Month: februarie 2016

Despre etica in economie si politica

Esenta democratiei asa cum este pusa in practica astazi in statele cele mai avansate este reprezentativitatea politica: marea masa a cetatenilor deleaga un esantion de oameni pe care ii investesc cu putere politica si administrativa pentru a conduce un stat. Ideea nu este de a crea un sistem politic ideal, care nu poate exista in realitate, ci de a reduce pe cat posibil arbitrariul deciziilor politice. In teorie se presupune ca aceasta reprezentativitate, care se schimba la un numar de ani, are ca efect o mai echitabila organizare a statului.

In realitate, democratia nu exclude nici coruptia si nici saracia economica. Chiar daca in statele dezvoltate, democratia se coreleaza cu un nivel de trai ridicat, exista foarte multe exemple in care un sistem democratic coabiteaza cu o corputie infloritoare si o economie neperformanta. Este cazul multor tari din America de Sud. Este, evident, si cazul Romaniei.

Ce face ca in sistemul democratic romanesc sa exista acea motivatie catre coruptie, care exista mai putin in alte tari? Un raspuns intuitiv este: ethosul. Care este raportarea marii majoritati a oamenilor fata de etica in politica si economie. Intr-o tare in care institutiile democratice nu sunt intarite de o constiinta colectiva a eticii, aceste institutii devin doar niste constructii teoretice stravezii, in spatele carora se ascunde adevarata constructie, un esafodaj bazat pe clientelism, relatii informale si corputie. O Romanie din spatele Romaniei teoretice.

Problema cu etica in viata si in politica e ca nu inseamna doar cuvinte mari, concepte teoretice pentru prosti invatate pe genunchi la scoala. Etica este un concept real, cu [spinoza] ramificatii importante in toate straturile societatii. Statele care sunt acum dezvoltate au inteles asta, atat masele de oameni care voteaza, cat si cei care sunt alesi. Pentru aceste state, principiile si regulile care deriva din manifestatiile teoretice ale eticii se aplica in mod practic la fel pe tot teritoriul acelor state. Exceptii, denaturari, cazuri de coruptie si incalcari ale legilor exista si in cele mai dezvoltate democratii, insa au in grad inalt de exceptionalitate. Ele sunt tolerate de sistem pentru ca sunt manifestari ocazionale, sporadice care au darul sa intareasca constructia statala generala. A se nota ca, chiar si in cazul tarilor dezvoltate, aceste institutii nu sunt permanente si pot suferi o degradare pe masura ce populatie in ansambul eu este mai putin si superficial educata. Un exemplu in acest sens este ascensiunea lui Donald Trump sau masurile de sufocare economica socialiste adopate de tarile dezvoltate care incalca etica pietiei libere.

Politicianul roman al tranzitiei este in mod trist si majoritar un om caruia ii lipseste etica profesionala. Intelegerea rolului sau in administratie si in matca puterii este una foarte personala. Omul politic roman este in primul rand un cautator de rente, adica avantaje personale  pe care le poate extrage din pozitia pe care a fost votat: primari, deputati, ministri, presedinti au actionat in marea majoritate ca niste rentieri ai banului public. In Romania nu exista o problema de democratie, pentru ca avem o democratie functionala, ci o problema de administrare a statului si a institutiilor acestuia. Democratia este folosita ca un paravan pentru extragerea unor privilegii de catre cei putini. Ideea de bun public este una straina pentru cei care ne conduc, ca dovada ca in 26 de ani nu s-au construit mai mult de 100km circulabili de autostrada, desi pe hartie s-au cheluit sume imense. Principala sursa de imbogatire a in Romania a reprezentat-o impartirea discretionara a bunului public.

 

In esenta, contractul social care ne leaga pe noi toti in aceasta societate prevede , in mod simplist, ca toti oamenii care muncesc pe teritoriul acestei tari trebuie sa renunte la o parte din produsul muncii lor pentru a finanta Statul Acest Stat in schimb produce si intretine bunurile publice de care avem cu totii nevoie.

Este lesne de observat ce s-a intamplat cu banii publici in 26 de ani, adica cu produsul muncii cetatenilor: bunurile publice sunt intr-o stare deplorabila, nu sunt intretinute, sunt de o calitate indoilenica (autostrazi care se surpa). Cu alte cuvinte, produsul muncii cetaenilor nu a fost investit in bunuri publice, ce in buzunare private. Urmand aceasta logica, rezulta ca munca unor cetateni onesti a fost prestata pentru imbogatirea unor oameni care nu ar fi trebuit sa profite de aceasta. Cu alte cuvinte, o parte din noi am prestat ca sclavi pentru o mica parte de imbogatiti ai tranzitiei. Aceasta este in esenta definitia sclaviei. Nu este o concluzie imbucuratoare, dar este genul de concluzie pe care trebuie sa avem puterea sa o tragem: o parte din ceea ce reprezinta fiecare dintre noi functioneaza ca sclavi pentru altii. Atunci cand observam o masina de sute de mii de euro condusa de un functionar public care in mod normal nu ar avea cum sa-si permita acest lux, trebuie sa ne imaginam ca o parte din noi, din timpul nostru, din munca noastra, din visele noastre le-am cheltuit pentru imbogatirea materiala a acelui cetatean privat. Un gand care ar trebui sa ne cutremure.

Consecionta primordiala a lipsei de etica in politica si economia publica este o stare generala de neincredere in institutiile statului. Cum consecintele administrarii banului public sunt dezastruoase, si oamenii nu sunt chiar atat de naivi cum cred unii, acest climat de neincredere este un element esential al democratiei noastre si un pericol real pentru acest sistem: atunci cand cei care voteaza vor conchide ca cei care sunt votati abuzeaza de pozitiile publice in detrimentul cetatenilor, atunci va veni momentul in care tot mai multe voci oportuniste vor urmari schimbarea sistemului. Deja se vorbeste tot de mai mult de cenzura. Iar un efect important este scindarea societatii in grupuri care sustin anumite interese sau altele.

 

Drama banului public este ca actul corputiei fiind atat de intins, foarte multi oameni sunt complici si traiesc din aceste surse ilegale. Un cash-flow privat de bani publici. Nu fura doar functionarul public sau omul politic influent, dar si rudele lor, clientii politici, partenerii de afaceri, amantele, copiii, jurnalistii prieteni etc.. Aceasta sursa de bani devine aproape singura sursa pentru o multitudine de actori care altfel nu ar putea sa traisca. Luati de exemplu presa, care este impanzita de actori platiti care pozeaza in jurnalisti, desi a fi jurnalist nu este usor ci inseamna o responsabilitate etica in primul rand.

Surse tuturor viitoarelor solutii este un soc educational care sa resusciteze generatiile viitoare.

 

daca va place dati de veste:
0

Despre democratie si ura

In Grecia antica, demnitarii erau alesi in primul rand prin tragere la sorti . Din masa oamenilor liberi care respectau anumite criterii, erau alesi prin tragere la sorti cei ce aveau sa detina pozitii publice. Pericle spunea despre acest mod de guvernare  ca este adevarata democratie, spre deosebire de oligarhie, care este guvernarea „celor putini”.

 

In timp, conceptul de democratie s-a modificat treptat, in salturi modeste, trecand prin perioade de eliminare a oricaror atributii democratice si pana la revirimentul democratic adus in lumea occidentala de colonizarea Americii si revolutia industriala. In prezent, tarile democrate se caracterizeaza printr-un larg spectru al procesului democratic, insa au in comun faptul ca puterea este atribuita ca urmare a unor alegeri libere la care participa majoritatea cetatenilor eligibili ai unei tari. Democratia este in esenta pana la un punct un proces prin care se alege elita conducatoare a unei tari. Prin faptul ca la acest proces participa in mod direct sau indirect toti cetatenii tarii, prin opozitie cu un proces in care elita conducatoare este numita discretionar, se considera ca acest proces aduce cele mai mari beneficii in termeni de libertate si echitate.

In esenta, democratia este expresia vointei unei majoritati care voteaza. Aceasta expresie este un fel de contract social care guverneaza o natiune si spune ca tara va fi condusa de oameni alesi printr-o majoritate de voturi iar cei care sunt alesi vor guverna si pe cei care i-au ales, si pe cei care nu i-au ales, si pe cei care s-au abtinut. Echitatea deriva din faptul ca aceste reguli sunt cunoscute de la inceput si exista un contract invizibil care spune ca ele trebuie respectate, indiferent de rezultat. Chiar daca preferintele noastre individuale nu corespund cu preferintele majoritatii.

Un prim conflict care apare, in mod evident, este intre vointa minoritatilor si cea a majoritatii. Intr-o tara ca Romania, acest conflict incepe sa ia forma unei fracturi sociale, suprapuse peste alte tipuri de fracturi, legate in primul rand de cum a trecut acest popor de la o dictatura comunista catre o democratie capitalista.

In momentul in care iti asumi acest mod de guvernare, democratie, trebuie sa iti asumi si ca majoritatea decide. In prezent, majoritatea votantilor au decis un anumit tip de parlament. Parlamentul exista tocmai pentru a coagula ceea ce se numeste reprezentativitate, adica posibilitatea ca vocile minoritare din alegeri sa poata fi si ele reprezentate pe scena deciziilor politice, desi majoritar a castigat un partid, sau in cazul alegerilor prezidentiale, un om, in detrimentul tuturor celorlalti. In acest context, este greu de inteles pana la un punct ura populara impotriva propriului parlament, ca si cum ar fi fost teleportati oameni din alte galaxii pe bancile din Casa Poporului. In realitate, acest parlament este o reprezentare fidela a votantilor. E de ajuns sa arunci o privire pe facebook la ce fel de educatie au oamenii care comenteaza in diferinte ipostaze, sau sa faci anumite sondaje sociologie, pentru a ajunge la concluzia ca o mare majoritate a romanilor este inca needucata dupa cele mai laxiste standarde chiar. Bazinul votantilor nu este omogen, ci foarte eterogen, in functie de educatie, dar si statut social, principii de viata si idei generale. Am auzit tot  mai multe pareri care deplangeau voturile celor needucati pentru ca acestia iau decizii gresite la vot.

Este o problema sensibila dar nu este pusa cum trebuie. In primul rand democratia inseamna ca toti vor avea drept de vot, si votul fiecaruia va avea aceeasi greutate, indiferent de cat de prost sau destept sau needucat (dupa anumite norme) este o persoana. Votul unui savant de renume mondial, intr-o democratie moderna, are aceeasi greutate ca si votul unui taran care creste rosii in spatele casei. Acest principiu fundamental, daca este incalcat, inseamna ca se deschide cutia pandorei spre alte forme de guvernamant care nu au nici o legatura cu democratia.

Cu alte cuvinte, orice grup perceput ca are anumite orientari are dreptul sa voteze cu un candidat sau altul, cu un partid sau altul. Simpatizantii televiziunii Antena 3 au si ei acest drept. Putem vorbi oricat dorim de manipulari, educatie etc dar nu putem eluda dreptul fiecaruia de a vota.

Daca dorim ca Romania sa fie mai educata, si in consecinta locuitorii ei mai putin predispusi la manipulare, trebuie in primul rand sa facem eforturi de a educa. Nu am vazut insa nici un fel de eforturi in acest sens in ultimii 25 de ani. Multi se asteapta, in mod ciudat, de la televiziunile private sa educe populatia. In mod evident, nu este treaba lor. Treaba lor este sa faca rating si sa obtina profit. Educatia este treaba intima a individului, familiei si statului care ofera educatie de stat. In ultimii 25 de ani insa am asistat la lupte intre clanuir politice, la confruntari electorale nu bazate pe idei si principii, ci pe ura reciproca. Intotdeauna, problema educatiei nu a fost abordata si nu am parut, ca popor sa avem o mare problema cu asta.

Avem insa o problema cand puterea este in mainile celor care au fost votati de o majoritate, pentru ca noi ne consideram mai speciali, mai elitisti si mai educati. Asta este in primul rand ipocrizia asa zisei intelectualitati romanesti de dupa anul 1990, turnul de fildes in care s-au inchis. Boieria intelectuala nu le-a permis sa vada mai lung de postul caldut pe care l-au ocupat de la un guvern la altul, in schimb au privit mereu cu dispret multimea frematatoarea si needucata care vota. In loc sa se preocupe in mod direct de educatia acestui copil si sa ofere acelor oameni mai putini educati o sansa de a vedea si altfel lucrurile, marii intelectuali romani s-au retras in palatele diferitilor presedinti. Au uitat ca votul lor este egal cu votul oamenilor de rand. Acest tip de dispret social este unul din cauzele majore ale disfunctiei democratiei romanesti.

Dupa 1990, au trecut doar sase ani pana cand un guvern reformist si un presedinte de dreapta au fost votati popular. Aceasta realitate contrazice un pic teoria ca fostii comunisti, reprezentati de PDSR si PSD detineau fraiele votului popular. Acestia au pierdut mai multe alegeri parlamentare si generale decat reprezentatii PNTCD, PNL sau PD. Si totusi, Romania a fost jefuita sistematic, fie de catre politicieni de dreapta, fie de cei de stanga. Iar asta nu mai este vina televiziunilor, care pana la urma sunt oglinda unor moravuri ale poporului respectiv.

Principala disfunctionalitate a democratiei s-a exprimat dupa Colectiv, cand sistemul democratic prin vot expus mai sus a fost suspendat de facto si inlocuit cu o numire a unui nou guvern in urma unor miscari de strada. Aceste miscari au fost legitime in sensul ca au taxat impotenta actului democratic de dupa 1990 de a produce lideri capabili de a reforma aceasta tara si a stopa coruptia, insa actul democratic nu poate fi suprimat la nesfarsit: vor urma noi alegeri in urma carora un nou parlament reprezentativ se va forma.

Cum nivelul de ura intre diferite factiuni sociale, intre basisti si antenisti, iohanisti si pontisti etc este in continuare foarte ridicat si de obicei discursul politic se pliaza pe aceste bombe emotionale sociale, avem mari sanse ca parlamentul viitor sa fie o oglinda a stratificarii sociale actuale.  Pe termen scurt cel putin, sunt putine solutii in acest sens.

Pe termen lung, societatea civila poate continua presiunilr pentru reformarea educatiei. Doar asa se vor schimba cu adevarat lucrurile, cand un popor educat va alege educat si in viitor oamenii politici vor reflecta schimbarile profunde produse in primul rand in matrita sociala

 

daca va place dati de veste:
0

Despre sens

Sensul este unul dintre cele mai rare resurse pe care societatea noastra contemporana le ofera. A atasa un sens la o viata este o operatie elusiva si dureroasa, dar de care depinde in final o existenta reusita. Acolo unde nu exista sens, cel putin la nivel declarativ, exista in schimb acest tip de depresie moderna care macina orele si zilele si le transforma intr-o pasta artificiala. Ca acele masini industriale, roboti mecanici ce urmeaza un algoritm de taiere, compartimentare, raschetare, ambalare pentru a ajunge la un produs final. Numai ca produsul ambalat si oferit pe platoul realitatii este propria noastra existenta. Fara sens, suntem doar niste obiecte care se nasc, exista si dispar dintr-un inventar. Un gand nu foarte optimist.

Sensul vietii este inexorabil legat de spiritualitate si de suflet. Dezbaterile filosofice clasice despre dihotomia suflet-materie nu s-au incheiat, insa au fost inlocuite de esenta progresului tehnologic care a dus la o existenta materiala mai comoda. Schumpeter vorbea despre progresele materiale ale societatii de consum care au dus la comoditatea de masa a claselor altadata defavorizate. Dar asta nu garanteaza fericirea. Paradoxal, comoditatea materiala a venit insotita de germenii unui tip de singuratate spatiala, o anxietate  [1] cruda care e traita individual in mod diferit dar si de societate in ansamblul sau. Noile retele sociale nu fac decat sa arunci un voal al ignorantei peste propriile noastre incertitudini si singuratati. Paradoxal, cu cat modernitatea se dezvolta in orase multifunctionale si suprapopulate, cu atat singuratatea individuala si mecanica indoielii de sine se manifesta mai intens [2]

Dar nu trebuie sa fie asa. Lipsa de sens este doar o dificultate temporala si in nici un caz nu se trateaza cu pilule sau adictii de orice fel. Cel putin nu pe termen lung. Gasirea unui sens, in schimb, te poate pozitiona intr-un nou nivel de crestere al propriei vieti despre care pur si simplu nu stiai ca exista. Pentru multi insa, mai ales oameni educati, gasirea unui sens este un challenge puternic si de multe ori pare o iluzie. Se recurge in schimb la o traiere incrementala de mici sensuri, de la o zi la alta care nu aduce insa o satisfactie. Nu vorbesc aici de hedonism, desi acest concept capata un nou sens, ci de un sens veritabil, care sa depaseasca preocuparile jurnaliere si sa te proiectez ca spirit spre un obiectiv pe care merita sa il atingi.

Asta este prima intrebare: de ce merita sa traiesti? un lung sir de raspunsuri nesatisfacatoare a  facut omenirea sa evolueze in salturi, de la nefericirea si suferinta existentiala a primilor oameni, expusi bolilor, contingentei, aleatoriului pana la comoditatea aparenta a existentei moderne. Viata insa devine mai pretioasa daca are un sens viu si gasirea lui este un tel primordial. Sau ar trebui sa fie.  De ce merita sa traiesti este o intrebare cu mai multe solutii. Cele mai la indemana sunt si cele mai concrete, materiale: pentru a te bucura de hrana, sex, avere, masini. Sau pentru a face copii, a-i vedea cum cresc. Asta este pana la urma ce poate sa-ti ofere material societatea. Poti sa construiesti un sens din asta? Doar daca poti sa construiesti un sens din consum. Dar nu poti consuma mai mult decat pragul de suportabilitate dupa care iti vine greata sau creierul tau se obisnuieste cu adictivitatea consumului si nu mai reactioneaza la aceeasi cantitate de placere obiectiva.

Si atunci trebuie sa existe altceva care ne scoate din acest paradox existential. Un alt tip de realitate care sa transceada propria constructie umana, acest corp alcatuit din oase, muschi, nervi, hormoni, carbohidrati si grasimi. Acel ceva este valoarea adaugata si acolo se poate cauta un sens adevarat. Acolo se gaseste adevarata mostenire pe care o putem lasa fiecare dintre noi.

A doua intrebare este deci: sunt mai mult decat manifestarea mea materiala? Daca raspunsul este nu, sau daca nu iti pui aceasta intrebare nu este neaparat un lucru negativ. Trairea constienta a clipei cu bucurie si seninatate fara divagatii filosofice este posibila. Dar nu cred ca e posibila pe termen lung. Candva, te ajunge din urma aceasta intrebare, fie ca vrei, fie ca nu. Si te forteaza sa te schimbi.

Cel mai frumos fenomen natural, care deriva din timp, este schimbarea. Schimbarea se face subtil, sau acut si este o caracteristica a sistemelor vii. Orice viata este o forma de cicluri, de suisuri si transformari elegante. Pentru un om, constiinta propriei schimbari este un dialog intim si fundamental. Asa cum pentru trup, gatuirea sau sufocarea are efecte grave, la fel si pentru suflet aceeasi sufocare si limitare are un efect de lancezire si deprimare [3]. Eliberarea inseamna schimbare. Inseamna flux liber, curgere. Aceasta e esenta timpului si aceasta e esenta devenirii in timp.

Cum putem descoperi sensul? Exista o intreaga literatura de specialitate si o ramura a psihoterapiei care se numeste logoterapie (terapia prin sens) [4]. In esenta, principala motivatie a existentei umane este gasirea unui sens. Oricare ar fi el. Un sens spiritual, un sens trivial, un sens chiar in fata suferintei umane. Libertatea ultima a individului, aceea de a se raporta in mod unic la suferinta, nu poate fi luata.

Gasirea unui sens nu poate incepe decat de la propria persoana si analiza locului pe care il ocupa in lume. Un punct de plecare pentru un sens ar fi dorinta de a actiona asupra nedreptatilor percepute ale societatii. In loc sa ocupam un loc pasiv, vegetativ in societate, putem actiona, putem crea, putem aduce propria schimbare pozitiva. Aceasta schimbare poate influenta si pe altii si se poate demara ceea ce se numeste un cerc virtuos.  A descoperi un sens inseamna a crea oportunitati de viata, atat pentru tine, cat si pentru altii. Asteptand de la altii, nu putem primi decat iluzii. Insa ce depinde de noi, putem face. A face maximul cu ceea ce ai la dispozitie, cu talentele, timpul si ideile tale este unul dintre marile sensuri personale ale omului, care ii asigura un loc in eternitate. Actiunea prometeica, si nu pasivitatea epimeteica este cheia spre dezvoltarea unei societati.

In Romania, unde raporturile sociale sunt in general dominate de invidie si de viziuni mici, pe termen scurt, de razboaie mediatice, razbunari si barfe, acest sens individual este esential in primul rand pentru igiena noastra mentala intr-o lume in continua schimbare. Aceasta schimbare, daca vine de la fiecare va impune si clasei conducatoare un alt standard, pe care acum nu il are. Puterea politica stapaneste un aparat administrativ corupt in proportie de peste 90% si nu are absolut nici un interes sa schimbe. Pentru ei sensul inseamna masele de oameni care pot fi manipulati in tacere. Ei sunt guvernati de acel will to power [5] pe care il impun unor votanti needucati si usor manipulati, care sunt prinsi intr-o pseudorealitate in care propriile idei si trairi si vise nu mai conteaza. Am cunoscut foarte multi oameni care se multumeau cu propria conditie mizera, in speranta ca cineva le ofera ajutoarele din fiecare luna si ca pot sa duca o viata la limita suportabilitatii de pe o zi pe alta. Soarta acestor oameni conteaza, si ca ei sau , mai important, copiii lor sa se poata schimba, trebuie ca cei care avem libertatea de a gasi un sens sa punem in practica aceasta libertate.

 

 

 

[1] Kirkegaard si alti existentialisti au introdus conceptul de anxietate, ca si caracteristica dominanta a omului modern, rupt intre instinct si libertatea de a trai si a cunoaste. Axietatea definita in acesti termeni se refera la sentimentele difuze de frica, nedirectionate si adanci care guverneaza existentele contemporane

[2] [3] Francis Bacon  – Eseuri – Despre prietenie. Bacon apeleaza la dictonul latin „magna civitas, magna solitudo”

[4] Viktor Frankl este intemeietorul acestei scoli vieneze de filosofie. Un fost detinut in lagarele naziste, isi bazeaza intreaga argumentatie pe tema raportarii la suferinte, vazuta ca un sens ultim al existentei umane: chiar si in fata unor suferinte extreme, omul poate gasi sens in forta cu care se opune lor. Man’s Search for Meaning este deopotriva o autobiografie cat si o pledoarie pentru noua orientare psihanalitica.

[5] Principiu al filosofiei nietzcheniene in opozitie cu Freud (will to pleasure)

daca va place dati de veste:
0

Filtru pentru minte – #4

Bernie Sanders, intr-un interviu din 2003 cu fostul sef al Fed, ne arata inca de pe atunci dispretul pe care il are fata de ceea ce el numeste establishment-ul lacomiei.

Recomandarile de azi:

  1. Inegalitatea economica: despre cum acest concept este inevitabil intr-o societate libera si cum poate fi folosit ca alibi pentru grupurile de interese.
  2. Alphabet, compania cunoscuta anterior ca Google, a devenit cea mai valoroasa companie din lume, depasind Apple. Despre cum s-a intamplat asta, cine este in spatele Alphabet si cum arata viitorul
  3. Ceea ce fizica teoretica prevedea ca exista, a fost descoperit experimental: undele gravitationale exista
  4. Atat reprezinta toata apa si tot aerul de pe Pamant. O scala care sperie prin dimensiunea neobisnuita, dar care pune in perspectiva previziunile de viata ale omenirii.
  5. Bateristul de la Lamb of God si Megadeth recomanda cele mai bune 10 albume de percutie.

ce carti mai citesc:

  • The Warren Buffet way – Robert G. Hagstrom. O carte pe care oricine interesat de investitii ar trebui sa o citeasca. Warren Buffet, Miracolul din Omaha si discipol al lui Benjamin Graham este poate cel mai important investitor din istorie. Strategiile sale, intotdeauna admirate dar niciodata replicate, au facut ca conglomeratul Berkshire Hathway sa devina una dintre cele mai valoroase companii din lume. Alaturi de prietenul si partenerul sau de afaceri, Charles Munger, Buffet a refuzat sa se vanda spiritelor animale de pe burse, preferand marjele de siguranta, analiza fundamentala si cercetarea aprofundata a companiilor in care doreste sa investeasca. Povestile sale de succes se intind de la Coca Cola, Geico sau Washington Post.

ce filme am mai vazut:

  • Joyeux Noel – Christian Carion. Primul razboi mondial a insemnat un mare pas gresit pentru umanitate, si o pata trista pe obrazul constiintei umane. Absurdul razboiului vazut printre franturi de muzica clasica si o umanitate adusa de Craciun

ce muzica mai ascult:

 

daca va place dati de veste:
0

De ce credem

Putem sa eludam credinta religioasa din subconstientul uman? Este una dintre intrebarile valide ale umanitatii contemporane. Care este raportul intre credinta si realitate, si care este realitatea buna? Poate fi realitatea traita intens fara sentimentul de apartenenta religioasa? Este credinta doar un moft?

Unii oameni isi doresc o lume fara religie, crezand ca lucrurile ar fi mult mai bune pentru umanitate in general. E unul dintre idealismele contrare idealismului religios, dar in esenta nu prea diferit. Acest tip de idealism naiv ignora natura umana, care timp de mii de ani a integrat sentimentul religios. Nu a existat o epoca in istoria omenirii care sa fie natural nereligioasa. Astazi, intr-o dimensiune moderna si post-moderna, religia continua sa fie un concept prezent in fiecare zi, sub o forma sau alta. In unele zone ale globului mai putin, in altele mai mult. Dar nu  putem conceptualiza o absenta a religiei asa cum nu putem conceptualiza o absenta a temperaturii. Asa ca dorinta unor atei de a impune propriile convingeri intregii umanitati se loveste in primul rand de o neintelegere crunta a ethosului uman: omul este prin natura lui o fiinta religioasa. Spiritualitatea lui, ca apendix al constiintei sale, include si credinta in fiinte sau entitati supranaturale care ii guverneaza destinul intr-o masura sau alta. Aceste fiinte poarta nume, denumiri diferite, au cosmogonii variate, expresii diferite. Dar ele au existat si exista in fiecare civilizatie. Avansul modern nu le face mai putin importante, desi le opune o umanitate prometeica.

O incercare stangace si un pic naiva este sa se compare credintele religioase cu empiricitatea stiintifica. Discursul este simplist: miturile religioase sunt povesti, deci a crede in ele este stupid si nestiintific. Acest tip de discurs a la Richard Dawkins nu intelege valoarea alegorica a povestilor asa cum fanaticii religiosi nu inteleg de asemenea ca o credinta religioasa poate exista foarte bine in ciuda adevarurilor stiintifice. La ambii functioneaza ceea ce se numeste personal bias, credinta nejustificata in propriile pareri considerate a fi prin esenta mai bune decat parerile altora. Asta de fapt a stat si la baza razboaielor religioase. Credinta ca daca zeul tau e real, ceilalti care cred in altceva sunt mincinosi si pagani si trebuie ucisi. Umanitatea a lasat locul tribalismului religios. Ceea ce e paradoxal e ca textele religioase in esenta lor nu au intentionat asta. Interpretarea lor in schimb a lasat mult de dorit. Pentru ca, asa cum spunea Thomas Paine, nu exista cuvant dumnezeiesc decat prin vocea unor oameni care s-au inspirat de la alti oameni.

Daca trecem peste aceste diferente extreme si vorbim despre credinta, este greu sa ne imaginam o lume in care sa nu crezi in ceva. De fapt asta este esenta credintei: iti umple golul pe care nu il cunosti cu un sens. Cautarea de sens este unul dintre cele mai dure dar si mai frumoase calatorii ale omului, deci gasirea lui aduce un anumit tip de eliberare [1]. Oricat ai adauga la piramida cunostintelor umane, ramane un mare necunoscut de descoperit. Acest mare necunoscut este esenta credintei. Acolo de fapt se afla raspunsurile adevarate, care conteaza. Acolo tindem ca umanitate. Misterul, miracolul va fi intotdeauna un concept dezirabil. Prea multa revelatie revelatie si cunoastere a lumii creeaza iluzia de atotcunoastere.

Alegerea de a crede in altceva decat ceea ce simti cu trupul este o alegere personala. Accepti ca nu poti detine controlul, ca ceva, inefabil, nu poate fi compus in gandire. Istoria umana este si acest efort continuu de a numi acest ceva, de a-l transpune in alegorii, metafore, mituri. E o alegere care vine si din frica, din nesguranta si dificultatea vietii. Oamenii, pana sa ajunga la relativa comoditate a vietii moderne, au indurat un lung sir de existente brute, dure, marcate de multa suferinta si efort. Foametea era la ordinea zilei, cresterea economica a fost extrem de lenta [2] pentru mii de ani. Moartea era o realitate apropiata si uneori era venerata in sine. Religia oferea aceasta iesire, promisiune de a trai o viata mai buna. Frica de trai dupa moarte intr-o lume si mai grea decat cea existenta, si asta pe vecie, alimenta vervoarea religioasa.

Iar asta a fost unul din stalpii manipularii prin credinta. Aici apare rolul religiei institutionalizate, care se bazeaza pe frica, si mai putin pe iubire. Reprezinta o mare parte din istoria religiei crestine [3] in Europa, marcata de radicalizare si violenta. De aici izvoraste in primul rand aversiunea omului modern pentru tot ce este religie organizata. Iar in Romania aceasta averisune se traduce prin tensiune sociala fata de nomenclatura religiei ortodoxe.

De unde vine aceasta tensiune? Desi unii confunda religia in sine cu manifestarea organizarii ei pe pamant, sentimentul e de anacronism fortat si de privilegii bazate pe frica. Multi credinciosi romani, mai ales din paturile mai putin educate ale societatii, cad victima acelei frici de mai sus. Ei ajung sa creada in peretii bisercii, in expresia lumeasca a ei, si mai putin in conceptul de biserica crestina. Foarte multi sunt needucati religios, nu cunosc etosul religios crestin. Au insa o frica care ii tine aplecati. Aici dupa mine este o mare vina a clerului romanesc, incapacitatea de a isi educa proprii credinciosi. Au datoria sa faca asta. Doar asa un crestin va cunoaste cu adevarat ce inseamna sa fii crestin. Altfel vede doar o proiectie si traieste o superstitie.

Asta este pariul religiei in Romania. Sa transforme frica in iubire. Celebrarea mortii sau a fricii de moarte in celebrarea vietii. Tristetea sa fie inlocuita de bucurie. E o intelegere diferita a pacatului, folosit de multe ori ca un alibi pentru o actiune ultraconservatoare sau pentru santaj emotional. Sunt foarte multe lucruri corecte si utile pe care religia ortodoxa le invata, si aceastea trebuie explicate. Unul din ele este postul. Efectele lui sunt pozitive pentru corp si minte: limitarea calorica si consumul discontinuu de carne [4] s-au dovedit corelate cu o viata mai lunga. Nu inseamna o autoflagelare, o pedepsire.

A crede ramane in definitiv un concept personal, de multe ori ascuns. Defineste atat umanitatea in ansamblul ei, cat si pe fiecare dintre noi.

 

 

[1] Viktor Frankl – Man’s Search for meaning. Autorul isi povesteste propria experienta intr-un lagar nazist, unde descopera esenta suferintei. In urma acestei revelatii inveteaza ceea ce in psihologie se numeste logoterapia (terapia prin sens)

[2] Datele cresterii produsului intern brut arata o crestere extrem de lenta pana la revolutia industriala

[3] A History of God – Karen Armstrong

[4] Antifragile – Nicholas Taleb

 

 

daca va place dati de veste:
0

The Big Short

Consecintele marii crize din 2008 inca se vad. Ranile s-au vindecat superficial si cicatricile inca sunt vizibile, in memorie si in constiinte. Memoria colectiva uita usor, insa impulsul de a ne intoarce cu totii la locul crimei ramane unul viu. La fel si dorinta aproape maniacala a fiintei umane de a explica ceea ce pare devastator de inexplicabil.

The Big Short este ultimul film care incearca sa prezinte si sa explice ce s-a intamplat atunci, intr-o maniera care imbina documentarul cu fictiunea. De altfel originea acestui film este in cartea lui Michael Lewis, un cunoscut jurnalist specializat in domeniul financiar. Si reuseste intr-o buna masura sa educe, chiar daca subiectul este atat sensibil cat si dificil.

Exista multiple unghiuri din care se poate comenta criza din 2008, toate valide. Aici autorii se concentreaza pe un mic grup de investitori care au prevazut ceea ce avea sa se intample si au actionat in consecinta. Au « prevazut » poate nu este termenul cel mai potrivit, pentru ca nu a fost doar un instinct irational in care alegi sa te increzi, ci o tragica consecinta logica a starii de fapt, decredibilizata doar de faptul ca restul lumii era prea ocupata cu propriile interese narcisiste pentru a pleca urechea la inevitabilul matematic. Aici este si una din fortele acestui film, prezentarea singuratatii tragice a celor care s-au trezit din matrice realizand ca totul se va prabusi in jurul lor. Un moment care iti incearca constiinta si pana la urma te pune sa te indoiesti de propria sanatate mintala.

Nicholas Taleb, autorul « Antifragilitatii »  vorbeste despre evenimentele de tip lebada neagra, anume acele evenimente cu impact masiv care sunt foarte rare dar care nu pot fi prevazute cu armele probabilistice existente. Criza din 2008 nu a fost un astfel de eveniment. Desi a avut un impact major si s-a caracterizat printr-o raritate extrema (cel mai mare declin al pietei imobiliare americane din istorie, survenit dupa zeci de ani de crestere sustinuta), acest eveniment a putut fi prevazut si a fost prevazut de un grup relativ restrans de oameni, antieroii din The Big Short. Acestia au inteles ce se intampla si au avut de asemenea instrumentele necesare pentru a profita din predictiile lor : au pariat impotriva curentului, de aici si numele filmului. Shorting in vocabularul financiar inseamna anticiparea unei scaderi a valorii unor active financiare si implementarea unor strategii care sa produca un profit din aceasta predictie.

Multe concepte prezentate in film, desi simplificate prin diferite tehnici cinematografice si narative (incluzand aici cameo-urile lui Margot Robbie si Selena Gomez, care accentueaza dorinta realizatorilor sa produca un film ce se vrea in primul rand educativ) necesita totusi o intelegere cel putin generala. Pe scurt, sistemul financiar modern functioneaza pe o baza fundamentala : sistemul rezervelor fractionale. Asta este primul lucru care trebuie inteles. Moneda moderna nu mai are o valoare intrinseca, bazata pe un activ real (cum ar fi aurul sau argintul) si valoarea sa deriva din increderea in institutia care o emite : Banca Centrala. In Statele unite vorbim deci de Federal Reserve. Din aceasta paradigma fundamentala deriva modul de functionare al creditului si anume ca majoritatea banilor in circulatie sunt de fapt credit creat pe baza rezervelor obligatorii. Acest lucru poate avea consecinte positive asupra economiei, pentru ca poate sustine activitatea economica prin finantarea unor proiecte viabile care altfel nu ar fi putut fi finantate, dar poate sa provoace si excese atunci cand acesti bani fictivi multiplicati necontrolat sunt folositi pentru a finanta proiecte mai putin viabile.

In Statele Unite, acesti bani au fost folositi pentru a finanta si visul american de a avea o casa. Piata imobiliara americana, aflata pe un ritm de crestere istoric era vazuta ca indestructibila si valoarea acesteia era prevazuta sa creasca si in viitor. Astfel marile banci si-au marit expunerea prin acordarea de credite imobiliare unei parti tot mai mari a populatiei, de multe ori fara  o analiza reala a capacitatii de rambursare (aceasta realitate simbolizata grafic in film de stripteuza care detine 5 case). Insa cum marile banci de investii americane au dreptul sa-si vanda expunerea, aceste milioane de credite ipotecare au fost transformate in active financiare printr-o tehnica numita securitizare si vandute unor investitori institutionali care cautau un randament ridicat pentru plasamentelor lor. Cu banii obtinuti din vanzarea acestor active, bancile au realizat alte imprumuturi ipotecare, pe care le-au revandut. Ciclul astfel creat a continuat, valoarea proprietatilor imobiliare a continuat sa creasca si randamentele acestor noi produse financiare au devenit din ce in ce mai atractive.

Cativa oameni insa, aflati in zona gri a sistemului financiar (neafiliati la marile banci de investitii, proprietari de fonduri de investitii obscure etc) au descoperit o realitate fundamentala : foarte multe credite ipotecare care stateau la baza instrumentelor derivate vandute erau subprime (adica prezentau riscuri mari) si un eventual default al acestora ar fi antrenat o implozie a intregii piete a instrumentelor derivate, ajunsa la cateva trilioane de dolari. Michael Burry, fabulos interpretat de Christian Bale, este unul din acesti proprietari de fond de investitii care observa acest pattern si decide ca parieze impotriva unei tendinte pe care matematic nu are cum sa o integreze logic. Un tip introvertit, nesigur in situatiile sociale, cu o urma de sindrom Asperger si cu o educatie tehnica si medicala, Burry traieste tragedia  Casandra. Casandra este un personaj mitologic, o pitie (un medium) care stie ca se vor intampla lucruri in viitor, insa nu poate sa convinga pe nimeni pentru ca zeii i-au luat aceasta putere. Christian Bale transpune in mod extrem de reusit pe ecran aceasta lupta interioara, incapacitatea lui Burry de a-si convinge pana si pe cei mai importanti investitori in propriul fond de ceea ce el stie sigur ca se va intampla. Aici este una dintre marile forte cinematografice ale acestui film. Cu toate acestea decide sa ia masuri si sa parieze impotriva pietei subprime, cu riscul de a pierde totul in caz ca predictia sa nu se va valida. Burry, este, in termenii lui Nicholas Taleb, un investitor care « si-a pus pielea la bataie » (has skin in the game) spre deosebire de alti actori ai piesei de teatru din 2008 care nu si-au riscat propriul capital ci au asteptat interventia Guvernului (The Lender of Last Resort)

 

Aici este o distinctie fundamentala pentru ca directorii marilor banci de investitii care au decis amploarea imprumuturilor subprime nu si-au riscat nici un moment propriul capital in acest joc. Este cazul lui Dick Fuld, presedintele Lehman Brothers, care a iesit din criza cu un bonus de sute de milioane si care continua nestingherit sa activeze ca si consultant. Acesti oameni s-au bazat pe garantia implicita a Statului american acordata sistemului financiar si pe faptul ca bancile respective sunt too big to fail, adica riscul de apocalipsa sistemica este prea mare daca sunt lasate sa dea faliment astfel ca Guvernul va trebui sa intervina pentru salvarea acestora. Acest tip de hazard moral s-a intamplat dupa 2008 cand Fed si Congresul American au interveit masiv printr-un bail-out de proportii (bail-out inseamna la baza scoaterea apei cu galeata dintr-o barca care se scufunda).

Un alt personaj interesant este cel interpretat de Steve Carrell, care pe fondul unei drame personale adauga o dimensiune morala intregului fenomen al crizei. Constient de multiplele zone gri ale propriei meserii si de modul in care normele etice sunt incalcate de alti jucatori importanti, el traieste aceasta drama personal, vadit descumpanit de sentimentul de scarba viscerala pentru acest esafodaj de frauda mascata. Desi la nivel personal si el si Michael Burry castiga din implozia bulei imobiliare, nici unul nu o simte ca o victorie (asa cum exuberanta celor doi tineri proprietari de fonduri ii faca sa deschida sampaniile) ci ca pe un stigmat. Michael Burry, desi aduce castiguri semnificative propriilor investitori, este privit in continuare cu ura si dispret de acestia, care il vad drept un nebun periculos, care face parte din alta specie decat ei. Este dispretul cu care indianca din the Revenant il priveste din mersul calului pe albul  Hugh Glass, desi acesta ii salvase viata (care il salveaza la limita de scalpare).

In final pare o lumea fara scrupule ale carei excese au dus la dezastru. Dar asta doar in aparenta. Ce ne mai spune filmul este ca onestitatea exista si in acest sistem, chiar daca uneori pare greu sa o vedem si ca oameni care isi fac meseria cu pasiune si empatie sunt cei care pana la urma au facut ca excesele capitalismului sa fie compensate de marele salt civilizational din ultimii 100 de ani. Natura umana nu s-a schimbat si dorinta de castig si profit trebuie sa duca natural la progres, dar nu printr-un vortex speculativ ci printr-o analiza fundamentala a obiectivelor in care merita sa investesti.

Revenind la constructia personajelor, principalul atu al filmului, Christian Bale este nominlizat la un Oscar pentru rol secundar si pe drept cuvant. Michael Lewis povesteste intr-un interviu cum Bale s-a pregatit pentru acest personaj : a stat cu realul Michael Burry o zi intreaga, in biroul acestuia, fara sa se ridice. La sfarsit i-a  cerut tricoul si pantalonii scurti, cu care apare si in film. Foarte curios, Lewis l-a intrebat cum a reusit intr-un timp atat de scurt sa gaseasca esenta acestui personaj. Raspunsul actorului : »E felul in care respira. Respira in momente neasteptate, cand vorbeste si foarte multe manierisme ale sale deriva din respiratie. Am inceput pregatirea personajului cu respiratia. Daca nu aveam asta, nimic altceva nu ar fi mers…”.

Lumea financiara respira inca la 8 ani de la acea criza. Nu putem decat spera ca lectiille invatate sa nu se uite atat de usor si sa nu mai asistam la o alta depresurizare masiva. S-ar putea sa ramanem fara oxigen

Cateva recomandari de filme si carti pentru o mai buna intelegere a acestui fenomen :

Carti

  1. Too big to fail – Andrew Ross Sorkin– o carte care prezinta ceilalti actori ai crizei financiare, in frunte cu directorii marilor banci de investitii, presedintii FED sau membrii ai guvernului
  2. Antifragile –  Nassim Nicholas Taleb – cum sistemele (si oamenii) pot castiga din conceptul de antifragilitate
  3. How to speak money – John Lanchestero incercare reusita de a explica cele mai dificile notiuni financiare
  4. The shifts and the shocks – Martin Wolf – despre criza din 2010, de aceasta data criza suverana.
  5. Against the Gods – The remarkable story of risk – Peter L. Bernsteino expunere istorica a conceptelor de incertitudine si risc
  6. Lords of finance – Liaquat Ahamed – cum a inceput istoria celor mai puternice banci centrale si aportul lor (spre bine si rau) in lumea financiara
  7. Lombard Street – Walter Bagehot – un clasic al genului. Unde gasim si explicatia conceptului de « lender of last resort »

 

Filme/documentare

  1. Inside Job
  2. Too big to fail
  3. Margin call
  4. The Ascent of money
daca va place dati de veste:
0

Om sarac, om bogat

A fi bogat sau sarac sunt in primul rand cuvinte. Nu stim intotdeauna ce se ascunde in spatele lor. Se pot ascunde realitati sau superstitii. Alibiuri sau minciuni. A fi bogat in schimb atrage atat laude cat si critici. A fi sarac doar priviri compatimitoare, atunci cand nu se face un statut moral din asta.

In Romania saracia este inca un concept puternic inradacinat. Nu spun o realitate. Un concept. Nu este nici macar un concept obiectiv pentru ca se va masura intotdeauana prin comparatie cu anumite etaloane din alte tari sau din alte regiuni ale globului. Si este un concept puternic pentru ca este atat de bine exploatat. Esti sarac pentru ca altii sunt bogati. Asta este principala mantra a discursului despre saracie. Cu ea in constiinte s-au castigat alegeri si s-a construit Romania moderna, dupa 25 de ani de democratie. Incearca sa distrugi aceasa axioma si lucrurile se vor schimba radical. Nimeni insa nu o va schimba pentru tine, gratis. Pentru ca nimeni nu are nici un interes sa o faca, in afara de tine. Daca esti suficient de nemultumit.

Este e o teorie care nu este specifica doar romanilor. In economie poarta numele de teoria placintei fixe [1]. Exista o singura placinta impartita la mai multi. Daca tu ai doar o bucatica din ea, este pentru ca altul are o bucata mare de tot. El este bogat si tu esti sarac. In realitatea saracia este un fenomen mult mai complex. A fi sarac nu este o condamnare, ci cel mult o constatare. Multi oameni aleg sa ramana saraci pentru ca pur si simplu nu cred ca pot fi si altfel. Intr-un fel sunt programati sa ramana intr-o bula sociala specifica, fara capacitatea de a se transfera in alta bula sociala, cu un venit mai mare, cu alte oportunitati sau cu alt mod de viata. Desi adevarul este ca oricine poate sa faca acest lucru. Cel putin oricine care nu este grav handicapat, bolnav sau care are alte limitari de natura obiectiva. Insa nu oricine vrea, in primul rand pentru ca nu este foarte comod sa incerci sa schimbi ceva. Iar foarte multi oameni prefera comoditatea unei stari inferioare unei promisiuni de viata mai buna care implica insa munca, disciplina si actiune. Si asta pentru ca asa e construit corpul uman la baza, sa conserve cat de mult posibil energie pentru perioadele de stres intens pe care stramosii nostri vanatori-culegatori il traiau acum zeci si sute de mii de ani. Iar efectul asupra creierului a fost ca o stare de inactivitate este tolerata si chiar preferata. In prezent insa lucrurile nu mai stau la fel ca acum zeci de mii de ani pentru ca starea de inactivitate se poate acutiza cu consecinte dezastruoase atat asupra organismului uman [2] cat si asupra propriei vieti. Si atunci saracia poate fi si voluntara. La fel cum bogatia poate fi si ea involuntara. Poti fi bogat fara efort, pentru ca ai mostenit o avere sau ai castigat la loto. Sau poti fi bogat pentru ca ai incalcat legile. In Romania acest tip de bogatie este prevalent iar acest lucru nu poate fi contestat.

Dar de asemenea nu poate fi contestat faptul ca acest capitalism imperfect pe care il traim cu totii ofera sansa ca fiecare dintre noi sa depasim gandirea fixa [3]. Necesita insa efort, disciplina si frecventa in actiune, ceea ce foarte multi oameni nu sunt obisnuiti sa faca. Saracia este trista, dar macar ofera o minima protectie sociala si o viata fara eforturi sustinuta. Nu trebuie sa planifici, nu trebuie sa te trezesti dimineata, nu trebuie sa te educi. Nu trebuie sa faci toate acele eforturi care nu se vad dar car mereu si mereu stau in spatele succesului oamenilor care reusesc. Dar atunci nici nu trebuie sa te plangi. Alegi sa fii sarac intr-o mare masura. Saracia este o functie care depinde de mai multe variabile, insa cea pe care tu o poti influenta este propria ta alegere. Intr-o mica masura, in Romania cel putin, esti manipulat sa fii sarac, pentru ca saracia este inca vazuta ca un soi de virtute sau ca o dovada a calitatii tale umane pentru ca daca bogatii au reusit prin furt, si tu esti sarac, ceva din constructia ta umana te-a impiedicat sa furi. Adevarul e ca, da, multi au devenit bogati prin furt. Dar asta nu inseamna ca a fi sarac este o virtute, mai ales daca tu iti doresti sa ai alt statut.

Iar asta nu este neaparat rau, pentru ca saracia si bogatia nu sunt neaparat sau in primul rand concepte monetare. Dupa privatiunile din comunism e adevarat ca a fi bogat a devenit un concurs vizual, un soi de exibitionism colectiv. O proiectare in exterior, in lucruri scumpe, a propriei vieti. Dar aceasta materialitate nu poate tine loc de bogatie si nu poate dura. Exista un prag de suportabilitate al societatii pentru astfel de exprimari care are o anumita legatura cu moda. Exista de asemenea o  diferenta fundamentala intre bogatie si bani. Bogatia reala se construieste treptat si are o componenta umana puternica, care este internalizata. La fel cum saracia este pana la un nivel rezultatul distorsiunilor cognitive [3], la fel si bogatia reala, nespeculativa si antifragila trebuie sa fie rezultatul unui proces de acumulare interioara, de educare si de crestere. Altfel bucuria si experienta lumii exterioare nu ar avea sens, cel putin nu peste nivelul de bruta.

Din pacate, educatia nu este cel mai reusit serviciu public in Romania, nici dupa zeci de ani de democratie. Nu te poti baza pe ce ai acumulat in scoala pentru a reusi cu adevarat in viata. Ce se preda cu adevarat in scolile romanesti este prea subtire, prea distant fata de nevoile reale ale individului si prea sarac. Utilitatea cunostintelor acumulate nu este foarte evidenta nici pentru profesori, nici pentru elevi. Sunt prea putini dascalii care isi iau in serios aceasta meserie si prea multi cei care se predau salariului de mizerie si vin la cursuri doar pentru a-si contempla propria neputinta. Trebuie sa faci tu propriul efort de educatia iar acest adevar trebuie sa fie primul lucru in care sa crezi cu tarie. Nu ar trebui sa fie asa, dar asa este. Iar din fericire, ai la indemana toate sursele de informatie posibile pentru a invata orice. De aici, de la propria investitie in tine vine tot ce poate sa aiba un sens pentru viitor.

Asa ca in nici un moment nu te poti opri din invatat. O minte curioasa este esentiala si pentru tine si pentru cei din jur. Esti cu adevarat sarac atunci cand iti lipseste empatia si nu te poti pozitiona in spectatorul impartial fata de tine si fata de cei din jurul tau pentru a vedea ce poti tu contribui atat pentru tine cat si pentru societate [4]. Cu cat stii mai multe, cu atat esti mai bogat, cu atat bogatia ta inseamna valoare si cu atat vei depinde mai putin de context. Si cu cat stii mai mult cu atat poti influenta alti oameni sa traiasca altfel. Daca nu faci pasul necesar pentru a modifica circumstantele propriei vieti, atunci viata ti se va intampla tie si vei trai planurile altora. Asta nu e neaparat o veste buna, pentru ca abia atunci vei fi cu adevarat manipulat. Istoria bogatiei si saraciei este cea a celor puternici si a celor slabi. Daca in trecut cliavjele se faceau prin violenta, societatea contemporana ofera alte mijloace.

Asta este si destinul omului sarac. Eroarea intelectuala ca apartine unui strat social sarac dintr-un fel de vointa divina, si ca poate face prea putine lucruri ca sa schimbe asta. Un soi de fatalitate. Cu totii avem urme din ea, din educatia trecuta, din contextele sociale in care am trait. Dar atunci cand aceasta constientizare nu este dublata de actiune, nu se va intampla nimic. Vom ramane cu o mare superstitie si cu un mare regret.

Omul sarac si omul bogat sunt doar concepte. Depinde de tine in cel fel de realitate le transformi.

 

[1] Fixed pie fallacy

[2] Mindset – Carol Dweck

[3] Feeling good – David D. Burns

[4] Adam Smith – O teorie a sentimentelor morale

 

daca va place dati de veste:
0

Despre frumusetea vietii

Un filosof stoic scria acum mii de ani despre scurtimea vietii.

Sunt prea putine lucruri pe care le putem face pentru a trai o viata atat de lunga pe cat ne-am dori-o. Dar nu le facem poate din prea multa tristete, sau oboseala, sau plictiseala. Ceea ce putem insa sa facem e sa traim invers, sa ne intoarcem privirea de la anii cei lungi la clipele cele scurte si sa traim in ele. Unii spiritualisti moderni numesc asta meditatie constienta. Sa fii constient de fiecare moment. Au ajuns sa o predea in scoli. Sau in salile de asteptare ale aeroporturilor. Dar numeste-o cum vrei atata timp cat te face sa fii mai constient de frumusetea vietii. Opreste-te din sirul indian si fa un pas in lateral.

Viata capata frumusete pentru ca este rara. In interiorul biosferei nu pare asa, dar este rara. In jurul nostru sunt ani lumina de nemiscare cosmica. Roci si eter si plasma. Hau cosmic. Viata e doar aici, intr-o gamalie de ac, si e frumoasa pentru asta. Suntem in interiorul unei limite matematice, dar traim si pulsam. Pentru asta e frumoasa, pentru ca e nascuta dintr-o dementa inexplicabila. E muta. Ati vazut vreodata cum creste un rid pe obrazul unui om? Nici eu. Dar inevitabil acel rid va veni. Daca nu la tine, la altii. Si apoi si la tine.

Cand a murit mama mea am simtit cenusa in gura. Am aflat pe strada. Oamenii din jurul meu zambeau, radeau. Ii vedeam printr-o perdea de fum, ca umbre sterse, ridicole, desprinse dintr-un teatru de prost gust. O cacofonie de zgomote ale vietii altora, pulsand. Dar eu eram o umbra. O umbra goala si rece, plangand si strecurandu-ma printre ei, ca printr-o alta dimensiune, invizibil. Am ramas cu regretul amar ca nu am petrecut mai mult timp cu ea, inainte sa moara. Clipele, momentele pe care le puteam petrece cu ea nu se vor mai intoarce niciodata. Ele fac parte din ceva ce nu mai este si nu mai poate fi. La fel ca tatal meu. Nu mi-am dat seama de asta cu adevarat decat cand s-a intamplat, cand am privit mut lucrurile pe care le folosise cand inca era in viata: lucruri oprite intr-o mutenie incapatanata, asteptand mana care sa le anime. Mana care nu va mai veni niciodata. M-am gandit la asta inainte, dar nu mi-am dat seama cu adevarat ce inseamna asta. Acum imi dau.

In urma a ramas materialitatea unui concept care imi era strain. Un orfan adult. Dar tot un orfan, ramas undeva suspendat, cu fata la necunoscut. Este si un soi de eliberare aici, mecanica. Ca atunci cand primeste intreaga viata in fata si nu mai are cine sa ti-o picteze intr-o alegorie sau alta. Esti doar tu si ea. Doar tu si timpul tau, pe care aproape ca iti vine sa il masori. Odata cu tristetea, paradoxal renunti la multa frica pe care o aveai in tine. Frica ce te tinea lipit de absurdul conditiei umane. Inveti sa pasesti afara din acest absurd si sa traiesti asa cum nu ai mai facut-o pana acum.

Ceea ce poti face acum nu mai poti face niciodata. E un soi de realitate care ti se serveste in mod continuu si in care nu te mai poti intoarce decat cu gandul si oricat de placut poate sa fie gandul, e doar o compresa calda ale carei efecte se vor topi in neant. Tot ce poti sa faci e sa faci. Atat. Acum e cel mai important moment, e singurul moment pe care il ai. Din acum treci in mai tarziu, dar nu stii inca, pana cand „acum” nu  devine fum. Asta este frumusetea vietii. Nu poti tine niciodata nimic pe loc, ca sa te bucuri de eal mai tarziu. Trebuie sa te bucuri acum. Cateodata sunt exaltat doar ca pot respira. Iar cu trecerea timpului privesc usor in urma la cum gandeam inainte si cum credeam ca nu exista disparitie. Si ca viata e un dar inviolabil. Nu exista dar inviolabil. Darul e pretios doar daca e fragil si ravnit. Doar daca primesti odata cu el posibilitatea disparitiei. Asa ca nu trai ca si cum cineva te-a ales sa traiesti. Nu te-a ales nimeni pe tine personal. Dar ce poti sa faci e sa respecti clipele pe care le primesti si sa te droghezi cu ele. Nu e putin lucru. Sa alergi, sa urci un munte, sa pleci undeva departe, intr-un loc in care ti-ai dorit intotdeauna sa fii. Sa respecti clipele pe care tu le ai, iar altii nu le mai au. Sau nu le-au avut deloc.

Despre asta este frumusetea vietii. E o frumusete violenta.

 

 

daca va place dati de veste:
0

© 2017 Mindfilter.ro

Theme by Anders NorenUp ↑

Va place? Dati mai departe!