Month: octombrie 2017

Recomandari

Recomandarile de azi:

  1. Inflatia, cea mai mare supriza: Janet Yellen considera ca inflatia prea mica, in comparatie cu fundamentalele economiei americane, este o reala surpriza. Strategia de crestere a ratelor dobanzii, adoptata de Fed, va continua insa, pentru ca estimarile de inflatie indica o crestere accentuata a preturilor
  2. Tesla Powerwall in actiune: Tesla, pe langa a produce masini electrice si a avea probleme cu termenele de livrare pentru Model 3, produce si baterii, atat pentru masini, cat si pentru case. Powerwall promite sa schimbe paradigma consumului de energie.
  3. Recomandare de carte: The Hard Thing About Hard Things – Ben Horowitz
  4. Blockchaino noua aplicatie practica pentru celebra structura virtuala.

Plus:

daca va place dati de veste:
0

De ce suntem condusi de politicieni incompetenti

Trăim se pare o frustrare permanentă în spațiul public față de modul în care este condusă România, în ce direcție este condusă și dacă nu cumva e prea târziu să mai schimbăm ceva. Mai concret, suntem prinși într-un paradox, într-un catch 22 fundamental și lamentabil: suntem noi de vina, comunitatea asta de oameni care trăim aici, între aceste granițe, măcar în parte, sau suntem victimele unei minorități de politicieni care ne țin cu bună știință într-un status quo de pseudo dezvoltare în vădită discordantă cu propriile lor privilegii materiale?

Acest paradox împarte, ca o fractură proaspătă, întreagă societate, iar fractura este din ce în ce mai evidenta în epoca rețelelor sociale, care adaugă o nouă falie, între cei educați și cu acces la informare și ceilalți, mai mulți, ce trăiesc într-o veșnicie perpetuă, departe de agora dezbaterilor publice. Și unii și alții sunt cetățeni ai acestei țări, și unii și alții au drept de vot, iar votul unuia este egal cu votul altuia.

Dar această stare de fapt nu s-a născut peste noapte, este o consecință directă și constată a modului în care societatea noastră a negociat revoluția din 1989. Istoricul Yuval Noah Harari, în best-sellerul sau Homo Deus, folosește exemplul revoluției din 1989 pentru a explica de ce revoluțiile sunt atât de rare și de ce mase de oameni îndură zeci de ani de dictatură fără să miște un deget. Ceea ce diferențiază însă revoluția română, menționează autorul, este modul cum s-a transferat puterea după haosul din stradă și căderea lui Ceaușescu: puterea nu s-a transmis direct către masele protestatare, pentru că acestea nu știau să se organizeze corespunzător, ci a fost piratată de Frontul Salvării Naționale, care nu era altceva decât o perdea de fum pentru comuniștii mai moderați din Partidul Comunist. Oficialii comuniști, transformați acum în „revoluționari”, deși nu aveau absolut nici o legătură cu zecile de mii de oameni din stradă, s-au reinventat ca politicieni democratici și și-au folosit experiența și rețelele de cunoscuți din sistemul comunist pentru a prelua puterea. Ce a urmat a fost o privatizare rapidă a activelor țării, vândute la prețuri de nimic către clientela formată din ex-comuniști (fabrici și companii de stat vândute către foști oficiali comuniști). Ion Iliescu a devenit președinte al României, în timp ce colegii și tovarășii săi au devenit miniștri, președinți de bănci și multimilionari.

Astfel, elita comunistă dinainte de 1989 nu s-a pierdut ci s-a transformat în proto-elită capitalistă de după revoluție în timp ce masele de oameni din rândul cărora au murit cu miile s-au ales cu fărâmituri, pentru că nu au știut să coopereze și să-și creeze o organizație eficientă pentru ei.

De ce românii ieșiți în stradă nu au știut să coopereze este o întrebare deschisă. Un episod asemenator a avut loc după Colectiv, când s-a creat un nou vid de putere, oamenii din stradă au avut ocazia să-și impună punctul de vedere însă voința lor s-a spart în fața unei lipse de cooperari , ceea ce a făcut ca la consultările de la Cotroceni să ajungă tot oameni cunoscuți ai sistemului, care cunoasteau mecanismele cooperării pentru putere, deja organizați în grupuri și asociații. Încă o data, masele care au ieșit în stradă au rămas pe dinafară și în scurt timp mișcarea demarată de Colectiv s-a stins, întorcăndu-ne după scurtul intermezzo tehnocrat la același mod de conducere politicianist-privilegiat de după 1990.
Apare deci un prim răspuns al acestui paradox politicieni-cetățeni: mentalul colectiv și cutumele de organizare ale comunismului s-au transmis și în capitalism, ceea ce a făcut ca puterea politică să fie traficata de un grup de oameni ai vechiului sistem și acoliții lor, în timp ce românii, din neștiință, lipsă de educație democratică sau fatalism nu au putut riposta. Dar e doar o parte a explicației, una reală și pertinență, dar nu singura.

Problema cu un stat în care o elită conlucrează doar pentru binele ei propriu și al oamenilor apropiați și nu pentru progresul țării și gestionarea eficientă a bunurilor publice, este că lasă loc în timp pentru incompetența, lipsă de dezvoltare și sărăcie. A fi politician la putere în România a echivalat din păcate cu o funcție pentru binele personal, în timp ce a fi politician într-o țara dezvoltată înseamnă în primul rând să administrezi bunurile publice în interesul cetățenilor. Asta s-a tradus la noi prin câteva sectoare cheie jefuite și subfinantate: educația, cercetarea și sănătatea, deși în teorie s-au cheltuit foarte mulți bani în aceste domenii.

Dintre acestea, educația este cea care a avut impactul  cel mai mare asupra dezvoltării ulterioare. Obișnuiți cu managementul de ochii lumii, ne-am lăudat mereu cu cei doi copii din clasă olimpici, ignorând realitatea că ceilalți copii sunt mult sub media europeană și în timp asta s-a tradus prin două efecte negative pentru creșterea economică: migrația celor mai buni și diluarea educației și cunostinetlor celorlalți care rămân, ceea ce a însemnat o creștere lentă dar sigură a hazardului incompetenței și o slăbiciune a statului și a politicilor acestuia. Asta s-a tradus prin incompetența în administrarea serviciilor publice, corupție (care vine tot din lipsă de educație, și anume lipsă eticii profesionale) transferate concret în proiecte publice amânate. infrastructura înapoiată, spitale publice fără dotări și nepregătite pentru gestionarea pacienților, administrație greoaie și ineficiența și conducători din ce în ce mai nepregătiți.

Cifrele imigratiei pe continent arata ca aproape 3 milioane de romani sunt rezidenti ai altor state la 1 ianuarie 2016, iar asta este un capitol, poate singurul, unde suntem in fruntea Uniunii Europene (sursa: Eurostat)

Acest fenomen afectează în primul rând populația aptă de muncă, tânără și calificată , cu impact direct asupra  productivității și surselor de creștere economică a României. Un alt impact este că inginerii, economiștii, medicii care pleacă sunt înlocuiți, în medie, cu oameni cu o educație din ce în ce mai redusă (restul clasei de mai sus), ceea ce face că fenomenul incompetenței să crească, de unde o calitate a serviciilor publice reduse. Să nu ne mai mirăm deci că înalți oficiali nu știu care este prețul benzinei, nu cunosc legile, sau nu înțeleg care este mecanismul după care cresc rațele dobânzii sau care este rolul Băncii Naționale.

Dar nu sunt doar ei de vina, cei care ajung în vârf, pentru că ajung acolo   până la urmă printr-un   proces democratic. Până la urmă nu politicienii aruncă gunoaiele în rezervațiile naturale de la munte, nu ei votează fără o minima analiză, nu ei construiesc clădiri fără autorizație, nu ei dau spagă la medic și la polițist. În spate se află mentalul cetățenilor și astepatrile personale ale acestora și modul cum înțeleg să se comporte în societate.

Deși capitalismul românesc de după 1989 a însemnat un transfer de putere între comuniști, accederea la UE și NATO a dat posibilitatea fiecăruia să-și facă un rost în viață, i-a dat libertatea de a alege și a de se educa. Foarte puțini însă, din păcate, au făcut asta, pentru că lipsă de cooperare de care vorbeam la început a continuat să lipsească, în majoritatea domeniilor. Patriotismul nu înseamnă doar isterizarea pe rețele sociale față de o vânzătoare care nu servește mici, ci înseamnă înțelegerea colectivă a faptului că dacă vrei o țara că afară trebuie să faci efortul personal în acest sens, alatauri de vecinul tău, de colegul tău și de reprezentantul tău politic. Această cooperare este cheia statelor occidentale, ale bunăstării acestora, ale autostrăzilor sau sistemelor politice.

În România însă, lipsă de educația este o problemă constanța, și pentru asta nu putem acuza doar clasă politică. Această are partea ei de vina în tratarea cu superficialitate a sistemului educațional, însă nu explică cifrele de mai jos, referitoare la procentajul populației care a citit cel puțin o carte în ultimele 12 luni (sursă: Eurostat)

Singurul punct aberant din această statistica este, din păcate, România, cu doar 30% din populație care a citit o carte în ultimele 12 luni: bulgarii stau mult mai bine, cu aproape 50%, ca să nu mai vorbim de țările dezvoltate.  Spus alfel, 70% din populația României nu a citit o carte în ultimele 12 luni, asta în ciudă faptului că accesul la carte din ce în ce mai ieftină, pe suporturi diferite este din ce în ce mai facil. Iar aceste statistici sunt importante, pentru că studiile arată o corelație puetrnica între citit și dezvoltarea economică a țării respective cât și succesul ulterior al individului.

Mai puține cărți citite se traduce prin mai puțină informație de calitate, mai multă expunere la manipulare și mai mare probabilitatea de a face alegeri greșite, atât la urne cât și în viață. Putem să continuăm să individualizăm eșecurile de dezvoltare în figurile politicienilor care ne conduc, dar până când nu vom face, fiecare dintre noi, o schimbare reală în propria educație a noastră și a copiilor noștri, aceste figuri de politicieni incompetenți vor fi înlocuite cu altele, de același calibru.

Pentru ca să depășim acest pas al politicienilor incompetenți și/sau corupti care ne conduc trebuie să intelegem importanta educației. Doar ea poate să provoace acea știință a cooperării impersonale, tacite, care naște ceea ce Daron Acemoglu numește instituțiile inclusive în cartea să De ce națiunile eșuează, care sunt mult mai importante decât figurile publice trecatoare care conduc aceste instituții .

Aceste instituții integrative sau inclusive sunt cele la care participă întreagă societate, nu doar o castă privilegiată și care fac posibilă gestinarea eficientă a bunurilor publice. Capitalismul coerent funcționează pentru că aceste insitutii impersonale funcționează pentru toate lumea, nu doar pentru privilegiați și nu depind de figuri providențiale să o facă, așa cum se întâmplă la noi, când din comunism am învățat să așteptăm salvarea de la vreo figură providențială și mai puțin de la funcționarea instituțiilor statului, indiferent de cine le conduce la un anumit moment.  Fără instituții politice și economice integrative, o țara nu poate funcționa la parametrii normali și mai devreme sau mai târziu apar falii în modul de funcționare al justiției, economiei, sistemului de sanatate sau în modul în care este administrat banul public. Iar aceste falii vor duce în timp, mai devreme decât se crede, la tentațiile autoritarismului.

Suntem deci condusi de politicieni incompetenti pentru ca am mostenit o infrastructura institutionala comunista si oamenii acestui sistem dar si pentru ca nu am stiut sa profitam de libertatea reala de dupa 1990 pentru a ne educa mai bine si a invata sa cooperam pentru a construi institutii integrative solide. Lucrurile astea trebuiau facute imediat dupa revolutie, insa daca ne pasa de generatiile viitoare, nu e prea tarziu sa incepem acum, fiecare dintre noi.

 

daca va place dati de veste:
0

© 2017 Mindfilter.ro

Theme by Anders NorenUp ↑

Va place? Dati mai departe!