unde subconstientul ia contact cu arta pura si simturile se sublima intr-o contemplare activa. Comunicarea aceasta muta intre privitor si arta este ceea ce il face sa creasca, il obliga sa se autodepaseasca in gandire si in final sa fie o fiinta mai buna.

Dar asta nu este suficient se pare, in lumea in care traim. Si Messi, cu tot geniul sau, trebuie sa treaca prin suferinta abraziva provocata de o majoritate mediocra si neimpresionabila, de un cor al mintilor mici dar vocale. Ei nu-l inteleg, cum ar putea ?, deci il urasc. Stau cu totii in fata geniului, ignorand sansa istorica de a fi martori la un talent urias al istoriei, ca si cum o persoana needucata si gregara ar sta cu sapca in mana in fata lui David al lui Michelangelo, uitandu-se absent, cu bale curgandu-i din gura, creierul sau neintelegand valoarea operei de arta pe care o priveste.

Acesta este din pacate publicul fotbalului modern, inarmat cu opiumul facebookului si twitterului, apasand frenetic cu degetele pe ecrane in cautare de satisfactii imediate. Geniul lui Messi le este strain si ii sperie, pentru ca nu il inteleg. Au nevoie de cifre pentru a face in mintea lor comparatii si frica asta de neinteles are multe in comun cu plictiseala pe care aceeasi oameni mediocri o afiseaza in fata marilor opere de arta. In cazul lui Messi insa, plictiseala se transforma in ura, pentru ca geniul lui este un atac direct la ceilalati idoli ai mediocrului de twitter, mai pamanteni si mai accesibili. Acdesul spiritual catre domeniul artei presupune un efort de gandire, o reasezare mentala pe care mediocrul sigur de el nu este dispus sa o faca.

Fiecare muritor are defecte, inclusiv geniile. Magnificarea acestora este arma predilecta a celor care nu il inteleg si care il urasc pentru ca este mult deasupra oricui. In cazul de fata, Messi a fost condamnat pentru evaziune fiscala, alibi perfect pentru toti platitorii de taxe descopepriti peste noapte sa sara si sa arunce cu noroi. Foarte multi in Spania, unde evaziunea e de peste 30%. Foarte multi din acesti detractori nu au platit un impozit in viata lor si probabil traiesc pe ajutoare sociale platite si ele din impozitele unora ca Messi, dar ei sunt sfinti si Messi merita cruficicat. Multi de asemenea lucreaza pentru multinationale care fenteaza fiscul in fiecare zi prin optimizari fiscale care depasesc miliardele de euro, dar ei sunt sfinti si Messi este un infractor ce merita biciuit. Aceasta este imaginea mediocritatii cristalizate in jurul defectelor acestui om. Prin comparatie, calitatile ii sunt minimizate. Nu am auzit pe nimeni sa vorbeasca despre frumusetea golurilor marcate la Copa America, dar evident toti au vorbit de lovitura de pedeapsa ratata, ca si cum asta este criteriul dupa care putem compara fotbalistii de geniu. Lovitura de pedeapsa e marca mediocrului, nu a geniului. Orice mediocru o poate marca, asta nu inseamna ca are vreo valoare fotbalistica. Dar in cazul lui Messi este o tragedie.

Oricat ar parea de trist, lumea vrea sa fie fara Messi. Messi este déjà un punct stingher, un David imens al lui Michelangelo uitat intr-o galerie pe langa care oamenii trec cu ochii in telefoanele lor cautand puncte pentru Pokemon Go. O lume fara Messi este o lume mai sigura pentru mediocrul de rand, il face mai important si mai stapan pe mediocritatea lui. Nu-i ofera o parte din frumoasa suferinta a propriei dezvoltari, care e  incomoda. In schimb, ramane cu muschii lui Cristiano Ronaldo pentru care are o atractie lumeasca si frivola.

Un teaser pentru lumea fara Messi a fost oferit si de ultimul campionat European. O ciorba lunga de echipe mediocre, lipsite de abilitati. Cu multi jucatori onesti si muncitori, dar lipsiti de geniu si de monumentala personalitate a lui Messi. Meciuri surde, de anti-posesie, care nu vor ramane in memorie prin nimic. Si in final, o finala insipida si o campioana care a castigat un meci din sapte. Imaginea goala a mediocritatii, fereasta catre lumea fara Messi. Iar regele acestei, lumi, aclamat si idolatrizat este Cristiano Ronaldo, cel mai bun fotbalist din istorie, si viitorul balon de aur. E interesanta aceasta incercare de stergere din istorie a lui Messi, care e ridicola in micimea ei. Dar acesti oameni nu se dau inlaturi de la nimic. De aceea nu vor inceta niciodata aceasta comparatie stupida intre cei doi fotbalisti, incercand sa-l coboare pe Messi la un nivel mai uman, unde sa-i prezinte realizarile lui Cristiano Ronaldo. In realitate, nu poate exista comparatie intre cei doi. Ronaldo este campionul  Pokemon Go, un fotbalist foarte bun, dar care niciodata nu poate spera sa posede abilitatile lui Messi. Diferenta intre cei doi este colosala si tine de clase diferite, de intelegeri diferite. E diferenta intre cifre si magia care sta in spatele lor. E diferenta intre Messi si lumea fara Messi. Intre adictia bipolara a realitatii virtuale si contemplarea intelectuala a unor opere de arta.

Mediocritatea insa nu poate pacali la infinit. Ea isi traieste momentele de glorie prin salturi si se bucura de tragismul geniului, uitat in viata pentru a fi inlocuit cu idoli falsi, din material de contrabanda. In timp, peste zece, douazeci, cincizeci de ani, cenusa mediocritatii se va spulbera in vant in timp ce legenda vie a lui Lionel Messi va atinge treapta care il va plasa in istorie, nemuritor si enigmatic, alaturi de celelalte genii ale umanitatii. Nu se va intampla insa acum, in era mediocritatii retelor sociale, ci atunci cand timpul va distila aceste erezii de moment si va oferi imaginea fidela a artei acestui fotbalist argentinian, care joaca neincetat pentru eternitate.

Inteligenta artificiala si cateva recomandari

Urmatorul hop al civilizatiei umane va presupune, sustin specialistii, dezvoltarea a ceea ce se numeste inteligenta artificiala. Nu, nu e doar SF (ok, e un pic de SF…) ci manifestarea imuabila a progresului uman care isi va pune viitorul in mainile tehnologiei pe care o va inzestra cu inteligenta. Un articol foarte bun care explica despre ce e vorba gasim, revolutia inteligentei artificiale.

In orice caz, inteligenta artificiala e un domeniu de interes real, aflat pe masa marilor miliardari din Silicon Valley, chiar la dreapta laptop-ului. Amazon, de exemplu, dupa ce a creat boxa care vorbeste (Echo- Alexa) urmeaza sa mearga si mai departe si sa faca astfel incat tonul vocii asistentei virtuale sa fie diferit in  functie de mesajul emotional transmis de vocea persoanei (umane, suntem deja obligati sa facem distunctia) care o intreaba chestii.

 

Cam atat despre inteligenta emotionala, sa vedem ce mai putem citi interesant pe marele internet:

Brexit-ul este manat de nationalismul de tip britanic

Fotografii din Venezuela: super-bogatii elitei socialiste se scalda in champagne, in timp ce populatia traieste cu spectrul muritului de foame la usa.

Despre inegalitate in Germania (oh, exista asa ceva?!)

 

Ce filme am mai vazut

  • Warcraft: the beginning. O saga inspirata din celebrul joc video, care se vede ca un joc video. Efectele speciale sunt spectaculoase si necesare, insa produc pana la urma un effect caricaturizat. narativul este secundar si pana la urma avem in fata o productie de vara, care se serveste cu mult popcorn

Ce carti am mai citit:

  • I am pilgrim: un thriller electrizant scris de scenaristul lui George Miller, Terry Hayes. O poveste alerta cu spioni si teroristi

Dezinfectanti

In plina criza a dezinfectantilor, nimeni nu se preocupa de problema de fond: efectul cumulative al educatiei precare dupa 1989. Asta a dus la extinderea incompetentei dublate de lipsa de scrupule morale, atat din partea actorilor privati cat si din partea autoritatilor publice. Romania a devenit astfel un iarmaroc de foloase pe termen scurt, in timp ce serviciile publice au putrezit intr-o lancezeala graduala. Problema nu sunt (doar) dezinfectantii, ci intregul system, unde nu exista un „checklist”.

Cum putem combate asta? Prin educatie privata si crestere a penetrarii educatiei. Cateva link-uri mai jos care pot participa, modest la acest lucru.

 

 

« Older posts

© 2016 Mindfilter.ro

Theme by Anders NorenUp ↑