Am intalnit o formulare interesanta intr-una din cartile lui Nassim Taleb, si anume faptul ca organismul uman functioneaza dupa principiul „ceea ce nu folosesti, se pierde”, spre deosebire de o masina mecanica de exemplu, care se uzeaza prin exploatare. Ideea este ca daca nu incercam sa fortam o viata activa pentru corpul nostru, aceste se va retrage intr-o rutina surda iar principalele resurse fizice se vor pierde prin inactivitate. In primul rand muschii, atrofiati de miile de ore de sezut  la birourile economiei romanesti, dar si capacitatea mentala care nu mai are avantajul energiei pe care ti-o da o viata activa

Acest sindrom al sedentaritatii este perfect vizibil in jurul nostru, unde rata de imbolnaviri datorate alegerilor gresite de viata, nutritie proasta si lipsa de exercitiu este una dintre cele mai ridicate din Europa. Daca ne uitam in jurul nostru, poate 7 din 10 adulti sunt suprapoderali si extrem de nepregatiti fizic. Educatia fizica nu e doar o ora pe care profesorii nostru o foloseau pentru a mai indesa cateva ore de matematica, ci o realitatea a omului modern pe care fiecare dintre noi ar trebui sa si-o insuseasca in timpul vietii, sau macar sa fie constient de aceasta arie de invatare. Alegerea finala ne apartine fiecaruia.

Bariera pentru o viata mai active este in primul rand mentala. E un amestec intre ce aflam de la altii si ce ne spunem noua insine, asezonat cu tendinta inconstienta a creierului nostru de a urma o rutina cat mai comoda. Societatea moderna, aflata la apogeul tehnologic si informational scurteaza distantele si mareste sedentariatea oamenilor, care comunica de pe loc, uitand sa-si foloseasca resursele fizice asa cum a intentionat natura. Pur si simplu corpul uman, construit in milioane de ani de evolutie, nu este adaptat pentru inertia moderna ci pentru un stil de viata mai alert, fizic, in miscare. Negarea acestei realitati vine din pacate cu o nota de plata mare, atat pentru fiecare cat si pentru societate. In Romania, unde lipsa de educatie cronica merge mana in mana cu un sistem de sanatate subred, acest cocktail este unul exploziv, cu efecte dramatice pentru societate si viitorul acesteia.

Lucrurile se pot schimba insa si se schimba, chiar daca intr-un ritm mai lent. Daca acum cativa ani daca alergai pe strazi erai privit ca un dereglat, un ciudat, acum bariera informationala a inceput sa fie sparta si din ce in ce mai multi oameni sunt deschisi activitatilor sportive, mai ales din categoria middle class sau a corporatisitilor. Apar concursuri de amatori, de alergare, bicileta, triathlon sau duatlon care de la an la an atrag concurenti din open space-uri care vor sa schimbe ceva. Salile de sport au devenit mai multe, mai bine dotate si mai ieftine.

Un semimaraton montan inseamna 21 de km alergati pe un traseu cu diferente de nivel importante, cu urcusuri si coborari tehnice si potential periculoase. Este o proba care necesita un efort de vointa important si o pregatire inteligenta. La extrema cealalta a sedentarilor se afla cei foarte entuziasmati de alergare dar care se expun accidentarilor pentru ca nu se pregatesc suficient inainte de un marathon sau semi marathon. Alergarea este un process traumatic pentru corp, mai ales pentru incheieturi si muschi si trebuie sa fie intreprinsa dupa o perioada de pregatire, mai ales pentru cei care vin direct de la monitorul calculatorului. Entuziasmul nu tine loc de planificare, asa ca pentru a nu risca accidentari e nevoie de o abordare graduala. Gratificarea termenului scurt, cu care ne-a obisnuit consumerismul salbatic, nu este o solutie.

Cand m-am decis sa alerg primul semi-marathon montan aveam deja la active cateva maratoane cu bicicleta si un semi-marathon pe asphalt, chiar daca impinse pe multi ani, fara o consistenta clara. In plus am pus in practica o strategie de pregatire bazata pe elemente de cross-training pentru o pregatire adecvata a corpului, lucru pe care l-am invatat in timp, de multe ori fortat de alegerile gresite anterioare. Cu o luna inainte m-am axat pe doua directii care sa ma ajute sa ma prezint optim in ziua alergarii, sa reduc cat mai mult riscul accidentarilor si sa pregatesc organismul obisnuit cu rutina lucurului intr-o multinational.

In primul rand alimentatia: pentru cineva care lucreaza la birou, fata in fata cu deadline-uri sacaitoare, tentatia mesei rapide, de tip fast-food este o realitate. Am incercat insa sa fac alegeri constiente si sa elimin cat mai multe din alimentele procesate si sa le inclocuiesc cu surse naturale de proteine, carbohidrati complexi si grasimi. Pentru proteine sunt de preferat carnea de pui, ton, curcan si vita hranita ecologic (nu este foarte usor sa gasesti in Romania astfel de carne, dar la raioanele de carne congelata ale supermaketurilor se pot gasi si surse ecologice), ouale ecologice, branza. Pentru carbohidrati,  legumele verzi si de sezon (dovlecei, vinete, ardei, rosii, morcovi, salata, varza de bruxelles, sparanghel, cartofi dulci), foarte putin orez si bulgur. Pentru grasimi, uleiul de masline, uleiul de cocos, nucile si avocado. Constientizarea propriei alimentatii este esentiala pentru a-ti pregati corpul pentru un efort fizic intens si neobisnuit, mai ales pentru cei care nu se mai pot baza pe anii tineretii sa acopere efectele unei diete dezordonate.

Antrenamentul propriu zis este al doilea stalp al unei bune pregatiri: am fixat trei antrenamente cu greutati pe saptamana, divizate in functie de partea corpului antrenata: unul pentru partea inferioara (picioare si abdomen), unul pentru partea superioara (piept, umeri, spate) si ultimul pentru intreg corpul (exercitii complexe si explosive bazate pe indreptari, kettlebells, burpees etc). Am incercat sa sustin alte 3 antrenamente cardio pe saptamana formate din alergare, aparat de vaslit si bicicleta. Duminica am rezervat-o relaxarii si recuperarii iar in acest sens se pot avea in vedere activitati precum yoga care ajuta si la mentinerea mobilitatii si flexibilitatii organismului, esentiale pentri orice program intens de activitate fizica.

Nimic insa nu te poate pregati cu adevarat pentru o proba de anduranta decat realizarea faptului ca esti singur cu propriile ziduri imaginare din care incerci sa iesi. E in primul rand o lupta mentala cu rutina pe care creierul tau de corporatist a invata-o in fiecare zi si pe care o aplica in bucla, din comoditate si care iti sopteste ca nu e un lucru foarte bun sa iesi din ea. Odata ce ai depasit aceasta himera, totul e mai usor. Nu foarte usor, pentru ca realitatea din teren are intotdeauna grija sa-ti ofere alte si alte provocari. La inceput e o lupta impotriva propriului corp, pe care il simti ruginit si inertial. Dinamica, abrupta, este un soc fizic, pune in miscare resurse putin utilizate pana atunci. Oboseala devine un semnal strident dar cu fiecare pas si cu fiecare portiune alergata te simti castigator, cate putin si poti sa uiti de durere. La munte, traseul include urcari, evident, si in functie de zona, acestea pot fi atat de abrupte incat simpla vizualizare a inclinarii provoaca o durere surda, anticipate. Dar mergi mai departe, urci mai departe si ceea ce parea insurmontabil este acum in spate.

Ai putea crede ca pe coborare e mai usor, dar nu este. Fortele care actioneaza asupra genunchilor sunt de peste sapte ori mai mari decat cele obisnuite. Aici iti amintesti cat de importante sunt antrenamentele colaterale, cu greutati. Diversificarea aceasta iti intareste tendoanele si articulatiile, care fac fata cu success la un stres mai puternic. Coboratul pe munte, printre buturugi, prin santuri, jgheaburi si pietre este un exercitiu care iti forteaza intregul organism sa functioneze la o capacitate neobisnuit de inalta: de la atentie la echilibrare inconstienta, la automatismul de a pune fiecare pas acolo unde este cel mai efficient si unde risti cel mai putin o accidentare sau o cadere. In unele momente ai constiinta modului in care intregul tau organism functioneaza in unison, ca o masinarie bine unsa si ca, pe undeva, asta e modul natural in care ar trebui sa te misti.

Pe masura ce kilometrii cresc si auzi vocea tracker-ului in casca, care te informeaza robotic ca ai facut 5, 10 sau 15, senzatiile se dilata si se contracta in functie de starea organismului. Oboseala este o umbra care se insoteste permanent, amintindu-ti ca esti un amator inscris intr-o cursa de anduranta. Adrenalina insa te ajuta sa simti ca zbori pe anumite portiuni mai accesibile, iar peisajele montane, inchise in acea liniste surda a naturii te fac sa simti legatura primordial cu elementele. Endorfinele eliberate in creier te fac sa uiti de durere, pe moment. E un fel de meditatie constienta, cand te gandesti la aici si acum.

La final nu-ti ramane decat sa te bucuri ca ai terminat ceva ce parea atipic pentru stilul tau de viata. O mica victorie personala care te face sa ai mai multa incredere ca poti mai mult. Dupa un astfel de marathon, recuperearea fizica poate dura cateva zile bune, luptandu-se cu febra musculara si alte dureri, insa recuperarea mentala a inceput deja si asta este adevaratul castig. Plusul de incredere si de forta se transfera intr-un plus de productivitate in activitatea ta din fiecare zi. Aceste mici plusuri individuale pot avea un efect general important si poate vor contribui ca in viitor sa vedem mai putini batrani pe strada care se chinuie vizibil si traiesc intr-o permanenta durere, prizonieri ai unei societati care nu are resurse sa le ofere assitenta de sanatate si care nu gaseste resurse sa construiasca programele necesare pentru ca tinerii sa poata constientiza de mici beneficiile unei vieti active. Un stat inert dupa communism, in care activiattea fizica a fost privita ca pe un moft, tratata cu indiferenta si dispret si unde, de la an la an, avem tot mai putin sportivi, iar la jocurile olipmpice asteptam, ca pe Godot, prima medalie care nu mai vine. In tot acest timp, efectele unei populatii neobisnuite cu activiatea fizica vor fi devastatoare pentru sistemul si asa subred de sanatate dar si pentru productivitatea uniei tari care imbatraneste urat.

 

Fiecare om are insa o alegere de facut, pentru care este pana la urma responsabil. Pentru noi romanii, programati de 50 de ani de comunism sa asteptam totul de la stat, a fost mai greu sa ne reobisnuim sa ne luam viata in propriile maine, mai ales cand coruptia captalismului salbatic ne-a lasat balta. Singurii insa care conteaza sa nu ne lasa balta suntem noi insine, iar pentru asta avem la dispozitie decizii.

daca va place dati de veste:
0