Month: octombrie 2017

Poate fi Romania perturbata cu adevarat?

Arhur Schumpeter, parintele conceptului de distrugere creativa, definea aceasta idee in capitolul 7 din „Capitalism, Socialism si Democratie”, numindu-l:

„…procesul mutatiilor industriale – daca mi se permite sa utilizez acest termen din biologie- care fara incetare revolutioneaza structura economica din interior, neincetat distrugand-o pe cea veche. Acest process de distrugere creative este caracteristica esentiala a capitalismului”

Viziunea profetita de Schumpeter, aceea ca in urma acestei dinamici capitalismul nu va putea supravietui ci va fi inlocuit cu socialismul, nu s-a realizat, capitalismul reusind sa reziste si reprezentand in prezent sistemul economic standard in lume. Acest concept economic al distrugerilor creative sta insa la baza a ceea ce in prezent este cunoscut ca „perturbarea” (disruption) industriilor traditionale, elementul esential al noile tehnologii si al succesului acestora in noua economie: Netflix, Amazon, Airbnb, fintech, bitcoin etc sunt tot atatea exemple ale acestei perturbari. Termenul modern, de „inovatie perturbatoare” este definit de profesoul Clayton M. Christensen (Harvard) in celebara sa carte „Dilema inovatiei”, unde face deosebirea intre inovatie in general si un subgrup din acest concept, inovatia perturbatoare, care are ca scop inlocuirea produselor traditionale si a companiilor mature de pe o piata prin introducerea , la nivelul cel mai de jos al pietei, unor noi produse revolutionare, care in timp ajung sa domine acea piata si sa elimine concurenta traditionala.

Marea majoritate a acestor produse  apar in economia privata, acolo unde influenta statului este mai redusa si unde cererea si oferta sunt principalele leviere ale economiei si unde un produs poate trai din modul in care este acceptat si cerut de consumatori. Foarte putine astfel de perturbari ataca frontal modul de organizare a statelor, sau sistemul electoral sau democratiile prezente. Dar probabila acest lucru se va schimba, dar nu foarte curand si nu foarte repede, din cauza faptului ca birocratiile de stat sunt inelastice la inovatie (o crestere a inovatiei in exteriorul modului de organizare a statelor nu creste in aceeasi masura adoptarea inovatiilor de catre stat). Acest lucru este mult mai evident in Romania, unde de exemplu inovatiile tehologiilor digitale au fost adoptate putin sau deloc de administratia de stat (in 2017, este inca o corvoada sa poti plati darile online). Aceasta rezistenta este specifica statelor si a modului birocratic de functionare al acestora, pentru ca inovatia inseamna aplicatii descentralizate care concureaza violent cu viziunea centralizatoare a statului. Un alt exemplu al acestei dihotomii este bitcoin ca alternative la moneda oficiala a bancilor centrale.

Insa, cel putin la noi, avem nevoie de o astfel de schimbare perturbatoare, atat in modul in care este condusa si administrata aceasta tara, cat si in amonte, in modul in care oamenii ajung la putere, cum este creata puterea si cum functioneaza gravitatia acesteia in societate.

Este necesara in primul rand perturbarea sistemului care conduce Romania dupa comunism, nu print-o revolutie, ci printr-o inovatie, sau o suma de inovatii, care sa inceapa de jos, din segmente sociale sau dimensiuni ale societatii neglijate de stat. Putem perturba modul in care alesii ajung sa conduca Romania? Modul in care votam? Modul in care se cheltuie banii publici? Sau cum participam la viata publica?Cum se redacteaza si aplica legile? Cum tragem la raspundere reprezentantii alesi?

Toate aceste lucruri fac parte din monopolul de putere al statului, o constructie arhaica care incepe sa simta o nevoie majora de schimbare, dar care e foarte greu de schimnat din exterior fara un moment de haos contraproductiv sau instalare a unui vid de putere impredictibil. Situatia din Spania o arata: oamenii au nevoie de state nationale, de predictibilitatea si securitatea pe care o ofera acestea, chiar daca la schimb renunta la unele libertati.
Dar si statele nationale au nevoie de legitimitate in contextul actual al noii ere informationale. Cum rezolvam acest paradox, cel putin in cazul Romaniei, unde rentele si privilegiile obtinute dupa communism de profitorii vremurilor sunt un avantaj de care privilegiatii zilei vor trage si cu dintii sa le mentina?

In primul rand prin atacarea modului in care romanii voteaza si aleg si diversificarea optiunilor pe care le au. O inovatie perturbatoare a fost incercata in alegeri de noul partid USR, folosind o nisa neexploarta pana atunci de marile partide traditionale: populatia tanara si educate, adepta a noilor tehnologii. USR a fost aproape de „momentul sau Iphone” la alegerile generale, unde a avut un scor neasteptat de bun, insa spre deosebire de un produs real al inovatiei perturbatoare, s-a pierdut pe parcurs, odata ajunsi in Parlament, liniile strategice interne au inceput sa concureze unele cu altele, partidul s-a impartit dupa ideologii si nu dupa prioritati strategice si acel moment de perturbare reala a sistemului politic pseudo-comunist reprezentat de entitatile feseniste (PSD, PRM, PNL) pare ca a fost ratat. Dar bresa a fost facuta si acest tip de inovatie trebuie continuat in viitor cu rezultate  mai bune.

Inovatia modului in care se voteaza, prin introducerea de exemplu a platformelor criptografice descentralizate, care sa protejeze votul individual este de asemenea o solutie de urmarit prin eliminarea fraudelor. Un alt tip de inovatie este reducerea barierelor la intrare in politica pentru oamenii noi, tineri, care doresc sa se asocieze si eliminarea monopolului vechilor politicieni care au crescut in comunism.
Un alt mod de introducere a perturbarii este concentrarea pe acele domenii neglijate de stat, care au nevoie de rezultate reale, insa pentru moment traverseaza obstacole: educatia, sanatatea, justitia, egalitatea de oportunitati, meritocratia.

Una dintre inovatiile perturbatoare care ar putea fi utilizate in prezent este tehnologia digitala in administratie. Putem invata din exemplul Estoniei, tara care a adus digitalizarea birocratiei de stat la un nivel nemaintalnit in nici un alt stat (proiectul e-Estonia) si putem implementa solutii digitale in domenii din ce in ce mai diverse. In timp, prin mimetism tehnologic, va creste transparenta si eficienta actului administrativ, vor scadea coruptia, care se hraneste de pe o parte din lipsa de transparenta si rentele privilegiate.

Educatia este un alt domeniu care merita perturbat. Nu e de ajuns sa tintim solutii izolate precum interzicerea unor anumite romane in studiul gimnazial, ci e necesara o perturbare a modului in care e inteleasa educatia, rolul acesteia si impactul asupra cresterii economice. Una dintre inovatiile perturbtaoare care se pot folosi aici sunt stimulentele si „ghionturile”. Stimulente pentru familii care initial nu vor sa-si scolarizeze copiii, pentru profesorii ce au rezultate sau care accepta sa educe regiuni mai sarace. „Ghionturile”, strategiile propuse de laureatul Nobel, Profesoul Richard Thaler, sunt actiuni menite sa altereze anumite comportament sociale: de exemplu copiii pot fi interesati de aplicatiile practice ale noilor tehnologii prin expunerea lor la jocuri pe calculator care au scop rezolvarea unor probleme concrete sau a crea solutii (programe pentru digitalizarea unor institutii de stat, sau constructia de algoritmi pentru diverse aplicatii practice). Clasele virtuale, la care sa participe de exemplu elevi din zone defavorizate pot fi o alte solutie, sau solutiile de e-learning prin personalizarea invatarii pentru ritmul si nivelul fiecaruia.

In sanatate, perturbarea sistemului de stat , subfinantat si lasat in urma, cu implicatii esentiale pentru pacientii care doresc sa aiba solutii mai bune, este o mare oportunitate. Exemple pot fi stimulentele pentru clinicile virtuale si tele-medicina, asociatiile caritabile care atrag fonduri pentru modrnizarea unor spitale, preventia digitala si folosirea efectului de retea (retelele sociale, viralizarea) pentru expunerea la „ghionturi”.

Cercetarea este de asemenea o piata publica unde se pot concentra solutii de inovatie perturbatoare: creare de hub-uri tehnologice locale, parteneriate publice-private in care copii, elevi sau studenti sa lucreze la proiecte de cercetare impreuna cu mari firme tehnologice, proiecte care sa fie folosite apoi in administratie sau pentru progresul public. Un efect va fi reducerea migratiei creierelor si repopularea bazei productive a economiei, pentru o crestere economica bazata pe inovatie, si nu pe consum.

Toate aceste oportunitati nu pot exista daca modelul de stat comunist, greoi, cu o birocratie tentaculara, nu este expus la perturbare. Semintele acesteia pot fi plantate de fiecare dintre noi, prin modul in care decidem cine ne conduce, si de acei alesi care au o minima viziune.

 

 

 

 

daca va place dati de veste:
0

Recomandari

Recomandarile de azi:

  1. Inflatia, cea mai mare supriza: Janet Yellen considera ca inflatia prea mica, in comparatie cu fundamentalele economiei americane, este o reala surpriza. Strategia de crestere a ratelor dobanzii, adoptata de Fed, va continua insa, pentru ca estimarile de inflatie indica o crestere accentuata a preturilor
  2. Tesla Powerwall in actiune: Tesla, pe langa a produce masini electrice si a avea probleme cu termenele de livrare pentru Model 3, produce si baterii, atat pentru masini, cat si pentru case. Powerwall promite sa schimbe paradigma consumului de energie.
  3. Recomandare de carte: The Hard Thing About Hard Things – Ben Horowitz
  4. Blockchaino noua aplicatie practica pentru celebra structura virtuala.

Plus:

daca va place dati de veste:
0

De ce suntem condusi de politicieni incompetenti

Trăim se pare o frustrare permanentă în spațiul public față de modul în care este condusă România, în ce direcție este condusă și dacă nu cumva e prea târziu să mai schimbăm ceva. Mai concret, suntem prinși într-un paradox, într-un catch 22 fundamental și lamentabil: suntem noi de vina, comunitatea asta de oameni care trăim aici, între aceste granițe, măcar în parte, sau suntem victimele unei minorități de politicieni care ne țin cu bună știință într-un status quo de pseudo dezvoltare în vădită discordantă cu propriile lor privilegii materiale?

Acest paradox împarte, ca o fractură proaspătă, întreagă societate, iar fractura este din ce în ce mai evidenta în epoca rețelelor sociale, care adaugă o nouă falie, între cei educați și cu acces la informare și ceilalți, mai mulți, ce trăiesc într-o veșnicie perpetuă, departe de agora dezbaterilor publice. Și unii și alții sunt cetățeni ai acestei țări, și unii și alții au drept de vot, iar votul unuia este egal cu votul altuia.

Dar această stare de fapt nu s-a născut peste noapte, este o consecință directă și constată a modului în care societatea noastră a negociat revoluția din 1989. Istoricul Yuval Noah Harari, în best-sellerul sau Homo Deus, folosește exemplul revoluției din 1989 pentru a explica de ce revoluțiile sunt atât de rare și de ce mase de oameni îndură zeci de ani de dictatură fără să miște un deget. Ceea ce diferențiază însă revoluția română, menționează autorul, este modul cum s-a transferat puterea după haosul din stradă și căderea lui Ceaușescu: puterea nu s-a transmis direct către masele protestatare, pentru că acestea nu știau să se organizeze corespunzător, ci a fost piratată de Frontul Salvării Naționale, care nu era altceva decât o perdea de fum pentru comuniștii mai moderați din Partidul Comunist. Oficialii comuniști, transformați acum în „revoluționari”, deși nu aveau absolut nici o legătură cu zecile de mii de oameni din stradă, s-au reinventat ca politicieni democratici și și-au folosit experiența și rețelele de cunoscuți din sistemul comunist pentru a prelua puterea. Ce a urmat a fost o privatizare rapidă a activelor țării, vândute la prețuri de nimic către clientela formată din ex-comuniști (fabrici și companii de stat vândute către foști oficiali comuniști). Ion Iliescu a devenit președinte al României, în timp ce colegii și tovarășii săi au devenit miniștri, președinți de bănci și multimilionari.

Astfel, elita comunistă dinainte de 1989 nu s-a pierdut ci s-a transformat în proto-elită capitalistă de după revoluție în timp ce masele de oameni din rândul cărora au murit cu miile s-au ales cu fărâmituri, pentru că nu au știut să coopereze și să-și creeze o organizație eficientă pentru ei.

De ce românii ieșiți în stradă nu au știut să coopereze este o întrebare deschisă. Un episod asemenator a avut loc după Colectiv, când s-a creat un nou vid de putere, oamenii din stradă au avut ocazia să-și impună punctul de vedere însă voința lor s-a spart în fața unei lipse de cooperari , ceea ce a făcut ca la consultările de la Cotroceni să ajungă tot oameni cunoscuți ai sistemului, care cunoasteau mecanismele cooperării pentru putere, deja organizați în grupuri și asociații. Încă o data, masele care au ieșit în stradă au rămas pe dinafară și în scurt timp mișcarea demarată de Colectiv s-a stins, întorcăndu-ne după scurtul intermezzo tehnocrat la același mod de conducere politicianist-privilegiat de după 1990.
Apare deci un prim răspuns al acestui paradox politicieni-cetățeni: mentalul colectiv și cutumele de organizare ale comunismului s-au transmis și în capitalism, ceea ce a făcut ca puterea politică să fie traficata de un grup de oameni ai vechiului sistem și acoliții lor, în timp ce românii, din neștiință, lipsă de educație democratică sau fatalism nu au putut riposta. Dar e doar o parte a explicației, una reală și pertinență, dar nu singura.

Problema cu un stat în care o elită conlucrează doar pentru binele ei propriu și al oamenilor apropiați și nu pentru progresul țării și gestionarea eficientă a bunurilor publice, este că lasă loc în timp pentru incompetența, lipsă de dezvoltare și sărăcie. A fi politician la putere în România a echivalat din păcate cu o funcție pentru binele personal, în timp ce a fi politician într-o țara dezvoltată înseamnă în primul rând să administrezi bunurile publice în interesul cetățenilor. Asta s-a tradus la noi prin câteva sectoare cheie jefuite și subfinantate: educația, cercetarea și sănătatea, deși în teorie s-au cheltuit foarte mulți bani în aceste domenii.

Dintre acestea, educația este cea care a avut impactul  cel mai mare asupra dezvoltării ulterioare. Obișnuiți cu managementul de ochii lumii, ne-am lăudat mereu cu cei doi copii din clasă olimpici, ignorând realitatea că ceilalți copii sunt mult sub media europeană și în timp asta s-a tradus prin două efecte negative pentru creșterea economică: migrația celor mai buni și diluarea educației și cunostinetlor celorlalți care rămân, ceea ce a însemnat o creștere lentă dar sigură a hazardului incompetenței și o slăbiciune a statului și a politicilor acestuia. Asta s-a tradus prin incompetența în administrarea serviciilor publice, corupție (care vine tot din lipsă de educație, și anume lipsă eticii profesionale) transferate concret în proiecte publice amânate. infrastructura înapoiată, spitale publice fără dotări și nepregătite pentru gestionarea pacienților, administrație greoaie și ineficiența și conducători din ce în ce mai nepregătiți.

Cifrele imigratiei pe continent arata ca aproape 3 milioane de romani sunt rezidenti ai altor state la 1 ianuarie 2016, iar asta este un capitol, poate singurul, unde suntem in fruntea Uniunii Europene (sursa: Eurostat)

Acest fenomen afectează în primul rând populația aptă de muncă, tânără și calificată , cu impact direct asupra  productivității și surselor de creștere economică a României. Un alt impact este că inginerii, economiștii, medicii care pleacă sunt înlocuiți, în medie, cu oameni cu o educație din ce în ce mai redusă (restul clasei de mai sus), ceea ce face că fenomenul incompetenței să crească, de unde o calitate a serviciilor publice reduse. Să nu ne mai mirăm deci că înalți oficiali nu știu care este prețul benzinei, nu cunosc legile, sau nu înțeleg care este mecanismul după care cresc rațele dobânzii sau care este rolul Băncii Naționale.

Dar nu sunt doar ei de vina, cei care ajung în vârf, pentru că ajung acolo   până la urmă printr-un   proces democratic. Până la urmă nu politicienii aruncă gunoaiele în rezervațiile naturale de la munte, nu ei votează fără o minima analiză, nu ei construiesc clădiri fără autorizație, nu ei dau spagă la medic și la polițist. În spate se află mentalul cetățenilor și astepatrile personale ale acestora și modul cum înțeleg să se comporte în societate.

Deși capitalismul românesc de după 1989 a însemnat un transfer de putere între comuniști, accederea la UE și NATO a dat posibilitatea fiecăruia să-și facă un rost în viață, i-a dat libertatea de a alege și a de se educa. Foarte puțini însă, din păcate, au făcut asta, pentru că lipsă de cooperare de care vorbeam la început a continuat să lipsească, în majoritatea domeniilor. Patriotismul nu înseamnă doar isterizarea pe rețele sociale față de o vânzătoare care nu servește mici, ci înseamnă înțelegerea colectivă a faptului că dacă vrei o țara că afară trebuie să faci efortul personal în acest sens, alatauri de vecinul tău, de colegul tău și de reprezentantul tău politic. Această cooperare este cheia statelor occidentale, ale bunăstării acestora, ale autostrăzilor sau sistemelor politice.

În România însă, lipsă de educația este o problemă constanța, și pentru asta nu putem acuza doar clasă politică. Această are partea ei de vina în tratarea cu superficialitate a sistemului educațional, însă nu explică cifrele de mai jos, referitoare la procentajul populației care a citit cel puțin o carte în ultimele 12 luni (sursă: Eurostat)

Singurul punct aberant din această statistica este, din păcate, România, cu doar 30% din populație care a citit o carte în ultimele 12 luni: bulgarii stau mult mai bine, cu aproape 50%, ca să nu mai vorbim de țările dezvoltate.  Spus alfel, 70% din populația României nu a citit o carte în ultimele 12 luni, asta în ciudă faptului că accesul la carte din ce în ce mai ieftină, pe suporturi diferite este din ce în ce mai facil. Iar aceste statistici sunt importante, pentru că studiile arată o corelație puetrnica între citit și dezvoltarea economică a țării respective cât și succesul ulterior al individului.

Mai puține cărți citite se traduce prin mai puțină informație de calitate, mai multă expunere la manipulare și mai mare probabilitatea de a face alegeri greșite, atât la urne cât și în viață. Putem să continuăm să individualizăm eșecurile de dezvoltare în figurile politicienilor care ne conduc, dar până când nu vom face, fiecare dintre noi, o schimbare reală în propria educație a noastră și a copiilor noștri, aceste figuri de politicieni incompetenți vor fi înlocuite cu altele, de același calibru.

Pentru ca să depășim acest pas al politicienilor incompetenți și/sau corupti care ne conduc trebuie să intelegem importanta educației. Doar ea poate să provoace acea știință a cooperării impersonale, tacite, care naște ceea ce Daron Acemoglu numește instituțiile inclusive în cartea să De ce națiunile eșuează, care sunt mult mai importante decât figurile publice trecatoare care conduc aceste instituții .

Aceste instituții integrative sau inclusive sunt cele la care participă întreagă societate, nu doar o castă privilegiată și care fac posibilă gestinarea eficientă a bunurilor publice. Capitalismul coerent funcționează pentru că aceste insitutii impersonale funcționează pentru toate lumea, nu doar pentru privilegiați și nu depind de figuri providențiale să o facă, așa cum se întâmplă la noi, când din comunism am învățat să așteptăm salvarea de la vreo figură providențială și mai puțin de la funcționarea instituțiilor statului, indiferent de cine le conduce la un anumit moment.  Fără instituții politice și economice integrative, o țara nu poate funcționa la parametrii normali și mai devreme sau mai târziu apar falii în modul de funcționare al justiției, economiei, sistemului de sanatate sau în modul în care este administrat banul public. Iar aceste falii vor duce în timp, mai devreme decât se crede, la tentațiile autoritarismului.

Suntem deci condusi de politicieni incompetenti pentru ca am mostenit o infrastructura institutionala comunista si oamenii acestui sistem dar si pentru ca nu am stiut sa profitam de libertatea reala de dupa 1990 pentru a ne educa mai bine si a invata sa cooperam pentru a construi institutii integrative solide. Lucrurile astea trebuiau facute imediat dupa revolutie, insa daca ne pasa de generatiile viitoare, nu e prea tarziu sa incepem acum, fiecare dintre noi.

 

daca va place dati de veste:
0

© 2018 Mindfilter.ro

Theme by Anders NorenUp ↑

Va place? Dati mai departe!