Category: Politica (page 1 of 2)

Iesirea din ceata – noua revolutie franceza

„Am impresia uneori ca sunt primul nivel al unei rachete, care va propulsa un al doilea nivel, care, sper eu, isi va atinge scopul”

Jean-Marie le Pen

 

Marine Le Pen, dupa primul tur al prezidentialelor, vorbeste optimista despre „ceata” (le broulliard) primului tur care a ascuns adevarata fata a adversarului sau, Emmanuel Macron si ca in turul doi vor fi doar ei doi, fata in fata, si ceata se va ridica pentru a permite aparitia adevarului gol-golut, vazut de toata lumea. In viziunea liderului Frontului National, adevarul inseamna politica fricii imbracata in alt tip de ceata, invizibila, a ultranationalismului conservator si revansard care incepe, poate mai mult ca oricand in ultimii 30 de ani, sa dea batai de cap democratiilor vestice.

In al doilea tur al alegerilor prezidentiale franceze se vor intalni deci cei doi paria ai politicii franceze, cei doi revolutionari, care, desi fiecare din motive diferite si cu arme diferite, au socat scena politica din Hexagon. Asistam poate la al Treila Val al rezistentei democratiilor liberale, dupa ce primele doua valuri au crescut incertitudinile si au pus intrebari dificile despre viitorul Vestului, al liberalismului, al statului democrat liberal asa cum a fost el construit in europa de vest dupa cel de-al doilea razboi mondial. Dupa Brexit si Trump urmeaza turul doi al alegerilor celei de-a cincea republici, o alegere nu atat de simpla cum pare la prima vedere. Pentru ca Franta a jucat intotdeauna un rol primordial in istorie, prin incisivitatea si inevitabilitatea progresuui, imbratisarea iluminismului, tranzitiile socante de la absolutism la democratie si inapoi, revolutiile primordiale care au marcat istoria politica a lumii intregi, episoadele de teroare, urmate de mari perioade de umanism social. Asa ca ne putem astepta ca si azi sa asistam la ceva special din partea acestei natiuni care reprezinta atat de mult pentru civilizatia occidentala.

In istoria ei, Franta a cunoscut peste 1600 de ani de monarhie, urmata sau intrepatrunsa cu 160 de ani de democratie, organizata sub forma republicilor, celor cinci republici franceze. Ne aflam asadar in a cincea republica, construita de viziunea parintelui De Gaulle, o noua exceptie franceza in regiune, de aceasta data culturala. Daca Vestul Europei este dominat de monarhii parlamentare sau republici constitutionale, Franta este o republica semi-prezindentiala, unde puterea executiva, condusa de Presedintele Republicii, este una insemnata, intr-o matrice a puterii unde se mai gasesc L’Assemblee Nationale si le Conseil Constitutionnel. De aceea aceste alegeri sunt, in sine, importante, pentru ca vor trasa liniile directoare ale politicii generale ale statului francez, unde reverenta autoritatii se imbina inca cu o adanca constiinta revolutionara.

O noua revolutie

Asa cum revolutia din 1789 a pus capat regimului vechi (ancien regim) si absolutismului, asa si acum asistam la o mica revolutie in politica franceza, pentru ca niciodata in istoria lor partidele istorice (de dreapta si de stanga) nu au inregistrat scoruri mai slabe. Conservatismul de dreapta francez, reprezentat de candidatul Francois Fillon a pierdut la fel de mult ca si socialismul francez clasic (Benoit Hamon) si cel radical (Melanchon). A fost votul outsider-ilor, al miscarii En Marche! si al Frontului National, care inglobeaza intreaga panoplie a ideilor de extrema dreapta pe care Jean Marie le Pen le-a coagulat de la infiintarea acestui partid in anii 70.

Frontul National nu este nou pe scena poilticii franceze si nu este prima data cand intra in turul al doilea al alegerilor prezidentiale. S-a mai intamplat in 2002, atunci cand Jean-Marie Le Pen pierdea fara drept de apel in fata unui spectru politic coalizat in jurul lui Jacque Chirac. Dar ce era atunci o bizarerie a politicii, o scapare a democratiei, s-a transformat intre timp intr-un pericol real, chiar daca insidios. Jean-Marie a adunat in sanul partidului gintele intregi ale extremei drepte istorice franceze, de la urmasii boulangismului, antidreyfusarzi, bonapartisti, antisemiti, ultranationalisti, in general urmasii miscarilor extremiste antirepublicane de la inceputul secolului 20, create si radicalizate dupa celebra afacere Dreyfus, neezitand sa incalce linii rosii precum negationismul. In schimb Marine Le Pen a inteles pericolul radicalizarii identitare si a mers pe cartea unui bloc politic mai putin virulent ideologic, incearca din rasputeri sa-si limiteze discursul antisemit care a reprezentat axa miscarilor antudreyfusarde franceze de mai bine de un secol, inlocuindu-l cu un limbaj mai accesibil, mai populist, mai simplu, adresat francezilor din comune si din marile aglomerari de la marginea marilor orase. Renuntand, cel putin de fatada, la ideologia clasica a extremei drepte franceze, Marine le Pen a construit in schimb un limbaj extremist modern, un limbaj despre atacul strainilor, despre un nationalism revolutionar imprumutat din fanatismul miscarii boulangiste din trecut, despre mondialismul care saraceste Franta, despre liberul schimb care o jefuieste si despre Franta care trebuie sa apartina doar francezilor. Este un limbaj si un mesaj simplu, direct, concentrat, care face apel la rezervele de resentiment ale oamenilor, la frica acestora, la emotiile primare. Este limbajul populismului modern, manipulator, adresat maselor cu acces redus la informatie de calitate. De altfel, alegatorii din primul tur care au votat Le Pen provin in marea majoritate din micile comune franceze, de mai putin de 100,000 de locuitori sau din cartierele periferice ale marilor orase. E si aici, ca si in alte tari, ca si la noi, un tip de fractura sociala care produce voturi fracturate in numele unor iluzii construite cu grija in discursuri publice-ancora.

De altfel, si e o alta particularitate a Frantei, aceste alegeri seamana putin cu o curte a miracolelor moderne, unde s-au intalnit pentru prima data patru candidati care au depasit sau au fost foarte aproape de 20% din totalul voturilor (insemnand cel putin 7 milioane de voturi fiecare), un duel intre conservatorismul de dreapta al lui Fillon, extremismul fardat al lui Le Pen,  socialismului radical, virand catre fourierism reprezentat de Melanchon si outsiderului modern, centristul Emmanuel Macron. Cel din urma reprezinta in ochii multora si sansa Frantei, sansa acestei democratii a celei de-a cincea republici, construite din caramizile arse ale Bastilei, pe umerii iluminismului. Democratia si gandirea sociala moderna este tributara marilor ganditori francezi, uriasilor pe umerii carora cei care mai au inca incredere in viziunea liberalismului isi pun sperantele: de la Rousseau, la Montesqieu si Diderot, de la liberalii Turgot, Say si Bastiat pana la modernul De Gaulle si a sa constitutie pentru a cincea republica.

Franta ramane in esenta un mare vortex revolutionar, o constructie aproape utopica despre libertate, egalitate si fraternitate, despre diversitate si apartenenta, valori care sunt puse la mare incercare. Iar spiritul revolutionar, imprumutat din socialismul popular si intelegerea egalitatii sociale apare si daca ne uitam pe numele celor care au particiat la vot: Philip Poutou, liderul noului Partid Anticapitalist a obtinut peste 300,000 de voturi, la France insoumise, socialism radical, a obtinut peste 7 milioane. Este aici o fervoare a militantismului social, care a caracterizat intotdeauna Franta si care a stat in inima dezbaterilor, poate mai mult decat in multe alte tari

Ideile revolutionare sunt inca vii in sistemul de invatamant francez si de aici putem intelege aceasta radicalizare a spectrului politic. Imi aduc aminte, in anii petrecuti in sistemul universitar francez, ca Marx nu este niciunde mai iubit decat in Franta, ideile lui sunt inca vii iar fervoarea studentilor a fost lucrul care m-a socat, pentru un student venind dintr-o tanara democratie capitalista, pentru care socialismul a reprezentat raul absolut. In Franta, este o alternativa foarte frecventabila. Cu toate acestea, socialismul institutional reprezentat de Le Parti Socialiste a pierdut, tras in jos de proasta imagine a lui Holande, insa spiritul socialist revolutionar a fost si mai mult radicalizat in noua figura a lui Melanchon si idelor sale aproape comuniste, extrem de seducatoare si care au rezonat si vor rezona in continuare cu o parte mare a societatii franceze obisnuite cu asistenta de stat si aquis-ul social. Melanchon si-a construit programul pe ideile comunei franceze, si pe reformare republicii prin infiintarea celei de-a sasea republici. Asa ca primele voturi pe care Marine le Pen le va ataca in aceasta campanie sunt cele sapte milioane de voturi ale miscarii La France insoumise, voturi tinere (peste 30% din tineri intre 18-34 de ani au votat cu Melanchon) si contrare establishment-ului politic actual. De altfel, Melanchon a fost singurul dintre candidatii ce au pierdut care nu a indemnat explicit votantii sai sa-l prefere in turul doi pe Emmanuel Macron.

Emmanuel Macron, omul din mijloc

Macron este adevaratul personaj principal al acestor alegeri, intrarea sa in scena surprinzand un sistem politic destul de conservator. Fost bancher la Rotschild, Macron a fost timp de doi ani ministrul economiei in guvernul socialist al lui Hollande iar acum este candidatul la prezidentiale care imbina atat fervoarea revolutionara (de urmarit discursurile sale emotionale, cu o retorica virulenta) cat si delimitarea de cele doua blocuri traditionale ale politicii franceze, dreapta si stanga: tanarul Macron este candidatul de mijloc, de centru, cu o viziune moderna, apreciat de elitele intelectuale dar si de mediul de afaceri. Este un puternic sustinator al Uniunii Europene, al liberului schimb, al mondialsmului si al echilibrelor macroeconomice, subiect la care Franta nu este primul elev al clasei. Astfel, Emmanule Macron urmareste printre altele sa reduca deficitul bugetar, sa suprime peste 120,000 de posturi de bugetari, ceea ce ii va crea inamici interni intr-o societate franceza care iubeste asistenta sociala si statul-providenta. Multi ii contesta experienta putina, precum si lipsa de convingere ideologica, insa aceste lucruri conteaza acum mai putin, pentru ca adversarul din turul doi indeamna la o actiune mai presus de simpla lecturare a programelor celor doi candidati

Pentru ca fiecare din cei doi finalisti este adversarul ideal al celulilalt. Emmanuel Macron, cu viziunea pentru liber schimb, reduceri de cheltuieli publice si sustinere pentru Europa contrasteaza puternic cu „patriotismul economic” al lui Le Pen, bazat pe isolationism, protectionism, controlul frontierelor, iesirea din Uniunea Europeana, dar si controlul si reducerea imigratiei, cresterea militarizarii si autoritarismului.

Scena este deci pregatita pentru votul istoric din 7 mai 2017, asteptat, poate pentru prima data dupa decenii, de o lume intreaga. Franta ofera iarasi lumii un nou moment de cumpana si francezii au de ales nu doar pentru ei de aceasta data, cat si pentru noi, ceilalti. Acolo unde americanii au gresit, unde englezii s-au grabit, francezii pot paria pe istoria lor iluminista, pe cultivarea gradinii lor, asa cum spunea Voltaire, adica pe concentrarea pe lucrul bine facut, fara divagatii inutile. Desi este un context complicat, alegerea nu poate fi decat una simpla, intre intoarcerea catre un trecut al urii si resentimentului, cu intregul cortegiu vicios pe care il poate aduce acest pariu visat de batranul extremist Jean-Marie, si o noua sansa, tanara, pentru a continua mersul inainte al celei de-a cincea republici.

 

daca va place dati de veste:
0

Alegerile 2016 intre ideologie si oportunism

Dacă în democrațiile occidentale lupta ideologică între partide a fost intodeauna în prim plan și ideologia a decis alegeri, în România această înțelegere a jocului democratic nu a prins încă, sau nu atât cât să pretindem că alegerile de la noi sunt decise ideologic. La 26 de ani de la unul dintre regimurile comuniste cele mai conformate ideologic, cel puțin teoretic, România încă deprinde obiceiurile democratice și învață din mers. Instituțiile care însoțesc de obicei o republică democrată de piață arată uneori ca un șantier bucureștean, cu macarale și utilaje blocate pe lângă schelete semiconstruite, pe lângă care viața merge înainte.

Viața merge înainte de 26 de ani, și mai ales pe hârtie așa a mers și democrația. Oamenii au fost chemați la vot, au ales, au plecat acasă, au ales din nou și nimic nu s-a schimbat realmente. Aceleași partide dislocate din corpul postcomunist al FSN-ului au împărțit puterea cu umbra partidelor istorice, în principal PNL, iar România continua sa fie o tara saraca.

O introducere în spectrul politic global

Odată însă cu creșterea exponențială a rețelelor sociale informația a început să se propage din ce în ce mai repede și cel puțin în bula de Facebook în care trăiesc mulți oameni apar primele dispute și polemici care să depășească cumva caricaturizarea primară a primilor ani după revoluție între comuniști și capitaliști. Apar nuanțele ideologice, cauzele sociale și politice, apropierile față de anumite moduri de a vedea societatea. Din păcate, aceste noi explozii de informație provoacă și multă confuzie, mulți participanți online la aceste dispute nefiind încă pregătiți și neavând experiență necesară pentru a depăși niște bias-uri de comportament dintre care cel mai important este cel de confirmare: ideile fixe atrag și urmăresc informație fixă, pe care o consumă în detrimentul a tot ceea ce nu corespunde propriilor valori.

În politică, principalele curente, care au înlocuit dihotomia comunism-capitalism este cea între stânga și dreapta. Chiar dacă conceptele sunt vagi și sunt folosite în diverse moduri, ele sunt aruncate fără discernământ de multe ori și fără a ști ce înseamnă în sine. Mulți oameni sunt șocați să afle de exemplu că sprijinirea familiei tradiționale este un concept de dreaptă, nu de stânga. Sau că mărirea taxelor este un concept de stânga, nu de dreaptă, indiferent de scopul pentru care sunt mărite (să reducă un deficit bugetar de exemplu).

De asemenea, confuziile semantice nu se opresc aici. Una dintre cele mai importante, nu doar pentru România, dar și la nivel global, este definiția liberalismului. În Statele Unite, „liberal” are o semnificație diferită de ceea ce se înțelege prin acest cuvânt pe vechiul continent. În State, liberalismul politic (reprezentat în principal de Partidul Democrat) este foarte apropiat de socialism. Principalele sale valori se bazează pe drepturile fundamentale la educație, sănătate, venit, etc. care presupun o intervenție în economie a Statului care să asigure prin coerciție aceste bunuri comune extinse. Astfel, liberalismul american este legat de conceptul de welfare state și se află la stânga eșichierului politic. Ca o paranteză, stânga și dreapta au apărut încă de la Revoluția Franceză când l’Assemble Nationale (un fel de parlament) așeza Aristocrația în dreapta (favorabila monarhiei si traditiei religioase) și mica burghezie și populația mai săracă în stânga (favorabile revolutiei si progresismului laic). De aici, conceptul de dreaptă a evoluat pentru a include interesele celor bogați, latifundiarilor, aristocraților și mai târziu capitaliștilor conservatori, iar stânga a înglobat interesele claselor de mijloc, ale țăranilor, și mai târziu masei de proletari. Mai jos o sinteză sumară a ceea ce presupune stânga și dreapta din punct de vedere politic și economic.

leftright-doctrines

În realitate contaminările ideologice au făcut că delimitarea strictă între principiile de stânga și de dreapta să nu mai fie atât de clară. Cel mai bun exemplu este fundamentarea economică a acestor doctrine și evoluția cuvântului „liberal”. Dacă în sensul clasic al cuvântului, dezvoltat de Adam Smith, JS Mill sau Locke, liberalismul era în primul rând legat strict de libertatea tranzacțiilor economice, acumularea proprietății private (celebra stare naturală a lui Locke în care aproprierea pașnică a proprietății stă la baza evoluției contractului social) și libera inițiativă economică care lăsate să funcționeze sub impulsul „mâinii invizibile” vor servi că fundament pentru dezvoltarea politică a societății. În timp, conceptul de „liberalism” a suferit modificări și nuanțe, mai ales după ce „liberalismul clasic” s-a confruntat cu criticile marxiste și mai târziu keynesiene. În prezent, ceea ce se înțelege prin „democrație liberală” în Europa sau prin „liberals” în Statele Unite are un puternic fundament socialist (Europa) și social (America) și este legat de ponderea mare pe care o are statul în economie, văzut că un vector esențial de asigurare a principiilor moderne „liberale”, aflate acum la stânga spectrului politic, nu la dreaptă cum era inițial. Liberalismul clasic își continuă expresia modernă printr-o semantica ușor diferită (neoliberalism, libertarianism) și continuă să aibe ca fundament economic un stat minimal ( în sensul lui Hayek sau Nozick).

Erezia ideologică a partidelor românești

Revenind la România și la următoarele alegeri, să încercam să observăm unde se situează principalele partide pe scara ideologică. Mă voi concentra pe cele trei forțe politice actuale care conform sondajelor au ponderea cea mai mare, anume PSD, PNL și USR.

Voi începe în primul rând cu un prim context european, și anume cum este împărțit parlamentul european între diversele grupări politice. Mai jos un tabel cu principalele grupări pe axa ideologică (am inclus doar grupările care includ europarlamentari români). Principala observație, care coincide cu politicile europene de welfare states este concentrarea spre stânga spectrului politic dar si reacția virulentă a dreptei extreme, materializată in evoluția UKIP în Anglia sau a Frontului National în Franța.

parlamentul-european

Ce se întâmplă însă în România? Primul pas pentru o analiză cât de cât eficace a spectrului ideologic este data de programele de guvernare ale celor 3 partide. Mai jos o prezentare succintă a principalelor puncte ale acestor programe:

sinteza-programe-electorale

Câteva concluzii care se impun la o prima vedere:
•programele PSD și USR sunt cele mai detaliate lateral, cu subcapitole pe diferite zone de dezvoltare. În timp ce programul USR este descriptiv, nu conține cifre, estimări de date etc., programul PSD excelează în acest sens cu foarte multe date și cifre venite, în opinia celor care l-au realizat, să susțină obiectivele asumate.
•Cifrele și statisticile prezentate de PSD și mai ales sursele de finanțare se bazează pe ceea ce au văzut realizatorii acestui program în globul de cristal: creșterea economică importanta din următorii ani.
•Programul PNL este cel mai succint și pare realizat în grabă, integrat într-un singur document pdf cu titlul „100 de puncte în completarea programului Ciolos”. Cam puțin pentru ambițiile electorale ale acestui partid și față de ceea ce așteaptă oamenii de la el.

Ultima concluzie o prezint separat pentru că e interesant să fie susținută de anumite date vizuale: anume polarizarea ideologică a celor 3 partide. Nici unul nu urmează o linie doctrinară fermă. Cel mai neobișnuit este programul economic al PSD, cu puternice accente de dreapta. În final, valabil pentru cele 3 grupări, măsurile economice pur socialiste se intersectează cu măsuri pur liberale (în sensul clasic). O altă observație: lipsesc din program referințele clare la dilemele liberale moderne: familia tradițională, mariajul de același sex, problema avorturilor, problema cultelor religioase. Și asta pentru că sunt subiecte sensible care presupun un anumit pariu electoral cu mare risc. De aceea abordarea acestor subiecte a fost una tangențială și colaterală, exprimată în „opinii personale” pe facebook și nu incluse ferm în programe. Este cazul opiniei față de biserică ortodoxă, niciodată fermă și clară, pentru că aici se pot pierde ușor sute de mii de voturi, după modelul Ion Iliescu din 1996, când pus în fața întrebării tăioase și ingenioase a lui Emil Constantinescu („Domnule Iliescu, credeți în Dumnezeu?”) nu a putut da un răspuns clar și decisiv, pierzând ulterior alegerile.

Mai jos am sintetizat cum se situează principalele măsuri ale celor trei partide pe axa ideologică. Nu e o măsură perfectă, bineînțeles, și se pot discuta multe asocieri, însă e un punct de plecare.
axa-psd

axa-pnl

axa-usr

PSD pare cel mai polarizat partid din punctul de vedere al măsurilor susținute: apar măsuri cu caracter profund socialist, virând spre planificarea centralizată (înființarea unui fond de stat de investiții, înființarea fabricilor  de stat în domenii cheie, restructurarea Unifarm, „primul salariu”…) care se întrepătrund cu măsuri de dreapta destul de clare (reduceri taxe, eliminare impozite diverse, eliminare CAS pentru anumite grupuri etc…). Toate acestea crează o confuzie ideologică pentru alegătorul care chiar urmărește măsurile propuse și implementarea acestora. În plus, dacă ne uităm la ultimii 26 de ani, ideologia a jucat un rol marginal în logica acestui partid, înlocuită cu oportunismul în fața unui electorat lax și nedispus întotdeauna să taxeze derapajele logice.

PNL trăiești în schimb poate cea mai pronunțată criză doctrinară, nereușind să împace idealurile liberalismului clasic cu mișcările politice profunde la care a participat în ultimii ani, culminând cu alianța USL. Alt reper politic oportunist care ne arată că măsurile teoretic de dreapta sunt contrabalansate de puternice accente intervenționiste (înființarea de fonduri agrare naționale, garanții de stat, subvenții, vouchere culturale etc…)

USR este o nouă construcție politică, care este cel mai puțin dependenta ideologic de conceptele clasice ale spectrului politic. E un partid reactiv, ca alternativă la politica ultimilor 26 de ani, împrumută mult din idealurile liberale americane, se adresează unei clase de alegători tineri și progresiști. Aici măsurile de stânga sunt asumate din acest punct de vedere al progresismului modern.

Eu cu cine votez?

Pentru alegătorii interesați de orientările doctrinare ale partidelor, informațiile de mai sus pot să fie un punct de plecare în deciderea unui vot, atâta timp cât măsurile sunt considerate realiste și realizabile. Nu e întotdeauna așa, și votatul român are și el experiența necesară pentru a înțelege că promisiunile dinaintea alegerilor și hei-rup-urile legislative au o mare motivație electorală. E important însă, pentru evoluția viitoare a modului în care se face politică în România, ca oamenii să se uite pe măsurile propuse și să le monitorizeze odată ce un guvern a fost investit. Acest tip de presiune e cel mai potrivit pentru a ne asigura că oferta electorală pe care reprezentanții noștri ne-o propun nu este doar o colecție de ciorne într-un sertar ci sunt supuse testării publice. în definitiv, fiecare dintre noi avem așteptări diferite despre cum vedem viitorul, ce măsuri credem că ne ajută pe noi sau mediul în care trăim și dacă aceste măsuri sunt respectate. Altfel votul nu va avea o valoarea reală, alta decât cea statistica.

 


Note:

pentru informatiile privind masurile incluse in programele celor trei partide am folosit datele de pe site-urile oficiale: programul PSD, programul PNL, si programul USR

daca va place dati de veste:
0

De ce a castigat Trump: uimitoarele particularitati ale votului american.

trmp3La momentul la care scriu aceste randuri, Donald Trump este presedintele ales al Statelor Unite. New York Times prezinta in timp real rezultatul alegerilor:

trump1In timp ce Donald Trump are 279 de electori, iar Hillary doar 218, dupa numararea majoritatii voturilor populare Hillary a fost votata de 59,248,749 americani iar Donald Trump de 59,096,015 cetateni. Cu peste 150,000 de persoane mai putin. Si totusi el va fi investit ca presedinte si nu castigatoarea votului popular. Cum e posibil ?

E posibil pentru ca in esenta, votul popular pentru alegerea Presedintelui este un vot indirect. Oamenii, desi pe hartie voteaza pentru un candidat, in realitate voteaza pentru alti oameni (numiti electori) care la randul lor se intrunesc intr-o ceremonie si voteaza presedintele. Oamenii voteaza in fiecare din cele 50 de State americane pentru un numar total de electori de 538. Pentru a castiga, un candidat trebuie sa fie ales de cel putin 270 de electori. Numarul de electori pentru fiecare stat e proportional cu populatia statului, cel mai mare stat, California avand de exemplu 55 de electori. Cu doua exceptii, numarul de electori din fiecare stat castigat de un candidat este decis in urma votului popular astfel : cine castiga majoritatea votului popular, castiga toti electorii statului. Adica daca un candidat castiga votul popular in California cu 51%-49% sau cu 90%-10%, va castiga in ambele cazuri toti cei 55 de electori, iar adversarul sau nici unul. Se poate deci, matematic, ca un candidat sa castige cele mai multe voturi populare per totalul celor 50 de  state, dar sa aiba mai putini electori pentru ca in statele cu o populatie mare a pierdut la limita (s-a intamplat asta de inca patru ori in istorie, ultima data in cazul Al Gore din 2000). Revenind la exemplul California, tot el explica de ce Hillary a castigat votul popular. California este cel mai populat stat american si modul in care au votat oamenii ieri acolo este redat mai jos, din aceeasi sursa, New York Times :

trump2

Hillary a fost votata in acest stat de 5.4 milioane de oameni, iar Trump de un pic sub 3 milioane. Victoria Lui Hillary este zdrobitoare, insa nu poate pleca acasa cu mai mult decat cei 55 de electori. Per total insa, cele 5.4 milioane de voturi explica de ce la final Hillary castiga votul popular dar nu si votul electorilor. Iata cum arata voturile in Florida, un important swing state :

trmp3

Aici situatia votului popular este mult mai stransa, iar Hillary este votata de 4,4 milioane de oameni. Insa nu primeste nici un elector din cei 29. E ca si cum cei 4.4. milioane de oameni care au votat pentru ea pur si simplu nu conteaza. Votul lor, daca ar fi stat toti acasa, sau daca votau 4,4 milioane, are in final aceeasi influenta asupra deciderii Presedintelui : zero.

 

E clar deci ca din acest punct de vedere sunt intemeiate protestele celor care sunt uimiti de faptul ca republicanul Trump a pierdut votul popular, dar a castigat Presedentia. Democratia indirecta, confruntata cu aceste cazuri incomode, nu prea mai pare o democratie. Un constat suparator cand vorbim despre Statele Unite ale Americii, leaganul democratiei moderne.

Realitatea este insa ca Statele Unite ale Americii reprezinta o federatie de state care se bucura de o autonomie ridicata, guvernate la nivel federal de diferite institutii. Chiar asta reprezinta forta democratiei americane, autonomia statelor pe de o parte, care pot decide in multe instante (de exemplu, tot in legatura cu votul, in unele state este ilegal sa fotografiezi buletinul de vot, nu si in altele) si forta institutiilor federale care asigura ca aceasta uniune sa functioneze ca o entitate unitara, cel putin vazuta din exterior. Toate aceste institutii federale si la nivelul fiecarui stat sunt legate de un sistem complex de checks and balances. Iar sistemul de vot prin electori face parte din acest sistem, desi a fost instaurat in secolul XIX si pare anacronic. Dar revenind la ideea de republica federala, forma de guvernamant a Statelor Unite, sistemul de reprezentativitate prin electori are un avantaj: ofera fiecarui stat federal posibilitatea sa isi aleaga acesti electori si sa conteze pe scena mare a deciderii Presedintelui Federatiei. Daca votul ar fi fost direct, atunci rezultatul ar fi suferit de un alt tip de distorsiune, pentru ca atunci castigatorul ar fi fost decis de marile aglomeratii urbane (New York, California, Florida etc), in detrimentul statelor cu o populatie mai mica. Reprezentativitatea la nivel federal ar fi avut de suferit. Votul prin electori elimina aceasta problema si ofera forta de decizie si statelor mai mici iar candidatii vor fi nevoiti sa ia in considerare si politicile acestor state.

Oricum ar fi, problema votului prin electori ramane una importanta si preocuparile de a il reforma sunt legitime.

In final, pentru ca lucrurile sa fie si mai interesante, chiar daca Trump  a castigat electorii necesari pentru a fi investit (cel putin 270), exista posibilitatea teoretica ca acei electori sa nu voteze conform vointei populare si in decembrie acestia sa o voteze pe Hillary. Pot exista ceea ce se numeste faithless electors, cei care desi au primit mandat din partea statului sa voteze cu un candidat, pot in teorie sa il aleaga pe altul. Constitutia SUA nu interzice explicit acest lucru, desi multe state au legiferat impotriva acestei practici. Iar daca prin faithless electors un candidat va fi votat de mai putin de 270 de electori, Congresul va fi cel care va decide Presedintele si Vicepresedintele.

Asa cum stau lucrurile acum insa, Presedintia lui Trump este solida si America, si intreaga lume, trebuie sa se obisnuiasca cu aceasta realitate, oricat de fantasmagorica ar fi parut ea acum ceva timp. Si, vorba presedintelui in functie, maine va rasari din nou soarele si americanii o vor lua de la capat. Si odata cu ei, lumea intreaga

daca va place dati de veste:
0

De ce suntem o tara saraca

 

Desi sentimentul general este ca Romania este mult in urma tarilor dezvoltate, si exemple sunt multiple pentru o astfel de concluzie, foarte putine sunt analizele care sa arate cauzele unei astfel de situatii. Superficialitatea cu care se trateaza aceasta problema la nivel national oglindeste de multe ori discursurile sforaitoare ale politicienilor, adesea taiate intr-un limbaj de lemn si care nu aduc nici un element de noutate pentru intelegerea cauzelor reale. Romania este o tara saraca suna ca un verdict dur, insa comparatia cu cele mai bogate tari nu poate duce decat la o astfel de concluzie. De asemenea, afirmatia este generala si sunt necesare detalii, dar chiar daca imcomoda, ramane o realitate. E important sa intelegem sursele si mai ales cum puteam sa facem ca tara in care traim sa mearga intr-o directie mai buna.

 

Cateva date statistice

Orice analiza concreta a saraciei sau bogatiei la nivel macro trebuia sa ia in calcul dimensiunea materiala a acesteia. Cele doua etichete se pot referi bineinteles la multe tipuri de saracie si bogatie care sa nu aiba legatura cu materialitatea, insa dimensiunea materiala a bogatiei, mai ales cand vorbim despre o tara in ansamblul ei este prioritara in orice analiza.

Iarasi, nu voi incerca sa discut latura morala a bogatiei sau saraciei. Saracia, mai ales cea personala, nu este neaparat un defect si nici o virtute, la fel si bogatia iar aprecierile in legatura cu moralitatea tind sa aiba loc cand bogatia exista, sau cel putin cand nevoile materiale de baza ale unei societati sunt indeplinite. Nu este cazul in Romania inca, unde majoritatea clasamentelor privind nivelul de trai si accesul la nevoile moderne de baza ne plaseaza la coada.

De asemenea, definitia bogatiei pe care o inteleg aici are legatura cu calitatea resurselor materiale si umane si modul in care aceastea sunt folosite pentru a produce bunuri si servicii mai multe si de o calitate mai buna. Bogatiile naturale sunt irelevante daca nu sunt utilizate cum trebuie. La fel si cele umane.

O masura des utilizata pentru a masura bogatia unei tari este calculand Produsul Intern Brut pe cap de locuitor. Este o masura care are dezavantajele ei si sunt multe voci care incep sa o conteste, desi e greu de propus altceva in loc care sa fie la fel sau mai obiectiv. Dar exista o corelatie clara intre starea de multumire subiectiva a locuitorilor unei tari si nivelul PIB-ului pe cap de locuitor. Corelatia nu inseamna cauzalitate, dar are insemnatatea sa statistica si oricum pentru a obine cauzalitatea reala ne trebuie date si algoritimi care sunt greu de pus in practica in acest moment la nivel macroeconomic.

Mai jos este un grafic care arata evolutia PIB-ului pe cap de locuitor pentru Romania in anii care au trecut de la Revolutie, in comparatie cu cateva tari precum Elvetia si Germania, media UE, media mondiala si tarile cu cel mai mic nivel al acestui indicator la nivel mondial. Cifrele sunt in dolari americani la preturi curente

pib-romania-comparatieSursa datelor este baza de date a Bancii Mondiale iar concluziile sunt vizibile:

  • Ca PIB/cap de locuitor suntem mai aproape de tari ca Burundi decat de media Uniunii Europene. Un constat suparator
  • Fata de media mondiala, suntem un pic sub medie, adica mediocri. Elvetia se afla cu mult in fata, desi de exemplu distantele geografice sunt relativ scurte: pana in Elvetia sunt 1700 de km. Urmatoarele tari cu un PIB/cap de locuitor substantial mai mic decat al nostru si pe aceeasi raza fata de Elvetia se afla in nordul Africii.
  • La multe din tarile de pe raza respectiva cu PIB mai mic sau apropiat decat al nostru putem gasi explicatii plauzibile: populatie mica si neomogena, razboaie, tensiuni sociale si politice care le-au marcat istoria, lipsa resurselor naturale. Noi nu putem aduce in discutie astfel de factori, cel putin nu in perioada recenta

Stim deci unde suntem. Trebuie sa intelegem si de ce suntem aici si care este pana la urma specificul saraciei din Romania.

Specificul si sursele saraciei in Romania

De ce unele natiuni sunt mai bogate si altele mai sarace a reprezentat una dintre cele mai alunecoase si importante intrebari ale stiintelor sociale. Adam Smith in secolul XVIII si-a bazat Avutia Natiunilor pe incercarea de a intelege aceste diferente. Alti economisti, de la Marx pana la Keynes si economisti contemporani si antropologi precum Jared Diamond si Daren Acemoglu au incercat explicatii diverse:  geografice, culturale, institutionale, istorice, contextuale, demografice, pandemice etc. Toate spunand multe adevaruri dar lasand si loc pentru alte interpretari si incongruente. Intrebarea deci ramane valabila nu doar pentru Romania, dar e interesant sa introducem si tara noastra in aceasta disputa.

Explicatiile pentru bogatia de care vorbim in cazul de fata sunt in primul rand granulare: sunt explicatii profunde si care tin de la caz la caz asa cum si explicatiile pentru cum unii romani sunt bogati si altii sunt saraci au si o mare latura personala. Sunt asocieri cu lipsa de educatie, cu norocul, cu lipsa de discernamant, cu capacitatea personala a fiecaruia, dar si cu presiunea unei societati corupte, schimbarea formelor de guvernamant, contextul istoric si accesul la institutii moderne. Toate aceste lucruri, impreuna cu efecte macroeconomice si geopolitice si-au spus cuvantul si au determinat evolutia bogatiei acestei tari.

Discutia despre specificul romanesc cred ca trebuie sa inceapa cu putin context istoric. Site-ul waitbutwhy.com a facut o analiza interesanta a istoriei orizontale, punand in relatie diversele personalitati istorice din fiecare generatie pentru a vedea mai bine contextul fiecarei epoci. Ma voi inspira din acest exercitiu si in tabelul de mai jos voi introduce pe orizontala cele mai importante personalitati ale fiecarei generatii (la fiecare 30 de ani) in comparatie cu personalitatile mondiale din aceeasi epoca si voi adauga si o ultima coloana care mi se pare foarte relevanta in cazul de fata: care era forma de organizare sociala si politica de la vremea respectiva (lista cu personalitati nu este exhaustiva, bineinteles, si functioneaza ca o ancora pentru a intelege mai bine contextul epocilor respective)

Iata rezultatele:

istoria-orizontala

De ce mi se pare acest tabel relevant pentru evolutia saraciei in Romania? Pentru ca putem sa urmarim fiecare generatie cu oamenii care au ramas in istorie si care au contribuit intr-un fel sau altul la evolutia tarii in care au trait fiind in acelasi timp determinati de spatiul socio-economic respectiv. O prima observatie: o mare perioada din ultimele 2000 de ani Romania a evoluat fara institutiile democratice si de checks and balances specifice unui Stat modern. Institutiile feudale au existat intr-o forma sau alta pana in secolul al XIX iar independenta/autonomia reala a Tarilor Romane a fost o exceptie in toata aceasta perioada. Dar odata cu reformarea institutiilor, introducerea unei constitutii, chiar primitive precum Regulamentul Organic, abolirea sclaviei si organizarea unor alegeri la care sa participe toate paturile sociale, Romania a cunoscut o perioada de evolutie comparabila cu cele ale Vestului, mai ales in perioada monarhiei constitutionale. Acest lucru este vizibil si in progresele inregistrate in societate, in cultura si stiinta, cu aparitia primilor savant si artisti de renume mondial. Alte observatii sunt aproape anecdotice, si cele mai mari diferente de evolutie sunt vizibile in Evul Mediu, in comparatie cu ce exista pe continent si in lume la acea vreme.

Acum ar fi interesant sa corelam aceaste fotografii istorice cu evolutia masurii nivelului de trai. Maddison Project a incercat sa estimeze nivelul PIB-ului pe cap de locuitor in ultimii 2000 de ani si am extras o serie de date si pentru Romania, cu mentiunea ca datele respective sunt calculate in dolari PPP (purchasing power parity) la nivelul anului 1990:

historical-gdp

Concluzia este simpla: daca la sfarsitul secolului 19 si inceputul secolului 20, PIB-ul pe cap de locuitor a evoluat oarecum aproape de media europeana, distanta intre cele doua masuri s-a marit insa odata cu instaurarea regimului comunist, dar si dupa 1990, revirimentul de dupa anii 2000 oprindu-se brusc in bula speculativa din 2008 (caracteristica celei mai importante cresteri economice de dupa 1990 fiind din pacate umflarea consumului pricinuit de bula speculativa si mai putin factorii structurali bazati pe technologie, inovatie si investitii reale)

Poate cel mai important factor care a stat la baza cresterilor economice ale economiilor performante moderne l-a reprezentat investitiile in noile tehnologii, in cercetare si dezvoltare si in capital uman pregatit. Lipsa acestor resurse este de asemenea o explicatie pentru ca tari ca Romania, desi cu o populatie relative numeroasa si resurse naturale de o calitate comparabila cu orice tara din Europa, nu au reusit sa creeze prosperitate si sa micsoreze distanta de dezvoltare fata de tarile dezvoltate.

Graficele de mai jos arata doi indicatori care mi se par importanti in acest sens: procentul de cheltuieli cu cercetrarea si dezvoltarea din PIB si numarul de cereri de brevete adresate Agentiei Europene de Brevete de investitii.

rd-brevets

Conform datelor Eurostat, Romania este pe ultimul loc ca si cheltuieli R&D, cu doar 0.38% din PIB. Prin comparative, Bulgaria are 0.8%, iar media europeana este pe la 2%. In plus, in 2012 (ultimul an pentru care Eurostat detine date complete), Romania inregistra 3 cereri de brevete pe un million de locuitori. Germania inregistra 270, iar media europeana este de 111.

In aceste conditii, explicatiile pentru care Romania este o tara saraca incep sa fie mai clare. Fara sursele cresterii economice si cu o educatie precara care a imobilizat capitalul uman intr-o subdezvoltare continua, sansele sa cream bogatie s-au micsorat.

Vorbesc despre educatie pentru ca o educatie sustinuta si coerenta creeaza capitalul uman necesar sustinerii unei economii performante. E atat de simplu. Si aici, Romania este mult in urma. Sunt multe statistici care arata acest lucru, dar cel mai important mi se pare nivelul indicatorului de invatare de-a lungul vietii (lifelong learning): tabelul de mai jos (sursa Eurostat) arata procentajul populatiei active intre 25 si 64 de ani agrenate in programe de training si invatare.

lifelong-educationAici diferenta fata de celelate tari din Uniune este si mai flagranta: in 2015 doar 1.5% din populatia activa a  Romaniei era angrenata in training. In Bulgaria procentul este de 2% iar in Danemarca (aflata pe primul loc) este de 31%. Iata inca o sursa vizuala a lipsei de bogatie a Romaniei.

Suntem inca un popor in constructie, iar acest lucru este evident. Statisticile par seci insa ele arata ca deficiente exista atat in creare si intretinerea institutiilor specific unei democratii liberale de piata, in  eficienta populatiei active, a capitalului si a resurselor naturale utilizate, si in modul de a intelege si aplica noile tehnologii si invatarea acestora la scara nationala pentru a asigura competitivitatea. Nu ar trebuie sa mai cautam vinovati in exterior ci sa incepem un ritual de crestere in interior, iar acest lucru presupune in primul rand se ne uitam la unde suntem acum si sa incercam sa schimbam concret elementele care pot asigura bogatia in viitor.

Suntem saraci ca natiune pentru ca nu inovam si pentru ca investim putin in educatie iar cei mai buni elevi si studenti pleaca. Varsta la care cei mai buni romani pleaca din tara pentru a invata sau munci in alte tari se reduce continuu: nu conteaza cei doi copii din clasa care sunt olimpici, conteaza restul de 28 care nu sunt. Ne putem mandri desigur cu numarul de olimpici, dar diferenta intre cei cativa olimpici din scoala si restul scolii este colosala. Iar pentru a avea o economie competitive trebuie ca aceasta diferenta sa scada prin implicarea si creserea nivelului de educatie a cat mai multor elevi/studenti. Aceeast situatie este valabila si pe piata muncii.

Bogatia ca natiune nu vine neaparat din bogatia materiala ca individ sau familie, desi saracia nu e o virtute. A fi bogat la nivel personal inseamna sa incerci sa faci mai bine si mai mult pentru tine si pentru comunitate, iar acesta nu este un pacat ci o calitate care aplicata la scara nationala poate duce la bogatie. Din pacate in Romania se poarta inca gratificarea pe termen scurt, spoiala, superficialitatea si furtul, pana si cel intelectual. Iar modelele create sunt replicate cu consecintele de rigoare.

Un alt specific al acestei tari este inegalitatea in bogatii. Inegalitatea este o trasatura constanta a capitalismului mondial, urmand principiul paretian de 80/20, dar sunt zone in care clivajele sunt mult mai puternice. La noi exista o diferenta foarte mare intre foarte putini oameni care castiga peste medie si chiar foarte bine, si o mare masa a populatiei care castiga un salariu minim. Cei mai bine platiti 20% castiga de 7 ori mai mult decat cei mai prost platiti 20%

Cei mai bine platiti sunt putini, traiesc intr-o bula, in general in marile orase si au acces la cultura si oportunitati insa de multe ori sufera de iluzia egoismului. Exista insa viata in afara bulei, adica in restul Romaniei, realitate care pare sa nu fie inteleasa de multi. Inegalitatea este naturala, cineva va munci mai mult si e normal sa castige mai mult si este o consecinta direcat a competitiei naturale. Nu este in sine un defect al sistemului, asa cum sustin socialistii si comunistii, insa in Romania inegalitatea nu a fost  doar o consecinta a muncii, ci a predispozitiei de a fura in anii de dupa revolutie cand lipsa acuta a institutiilor democratice a creat o stare de homo homini lupus. Acest lucru a creat ulterior resentimente, tensiuni sociale si o mare parte a populatiei a ramas captiva intr-o saracie depresiva care a fost exploatata electoral de majoritatea partidelor. Acest lcuru a perpetuat insa saracia generala a Romaniei.

Ce facem mai departe

Construim institutii cu adevarat democratice si le consolidam pe acelea care respecta initiativa individuala, investitia in educatie si tehnologie.

Putem de asemena incerca sa intelegem microsocial ce ne poate face pe fiecare mai bogat, nu doar material. Sa invatam sa ne uitam la alte modele si sa intelegem ca succesul, atat personal, cat si ca tara, presupune munca. Putem sa muncim  ca Nadia si Hagi, nu ca oamenii politici. Si daca facem fiecare asta, poate viitorii oameni politici nu vor mai fi exemple negative.

Putem de asemenea sa-i convingem pe ceilalti si sa evitam sa perpetuam fracturile sociale. Sa iesim din propria bula. Multi ne plangem ca din impozitele noastre sunt platite servicii pe care oricum nu le utilizam sau sunt platiti asistatii social si ca poate nu ar trebui sa o mai facem. Sa ne mai gandim odata. O tara nu poate creste decat daca sursele de crestere sunt diseminate la nivel national. O minoritate a populatiei  care o duce bine nu poate ramane mult timp asa daca majoritatea traieste in saracie si resentiment. Sistemul trebuie sa mearga pentru toti sau cel putin sa ofere sanse credibile fiecaruia, dar sa si taxeze lenea si hazardul moral.

Putem fi mai atenti cum se cheltuie impozitele noastre si sa facem presiuni ca acestea sa fie utilizate mai eficient, in puncte cheie. Sa se investeasca in educatie, in noile tehnologii, in cercetare si dezvoltare si sa se asigure un cadru propice pentru firmele care investesc in aceste domenii. Uneori asta inseamna ca pur si simplu birocratia Statului sa se dea un pic la o parte. Mai mult Stat nu inseamna mai multa crestere economica, de fapt de multe ori relatia este inversa. Dar un Stat ineficient, nereformat, netransparent si rigid poate influenta negative sursele de crestere.

Putem de asemenea sa facem mai mult pentru ca sistemul de educatie al populatiei tinere sa fie mai eficient si sa asigure reducerea diferentelor intre putinii olimpici si restul elevilor. E necesara o monitorizare a tuturor institutelor de invatamant, modificarea programelor, motivarea cadrelor didactice pentru a evita excluziunea sociala care va fi o realitate pentru multi copii de care nu se ocupa nimeni si care vor ramane in afara societatii.

 

 

daca va place dati de veste:
0

Cu ce ramanem dupa terorism – cateva idei

Socantele imagini din Paris vor ramane vii inca mult timp, dar acum e momentul sa incepem sa intelegem. Macar in parte. Cateva idei mai jos despre ce s-a intamplat si cum vom fi toti transformati (inclusiv atacatorii) in viitorul mai mult sau mai putin apropiat.

So what was Friday’s attack about? Killing random people in restaurants and at concerts is a strategy that reflects its perpetrators’ fundamental weakness. It isn’t going to establish a caliphate in Paris. What it can do, however, is inspire fear — which is why we call it terrorism, and shouldn’t dignify it with the name of war.

The point is not to minimize the horror. It is, instead, to emphasize that the biggest danger terrorism poses … comes not from the direct harm inflicted, but from the wrong-headed responses it can inspire

 

daca va place dati de veste:
0

Voalul ignorantei si vidul democratic

Tragedia din Colectiv a produs o înlănțuire unica de evenimente într-o tara a Uniunii Europene: o mișcare populara spontana a dus la demisia unui intreg guvern, ceea ce pentru Romania, care este o republica semi-prezidențială echivalează cu un automat vid de putere administrativa: atât parlamentul cat și guvernul nu se mai afla în poziția de exercitare democratica a puterii iar reprezentativitatea lor devine un atu pur formal. Vorbim deci de o suspendare a regimului democratic, cel puțin pana la următoarele alegeri, timp in care noul guvern nou numit, format din membri neafilitati politic, va avea misiunea de a pregăti terenul pentru un reset al jocului democratic.

Aceasta situație de tranziție politica amintește întrucâtva de A theory of Justice, lucrare de filosofie politica a lui John Rawls, unde autorul introduce conceptul de „voal al ignorantei”. In spatele acestui concept abstract se ascunde exercițiul mental de a imagina ce fel de contract social vor alege oamenii aflați în spatele acestui voal al ignorantei. Premisa este ca nici unul dintre acești oameni, care mai târziu vor face parte dintr-o societate, nu știe ce poziție va ocupa in acea societate: nu știe dacă va fi sărac, bogat, dacă va face parte dintr-o familie de privilegiați sau dintr-o familie de muncitori necalificați. Astfel, rațiunea dictează ca oamenii sa aleagă acel contract social care sa le ofere cele mai bune șanse in viata indiferent de poziția sociala ocupata. Iar acest lucru presupune cea mai mare libertate posibila, oportunitățile sociale sa fie deschise tuturor indiferent de origine și sa ofere un beneficiu minim celor mai defavorizați membri ai societății.

Oamenii care au ieșit în strada simt ca de prea mult timp au fost aruncați într-un contract social puțin transparent și care nu oferă promisiunile libertății câștigate prin revoluția din 1989: prea multa corupția face ca doar cei privilegiați sa aibă acces la oportunități sociale, iar beneficiile celor defavorizați sa fie folosite de către clasa politica ca pârghie pentru asigurarea unui bazin de voturi facile și prizoniere. Revolta muta din strada a celor 50000 de oameni a însemnat un strigat pentru a resetare a contractului social pe baze noi, inclusive si nu exclusive.

Iar asta a presupus ca prim pas suspendarea cadrului democratic (astfel alegerile parlamentare din 2014 nu se mai aplica) pana la crearea condițiilor pentru aplicarea noului contract social. Klaus Iohannis l-a numit pe Dacian Ciolos, un tehnocrat cu o carte de vizita construita la Comisia Europeana, pentru a încerca atât de difuzeze tensiunea sociala (a cărei escaladare ar fi pus probleme de securitate externa) cat și sa găsească soluții la acest puzzle politic. E de așteptat însa ca acest proces sa fie unul de foarte lunga durata, pentru ca partidele tradiționale au încă acel bazin de voturi prizoniere pe care le pot utiliza pentru o perpetuare a politicilor exclusive sub o noua fațada, mai umana. Dar chiar și aceasta mica schimbare este binevenita pentru ca deschide un drum ireversibil, chiar dacă prea lung pentru a aduce beneficii imediate, spre un viitor cu adevărat democratic în care politicile publice sa răspundă nevoilor reale ale societății și viciul corupției sa fie doar o excepție statistica.

daca va place dati de veste:
0

7 lucruri pe care Dacian Ciolos le poate face pana la alegerile parlamentare

Dacian Ciolos a fost numit prim-ministru in urma unei miscari populare de revolta fata de coruptia generalizata din Romania. In fata acestui val de greata populara politicienii s-au repliat, intr-o miscare inteligenta de a-si conserva pozitiile pe termen lung. Acest vid de putere nou creat a permis impunerea unei altfel de guvernari, solutie pe care presedintele Iohannis a impus-o foarte rapid. Este de asemenea evident ca aceasta miscare nu s-a realizat exclusiv la cererea protestatarilor ci este pana la urma o schimbare gandita, in spatele careia exista o suma de interese.

Dar chiar si asa, aceasta numire nu are precedent dupa 1989 si dechide in politica si societatea romaneasca noi posibilitati, pana acum neexplorate. Chiar daca Dacian Ciolos si echipa sa vor fi votati de Parlament, impresia generala este ca acest guvern este un guvern interimar, a carui treaba va fi sa pregateasca reintrarea in circuitul democratic in noiembrie 2016, data urmatoarelor alegeri parlamentare. Acest lucru a fost facut clar de Klaus Iohannis care a subliniat ca treaba acestui guvern se incheie la alegerile din 2016. Dacian Ciolos va functiona deci ca un safety car pe circuitul national, pana cand principalii actori vor fi pusi in pozitia de a reincepe o cursa care se vrea mai curata si mai transparenta.

Timpul nu e de partea sa, insa Dacian Ciolos poate face cativa pasi decisivi in directia potrivita, care sa nu mai poata fi intorsi de o eventuala alta guvernare.

  1. Impunerea reformei reale a sistemului de invatamant si a celui educational, care sa cuprinda un plan de buget realistic pentru suportarea cheltuielilor care vor trebui sa sustina aceste doua domenii cheie. Bani pot fi obtinuti din diverse surse iar Guvernul de tehnocrati poate sa lucreze la solutii alternative care sa asigure aceasta finantare. Bottom line: fara o reforma reala a educatiei  si sistemului de sanatate, nu poate exista un viitor real pentru aceasta tara in care sa merite sa cresti generatiile viitoare
  2. Destructurarea sistemului de sinecuri din posturile-cheie ale administratiei de stat si pregatirea acestor posturi pentru a fi ocupate intr-un mod transparent de oameni calificati, pregatiti si motivati.
  3. Eficientizarea mediului de afaceri romanesc prin reducerea birocatiei, transparenta totala a institutiilor de stat si asigurarea unui mediu propice pentru tinerii intreprinzatori
  4. Combaterea reala a coruptiei la nivel national, prin crearea de unitati locale de identificare si raportare a tutoror actelor de micro-coruptie. Inasprirea pedepselor pentru acte dovedite de coruptie si eliminarea barierelor legale in asigurarea unui proces transparent si rapid
  5. Auditarea tuturor institutiilor si companiilor de stat de catre auditori independenti si restructurarea rapida a entitatilor unde se vor descoperi o proasta gestiune a banului public
  6. Crearea unui cadru legislativ care sa sustina romanii fortati sa plece in strainatate, pe cei cu studii superioare in alte tari si pe cei cu abilitati superioare dar care nu sunt motivati sa lucreze in Romania. Infiintarea unui Oficiu pentru Talente care sa trieze si sa puna in valoare astfel de candidati
  7. Atentie speciala acordata gestiunii marilor conturi ale tarii, bugetului de stat, contului curent si balantei de plati prin identificarea si exploatarea tuturor surselor de venituri la bugetul de stat si reanalizarea prioritatilor nationale privind programele de investitii publice care sa se bazeze pe proiecte reale, care sa raspunda unor nevoi reale ale populatiei si nu intereselor de moment.
daca va place dati de veste:
0

Tot ce trebuie sa stii despre criza din Grecia

Ca de obicei, in Romania nu exista o analiza pertinenta a celor mai importante evenimente mondiale. Explicatiile sunt ori copiate din surse indepartate si traduse cu google translate ori trecute prin patul lui procust al unor partizanate rigide.

Criza din Grecia este un subiect sensibil si extrem de serios, pe marginea caruia nu se cade sa se sparga seminte, asa cum incearca diversi analisti (vezi Tapalaga, vezi Tolontan, vezi Alex Mihaileanu) carora le lipseste cea mai de baza pregatire economica pentrua putea explica credibil acest fenomen.

O sa incerca explica sumar dar cat se poate de inteligibil ce se intampla acolo:

  1. Grecia este o natiune obisnuita sa traiasca pe imprumut. Din ultimii 200 de ani, 90 de ani au fost petrecuti in incapacitate de plata. Au existat sase crize ale datoriei de la sfarsitul secolului 19 pana in prezent. Grecia are deci un istoric de creditare foarte prost, lucru ce ar fi trebuit sa puna pe ganduri orice creditor sanatos la cap. In schimb, Grecia a primit de la intrarea in zona Euro sute de miliarde de euro de la creditori privati pentru ca agentiile de rating au echivalat riscul statului grec cu cel al Germaniei de exemplu. Bancile au creat bani si i-au imprumutat Greciei la randamente mai bune decat cele pentru titlurile din tarile bogate fara sa se mai preocupe foarte mult de riscul de credit. Datoria suverana era considerata sfanta si riscul foarte mic. Grecia insa are o structura sociala si politica care favorizeaza un sistem public mamut, greoi si neproductiv si care are nevoie de atragerea de resurse externe (imprumuturi) pentru a supravietui. In timp, acumularea de datorii, sufocarea sistemului privat si a liberei initiative a dus la o gripare a cresterii economice si la primele probleme legate de rambursarea imprumuturilor.
  2. In 2010 a izbucnit criza datoriilor private ale Greciei. Creditorii, in special bancile franceze si germane au ajuns cu bondurile la scadenta si guvernul atenian nu a putut sa plateasca. Marea problema legata de aceste datorii si care a slefuit dezvoltarea viitoare a fost ca riscul de contagiune european care ar fi urmat daca bancile occidentale ar fi fost lasate cu acele pierderi a facut guvernele, BCE si FMI sa transforme datoria privata a Greciei in datorie publica. Guvernele in principal au preluat datoria, platind bancile private pentru a le salva de la o catastrofa iminenta. In acest moment, datoria publica a devenit nesustenabila pentru Grecia pentru simplul motiv ca sutele de miliarde de dolari nu ar fi putut si rambursati nici macar cu masuri de austeritate. Un document tinut secret de FMI pana de curand dovedeste acest lucru.
  3. Si ajungem la problema fundamentala a crizei din Grecia: criza datoriilor, printr-un subterfugiu politic a fost transformata din privata in publica. Este o diferenta fundamentala intre cele 2: datoria privata comporta un risc, ca orice credit care nu este platit, risc care este in final suportat de creditorul final sau asiguratorul explicit al acestuia (de facto bancile creditoare nu aveau asigurator explicit si se bazau pe  statutul lor de Too Big To Fail ce va obliga statele bogate sa le salveze). In cazul datoriei publice insa, riscul se transfera in perpetuitate asupra indivizilor care alcatuiesc poporul al carui guvern s-a imprumutat si care vor fi de facto legati de plata unei datorii prin simplul fapt sa sunt cetateni ai statului respectiv
  4. Am observat foarte multe reactii viscerale in comentariile unor analisti care arunca vina exclusiv asupra Greciei si guvernului actual, preluand clisee fara nici un fundament: grecii sunt lenesi, Syriza e un guvern de hoti aliati cu Putin. Adevarul e mai nuantat, ca orice adevar, dar sa nu lasam adevarul sa stea in calea propriilor noastre ordine de partid care ne dicteaza ce sa scriem, nu? Aceasta abordare a crizei in Romania m-a convins daca mai era nevoie ca multe voci ale opiniei publice sunt platite cu bani grei sa repete ca niste discuri stricate poezia care le-a fost transmisa ce cei care le sunt proprietarii constiintelor. In realitate, poporul grec nu e nici mai lenes nici mai putin lenes decat alte popoare ci pur si simplu asa cum am spus mai sus aparatul de stat grec este masiv si ineficient si a utilizat banii primiti din imprumuturi intr-un mod ineficient. Dar acest lucru se intampla de zeci de ani, nu din ianuarie de cand a venit noul guvern. E adevarat ca Syriza este un partid de stanga extrema, cu o agenda populista si care in conditii normale nu ar fi ajuns la putere, dar raul a fost produs cu mult inainte ca Tsipras sa fie pe prima pagina a jurnalelor. In plus, ei au castigat alegerile promitand ca vor scapa Grecia de austeritate, program pe care incearca sa il puna in practica. Pot fi acuzati de iresponsabilitate in negocieri, de demagogie dar nu pot fi acuzati de ipocrizie.
  5. In final, unica solutie reala pentru a rezolva aceasta situatie care ameninta sa devina exploziva este restructurarea datoriilor care sa includa o taiere (haircut) importanta. Insistarea pe continuarea masurilor de austeritate in conditiile in care timp de zece ani s-a facut doar asta fara nici un rezultat si stiind acum (vezi documentul FMI) ca masurile puse in practica nu vor permite cresterea economica este o solutie ireala si iluzorie. Asta nu inseamna ca Grecia va iesi ca prin minune din groapa si ca va putea sa-si permita stilul de viata ca si pana acum. Chiar daca datoriile le vor fi iertate cu totul, tot vor avea nevoie de bani pentru a demara cresterea economica iar fara reforme reale, o eficientizare a recupererii taxelor si o reducere a sistemului public concomitent cu cresterea si incentivizarea sectorului pirvat, Grecia va ramane o tara izolata in saracie, autarhie si rupta de la posibilitatea de a se putea imprumuta din nou pe pietele mondiale
  6. Adevarata miza pentru Europa nu este insa Grecia. Grecia este o economie relativ mica, care poate fi salvata fara mari probleme de bugetele Uniunii. Problema Germaniei si Frantei este legata insa de potentialul efect de contagiune pe care aceasta criza il poate avea in tari ca Irlanda, Italia, Portugalia sau Spania, tari mult mai mari si care daca se vor afla in situatia Greciei nu vor putea fi salvate atat de usor. O alta miza este si strategia de crestere economica a Uniunii care in ultima vreme s-a bazat foarte mult pe indatorare, indatorare care , iata , da semne ca nu mai poate sustine o crestere insemnata
daca va place dati de veste:
0

Tot ce vrei sa afli despre conflictul din Ucraina

Daca vrei sa afli mai multe lucruri despre criza din Ucraina este foarte greu sa-ti faci o idee rasfoind presa din Romania. Orice detaliu care iti poate aduce o intelegere diferita este obturat, prezentarile sunt schematice si multe articole sunt traduse cu forcepsul din diferite feed-uri de agentii internationale.

In plus, foarte multe opinii sunt atat de caricaturale incat te intrebi daca autorul chiar este interesat de subiect sau intretine o comoditate fata de adevar din diferite motive. Acest blog destul de promovat in elita online-ului vorbeste despre Ucraina in termenii urmatori:

„Ca europeni si romani, i-am abandonat pe vecinii nostri. Iar daca nu ne pasa de vecinii nostri, se pare ca nu ne pasa nici de noi pentru ca un vecin slab, instabil si nedezvoltat ne slabeste si pe noi. Este interesul Europei si al Romaniei pentru o Ucraina puternica economic, democratica si stabila.

Ceea ce trebuie facut este sa investim in proiecte economice comune, sa liberalizam comertul si sa liberalizam toate relatiile dintre Ucraina si Europa. Nu va fi usor, iar experienta noastra din ultimii 25 de ani ca romani trebuie sa ne fi invatat asta.

Insa Ucraina are nevoie de ajutorul nostru, ajutorul trebuie sa fie vizibil si trebuie sa fie acum”

Astfel de apeluri pentru un ajutor acordat Ukrainei ajung sa imbrace forma suprarealista a tanguirilor patriotarde are lui Lucian Mandruta care indeamna tinerii la razboi impotriva Rusiei.

Ce putem face insa in fata unor opinii publice care in mod voit sau din lipsa de igiena morala denatureaza adevarul si ori prezinta o versiune a faptelor politizata sau falsa ori imprima o constiinta a falsei indignari pentru o probema infinit mai complicata decat un post pe Facebook?

Daca ne departam  de perdeaua de fum a pseudo-opiniilor putem sa incepem sa intelegem si sa gandim cu mintea noastra. Unde a inceput totul? Cum a ajuns Ucraina aici? In cateva puncte s-au intamplat urmatoarele:

  1. Dupa dezmembrarea Uniunii Sovietice Ucraina a devenit un stat independent. Are o istorie moderna a independentei de exact 24 de ani. In urma iesirii din sfera sovietica, noul stat a experimentat ani de coruptie, convulsii politice si o economie letargica ca un pacient bolnav care din cand in cand isi pune perfuzii cu o mana pentru a si le smulge cu cealalta. Permanent aflata intr-o zona geopolitica fierbinte, Ucraina a explodat la alegerile din 2004 cand presedintele pro-rus Yanukovich a fost ales in urma unui scrutin controversat care a dus la proteste masive (Revolutia portocalie) si la reluarea alegerilor castigate pana la urma de contracandidatul Yanuchenko si premierul Iulya Tymoshenko.
  2. Lucrurile nu au mers insa in directia dorita pentru ca falgelul coruptiei a continuat sa destabilizeze functionarea interna in timp ce diferentele mari si complexe din interiorul tanarului stat (lingvistice, politice, sociale) s-au accentuat pe fondul unor esecuri economice din ce in ce mai vizibile.
  3. Astfel in 2010 Yanukovich revine si castiga alegerile iar fostul premier Tymoshenko este condamanta la inchisoare pentru abuz in serviciu in legatura cu un mare contract de gaze naturale.
  4. In noiembrie 2013 Yanukovich, confruntat cu o economie bolnava, o datorie masiva si un somaj endemic are de ales intre o varianta de cooperare cu Uniunea Europeana (care vede in Ucraina o resursa strategica de maxima importanta) si un ajutor de 15 Miliarde de dolari de la Rusia. Yanukovich alege cooperarea cu Rusia impins de viuziunea Eurasiei economice propovaduita de Vadimir Putin.
  5. Protestele reizbucnesc in Ucraina, apare miscarea Euromaidan la Kiev care acuza rusificarea tarii. Lucrurile se precipita, fortele politiei secrete ale presedintelui, „berkut” intra in scena, violentele se transforma in morti, sunt implicate si grupuri de extrema dreapta, nationalisti, servicii secrete, comunitatea internationala reactioneaza, Rusia vocifereaza si Yanukovich este suspendat de Parlamentul de la Kiev si fuge in Rusia. Influena Ukrainei vestice pare sa castige teren insa Rusia intervine
  6. Iar interventia Rusiei inseamna anexarea Crimeei, peninsula din sudul Ukrainei cu un regim ridicat de autonomie si locuita in proportie de peste 80% de etnici rusi. Printr-un referendum-fulger 97% din locuitori sunt de acord cu anexarea la Rusia si NATO si UE nu pot decat sa condamne actiunea lui Putin si sa propuna sanctiuni economice. De ce doar atat? Pentru ca orice incercare de raspuns militar ar fi marit riscul unui razboi la scara larga.
  7. Concomitent si ca raspuns la alegerile anticipate din Ucraina in urma fugii lui Yanukovich, grupuri de rebeli din sudul si estul Ukrainei incep sa provoace fortele locale, organizandu-se in grupuri paramilitare. Neoficial asistate de Kremlin, aceste trupe dezvolta un conflict cu fortele armatei ukrainiene si in august par sa piarda lupta. Imediat Rusia trimite ajutoare in regiune si conflictul este restabilit.

De ce s-a ajuns insa aici? Si de ce Ucraina a cazut atat de repede ca stat suveran si incapabil sa-si apare suveranitatea? Ucraina asa cum am mai spus are o istorie de independenta foarte scurta, fiind stat independent cativa ani dupa primul razboi mondial si din 1990 pana in prezent. Din 1600 si pana in 2015, Ucraina a fost in vasta majoritate a timpului sub ocupatie rusa sau sovietica. Este si o problema de semantica pentru ca unii lingvisti sustin ca „ucraina” inseamna „taram de granita”  (ceea ce ar denatura pretentiile acestei tari de a fi un Stat) in timp ce ultranationalistii ukrainieni prefera o alta etimologie : „pamantul-leagan”. In prezent insa nu se poate nega ca acest stat sufera de o fractura sociala, politica si geografica si in definitiv de o mare criza de identitate (sursa grafic vox.com):

Ukraine-map-composite

Diferentele sunt vizibile intre vest si est: vestul este format din oameni care considera infuenta Rusiei negativa, voteaza in general pentru lideri pro-europeni si vorbesc limba oficiala „ukrainiana” in timp ce estul este pro-rus, folosesc limba rusa intr-o proportie covarsitoare si legaturile culturale si istorice cu Rusia sunt puternice.

Iar aceste diferențe sunt de sute de ani. Aceasta fractura arata un stat care nu este unitar, in care doua categorii mari de populatie au obiective si idealuri diferite, in care limba vorbita nu este unitara si in general un stat care poarta in el un risc mare de implozie. In nici un alt stat din zona nu exista o asemenea falie atat de vizibila si care iata este exploatata in prezent prin acest conflict tragic.

Un stat-buffer

Importanta strategica a Ukrainei este insa covarsitoare in noua ordine mondiala. Ucraina a jucat rolul esential de stat-buffer intre expansiunea NATO de dupa caderea Uniunii Sovietice si nostalgiile autoritare ale Rusiei. Tratatul de la Budapesta din 1990 intre Rusia si puterile europene prevedea ca Ucraina va fi un stat independent si neutru. Dar Ucraina nu a reusit in tot acest timp sa devina un stat puternic, fiind rupta din interior de conflicte etnice dar si politice asa cum am vazut anterior si supusa unei crize grave de identitate: incercarea de a fi un stat credibil a propus o constructie deformata. In plus, Rusia nu a acceptat niciodata cu adevarat ca Ucraina sa cada sub influenta vestica si cu atat mai putin noul presedinte Vladimir Putin care  a reactionat la debarcarea lui Yanukovich prin miscarea strategica de a arata Vestului ca Rusia nu doarme si ca nu poate accepta ca Ucraina sa devina un satelit american. In replica, noua diplomatie de la Washington, ignorind realpolitik-ul din zona a continuat sa impinga NATO catre est prin oferte clare pentru Georgia si Ucraina. Un anumit tipde conflict era inevitabil. Intrebare era, ce fel de conflict vom avea si cine vor fi victimele?

Acest conflict are si o mare componenta informationala cu o mare parte a presei din Rusia folosita de Kremlin pentru a prezenta un adevar distorsionat despre Ucraina. Din pacate, o buna parte din presa din Vest raspunde cu acelasi tip de mesaje manipulatorii, de aceasta data de cealalta parte a baricadei. Asa au aparut cateva mituri de o parte si de alta a acestei falii ukrainiene care merita demontate:

  1. Euromaidanul a fost produs de nazisti si fascisti ajutati de americani pentru a destabiliza Ucraina si a afecta populatia vorbitoare de limba rusa din est. Un mesaj tipic al presei utilizate de Kremlin. Adevarul este insa diferit in sensul ca desi este adevarat ca la miscarea euromaidan au participat elemente gri si extremiste, grupuri de extrema dreapta, totusi micarea nu a fost lipsita de o legitimitate populara
  2. Rusia doreste anexarea intregii Ukraine si acesta este un prim pas pentru atacarea altor state din zona. Desi este legitim sa ne intrebam ce se va intampla mai departe, pericolul ca Rusia sa invadeze Ucraina este limitat in primul rand de faptul ca Rusia nu mai este puterea din perioada sovieta, Ucraina de vest este formata totusi din peste 30 de milioane de oameni in mare parte ostili Rusiei si cum conflictele de invadare recente ne-au aratat (Irak, Afganistan, Syria) sansa unei reusite este extrem de mic chiar si pentru o superputere ca SUA. Rusia are clar interese in zona si isi doreste cel putin ca estul Ukrainei sa ramana sub influenta sa dar e greu de crezut ca vrea si poate mai mult
  3. Conflictul de azi este asemanator cu razboiul rece si ne indreptam catre un conflict global. Inca o afirmatie distorsinata pentru ca razboiul rece a implicat doua blocuri mondiale cu forte asemanatoare si multe razboaie-proxy in timp ce in prezent NATO are o forta disproportionata fata de Rusia iar conflictul prezent este doar unul local (Rusia, Ucraina, Siria)
  4. Valdimir Putin este un dictator nebun care nu se va opri in Ucraina. Aici parerile sunt impartite dar cred ca este o greseala ca liderul rus sa fie descris in astfel de termeni. Adevarul e ca nimeni nu stie cum este de fapt Vladimir Putin. Anumite grupuri de la Washington l-au descris ca un om care sufera de o forma de autism, Merkel vorbea despr el ca un tip care „traieste in alta lume”. Insa daca urmarim miscarile strategice ale Rusiei trebuie sa acceptam ca ne aflam in fata unui lider autocrat, cu o mare cota de popularitate in Rusia si care este suficient de inteligent sa foloseasca cartea nationalismului pentru a-si impinge agenda personala in Europa.
  5. Ucraina este de drept pamant rusesc. O teza favorita a ultranationalistilor din Moscova si asta pentru ca din punct de vedere istoric asa cum am mai spus Ucraina a fost foarte mult timp parte a Rusiei. Mitul leaganului civilizatiei ruse care se afla n centrul Ukrainei persista si a stat la baza rusificarii estului tarii atat de Caterina cea mare cat si de Stalin (care a ucis prin genocid milioane de etnici ukrainieni). Pe de alta parte, realitatea prezentului este ca o mare parte din populatia ukrainei de este este rusofona.
  6. Confictul din estul Ukrainei a fost instrumentat de Kremlin pentru a pune la cale ambitiile expansioniste ale lui Putin. Inca o teza cricaturala care este infirmata de realitate. Desi este adevarat ca Rusia a sustinut si sustine rebelii din Donbas, totusi esenta conflictului vine din fractura vest-est. Miscarea rebela isi are originea in luptele interne din Ucraina si nu este doar o miscare artificiala.

Ce urmeaza?

Deocamdata NATO si UE nu pot risca confruntarea directa militara cu rebelii sau cu Rusia pentru ca acest lucru ar reprezenta un risc prea mare de conflict planetar cu consecinte majore asupra securitatii mondiale. Asa cum au facut si in cazul Crimeei, America si Europa vor reactiona cu presiuni economice si incercari de rezolvare diplomatica, asa cum a fost si acordul de incetare a focului de la Minsk.

Unii analisti politici propun o solutionare in sensul federalizarii Ukrainei si acceptarii ca estul este pierdut pentru influenta NATO asa cum este pierduta Crimeea. Exista precedentul Cehoslovaciei care s-a rupt la cativa ani dupa 1989 „cu succes” in doua state. Alte grupuri de influenta nu pot insa accepta ruperea violenta a Ukrainei care ar insemna o infrangere pentru diplomatia americana si o intarire a ego-ului rusesc.

daca va place dati de veste:
0

Frica diversitatii

Episodul Charlie este in primul rand un atac la diversitate ca mod de a gandi modernitatea. Iar Franta a reprezentat intotdeauna leaganul diversitatii, iar in Franta, Parisul. Ideile, credintele si glumele de tot felul reprezinta inima acelui oras.

Frica de diversitate este o anxietate negativa, o otrava pentru gandirea de masa moderna pentru ca transfera fricile existentiale ale fiecaruia dintre noi catre pericole concrete, inamici concreti impotriva carora se poate lupta. De aceea acei teroristi chiar au luptat impotriva diversitatii de idei, exprimate prin acele caricaturi, neinteresandu-i terorismul de masa, asa cum dovedesc marturiile oamenilor care au intrat in contact cu ei (soferul acelui Clio si administratorul acelei tipografii care chiar i-a servit cu cafea fara sa-si vada viata amenintata).

Iar aceasta frica este oarba si subtila si intra in mintea unor subiecti tineri, care sunt agresati mental inca de mici si transformati in aceste vehicule ale urii.

Asta e principalul pericol al lumii civilizate dinspre zona aceasta gri a terorismului: cum sa recunoasca focarele de frica de diversitate si cum sa le anihileze prin educatie. Atacurile armate, represaliile, socul razboiului nu vor elimina aceasta frica ci educatia, demantelarea prin educatie a acestei anxietati a urii.

Aceasta este principala provocare a liderilor acestei lumi. Daca le pasa.

daca va place dati de veste:
0
Older posts

© 2017 Mindfilter.ro

Theme by Anders NorenUp ↑

Va place? Dati mai departe!