Month: octombrie 2016

De ce suntem o tara saraca

 

Desi sentimentul general este ca Romania este mult in urma tarilor dezvoltate, si exemple sunt multiple pentru o astfel de concluzie, foarte putine sunt analizele care sa arate cauzele unei astfel de situatii. Superficialitatea cu care se trateaza aceasta problema la nivel national oglindeste de multe ori discursurile sforaitoare ale politicienilor, adesea taiate intr-un limbaj de lemn si care nu aduc nici un element de noutate pentru intelegerea cauzelor reale. Romania este o tara saraca suna ca un verdict dur, insa comparatia cu cele mai bogate tari nu poate duce decat la o astfel de concluzie. De asemenea, afirmatia este generala si sunt necesare detalii, dar chiar daca imcomoda, ramane o realitate. E important sa intelegem sursele si mai ales cum puteam sa facem ca tara in care traim sa mearga intr-o directie mai buna.

 

Cateva date statistice

Orice analiza concreta a saraciei sau bogatiei la nivel macro trebuia sa ia in calcul dimensiunea materiala a acesteia. Cele doua etichete se pot referi bineinteles la multe tipuri de saracie si bogatie care sa nu aiba legatura cu materialitatea, insa dimensiunea materiala a bogatiei, mai ales cand vorbim despre o tara in ansamblul ei este prioritara in orice analiza.

Iarasi, nu voi incerca sa discut latura morala a bogatiei sau saraciei. Saracia, mai ales cea personala, nu este neaparat un defect si nici o virtute, la fel si bogatia iar aprecierile in legatura cu moralitatea tind sa aiba loc cand bogatia exista, sau cel putin cand nevoile materiale de baza ale unei societati sunt indeplinite. Nu este cazul in Romania inca, unde majoritatea clasamentelor privind nivelul de trai si accesul la nevoile moderne de baza ne plaseaza la coada.

De asemenea, definitia bogatiei pe care o inteleg aici are legatura cu calitatea resurselor materiale si umane si modul in care aceastea sunt folosite pentru a produce bunuri si servicii mai multe si de o calitate mai buna. Bogatiile naturale sunt irelevante daca nu sunt utilizate cum trebuie. La fel si cele umane.

O masura des utilizata pentru a masura bogatia unei tari este calculand Produsul Intern Brut pe cap de locuitor. Este o masura care are dezavantajele ei si sunt multe voci care incep sa o conteste, desi e greu de propus altceva in loc care sa fie la fel sau mai obiectiv. Dar exista o corelatie clara intre starea de multumire subiectiva a locuitorilor unei tari si nivelul PIB-ului pe cap de locuitor. Corelatia nu inseamna cauzalitate, dar are insemnatatea sa statistica si oricum pentru a obine cauzalitatea reala ne trebuie date si algoritimi care sunt greu de pus in practica in acest moment la nivel macroeconomic.

Mai jos este un grafic care arata evolutia PIB-ului pe cap de locuitor pentru Romania in anii care au trecut de la Revolutie, in comparatie cu cateva tari precum Elvetia si Germania, media UE, media mondiala si tarile cu cel mai mic nivel al acestui indicator la nivel mondial. Cifrele sunt in dolari americani la preturi curente

pib-romania-comparatieSursa datelor este baza de date a Bancii Mondiale iar concluziile sunt vizibile:

  • Ca PIB/cap de locuitor suntem mai aproape de tari ca Burundi decat de media Uniunii Europene. Un constat suparator
  • Fata de media mondiala, suntem un pic sub medie, adica mediocri. Elvetia se afla cu mult in fata, desi de exemplu distantele geografice sunt relativ scurte: pana in Elvetia sunt 1700 de km. Urmatoarele tari cu un PIB/cap de locuitor substantial mai mic decat al nostru si pe aceeasi raza fata de Elvetia se afla in nordul Africii.
  • La multe din tarile de pe raza respectiva cu PIB mai mic sau apropiat decat al nostru putem gasi explicatii plauzibile: populatie mica si neomogena, razboaie, tensiuni sociale si politice care le-au marcat istoria, lipsa resurselor naturale. Noi nu putem aduce in discutie astfel de factori, cel putin nu in perioada recenta

Stim deci unde suntem. Trebuie sa intelegem si de ce suntem aici si care este pana la urma specificul saraciei din Romania.

Specificul si sursele saraciei in Romania

De ce unele natiuni sunt mai bogate si altele mai sarace a reprezentat una dintre cele mai alunecoase si importante intrebari ale stiintelor sociale. Adam Smith in secolul XVIII si-a bazat Avutia Natiunilor pe incercarea de a intelege aceste diferente. Alti economisti, de la Marx pana la Keynes si economisti contemporani si antropologi precum Jared Diamond si Daren Acemoglu au incercat explicatii diverse:  geografice, culturale, institutionale, istorice, contextuale, demografice, pandemice etc. Toate spunand multe adevaruri dar lasand si loc pentru alte interpretari si incongruente. Intrebarea deci ramane valabila nu doar pentru Romania, dar e interesant sa introducem si tara noastra in aceasta disputa.

Explicatiile pentru bogatia de care vorbim in cazul de fata sunt in primul rand granulare: sunt explicatii profunde si care tin de la caz la caz asa cum si explicatiile pentru cum unii romani sunt bogati si altii sunt saraci au si o mare latura personala. Sunt asocieri cu lipsa de educatie, cu norocul, cu lipsa de discernamant, cu capacitatea personala a fiecaruia, dar si cu presiunea unei societati corupte, schimbarea formelor de guvernamant, contextul istoric si accesul la institutii moderne. Toate aceste lucruri, impreuna cu efecte macroeconomice si geopolitice si-au spus cuvantul si au determinat evolutia bogatiei acestei tari.

Discutia despre specificul romanesc cred ca trebuie sa inceapa cu putin context istoric. Site-ul waitbutwhy.com a facut o analiza interesanta a istoriei orizontale, punand in relatie diversele personalitati istorice din fiecare generatie pentru a vedea mai bine contextul fiecarei epoci. Ma voi inspira din acest exercitiu si in tabelul de mai jos voi introduce pe orizontala cele mai importante personalitati ale fiecarei generatii (la fiecare 30 de ani) in comparatie cu personalitatile mondiale din aceeasi epoca si voi adauga si o ultima coloana care mi se pare foarte relevanta in cazul de fata: care era forma de organizare sociala si politica de la vremea respectiva (lista cu personalitati nu este exhaustiva, bineinteles, si functioneaza ca o ancora pentru a intelege mai bine contextul epocilor respective)

Iata rezultatele:

istoria-orizontala

De ce mi se pare acest tabel relevant pentru evolutia saraciei in Romania? Pentru ca putem sa urmarim fiecare generatie cu oamenii care au ramas in istorie si care au contribuit intr-un fel sau altul la evolutia tarii in care au trait fiind in acelasi timp determinati de spatiul socio-economic respectiv. O prima observatie: o mare perioada din ultimele 2000 de ani Romania a evoluat fara institutiile democratice si de checks and balances specifice unui Stat modern. Institutiile feudale au existat intr-o forma sau alta pana in secolul al XIX iar independenta/autonomia reala a Tarilor Romane a fost o exceptie in toata aceasta perioada. Dar odata cu reformarea institutiilor, introducerea unei constitutii, chiar primitive precum Regulamentul Organic, abolirea sclaviei si organizarea unor alegeri la care sa participe toate paturile sociale, Romania a cunoscut o perioada de evolutie comparabila cu cele ale Vestului, mai ales in perioada monarhiei constitutionale. Acest lucru este vizibil si in progresele inregistrate in societate, in cultura si stiinta, cu aparitia primilor savant si artisti de renume mondial. Alte observatii sunt aproape anecdotice, si cele mai mari diferente de evolutie sunt vizibile in Evul Mediu, in comparatie cu ce exista pe continent si in lume la acea vreme.

Acum ar fi interesant sa corelam aceaste fotografii istorice cu evolutia masurii nivelului de trai. Maddison Project a incercat sa estimeze nivelul PIB-ului pe cap de locuitor in ultimii 2000 de ani si am extras o serie de date si pentru Romania, cu mentiunea ca datele respective sunt calculate in dolari PPP (purchasing power parity) la nivelul anului 1990:

historical-gdp

Concluzia este simpla: daca la sfarsitul secolului 19 si inceputul secolului 20, PIB-ul pe cap de locuitor a evoluat oarecum aproape de media europeana, distanta intre cele doua masuri s-a marit insa odata cu instaurarea regimului comunist, dar si dupa 1990, revirimentul de dupa anii 2000 oprindu-se brusc in bula speculativa din 2008 (caracteristica celei mai importante cresteri economice de dupa 1990 fiind din pacate umflarea consumului pricinuit de bula speculativa si mai putin factorii structurali bazati pe technologie, inovatie si investitii reale)

Poate cel mai important factor care a stat la baza cresterilor economice ale economiilor performante moderne l-a reprezentat investitiile in noile tehnologii, in cercetare si dezvoltare si in capital uman pregatit. Lipsa acestor resurse este de asemenea o explicatie pentru ca tari ca Romania, desi cu o populatie relative numeroasa si resurse naturale de o calitate comparabila cu orice tara din Europa, nu au reusit sa creeze prosperitate si sa micsoreze distanta de dezvoltare fata de tarile dezvoltate.

Graficele de mai jos arata doi indicatori care mi se par importanti in acest sens: procentul de cheltuieli cu cercetrarea si dezvoltarea din PIB si numarul de cereri de brevete adresate Agentiei Europene de Brevete de investitii.

rd-brevets

Conform datelor Eurostat, Romania este pe ultimul loc ca si cheltuieli R&D, cu doar 0.38% din PIB. Prin comparative, Bulgaria are 0.8%, iar media europeana este pe la 2%. In plus, in 2012 (ultimul an pentru care Eurostat detine date complete), Romania inregistra 3 cereri de brevete pe un million de locuitori. Germania inregistra 270, iar media europeana este de 111.

In aceste conditii, explicatiile pentru care Romania este o tara saraca incep sa fie mai clare. Fara sursele cresterii economice si cu o educatie precara care a imobilizat capitalul uman intr-o subdezvoltare continua, sansele sa cream bogatie s-au micsorat.

Vorbesc despre educatie pentru ca o educatie sustinuta si coerenta creeaza capitalul uman necesar sustinerii unei economii performante. E atat de simplu. Si aici, Romania este mult in urma. Sunt multe statistici care arata acest lucru, dar cel mai important mi se pare nivelul indicatorului de invatare de-a lungul vietii (lifelong learning): tabelul de mai jos (sursa Eurostat) arata procentajul populatiei active intre 25 si 64 de ani agrenate in programe de training si invatare.

lifelong-educationAici diferenta fata de celelate tari din Uniune este si mai flagranta: in 2015 doar 1.5% din populatia activa a  Romaniei era angrenata in training. In Bulgaria procentul este de 2% iar in Danemarca (aflata pe primul loc) este de 31%. Iata inca o sursa vizuala a lipsei de bogatie a Romaniei.

Suntem inca un popor in constructie, iar acest lucru este evident. Statisticile par seci insa ele arata ca deficiente exista atat in creare si intretinerea institutiilor specific unei democratii liberale de piata, in  eficienta populatiei active, a capitalului si a resurselor naturale utilizate, si in modul de a intelege si aplica noile tehnologii si invatarea acestora la scara nationala pentru a asigura competitivitatea. Nu ar trebuie sa mai cautam vinovati in exterior ci sa incepem un ritual de crestere in interior, iar acest lucru presupune in primul rand se ne uitam la unde suntem acum si sa incercam sa schimbam concret elementele care pot asigura bogatia in viitor.

Suntem saraci ca natiune pentru ca nu inovam si pentru ca investim putin in educatie iar cei mai buni elevi si studenti pleaca. Varsta la care cei mai buni romani pleaca din tara pentru a invata sau munci in alte tari se reduce continuu: nu conteaza cei doi copii din clasa care sunt olimpici, conteaza restul de 28 care nu sunt. Ne putem mandri desigur cu numarul de olimpici, dar diferenta intre cei cativa olimpici din scoala si restul scolii este colosala. Iar pentru a avea o economie competitive trebuie ca aceasta diferenta sa scada prin implicarea si creserea nivelului de educatie a cat mai multor elevi/studenti. Aceeast situatie este valabila si pe piata muncii.

Bogatia ca natiune nu vine neaparat din bogatia materiala ca individ sau familie, desi saracia nu e o virtute. A fi bogat la nivel personal inseamna sa incerci sa faci mai bine si mai mult pentru tine si pentru comunitate, iar acesta nu este un pacat ci o calitate care aplicata la scara nationala poate duce la bogatie. Din pacate in Romania se poarta inca gratificarea pe termen scurt, spoiala, superficialitatea si furtul, pana si cel intelectual. Iar modelele create sunt replicate cu consecintele de rigoare.

Un alt specific al acestei tari este inegalitatea in bogatii. Inegalitatea este o trasatura constanta a capitalismului mondial, urmand principiul paretian de 80/20, dar sunt zone in care clivajele sunt mult mai puternice. La noi exista o diferenta foarte mare intre foarte putini oameni care castiga peste medie si chiar foarte bine, si o mare masa a populatiei care castiga un salariu minim. Cei mai bine platiti 20% castiga de 7 ori mai mult decat cei mai prost platiti 20%

Cei mai bine platiti sunt putini, traiesc intr-o bula, in general in marile orase si au acces la cultura si oportunitati insa de multe ori sufera de iluzia egoismului. Exista insa viata in afara bulei, adica in restul Romaniei, realitate care pare sa nu fie inteleasa de multi. Inegalitatea este naturala, cineva va munci mai mult si e normal sa castige mai mult si este o consecinta direcat a competitiei naturale. Nu este in sine un defect al sistemului, asa cum sustin socialistii si comunistii, insa in Romania inegalitatea nu a fost  doar o consecinta a muncii, ci a predispozitiei de a fura in anii de dupa revolutie cand lipsa acuta a institutiilor democratice a creat o stare de homo homini lupus. Acest lucru a creat ulterior resentimente, tensiuni sociale si o mare parte a populatiei a ramas captiva intr-o saracie depresiva care a fost exploatata electoral de majoritatea partidelor. Acest lcuru a perpetuat insa saracia generala a Romaniei.

Ce facem mai departe

Construim institutii cu adevarat democratice si le consolidam pe acelea care respecta initiativa individuala, investitia in educatie si tehnologie.

Putem de asemena incerca sa intelegem microsocial ce ne poate face pe fiecare mai bogat, nu doar material. Sa invatam sa ne uitam la alte modele si sa intelegem ca succesul, atat personal, cat si ca tara, presupune munca. Putem sa muncim  ca Nadia si Hagi, nu ca oamenii politici. Si daca facem fiecare asta, poate viitorii oameni politici nu vor mai fi exemple negative.

Putem de asemenea sa-i convingem pe ceilalti si sa evitam sa perpetuam fracturile sociale. Sa iesim din propria bula. Multi ne plangem ca din impozitele noastre sunt platite servicii pe care oricum nu le utilizam sau sunt platiti asistatii social si ca poate nu ar trebui sa o mai facem. Sa ne mai gandim odata. O tara nu poate creste decat daca sursele de crestere sunt diseminate la nivel national. O minoritate a populatiei  care o duce bine nu poate ramane mult timp asa daca majoritatea traieste in saracie si resentiment. Sistemul trebuie sa mearga pentru toti sau cel putin sa ofere sanse credibile fiecaruia, dar sa si taxeze lenea si hazardul moral.

Putem fi mai atenti cum se cheltuie impozitele noastre si sa facem presiuni ca acestea sa fie utilizate mai eficient, in puncte cheie. Sa se investeasca in educatie, in noile tehnologii, in cercetare si dezvoltare si sa se asigure un cadru propice pentru firmele care investesc in aceste domenii. Uneori asta inseamna ca pur si simplu birocratia Statului sa se dea un pic la o parte. Mai mult Stat nu inseamna mai multa crestere economica, de fapt de multe ori relatia este inversa. Dar un Stat ineficient, nereformat, netransparent si rigid poate influenta negative sursele de crestere.

Putem de asemenea sa facem mai mult pentru ca sistemul de educatie al populatiei tinere sa fie mai eficient si sa asigure reducerea diferentelor intre putinii olimpici si restul elevilor. E necesara o monitorizare a tuturor institutelor de invatamant, modificarea programelor, motivarea cadrelor didactice pentru a evita excluziunea sociala care va fi o realitate pentru multi copii de care nu se ocupa nimeni si care vor ramane in afara societatii.

 

 


daca va place dati de veste:
0

De ce oamenii voteaza prost in Romania

Votul nu este vazut ca un drept castigat, cel putin nu de majoritatea populatiei. E doar o realitate administrativa care s-a adaugat dupa 1990 altora deja existente. Poti trai foarte bine si fara sa votezi intr-o tara in care gratificarea imediata este regula. Si asta vine dupa 50 de ani de regim comunist unde populatia a fost impartita intr-un metropolis cu nomenclaturisti si familiile lor pe scare de sus si restul populatiei abonate la munca de jos si la ratia de carne de duminica. Democratia romaneasca nu a venit dintr-o nevoie ideologica de schimbare, ca dovada ca Ratiu si Coposu au fost pictati in mentalul colectiv al maselor ca dusmani ai poporului, ci dintr-o logica a neajunsurilor.

De aceea traiul pe termen scurt si vantoarea gratificarii imediate a inlocuit traiul in comunism. Votul a fost doar o lozinca teoretica, folosita pe post de turnichet stricat catre o democratie veritabila. Doar atat. Intreaga strategie a partidelor politice dupa 1990 a fost cum sa manipuleze cat mai multi din oamenii care se trezesc ca voteaza. De aceea s-a votat prost in Romania si se va mai vota.

Dar nu atat votul este important cat ceea ce reprezinta el. In Romania trebuia sa reprezinta acordul solemn intre populatie si reprezentantii acesteia pentru ca alesii sa faca sa functioneze bunurile comune. Dar in realitate, votul nu a insemnat decat modul in care un partid sau altul a castigat puterea. Ce se intampla dupa asta, nu prea a contat in termeni de bun public. Votul a fost vazut drept o invitatie la coruptie, cu o populatie complice si incatusata intr-o exasperanta stare vegetativa.

Era si greu ca votul sa rezolve cea mai mare problema a democratiei in Romania: trecerea fluida a zecilor de mii de persoane din vechiul aparat comunist si a familiilor acestora, in noua ordine capitalista. La suprafata sotii Ceausescu au murit impuscati in fata plutonului de executie insa in spate zeci de mii de nomenclaturisti si familiile acestora s-au transferat invizibil din comunism in democratie. Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Acesti oameni nu au disparut, privilegiile nu le-au fost luate, ci pur si simplu s-au transformat din Dom’ Tovaras in Dom’ Director. Daca privim cu atentie ii vedem inca in functii din companii de stat, in parlament, in comisii, in secretariate de stat, in armata, in servicii. Iar pe copiii lor in BMW-uri, Mercedez Benz si la cafenelele de lux din Dorobanti.

Votul nu a rezolvat aceasta problema pentru ca votul a fost complice. In fata Iliescu castiga cu 80%, in spate se transformau domnii tovarasi in domnii directori ai capitalismului. Astazi, in epoca Facebook, lucrurile sunt mai vizibile, dar votul e tot pentru multi dintre cei cu scheletii comunismului in dulap.

De aceea romanii continua sa voteze prost. Din lasitate sau resemnare, nu au permis optiuni. Iar cand acestea au aparut, cineva a furat iar startul.

daca va place dati de veste:
0

© 2017 Mindfilter.ro

Theme by Anders NorenUp ↑

Va place? Dati mai departe!