Category: Finante-Economie

Recomandari Mindfilter – newsletter financiar, economic si tehnologic

Citatul zilei

“I love Uber more than anything in the world and at this difficult moment in my personal life I have accepted the investors’ request to step aside so that Uber can go back to building rather than be distracted with another fight,”  fostul CEO-ul Uber Travis Kalanick, in adresa de renuntare de la conducerea companiei pe care a fondat-o.

 

Graficul zilei

Bloomberg: cele 12 tari din Uniunea Europeana care contribuie mai multi bani decat primesc de la bugetul Uniunii.

Romania

Extern

Books

  • Ben Horrowitz – The Hard thing about hard things. O carte care merita citita de mai multe ori, de la fondatorul Netscape si unul dintre cei mai cunoscuti venture capitalists din Silicon Valley. Despre ce inseamna conducerea unei afaceri, compromisurile si stress-ul continuu, realizarile si marele carusel al incertitudinii financiare.
  • Yuval Noah Harari – Homo Deus. De la autorul „Sapiens” o altfel de carte de istorie, de aceasta data despre cum va evolua umanitatea in viitor, pe umerii progreselor exponentiale facute pana acum. Despre imortalitate, noile tehnologii si noile riscuri ale speciei fata in fata cu propria curiozitate cosmica.

Rise of the robots

Atat pentru astazi

Nu ezita sa te abonezi pentru a ramane in legatura cu cele mai proaspete recomandari despre economie, tehnologie si lumea afacerilor.

Subscribe to our mailing list

* indicates required



 

daca va place dati de veste:
0

Iesirea din ceata – noua revolutie franceza

„Am impresia uneori ca sunt primul nivel al unei rachete, care va propulsa un al doilea nivel, care, sper eu, isi va atinge scopul”

Jean-Marie le Pen

 

Marine Le Pen, dupa primul tur al prezidentialelor, vorbeste optimista despre „ceata” (le broulliard) primului tur care a ascuns adevarata fata a adversarului sau, Emmanuel Macron si ca in turul doi vor fi doar ei doi, fata in fata, si ceata se va ridica pentru a permite aparitia adevarului gol-golut, vazut de toata lumea. In viziunea liderului Frontului National, adevarul inseamna politica fricii imbracata in alt tip de ceata, invizibila, a ultranationalismului conservator si revansard care incepe, poate mai mult ca oricand in ultimii 30 de ani, sa dea batai de cap democratiilor vestice.

In al doilea tur al alegerilor prezidentiale franceze se vor intalni deci cei doi paria ai politicii franceze, cei doi revolutionari, care, desi fiecare din motive diferite si cu arme diferite, au socat scena politica din Hexagon. Asistam poate la al Treila Val al rezistentei democratiilor liberale, dupa ce primele doua valuri au crescut incertitudinile si au pus intrebari dificile despre viitorul Vestului, al liberalismului, al statului democrat liberal asa cum a fost el construit in europa de vest dupa cel de-al doilea razboi mondial. Dupa Brexit si Trump urmeaza turul doi al alegerilor celei de-a cincea republici, o alegere nu atat de simpla cum pare la prima vedere. Pentru ca Franta a jucat intotdeauna un rol primordial in istorie, prin incisivitatea si inevitabilitatea progresuui, imbratisarea iluminismului, tranzitiile socante de la absolutism la democratie si inapoi, revolutiile primordiale care au marcat istoria politica a lumii intregi, episoadele de teroare, urmate de mari perioade de umanism social. Asa ca ne putem astepta ca si azi sa asistam la ceva special din partea acestei natiuni care reprezinta atat de mult pentru civilizatia occidentala.

In istoria ei, Franta a cunoscut peste 1600 de ani de monarhie, urmata sau intrepatrunsa cu 160 de ani de democratie, organizata sub forma republicilor, celor cinci republici franceze. Ne aflam asadar in a cincea republica, construita de viziunea parintelui De Gaulle, o noua exceptie franceza in regiune, de aceasta data culturala. Daca Vestul Europei este dominat de monarhii parlamentare sau republici constitutionale, Franta este o republica semi-prezindentiala, unde puterea executiva, condusa de Presedintele Republicii, este una insemnata, intr-o matrice a puterii unde se mai gasesc L’Assemblee Nationale si le Conseil Constitutionnel. De aceea aceste alegeri sunt, in sine, importante, pentru ca vor trasa liniile directoare ale politicii generale ale statului francez, unde reverenta autoritatii se imbina inca cu o adanca constiinta revolutionara.

O noua revolutie

Asa cum revolutia din 1789 a pus capat regimului vechi (ancien regim) si absolutismului, asa si acum asistam la o mica revolutie in politica franceza, pentru ca niciodata in istoria lor partidele istorice (de dreapta si de stanga) nu au inregistrat scoruri mai slabe. Conservatismul de dreapta francez, reprezentat de candidatul Francois Fillon a pierdut la fel de mult ca si socialismul francez clasic (Benoit Hamon) si cel radical (Melanchon). A fost votul outsider-ilor, al miscarii En Marche! si al Frontului National, care inglobeaza intreaga panoplie a ideilor de extrema dreapta pe care Jean Marie le Pen le-a coagulat de la infiintarea acestui partid in anii 70.

Frontul National nu este nou pe scena poilticii franceze si nu este prima data cand intra in turul al doilea al alegerilor prezidentiale. S-a mai intamplat in 2002, atunci cand Jean-Marie Le Pen pierdea fara drept de apel in fata unui spectru politic coalizat in jurul lui Jacque Chirac. Dar ce era atunci o bizarerie a politicii, o scapare a democratiei, s-a transformat intre timp intr-un pericol real, chiar daca insidios. Jean-Marie a adunat in sanul partidului gintele intregi ale extremei drepte istorice franceze, de la urmasii boulangismului, antidreyfusarzi, bonapartisti, antisemiti, ultranationalisti, in general urmasii miscarilor extremiste antirepublicane de la inceputul secolului 20, create si radicalizate dupa celebra afacere Dreyfus, neezitand sa incalce linii rosii precum negationismul. In schimb Marine Le Pen a inteles pericolul radicalizarii identitare si a mers pe cartea unui bloc politic mai putin virulent ideologic, incearca din rasputeri sa-si limiteze discursul antisemit care a reprezentat axa miscarilor antudreyfusarde franceze de mai bine de un secol, inlocuindu-l cu un limbaj mai accesibil, mai populist, mai simplu, adresat francezilor din comune si din marile aglomerari de la marginea marilor orase. Renuntand, cel putin de fatada, la ideologia clasica a extremei drepte franceze, Marine le Pen a construit in schimb un limbaj extremist modern, un limbaj despre atacul strainilor, despre un nationalism revolutionar imprumutat din fanatismul miscarii boulangiste din trecut, despre mondialismul care saraceste Franta, despre liberul schimb care o jefuieste si despre Franta care trebuie sa apartina doar francezilor. Este un limbaj si un mesaj simplu, direct, concentrat, care face apel la rezervele de resentiment ale oamenilor, la frica acestora, la emotiile primare. Este limbajul populismului modern, manipulator, adresat maselor cu acces redus la informatie de calitate. De altfel, alegatorii din primul tur care au votat Le Pen provin in marea majoritate din micile comune franceze, de mai putin de 100,000 de locuitori sau din cartierele periferice ale marilor orase. E si aici, ca si in alte tari, ca si la noi, un tip de fractura sociala care produce voturi fracturate in numele unor iluzii construite cu grija in discursuri publice-ancora.

De altfel, si e o alta particularitate a Frantei, aceste alegeri seamana putin cu o curte a miracolelor moderne, unde s-au intalnit pentru prima data patru candidati care au depasit sau au fost foarte aproape de 20% din totalul voturilor (insemnand cel putin 7 milioane de voturi fiecare), un duel intre conservatorismul de dreapta al lui Fillon, extremismul fardat al lui Le Pen,  socialismului radical, virand catre fourierism reprezentat de Melanchon si outsiderului modern, centristul Emmanuel Macron. Cel din urma reprezinta in ochii multora si sansa Frantei, sansa acestei democratii a celei de-a cincea republici, construite din caramizile arse ale Bastilei, pe umerii iluminismului. Democratia si gandirea sociala moderna este tributara marilor ganditori francezi, uriasilor pe umerii carora cei care mai au inca incredere in viziunea liberalismului isi pun sperantele: de la Rousseau, la Montesqieu si Diderot, de la liberalii Turgot, Say si Bastiat pana la modernul De Gaulle si a sa constitutie pentru a cincea republica.

Franta ramane in esenta un mare vortex revolutionar, o constructie aproape utopica despre libertate, egalitate si fraternitate, despre diversitate si apartenenta, valori care sunt puse la mare incercare. Iar spiritul revolutionar, imprumutat din socialismul popular si intelegerea egalitatii sociale apare si daca ne uitam pe numele celor care au particiat la vot: Philip Poutou, liderul noului Partid Anticapitalist a obtinut peste 300,000 de voturi, la France insoumise, socialism radical, a obtinut peste 7 milioane. Este aici o fervoare a militantismului social, care a caracterizat intotdeauna Franta si care a stat in inima dezbaterilor, poate mai mult decat in multe alte tari

Ideile revolutionare sunt inca vii in sistemul de invatamant francez si de aici putem intelege aceasta radicalizare a spectrului politic. Imi aduc aminte, in anii petrecuti in sistemul universitar francez, ca Marx nu este niciunde mai iubit decat in Franta, ideile lui sunt inca vii iar fervoarea studentilor a fost lucrul care m-a socat, pentru un student venind dintr-o tanara democratie capitalista, pentru care socialismul a reprezentat raul absolut. In Franta, este o alternativa foarte frecventabila. Cu toate acestea, socialismul institutional reprezentat de Le Parti Socialiste a pierdut, tras in jos de proasta imagine a lui Holande, insa spiritul socialist revolutionar a fost si mai mult radicalizat in noua figura a lui Melanchon si idelor sale aproape comuniste, extrem de seducatoare si care au rezonat si vor rezona in continuare cu o parte mare a societatii franceze obisnuite cu asistenta de stat si aquis-ul social. Melanchon si-a construit programul pe ideile comunei franceze, si pe reformare republicii prin infiintarea celei de-a sasea republici. Asa ca primele voturi pe care Marine le Pen le va ataca in aceasta campanie sunt cele sapte milioane de voturi ale miscarii La France insoumise, voturi tinere (peste 30% din tineri intre 18-34 de ani au votat cu Melanchon) si contrare establishment-ului politic actual. De altfel, Melanchon a fost singurul dintre candidatii ce au pierdut care nu a indemnat explicit votantii sai sa-l prefere in turul doi pe Emmanuel Macron.

Emmanuel Macron, omul din mijloc

Macron este adevaratul personaj principal al acestor alegeri, intrarea sa in scena surprinzand un sistem politic destul de conservator. Fost bancher la Rotschild, Macron a fost timp de doi ani ministrul economiei in guvernul socialist al lui Hollande iar acum este candidatul la prezidentiale care imbina atat fervoarea revolutionara (de urmarit discursurile sale emotionale, cu o retorica virulenta) cat si delimitarea de cele doua blocuri traditionale ale politicii franceze, dreapta si stanga: tanarul Macron este candidatul de mijloc, de centru, cu o viziune moderna, apreciat de elitele intelectuale dar si de mediul de afaceri. Este un puternic sustinator al Uniunii Europene, al liberului schimb, al mondialsmului si al echilibrelor macroeconomice, subiect la care Franta nu este primul elev al clasei. Astfel, Emmanule Macron urmareste printre altele sa reduca deficitul bugetar, sa suprime peste 120,000 de posturi de bugetari, ceea ce ii va crea inamici interni intr-o societate franceza care iubeste asistenta sociala si statul-providenta. Multi ii contesta experienta putina, precum si lipsa de convingere ideologica, insa aceste lucruri conteaza acum mai putin, pentru ca adversarul din turul doi indeamna la o actiune mai presus de simpla lecturare a programelor celor doi candidati

Pentru ca fiecare din cei doi finalisti este adversarul ideal al celulilalt. Emmanuel Macron, cu viziunea pentru liber schimb, reduceri de cheltuieli publice si sustinere pentru Europa contrasteaza puternic cu „patriotismul economic” al lui Le Pen, bazat pe isolationism, protectionism, controlul frontierelor, iesirea din Uniunea Europeana, dar si controlul si reducerea imigratiei, cresterea militarizarii si autoritarismului.

Scena este deci pregatita pentru votul istoric din 7 mai 2017, asteptat, poate pentru prima data dupa decenii, de o lume intreaga. Franta ofera iarasi lumii un nou moment de cumpana si francezii au de ales nu doar pentru ei de aceasta data, cat si pentru noi, ceilalti. Acolo unde americanii au gresit, unde englezii s-au grabit, francezii pot paria pe istoria lor iluminista, pe cultivarea gradinii lor, asa cum spunea Voltaire, adica pe concentrarea pe lucrul bine facut, fara divagatii inutile. Desi este un context complicat, alegerea nu poate fi decat una simpla, intre intoarcerea catre un trecut al urii si resentimentului, cu intregul cortegiu vicios pe care il poate aduce acest pariu visat de batranul extremist Jean-Marie, si o noua sansa, tanara, pentru a continua mersul inainte al celei de-a cincea republici.

 

daca va place dati de veste:
0

Romania sincera

 

Cum faci trecerea de la o economie planificata la capitalism ? Ceea ce s-a intamplat in decembrie 1989 pentru Romania este un experiment social si economic care nu era evident si nu avea cum sa fie, dupa doua generatii de comunism. Capitalismul este simplu : inseamna crearea bogatiei prin acumulare de capital in contextul proprietatii private. Proprietatea privata este esentiala in acest sistem pentru ca numai astfel se poate realiza acumularea de capital care permite profituri viitoare pentru intreprinzatori. Iar trecerea de la un sistem opresiv al prioprietatii precum cel comunism, cu un melanj de proprietate publica si proprietate privata formala la un sistem pur capitalist se anunta un pas cel putin dificil.

Si cum proprietatea privata era esentiala pentru noul sistem, am asistat la valul transferului de proprietate. Improprietariri, reimproprietariri, cuponiadele si privatizarile au fortat reasezarea regulilor jocului pe un nou sasiu, al capitalismului autohton. A fost insa un transfer care a nascut abuzuri, hazarduri morale, intr-o epoca caracterizata de o lipsa de transparenta si o intelegere precare generala a populatiei despre noile reguli. Nimeni nu s-a obosit sa explice care sunt mai exact aceste noi reguli, cum se exercita, care este momentul zero si cine poate sa participe si cat. Astfel ca o populatie crescuta in comunsim, care avea dezvoltate automatismele mentale ale mediului socialist si lipsita de reflexele pe care ti le da experienta capitalista si regulile acesteia, a asistat din afara la noua reasezare a economiei locale. Vechii actori ai appartheit-ului comunist (comunismul romanesc remarcandu-se prin segregarea intre nomenclatura si populatie, vazute ca specii diferite) au imbracat noile haine capitaliste si am asistat la tranzitia specific romaneasca ale carei efecte le cunoastem si astazi.

Capitalismul, chiar salbatic, este expresia modului natural de actiune umana (Mises). Asa ca si la noi, resorturile naturale ale comertului, bazate pe un nou sistem al proprietatii private au inceput sa produca bogatie. O societatea noua, cu 20 de milioane de potentiali consumatori, care este abrupt deschisa lumii este in mod natural o atractie pentru capital si cautarea de randamente mari. Investitiile au inceput sa creasca iar vechiul stat comunist s-a restructurat intr-un nou sistem, din pacate cu aceeasi oameni. Ca orice constructie statala bazata pe forta si coerecitie si mai putin pe calcul economic, statul roman s-a transformat intr-un cosumator de rente si producator de privilegii. A inceput o separatie intre « privatizati » (aratati cu degetul ca dusmani ai poporului de catre participantii la marile mitinguri electorale) si cei dependenti de sistemul de stat, vazut ca un simbol al reusitei si al sigurantei. Iar principalul oftat al nostalgicilor dupa comunism, acela ca toata lumea avea unde sa lucreze, a continuat sa se manifeste, transformandu-se intr-o captivitate sociala a multora fata de ceea ce puteau primi de  la stat.  Aici trebuie sa intelegem ca e foarte greu ca oameni care si-au trait cei mai buni ani in comunism sa se adapteze la sistemul teoretic de stat minimal capitalist al lui Nozick : prea multa libertate inseamna prea multa incertitudine si desi vine cu oportunitati mari, are si costuri importante : incertitudinea, excluziunea, alienarea. De aceea atasamentul romanului adult in primii ani dupa 1989 fata de stat a fost important, ca o relatie simbiotica artificiala dar necesara.

 

Cum insa voodoo-ul economic al comunismului, bazat pe planificarea productiei, munca generalizata fortata, socializarea mijloacelor de productie si eliminarea calculului economic nu mai putea fi aplicat, banii trebuiau sa vina de undeva. Resursele Statului sunt limitate la ce poate produce zona geografica pe care o administreaza si la taxele platite de populatie, la care se adauga imprumuturile externe si ajutoarele. Banii nu cad din cer (sau din elicopterul lui Milton Friedman), iar daca o fac asta are costuri inflationiste ridicate. Asta s-a intamplat si la noi in primii ani dupa revolutie, cu inflatie de 3 cifre pana cand Banca Nationala a decis sa-si schimbe fundamental politica monetara si sa tinteasca acest indicator. Asa ca singurul sistem productiv care putea fi exploatat in continuare cu adevarat a fost cel privat. Bogatia este o stare de post-creatie care apare in urma eforturilor constiente de a investi in oportunitati coerente si eficiente, iar investitia este in mod absolut o caracteristica a intreprinzatorului privat. Si Statul investeste, dar nu o face pentru un randament sau pentru un calcul economic, ci pentru a produce bunuri publice necesare populatiei care a platit pentru asta. Investitia Statului este o investitie fortata, coercitiva in timp ce investitia privata este o initiativa libera, motivata de un profit viitor si un calcul economic. A doua este de fapt cea care o finanteaza pe prima. Iar investitiile statului in bunuri publice din pacate au fost marcate de coruptie, deturnare de bani publici si cheltuieli clientelare.

 

Care sunt sursele cresterii ?

PIB masoara noua bogatie creata anual intr-o economie. Este o masura statistica, deschisa la erori si interpretari insa este unanim acceptata, pana cand evident nu vom descoperi ceva mai bun (iar in epoca big data si deep learning nici nu suntem foarte departe). Iar aceasta masura are in spate cateva surse de crestere : populatia, productivitatea, resursele naturale, tehnologia, inovatia. Cea mai importanta sursa pentru o economie capitalista tanara ca cea romaneasca este populatia si calitatea acesteia. Prin calitate ma refer la nivelul de educatie si calitatea capitalului uman. Cu cat o populatie este mai educata, cu atat poate produce mai mult si mai repede. It’s the population, stupid, ar spune James Carville. Este baza esentiala a oricarei cresteri economice.

Din pacate comunismul a erodat capitalul uman iar unul dintre cele mai importante bunuri publice pe care statul capitalist era obligat sa-l ofere dupa 1990, educatia de baza, a fost ignorat.

Rata abandonului scolar timpuriu spune o poveste simpla in acest sens. Datele incep pentru Romania din 1997, si arata un trend de crestere, intrerupt odata cu integrarea Romaniei in NATO si UE, cand scade pana la un minim apropiat de media europeana, pentru a incepe sa creasca din nou, pana la aproape 20% in prezent (fata de 10% media Europeana). Cele doua grafice sunt graitoare : comparam evolutia haotica a educatiei romanesti cu scaderea controlata a mediei europene: unul denota amatorism in politicile publice, altul un plan coerent de scadere a unui indicator, transpus in practica.

Sa trecem si la populatia adulta, cea formata in comunism. Graficul de mai jos reprezinta procentul populatiei adulte care participa la activitati de educatie sau training.

 

Romania sub 2%, media UE peste 10%. Diferenta asta se traduce in ani, decenii pierdute pentru capitalul uman autohton. Populatia uitata a Romaniei, de care nu s-a preocupat nimeni in mod real si rezultatele se vad. Asa ca inainte sa aratam cu degetul inspre “prostii” care nu ne impartasesc ideile, sa intelegem ca acest fenomen este rezultatul unei alienari a populatiei adulte de dupa comunism, corelata cu o involutiei a actului educational pentru tineri . Avem in prezent o minoritate educata, din diferite surse, si care coincide cu populatie tanara, urbana si activa si o majoritate care, mental vorbind, inca traieste cu bagajul informational din comunism. Aceste lucruri trebuiau cunoscute si anticipate la momentul zero 1990 pentru a pune in practica planuri publice si o cheltuiere a banului public si in acest sens. Nu s-a facut nimic in acest sens. Iar astazi este prea tarziu sa se mai schimbe ceva esential pe termen scurt. Nu putem decat sa tintim un nou termen lung, dar cum arata lucrurile, nimeni nu e interesat de asta. Singurele politici propuse ataca efectele si nu sursa si au o aplicabilitate fortata (de exemplu propunerea de a stopa brain-drain-ul prin obligatia absolventilor de a munci in Romania).

Asa ca din punct de vedere al demografiei, cresterea economica a fost suportata de un nucleu al populatiei tinere lucrand in mediul privat, in conditiile unei populatii generale cu tendinta clara de imbatranire. La aceasta realitate s-a adaugat plecarea masiva din tara a oamenilor tineri si performanti, lucru care a pus o presiune in plus asupra resursei umane si calitatii acesteia. Si economia s-a reorientat dupa structura populatiei, mizand masiv pe un consum salbatic, generalizat si in medie de proasta calitate si mai putin pe investitii in inovatie si industrie productiva.

Istoricul Yuval Noah Harari vorbea despre iluziile civilizatiei umane si ca explicatia fundamnentala a capacitatii umane de evolutie a fost cooperarea unor mase mari de oameni care cred in aceleasi iluzii care nu exista in realitate : natiune, popor, credinta comuna etc. Noi, romanii, continuam sa credem in marea iluzie a statului socialist redistributor pentru toti, dar nu este din pacate o credinta activa ci o asteptare pasiva. Acolo unde statele avansate au inlocuit aceasta iluzie cu reguli, norme, spirit individual, constiinta propriei valori care participa la binele comun, la noi, pe fondul unei delasari generale educationale, continuam sa traim alienati in interiorul unui spatiu geografic pentru care nu am invatat inca sa construim macar ideea fundamentala de comunitate.

 

 

daca va place dati de veste:
0

Dow Jones la peste 20,000 de puncte

DJIA, cel mai renumit indice bursier american, a trecut de pragul psihologic de 20,000 de puncte. Asta dupa ce ajunsese la 5,000 in 1995, 10000 in 1999 si asa mai departe. Cresterea actuala surprinde insa pentru ca se intampla intr-o perioada in care alegerea socanta a lui Trump ar fi trebuit sa provoace o inghetare a sentimentului de incredere. Opusul se intampla acum, cand activele considerate mai riscante, precum actiunile, sunt cumparate, in detrimentul obligatiunilor suverane, ale caror yield-uri continua sa creasca (anuntand pe de alta parte si o crestere a ratelor de dobanda, deci o mai mare profitabilitate a institutiilor financiare).

Jason Zweig ne indeamna insa sa fim precauti:

Reaching a notional milestone like 20000 isn’t some magical sell signal or an indication that the Dow is doomed to drift or go down from here.

But the index’s own history should remind us all that the good times don’t roll forever. So Dow 20000 should make you cautious, not euphoric.

Pietele insa nu asculta de indemnuri la calm, asa ca imprevizibilitatea e inca importanta si viitorul nu are legatura pana la urma cu miscarile euforice de moment. Instablitatea politica, populismul si izolationismul pot afecta economia globala prin inghetarea posibilitatilor de diversificare a profiturilor.

daca va place dati de veste:
0

Graficul zilei – Datoria Italiei

Italia este aproape de situatia Greciei, cu o rata a datoriilor neperformante cu mult in fata „concurentilor”: peste 350 miliarde de euro

daca va place dati de veste:
0

Graficul zilei – Datoria publica pe cap de locuitor

Grafiul de mai jos prezinta Datoria Publica per capita. Tarile cu o povara mare pe cap de locuitor apar in centru, celelalte spre exterior. Romania are aproape 4000 USD/locuitor, in acceeasi liga cu Turcia, Albania sau Polonia si continua sa fie la un nivel general sustenabil, intre 30-60% din PIB.

Tarile in rosu au datorii publice care depasesc 100% din PIB si pot duce la o noua criza a datoriilor suverane, mai ales in Europa: Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia, chiar si Franta

Datoria Publica/locuitor

Courtesy of: Visual Capitalist

Sursa: Visual Capitalist

daca va place dati de veste:
0

© 2017 Mindfilter.ro

Theme by Anders NorenUp ↑

Va place? Dati mai departe!