Ca de obicei, in Romania nu exista o analiza pertinenta a celor mai importante evenimente mondiale. Explicatiile sunt ori copiate din surse indepartate si traduse cu google translate ori trecute prin patul lui procust al unor partizanate rigide.

Criza din Grecia este un subiect sensibil si extrem de serios, pe marginea caruia nu se cade sa se sparga seminte, asa cum incearca diversi analisti (vezi Tapalaga, vezi Tolontan, vezi Alex Mihaileanu) carora le lipseste cea mai de baza pregatire economica pentrua putea explica credibil acest fenomen.

O sa incerca explica sumar dar cat se poate de inteligibil ce se intampla acolo:

  1. Grecia este o natiune obisnuita sa traiasca pe imprumut. Din ultimii 200 de ani, 90 de ani au fost petrecuti in incapacitate de plata. Au existat sase crize ale datoriei de la sfarsitul secolului 19 pana in prezent. Grecia are deci un istoric de creditare foarte prost, lucru ce ar fi trebuit sa puna pe ganduri orice creditor sanatos la cap. In schimb, Grecia a primit de la intrarea in zona Euro sute de miliarde de euro de la creditori privati pentru ca agentiile de rating au echivalat riscul statului grec cu cel al Germaniei de exemplu. Bancile au creat bani si i-au imprumutat Greciei la randamente mai bune decat cele pentru titlurile din tarile bogate fara sa se mai preocupe foarte mult de riscul de credit. Datoria suverana era considerata sfanta si riscul foarte mic. Grecia insa are o structura sociala si politica care favorizeaza un sistem public mamut, greoi si neproductiv si care are nevoie de atragerea de resurse externe (imprumuturi) pentru a supravietui. In timp, acumularea de datorii, sufocarea sistemului privat si a liberei initiative a dus la o gripare a cresterii economice si la primele probleme legate de rambursarea imprumuturilor.
  2. In 2010 a izbucnit criza datoriilor private ale Greciei. Creditorii, in special bancile franceze si germane au ajuns cu bondurile la scadenta si guvernul atenian nu a putut sa plateasca. Marea problema legata de aceste datorii si care a slefuit dezvoltarea viitoare a fost ca riscul de contagiune european care ar fi urmat daca bancile occidentale ar fi fost lasate cu acele pierderi a facut guvernele, BCE si FMI sa transforme datoria privata a Greciei in datorie publica. Guvernele in principal au preluat datoria, platind bancile private pentru a le salva de la o catastrofa iminenta. In acest moment, datoria publica a devenit nesustenabila pentru Grecia pentru simplul motiv ca sutele de miliarde de dolari nu ar fi putut si rambursati nici macar cu masuri de austeritate. Un document tinut secret de FMI pana de curand dovedeste acest lucru.
  3. Si ajungem la problema fundamentala a crizei din Grecia: criza datoriilor, printr-un subterfugiu politic a fost transformata din privata in publica. Este o diferenta fundamentala intre cele 2: datoria privata comporta un risc, ca orice credit care nu este platit, risc care este in final suportat de creditorul final sau asiguratorul explicit al acestuia (de facto bancile creditoare nu aveau asigurator explicit si se bazau pe  statutul lor de Too Big To Fail ce va obliga statele bogate sa le salveze). In cazul datoriei publice insa, riscul se transfera in perpetuitate asupra indivizilor care alcatuiesc poporul al carui guvern s-a imprumutat si care vor fi de facto legati de plata unei datorii prin simplul fapt sa sunt cetateni ai statului respectiv
  4. Am observat foarte multe reactii viscerale in comentariile unor analisti care arunca vina exclusiv asupra Greciei si guvernului actual, preluand clisee fara nici un fundament: grecii sunt lenesi, Syriza e un guvern de hoti aliati cu Putin. Adevarul e mai nuantat, ca orice adevar, dar sa nu lasam adevarul sa stea in calea propriilor noastre ordine de partid care ne dicteaza ce sa scriem, nu? Aceasta abordare a crizei in Romania m-a convins daca mai era nevoie ca multe voci ale opiniei publice sunt platite cu bani grei sa repete ca niste discuri stricate poezia care le-a fost transmisa ce cei care le sunt proprietarii constiintelor. In realitate, poporul grec nu e nici mai lenes nici mai putin lenes decat alte popoare ci pur si simplu asa cum am spus mai sus aparatul de stat grec este masiv si ineficient si a utilizat banii primiti din imprumuturi intr-un mod ineficient. Dar acest lucru se intampla de zeci de ani, nu din ianuarie de cand a venit noul guvern. E adevarat ca Syriza este un partid de stanga extrema, cu o agenda populista si care in conditii normale nu ar fi ajuns la putere, dar raul a fost produs cu mult inainte ca Tsipras sa fie pe prima pagina a jurnalelor. In plus, ei au castigat alegerile promitand ca vor scapa Grecia de austeritate, program pe care incearca sa il puna in practica. Pot fi acuzati de iresponsabilitate in negocieri, de demagogie dar nu pot fi acuzati de ipocrizie.
  5. In final, unica solutie reala pentru a rezolva aceasta situatie care ameninta sa devina exploziva este restructurarea datoriilor care sa includa o taiere (haircut) importanta. Insistarea pe continuarea masurilor de austeritate in conditiile in care timp de zece ani s-a facut doar asta fara nici un rezultat si stiind acum (vezi documentul FMI) ca masurile puse in practica nu vor permite cresterea economica este o solutie ireala si iluzorie. Asta nu inseamna ca Grecia va iesi ca prin minune din groapa si ca va putea sa-si permita stilul de viata ca si pana acum. Chiar daca datoriile le vor fi iertate cu totul, tot vor avea nevoie de bani pentru a demara cresterea economica iar fara reforme reale, o eficientizare a recupererii taxelor si o reducere a sistemului public concomitent cu cresterea si incentivizarea sectorului pirvat, Grecia va ramane o tara izolata in saracie, autarhie si rupta de la posibilitatea de a se putea imprumuta din nou pe pietele mondiale
  6. Adevarata miza pentru Europa nu este insa Grecia. Grecia este o economie relativ mica, care poate fi salvata fara mari probleme de bugetele Uniunii. Problema Germaniei si Frantei este legata insa de potentialul efect de contagiune pe care aceasta criza il poate avea in tari ca Irlanda, Italia, Portugalia sau Spania, tari mult mai mari si care daca se vor afla in situatia Greciei nu vor putea fi salvate atat de usor. O alta miza este si strategia de crestere economica a Uniunii care in ultima vreme s-a bazat foarte mult pe indatorare, indatorare care , iata , da semne ca nu mai poate sustine o crestere insemnata
daca va place dati de veste:
0