Month: martie 2016

Teroare

Bullet points:

 

  • încă o tragedie , cea din Belgia, a însemnat încă un pas spre rutinizarea terorismului contemporan, în inima civilizației. E un fel de oboseală a repetiției, dar nu ar trebui să fie așa. Se schimbă luminile pe Turnul Eiffel și cam atât. Nu e anul nou, și nici vreo sărbătoare consumerista. Au murit oameni într-un mod absurd iar asta trebuie să conteze într-un registru mult mai serios. Din păcate, în pofida evidențelor, și acest atac este deturnat de multiple organizații, atât statale cât și private, pentru a servi niște agende specifice. În tot acest joc, cetățenii Europei rămân prizonieri a unei stări de insecuritate și frică, nu atât provocată de atacurile în sine, cât de derivatele acestora și de tiparele de gândire agresive care au urmat. Paul Krugman a subliniat acest lucru încă după atentatele de anul trecut de la Paris : « So what was Friday’s attack about? Killing random people în restaurants and at concerts is a strategy that reflects its perpetrators’ fundamental weakness. It isn’t going to establish a caliphate in Paris. What it can do, however, is inspire fear — which is why we call it terrorism, and shouldn’t dignify it with the name of war. The point is not to minimize the horror. It is, instead, to emphasize that the biggest danger terrorism poses … comes not from the direct harm inflicted, but from the wrong-headed responses it can inspire”

 

  •   moartea violentă a unor oameni fără nici o vina a scos la suprafața o nouă radicalizare de gândire, foarte periculoasă: în esență, tot mai multe voci acuza islamul ca întreg, proclamând un război al culturilor și chiar al religiilor etc…Este o explicație lejera și comodă, venită mai degrabă ca o dorință de a explica oribilul în termeni familiari, dar nu este adevărată. Este doar o generalizare, o tribalizare de gândire care înaltă ziduri între categorii de oameni pe bază de etichete etnice și religioase. În realitate, niște demenți au ucis niște oameni nevinovați, așa cum de-a lungul istoriei, alți demenți au făcut același lucru. Singurul lucru pe care îl au în comun este demența, nu religia sau etnia. Au fost și atei, și creștini și budiști (da, călugării asasini din Burma). Dar e poate în natura umană ca în fața diferențelor să ne retragem în ceea ce este familiar, așa cum o fac acum apostolii creștinismului autohton, unii dintre ei îndemnând fățiș la război religios, ignorând prin asta însăși principiile fundamentale ale creștinismului. Mai jos este un grafic care arată că terorismul European nu este o realitate recentă și mai ales nu este una specific musulmana : în ultimii 50 de ani, marea majoritate a actelor teroriste au fost comise înainte de anul 2000 și de către grupări care nu aveau nimic de-a face cu islamul. E un adevăr supărător pentru  așa zișii intelectuali de facebook care propăvăduiesc războiul religios și frica.

Infographic: Victims Of Terrorist Attacks In Western Europe | Statista

  • În plus, în 2015, peste 80% din victimele terorismului global au fost musulmani. Încă un adevăr supărător. Terorismul este deci un fenomen global, iar văzut la această scară marile tragedii se întâmplă în afara Europei. Dar impactul pentru noi este fundamental diferit în funcție de localizarea atacurilor. Oricât ar părea de cinic, ne interesează mai mult ce se întâmplă la Bruxelles decât ce se întâmplă în Lahore sau în Nigeria. Asta pentru că simțim instinctiv compasiune în mod direct proporțional cu apropierea geografică, culturală și economică. Marele pericol e reprezentat de reacțiile pur emotionale care transformă o tragedie de proximitate într-un atac asupra culturii și civilizației proprii. Avem nevoie inca de inamici de clasa, de trib si suntem dispusi sa folosim toate oportunitatile pentru a satisface micul spirit razboinic din noi alegand sa vedem doar ceea ce corespunde acestei credinte launtrice.
  • Pericolul terorismului în Europa este unul real. Dar nu este cel mai mare pericol pentru România. Există în schimb un alt tip de terorism la noi acasă, pe care îl ignorăm voalat : un terorism care face ca oamenii să moară în spitale insalubre, departe de orice formă de civilizație medicală, între colonii de gândaci, buzunare albe  care cer spagă, și icoane văzute ca ultima speranță ; un terorism asupra copiilor care cresc cu o educație rudimentară și care vor constitui viitorul (vezi grafic mai jos – România pe ultimul loc în Europa la cheltuielile educaționale); sau un terorism asupra micilor întreprinzători, plimbați între ghișee și între spăgi, acoperiți de birocrație și asaltați de controale și taxe. Asta este adevăratul terorism care există în România. Ne-am fi așteptat ca decidenții politici să se ocupe în primul rând de astfel de probleme, și mai apoi de amenințarea iluzorie a drobului de sare. În schimb, finanțăm în continuare securitatea și controlul public, unde suntem pe primele locuri în Europa (ca procentaj din PIB). Multă lume vorbește de “siguranta statului”, “siguranta poporului”, cuvinte goale de sens, portavoci ale socialismului pe care le credeam pierdute. Ce înseamnă « stat » ? Ce înseamnă « popor », un cuvânt atât de drag demogogilor, pentru că în spatele acestui concept larg și vag se ascunde minciună. Aceste concepte nu au identitate, sunt doar paravane politice. Dar ne place sa le folosim si sa raspundem la ele pentru ca inca avem inscrustate in subconstient manierismele mentale comuniste. Cel ce are identitate este individul, doar el poate beneficia sau nu de securitate. Individul care moare în spitale, plătește taxe și nu știe ce se întâmplă cu banii lui. Ne-am fi așteptat ca  după cincizeci de ani de comunism anti-individ să acordăm o mai mare atenție persoanei. În schimb, așa cum spunea Hayek, sub alibiul bunelor intenții ne îndreptăm cu pași repezi spre un alt socialism,  spre servitute si spre un colectivism de gandire. Nu asta a fost contractul pe care l-am încheiat cu totii în decembrie 1989.

 

Cheltuielile publice (EUR/elev) pentru educatie in Uniunea Europeana (sursa: eurostat, perioada de referinta 2012).

New Picture

  • aceste atacuri repetate în inima Europei dovedesc că undeva s-a greșit și se greșește grav în modul în care sunt construite democrațiile liberale vestice: nu mai reușesc să ofere propriilor cetățeni unul din bunurile publice de bază pentru care sunt plătite taxe în valoare de miliarde de euro: protecția și siguranța civică. E un eșec aici al unui mod de a face politică și a unui mod de a gândi integrarea europeană și raportarea la securitatea globală. Este în primul rând un eșec al cheltuirii banilor publici, din impozitele de miliarde de euro pe care cetățenii le plătesc pentru ca măcar să aibă siguranța că oamenii pe care i-au angajat cu protecția publică își fac treaba. În schimb, carențele dovedite în modul de lucru al serviciilor de informații (care au avut informații despre atacuri dar pe care nu le-au exploatat) arata un eșec al statului. Spre eficientizarea acestor servicii ar trebui îndreptate eforturile și nu spre acordarea de noi atribuții care să limiteze libertățile private ale cetățenilor. Așa cum spunea Benjamin Franklin, un popor care insistă pentru mai multă securitate și mai puțină libertate, nu le va avea, și nu merită să le aibe, pe niciuna.
daca va place dati de veste:
0

Un plan sincer de dezvoltare personala

Dezvoltarea personala s-a transformat intr-o industrie de multe ori agresiva si de si mai multe ori superficiala. Pretul succesului devine pretul unui seminar unde oameni somptuosi iti prezinta magia din spatele transformarii esentiale a vietii: de la nimic la totul, sau de la saracie la bogatie. Si asta pentru ca in interiorul nostru exista un mare resort de naivitate care ne pacaleste mereu sa credem ca solutia este mereu la un pas distanta si numai fortele conspirationiste ale intunericului ne impiedica sa o accesam. Credem inca in pilula fericirii si a succesului care are efecte peste noapte. Daca vrei sa slabesti, internetul iti ofera solutia miracol. Daca vrei sa ai o viata ca in filme, nimic mai usor: solutia este un pumn de magie ezoterica care te va transforma din pata cromatica de la coltul strazii in persoana de succes mondial garantat.

In realitate insa, lucrurile nu merg niciodata asa. In realitate nu exista pranz gratuit si nici reusita fara efort. Efortul insa doare, si fizic si mental, si in plus creierul il interpreteaza ca o scurgere de energie pe care o poate folosi in situatii de criza. Intr-un cuvant, creierul nostru se impotriveste actiunii. Dar actiunea e esentiala. Oricine insa poate sa se dezvolte atunci cand accepta ce presupune cu adevarat asta. Cand intra in reala arena ca luptei pentru succes. Iata cum fiecare poate aborda aceasta problema:

  • Nimic bun care dureaza nu apare peste noapte: pentru orice reusita reala e nevoie de disciplina, efort, timp, esecuri repetate, consecventa si rutina. E incomod si nu asta se vede la televizor atunci cand cineva reuseste, dar tot acest esafodaj de munca rutiniera este in spatele oricarui succes real. Michael Jordan a fost un jucator de baschet mediocru la baza, dar a exersat in fiecare zi, pana la epuizare, pana la ceata mentala aruncari peste aruncari, pana cand a devenit cel mai bun dintre cei mai buni. Pentru el nu a existat succes peste noapte, ci peste mii de nopti. Valea plangerii nu dureaza insa la infinit, ci pana creierul se adapteaza la noua rutina, mai intensa.
  • Valoarea nu se masoara in bani. Valoarea este intotdeauna personala si inseamna suma tuturor abilitatilor pe care o persoana le poseda la un moment dat. Valoarea nu este fixa, insa poate „rugini” odata cu trecerea timpului. Adevarata investitie nu este cea materiala, ci investitia in propria persoana, pentru a creste propria valoare. Investind in fiecare zi in suma abilitatilor pe care vrei sa le dezvolti vei ajunge in timp sa posezi o „bogatie” cu mult mai relevanta decat orice bogatie materiala.
  • Daca nu iti folosesti resursele, le pierzi. E un principiu fundamental al actiunii umane. Corpul uman, inclusiv mintea, spre deosebire de obiectele mecanice, se dezvolta prin utilizare, nu prin repaus. Masinile in schimb se conserva prin repaus si se uzeaza prin utilizare. Daca nu iti folosesti corpul fizic, muschii se vor atrofia iar sanatatea va avea de suferit. La fel si mintea: daca nu o folosesti in mod constant, se va plafona.
  • Ai grija de sanatatea ta. Este cel mai de pret resursa a ta. Nimic nu se poate realiza mai departe daca nu exista armonie fizica. Exercitiul fizic este esential, la fel si dieta corespunzatoare. Priveste in mod constient aceste doua aspecte fundamentale ale sanatatii si ia deciziile constiente de a iti proteja propriul corp ori de cate ori este posibil. Asta nu inseamna sa cadem in mania ortorexiei, asa cum fac foarte multe persoane. Inseamna doar putina moderatie si responsabilitate
  • Citeste ori de cate ori ai ocazia lucruri de calitate. Traim intr-o epoca in care accesul la informatie este mai usor ca oricand. Marile carti si idei ale umanitatii sunt de multe ori la un click distanta si in acces liber. Fa o lista cu carti importante ale omenirii sau ale domeniului tau de activitate si citeste-le activ. Activ inseamna cu simt critic si cu asigurarea ca ideile noi pe care le vei gasi vor ramane.
  • Planuieste ce ai de gand se faci cu viata ta. E intotdeauna bine sa ai obiective clare. Asta iti asigura o calitate a vietii departe de dezordine si entropie. Pentru foarte multe persoane acest pas este unul incomod, dar odata facut multi oameni nu se mai pot intoarce la viata de dinainte.
  • Ai incredere in tine, nu te autosabota si nu te autovictimiza. Nu tot ceea ce ti se intampla negativ este impus din exterior. De fapt, majoritatea lucrurilor rele care ti se intampla sau care crezi ca ti se intampla sunt evitabile printr-o simpla schimbare de atitudine. E usor insa sa gasim vinovati in exterior pentru ca asta ne face sa ne simtim mai bine si mai protejati.  De fapt, ne autosaboteaza si ne inchide in cusca gandirii fixe fara sa avem posibilitatea de crestere si dezvoltare reala.
  • Nimanui nu-i pasa cu adevarat de tine decat tie insuti. E trist dar e adevarat. In ciuda a ceea ce auzi poate zi de zi, nimeni nu da de fapt doi bani pe tine, in afara de familie. Esti in mod esential singur si trebuie sa accepti asta. Nu astepta nimic de la nimeni, asezat pe o piatra de hotar, pentru ca nu o sa vina. Tot ce va veni cu adevarat bun in viata ta este prin efort propriu sustinut si consecvent. Si e de fapt singurul lucru bun care merita sa fie trait. Foarte multi oameni se compara cu altii si jinduiesc ceea ce vad ca au ceilalti la suprafata, insa foarte putini realizeaza ca aceasta contemplare este daunatoare.
  • Incearca sa faci sau sa tinteti catre lucruri care ajuta omenirea in general. Asta e un aspect esential pentru orice crestere reala. Nu este totul despre tine. Este mai ales despre cum poti prin ceea ce faci sa influentezi in bine viata altor oameni. Daca ai nevoie de un sens in viata, incearca sa-l faci sa fie in legatura cu asta.
daca va place dati de veste:
0

David

Sculptura reprezentandu-l pe David, creata de Michelangelo acum 500 de ani are o inaltime de 5 m si o greutate de 5 tone. De cand a fost creata si pana astazi a pus mari probleme logistice, de transport. Initial se planuia sa fie urcata pe acoperisul Domului din Florenta, proiect abandonat pentru ca nu exista atunci posibilitatea inginereaza ca un asemenea colos sa fie urcat in siguranta la o asemenea inaltime.

Blocul de marmura din care a fost sculptat David a fost cumparat pentru a oferi orasului o opera monumentala, insa timp de 3 ani 2 incercari au esuat. Michelangelo a fost al treilea care a incercat. I-au trebuit 4 ani sa o finalizeze, lucrand singur. Ce a iesit poate fi admirat la Accademia din Florenta: un colos impunator, o opera de arta care fascineaza prin puritatea proportiilor, frumusetea corpului si emotiile transmise. E ca un strigat umanist dupa secole de ev mediu cufundat in intuneric, in care arta urmarea conceptia autoflagelatoarea a unei umanitati damnate, incapabile de frumos si arta. Renasterea, simbolizata prin operele timpurii ale lui Michelangelo, Leonardo, Boticelli sau Ghirlandaio a adus o noua conceptie, punand omul intr-o noua lumina, ca o adevarata creatie divina. David priveste departe, cu prastia pregatita si vasele de sange aproape plesnindu-i in mana dreapta, ca o incordare vitala.

Dar altceva se ascunde in spatele acestei opere. Timpul. Pentru mintea moderna, obisnuita cu definitia geniului in viteza, e greu de conceput ce a stat in spatele acestei sculpturi. Foarte multa lume are impresia ca geniul, sau talentul, apare din senin, si te face sa nu mai muncesti. Dar geniul adevarat dureaza. In spatele produsului final, pe care il admiram cu totii, se afla ceea ce nimeni nu pare sa mai vrea sa mai admire: o munca de titan. O munca de multe ori tulburatoare, asidua, mentala si fizica. O rutina de ani de zile.

David a insemnat la inceput schite peste schite. Apoi mici studii in lut, in ceara sau in bronz. Statuete pierdute, dar care au fixat mintea artistului ore, saptamani, luni in sir. Apoi figuri mai mari, din teracota. Apoi schitele direct pe blocul de marmura, masuratorile. Analiza surselor de inspiratie, miile de poze ale modelelor. In final, inceputul sculptarii, in primul rand torsul, apoi celelalte parti ale corpului.

Principala lectie in fata acestei realizari este ca putini sunt disponibili sa faca acest efort. E ceea ce se numeste capcana gandirii fixe. E mai usor si mai comod sa pui totul pe seama unui geniu inaccesibil si sa traiesti in interiorul propriilor limite. Adevarul e ca se poate face trecerea de la gandirea fixa la cea expansiva, de la comun la geniu. Dar nu exista pastila miraculoasa pentru asta. Exista doar munca, rutina, disciplina. Cateodata in cantitati absurde.

daca va place dati de veste:
0

Lacrimi in ploaie

Elon Musk avea 15 ani cand, in urma unei crize existentiale a inceput sa devoreze biblioteci intregi cu lucrari de filosofie si texte religioasa, in cautarea unui raspuns. Nu orice raspuns. Raspunsul la cea mai incomoda intrebare : care este sensul acestei vieti ? Batranii filosofi ai umanitatii i-au trecut prin filtrul mintii, de la stoici la etica lui Spinoza si de la Nietzche la Schopenhauer. Poate, aplecat peste randurile urmatoare, s-a lasat un pic invins de un sens de exasperanta neputinta : « rasa umana se prezinta ca niste papusi care sunt puse in miscare de un mecanism intern…am spus ca aceste papusi nu sunt activate din exterior, ci ca fiecare dintre ele poarta in ele mecanismul din care rezulta miscarea. Aceasta este vointa de a trai manifestandu-se ca un mecanism neobosit, ca un impuls irational care nu are temei suficient in lumea exterioara »[1]. Nefiind prea mult ajutat nici de Schopenhauer si Nietzche cu aforismele lor deprimante, Musk a gasit raspunsurile intr-un roman de space-comedy «  The hitchhiker’s guide to the galaxy ». Unul din indemnele pe care nu le uita nici azi este simplu: “Don’t panic ».

La multi ani dupa, Elon Musk conduce unul dintre cele mai mari imperii tehnologice perturbatoare, cu implicatii in modul in care vom consuma energie in viitor, ce tip de masini vom conduce, cum vom aborda explorarea spatiului si, in definitiv cum va arata noul sens al umanitatii postmoderne. Ca sa faca asta, a trebuit sa lupte si lupta in continuare cu inertia industriilor conservatoare si pasiunile tari impinse spre protejarea grupurilor de interese ale modului actual de a face lucrurile si in definitiv de a face bani din vanzarile de masa.

 

Atlas se ridica pe cele doua picioare ale sale, incepe sa se deplaseze prin camera, ajunge la usa, o deschide, apoi se plimba prin padure, pe un teren accidentat. Avanseaza poticnindu-se, ca un betiv, in miscari aproape comice. Mai apoi, ridica cutii grele de la sol si le depoziteaza pe rafturi, disciplinat. Cineva il ataca din spate cu o bara de fier. Lovit, se prabuseste la pamant, insa se ridica apoi fara probleme in pozitia initiala. Atlas nu este un om. Atlas este un robot, ultimul proiect al Boston Dynamics, aripa tehnologiilor avansate a Google. Vizionarea acestor imagini are ceva ravasitor pentru orice fiinta umana in carne si oase. Necunoscutul are intotdeauna acest efect, insa necunoscutul familiar, care iti bate la usa si o si deschide produce o emotie vie, un pic stranie. Pentru unii, aceasta emotie este infasurata in frica, sub imperiul filmelor stiintifico-fantastice unde armatele de roboti inarmati cu o proto-constiinta calca in picioare umanitatea vazuta ca inamic de specie.

Iar frica aceasta nu s-a manifestat niciodata mai clar decat in multiplele avertismente despre ce poate sa cauzeze o armata de roboti folositi la scara larga. Cel mai deplans efect pare sa fie pierderea slujbelor pentru muncitorii in carne si oase. Forumul economic de la Davos a publicat un raport, intitulat « A patra revolutie industriala» care conduce firul gandirii in mod inexorabil spre tensiunea intre muncitori si masini si modul in care piata muncii va fi perturbata de utilizarea tot mai radicala a robotilor cu consecinte grave asupra somajului, cresterii economice si inegalitatilor de venit. In timp ce progresul noilor tehnologii este in masura sa puna intrebari legitime despre modul in care umanitatea se va adapta la aceste noi paradigme, exista un suflu neomarxist in aceasta opozitie bruta fata de progresul tehnologic care pur si simplu nu vrea sa moara. La aproape doua secole de cand Karl Marx si tumultul sau filosofic-revolutionar ridicau redutele comunismului in inima capitalismului, ideile sale continua sa fie mai vii ca niciodata, si la fel de false in fond.

Exista un intreg capitol in Das Kapital dedicat opozitiei inexorabile intre muncitor si masina, vazuta ca unealta suprema a capitalismului prin care munca umana este strivita sub senilele fara suflet ale masinilor : « instrumentul muncii, cand ia forma unei masini, devine imediat un concurent al muncitorului insusi. Autoexpansiunea capitalului cu ajutorul masinilor este deci direct proportionala cu numarul muncitorior ale caror venituri au fost distruse de chiar existenta acelei masini ». Iar consecintele, in textul lui Marx, sunt apocaliptice pentru grupurile de muncitori care deodata se gasesc fara o relevanta sociala, munca lor de generatii fiind acum inutile pentru ca produsele respective sunt facute mai eficient in alt mod. In esenta pentru Marx acesta este unul din relele capitalismului (pe langa furtul plusvalorii) si unul din motivele prin care, urmand dialectica sa istorica, capitalismul se va prabusi sub propriile forte de distrugere interna.

Capitalismul nu s-a prabusit nici pana in ziua de astazi, insa valurile de progrese tehnologice au facut viata mai usoara pentru miliarde de oameni. Iar acest lucru s-a facut prin ceea ce Schumpeter numea « mutatii tehnologice » in esenta seria de « distrugeri creatoare » prin care industriile si tehnologiile vechi sunt inlocuite cu industrii si tehnologii noi. E un dans care se intampla de la inceputurile umanitatii, de cand uneltele de lemn au fost inlocuite cu cele de piatra, si cele de piatra cu cele de bronz. Nu exista deci nici un motiv intemeiat sa consideram ca robotizarea industriala la scara larga ar duce la o apocalipsa pe piata muncii. Din contra, produsele vor fi mai ieftine, iar forta de munca umana, care va ramana in continuare o resursa rara va fi directionata catre utilizari alternative mai valoroase.

Altfel, aceasta robotizarea nu se va face de pe o zi pe alta. Niciodata marile progrese nu s-au facut asa. Edison ramane in istorie pentru inventiile sale, insa putina lume stie in ce conditii s-au realizat aceste inventii. Nu a fost un moment « evrika » prin care autorul inventiei a facut trecerea rapida de la non-inventie la inventie, ci a durat ani de munca si cercetari, esecuri si mici pasi inainte, in care Edison a lucrat cu specialisti din multiple domenii si a trecut nenumarate trial-and-errors. La fel cum se intampla si acum cu robotul Atlas, care este rezultatul unui lung sir de descoperiri incrementale si care la randul sau este un pas spre alte descoperiri care vor lua timp.

Apoi, in evaluarea viitorului, oamenii au de multe ori tendinta sa ia ca punct de plecare prezentul pentru o extrapolare nerealista. Daca ne uitam la predictiile de acum 70-80 de ani, astazi am fi trebuit sa fim toti imbracati in costume stralucitoare si sa mancam pilule care sa contina necesarul nutritiv al unei mese intregi (Taleb). In schimb folosim inca foarte multe din vechile tehnologii, ne incaltam inca in pantofi din piele, luam masa la restaurante unde se serveste vin care nu difera prea mult de cel produs acum 2000 de ani sau scriem cu degetele pe tablete asa cum cum faceau babilonienii acum mii de ani (taleb). Exista un inalt refugiu de conservatorism in fiecare dintre noi care functioneaza ca o contrapondere la orice exces de modernitate. In plus, cele mai avansate progrese continua sa se faca inmedia digitala, telecomunicatii, soft si modul in care comunicam online. Imaginea cu Mark Zuckerberg plimbandu-se cu pieptul inainte printre marea de jurnalisti echipati cu ochelari de realitate virtuala este graitoare in acest sens. In alte domenii insa, mult mai importante, progresele sunt inca asteptate : in medicina, in explorarea spatiului, in ecologie, in educatie, in energie. Adica in domeniile cu adevarat esentiale pentru umanitate.

Robotizarea la scara larga, cand se va intampla, nu trebuie privita ca un blestem, ci ca pe o oportunitate. Slujbe actuale se vor pierde, dar se vor crea altele, pe masura ce noi domenii de activitate si explorare se vor deschide spiritului si posibilitatii umane. Munca bruta va fi din ce in ce mai inlocuita cu munca creativa, iar oamenii vor avea mai mult timp liber pentru a-si privi in ochi propria umanitate. Poate aici e adevarata problema, adevarata frica. Ce vom face cu timpul liber ? Obisnuit sa munceasca, inchis in rutina muncii vazuta ca parte indestructibila a umanitatii (Freud), omul poate experimenta pierderea conceptului de munca ca o pierdere a sensului vietii. Miliarde de oameni au inscrustate in creier canalele neuronale ale rutinei automatizante a muncii, de la 9 la 5, iar pierdera acestei rutine provoaca un gol existential si o opozitie naturala. Intr-un fel, suntem cu totii papusile lui Schopenhauer, animate de acel mecanism intern si ne e frica de ce se intampla cand se opreste cheita si incepe viata.

Dar Atlas nu e doar un robot industrial care inlocuieste muncitorul din hala si il ajuta sa scape de durerile de spate date de ridicatul de cutii. El este de asemenea si simbolul impulsului uman de a gasi, sau in lipsa, de a crea o fiinta cu care sa-si petreaca singuratatea cosmica. O fiinta dotata cu constiinta care sa multumeasca impulsul demiurgic al fiintei umane. Inteligenta artificiala si momentul in care robotii vor capata constiinta proprie este insa un eveniment fantezist, aflat undeva departe pe scara imaginatiei, intre zombi si aliens. Dar asta nu inseamna ca incercarile umanitati se vor opri. Incercarea de modelare a obiectelor neanimate de a copia trasaturile umane fundamentale este in primul rand o stare de uimire continua fata de propria umanitate. Nici pana astazi constiinta nu este pe deplin cunoscuta, de unde a aparut si ce inseamna de fapt. Cu atat mai putin putem imagina transferul acesteia in corpul unui robot cu brate din otel. Numai faptul ca Atlas se poate deplasa biped este de o covarsitoare deficultate tehnica, pentru ca mimarea ecilibrului uman, dependent de o simulare continua pe care creierul nostrum o face a situarii spatiale, nu a putut fi modelata pentru Atlas decat dupa ani intregi de programare, creare de algoritmi deosebit de complexi al caror rezultat final este impleticeala aceea bahica de pe terenul accidentat. In mod straniu si paradoxal, comicaria situatiei este mult mai umana pentru ca evoca in mintea privitorului imperfectiunea, care e o trasatura eminamente umana.

Cu toata ravna noastra metafizica, nu vom putea induce constiinta obiectelor inanimate. Vom putea reproduce miscarile umane, chiar pana la imperfectiune, dar ochii de sticla ai robotilor vor ramane morti asa cum sunt ochii cadaverici ai figurinelor de ceara. Intre roboti si oameni va ramane intotdeauna acea limita de imponderabilitate inexplicabila, ai carei proprietari suntem si pe care doar noi o putem utiliza. Acest job nu ni-l poate fura nimeni si asta este o concluzia plina de optimism.

Creierelor noastre aleg sa traiasca viziunea de viata pe care o credem si conteaza atitudinea fata de aceasta schimbare. Asa cum Elon Musk, cautand raspunsul pentru sensul vietii, l-a gasit dupa ce si-a schimbat atitudinea incinsa in negativismul filosofic fiecare dintre noi poate privi viitorul pe care il doreste, cu speranta. Fara panica. Robotii, precursori a unei productivitati care va reduce timpul de munca si va ieftini si cele mai scumpe produse, sunt doar unelte pe care tot noi oamenii le-am creat si care ne ajuta sa decantam ceea ce ne face cu adevarat umani fata de ceea ce putem delega robotilor. Si va exista intotdeauna aceasta diferenta, doar ca acum ea va deveni mai clara si ne va oferi timpul liber sa incercam raspunsuri pe care muncitorii lui Marx, adanciti in lupta existentiala, nici macar nu banuiau ca exista.

 

 

[1] Arthur Schopenhauer – Lumea ca vointa si reprezentare

[2] Douglas Adams – The Hitchhikers Guide to the galaxy

daca va place dati de veste:
0

© 2017 Mindfilter.ro

Theme by Anders NorenUp ↑

Va place? Dati mai departe!