Category: Uncategorized (page 1 of 5)

Recomandari

Recomandarile de azi:

  1. Inflatia, cea mai mare supriza: Janet Yellen considera ca inflatia prea mica, in comparatie cu fundamentalele economiei americane, este o reala surpriza. Strategia de crestere a ratelor dobanzii, adoptata de Fed, va continua insa, pentru ca estimarile de inflatie indica o crestere accentuata a preturilor
  2. Tesla Powerwall in actiune: Tesla, pe langa a produce masini electrice si a avea probleme cu termenele de livrare pentru Model 3, produce si baterii, atat pentru masini, cat si pentru case. Powerwall promite sa schimbe paradigma consumului de energie.
  3. Recomandare de carte: The Hard Thing About Hard Things – Ben Horowitz
  4. Blockchaino noua aplicatie practica pentru celebra structura virtuala.

Plus:

daca va place dati de veste:
0

De ce suntem condusi de politicieni incompetenti

Trăim se pare o frustrare permanentă în spațiul public față de modul în care este condusă România, în ce direcție este condusă și dacă nu cumva e prea târziu să mai schimbăm ceva. Mai concret, suntem prinși într-un paradox, într-un catch 22 fundamental și lamentabil: suntem noi de vina, comunitatea asta de oameni care trăim aici, între aceste granițe, măcar în parte, sau suntem victimele unei minorități de politicieni care ne țin cu bună știință într-un status quo de pseudo dezvoltare în vădită discordantă cu propriile lor privilegii materiale?

Acest paradox împarte, ca o fractură proaspătă, întreagă societate, iar fractura este din ce în ce mai evidenta în epoca rețelelor sociale, care adaugă o nouă falie, între cei educați și cu acces la informare și ceilalți, mai mulți, ce trăiesc într-o veșnicie perpetuă, departe de agora dezbaterilor publice. Și unii și alții sunt cetățeni ai acestei țări, și unii și alții au drept de vot, iar votul unuia este egal cu votul altuia.

Dar această stare de fapt nu s-a născut peste noapte, este o consecință directă și constată a modului în care societatea noastră a negociat revoluția din 1989. Istoricul Yuval Noah Harari, în best-sellerul sau Homo Deus, folosește exemplul revoluției din 1989 pentru a explica de ce revoluțiile sunt atât de rare și de ce mase de oameni îndură zeci de ani de dictatură fără să miște un deget. Ceea ce diferențiază însă revoluția română, menționează autorul, este modul cum s-a transferat puterea după haosul din stradă și căderea lui Ceaușescu: puterea nu s-a transmis direct către masele protestatare, pentru că acestea nu știau să se organizeze corespunzător, ci a fost piratată de Frontul Salvării Naționale, care nu era altceva decât o perdea de fum pentru comuniștii mai moderați din Partidul Comunist. Oficialii comuniști, transformați acum în „revoluționari”, deși nu aveau absolut nici o legătură cu zecile de mii de oameni din stradă, s-au reinventat ca politicieni democratici și și-au folosit experiența și rețelele de cunoscuți din sistemul comunist pentru a prelua puterea. Ce a urmat a fost o privatizare rapidă a activelor țării, vândute la prețuri de nimic către clientela formată din ex-comuniști (fabrici și companii de stat vândute către foști oficiali comuniști). Ion Iliescu a devenit președinte al României, în timp ce colegii și tovarășii săi au devenit miniștri, președinți de bănci și multimilionari.

Astfel, elita comunistă dinainte de 1989 nu s-a pierdut ci s-a transformat în proto-elită capitalistă de după revoluție în timp ce masele de oameni din rândul cărora au murit cu miile s-au ales cu fărâmituri, pentru că nu au știut să coopereze și să-și creeze o organizație eficientă pentru ei.

De ce românii ieșiți în stradă nu au știut să coopereze este o întrebare deschisă. Un episod asemenator a avut loc după Colectiv, când s-a creat un nou vid de putere, oamenii din stradă au avut ocazia să-și impună punctul de vedere însă voința lor s-a spart în fața unei lipse de cooperari , ceea ce a făcut ca la consultările de la Cotroceni să ajungă tot oameni cunoscuți ai sistemului, care cunoasteau mecanismele cooperării pentru putere, deja organizați în grupuri și asociații. Încă o data, masele care au ieșit în stradă au rămas pe dinafară și în scurt timp mișcarea demarată de Colectiv s-a stins, întorcăndu-ne după scurtul intermezzo tehnocrat la același mod de conducere politicianist-privilegiat de după 1990.
Apare deci un prim răspuns al acestui paradox politicieni-cetățeni: mentalul colectiv și cutumele de organizare ale comunismului s-au transmis și în capitalism, ceea ce a făcut ca puterea politică să fie traficata de un grup de oameni ai vechiului sistem și acoliții lor, în timp ce românii, din neștiință, lipsă de educație democratică sau fatalism nu au putut riposta. Dar e doar o parte a explicației, una reală și pertinență, dar nu singura.

Problema cu un stat în care o elită conlucrează doar pentru binele ei propriu și al oamenilor apropiați și nu pentru progresul țării și gestionarea eficientă a bunurilor publice, este că lasă loc în timp pentru incompetența, lipsă de dezvoltare și sărăcie. A fi politician la putere în România a echivalat din păcate cu o funcție pentru binele personal, în timp ce a fi politician într-o țara dezvoltată înseamnă în primul rând să administrezi bunurile publice în interesul cetățenilor. Asta s-a tradus la noi prin câteva sectoare cheie jefuite și subfinantate: educația, cercetarea și sănătatea, deși în teorie s-au cheltuit foarte mulți bani în aceste domenii.

Dintre acestea, educația este cea care a avut impactul  cel mai mare asupra dezvoltării ulterioare. Obișnuiți cu managementul de ochii lumii, ne-am lăudat mereu cu cei doi copii din clasă olimpici, ignorând realitatea că ceilalți copii sunt mult sub media europeană și în timp asta s-a tradus prin două efecte negative pentru creșterea economică: migrația celor mai buni și diluarea educației și cunostinetlor celorlalți care rămân, ceea ce a însemnat o creștere lentă dar sigură a hazardului incompetenței și o slăbiciune a statului și a politicilor acestuia. Asta s-a tradus prin incompetența în administrarea serviciilor publice, corupție (care vine tot din lipsă de educație, și anume lipsă eticii profesionale) transferate concret în proiecte publice amânate. infrastructura înapoiată, spitale publice fără dotări și nepregătite pentru gestionarea pacienților, administrație greoaie și ineficiența și conducători din ce în ce mai nepregătiți.

Cifrele imigratiei pe continent arata ca aproape 3 milioane de romani sunt rezidenti ai altor state la 1 ianuarie 2016, iar asta este un capitol, poate singurul, unde suntem in fruntea Uniunii Europene (sursa: Eurostat)

Acest fenomen afectează în primul rând populația aptă de muncă, tânără și calificată , cu impact direct asupra  productivității și surselor de creștere economică a României. Un alt impact este că inginerii, economiștii, medicii care pleacă sunt înlocuiți, în medie, cu oameni cu o educație din ce în ce mai redusă (restul clasei de mai sus), ceea ce face că fenomenul incompetenței să crească, de unde o calitate a serviciilor publice reduse. Să nu ne mai mirăm deci că înalți oficiali nu știu care este prețul benzinei, nu cunosc legile, sau nu înțeleg care este mecanismul după care cresc rațele dobânzii sau care este rolul Băncii Naționale.

Dar nu sunt doar ei de vina, cei care ajung în vârf, pentru că ajung acolo   până la urmă printr-un   proces democratic. Până la urmă nu politicienii aruncă gunoaiele în rezervațiile naturale de la munte, nu ei votează fără o minima analiză, nu ei construiesc clădiri fără autorizație, nu ei dau spagă la medic și la polițist. În spate se află mentalul cetățenilor și astepatrile personale ale acestora și modul cum înțeleg să se comporte în societate.

Deși capitalismul românesc de după 1989 a însemnat un transfer de putere între comuniști, accederea la UE și NATO a dat posibilitatea fiecăruia să-și facă un rost în viață, i-a dat libertatea de a alege și a de se educa. Foarte puțini însă, din păcate, au făcut asta, pentru că lipsă de cooperare de care vorbeam la început a continuat să lipsească, în majoritatea domeniilor. Patriotismul nu înseamnă doar isterizarea pe rețele sociale față de o vânzătoare care nu servește mici, ci înseamnă înțelegerea colectivă a faptului că dacă vrei o țara că afară trebuie să faci efortul personal în acest sens, alatauri de vecinul tău, de colegul tău și de reprezentantul tău politic. Această cooperare este cheia statelor occidentale, ale bunăstării acestora, ale autostrăzilor sau sistemelor politice.

În România însă, lipsă de educația este o problemă constanța, și pentru asta nu putem acuza doar clasă politică. Această are partea ei de vina în tratarea cu superficialitate a sistemului educațional, însă nu explică cifrele de mai jos, referitoare la procentajul populației care a citit cel puțin o carte în ultimele 12 luni (sursă: Eurostat)

Singurul punct aberant din această statistica este, din păcate, România, cu doar 30% din populație care a citit o carte în ultimele 12 luni: bulgarii stau mult mai bine, cu aproape 50%, ca să nu mai vorbim de țările dezvoltate.  Spus alfel, 70% din populația României nu a citit o carte în ultimele 12 luni, asta în ciudă faptului că accesul la carte din ce în ce mai ieftină, pe suporturi diferite este din ce în ce mai facil. Iar aceste statistici sunt importante, pentru că studiile arată o corelație puetrnica între citit și dezvoltarea economică a țării respective cât și succesul ulterior al individului.

Mai puține cărți citite se traduce prin mai puțină informație de calitate, mai multă expunere la manipulare și mai mare probabilitatea de a face alegeri greșite, atât la urne cât și în viață. Putem să continuăm să individualizăm eșecurile de dezvoltare în figurile politicienilor care ne conduc, dar până când nu vom face, fiecare dintre noi, o schimbare reală în propria educație a noastră și a copiilor noștri, aceste figuri de politicieni incompetenți vor fi înlocuite cu altele, de același calibru.

Pentru ca să depășim acest pas al politicienilor incompetenți și/sau corupti care ne conduc trebuie să intelegem importanta educației. Doar ea poate să provoace acea știință a cooperării impersonale, tacite, care naște ceea ce Daron Acemoglu numește instituțiile inclusive în cartea să De ce națiunile eșuează, care sunt mult mai importante decât figurile publice trecatoare care conduc aceste instituții .

Aceste instituții integrative sau inclusive sunt cele la care participă întreagă societate, nu doar o castă privilegiată și care fac posibilă gestinarea eficientă a bunurilor publice. Capitalismul coerent funcționează pentru că aceste insitutii impersonale funcționează pentru toate lumea, nu doar pentru privilegiați și nu depind de figuri providențiale să o facă, așa cum se întâmplă la noi, când din comunism am învățat să așteptăm salvarea de la vreo figură providențială și mai puțin de la funcționarea instituțiilor statului, indiferent de cine le conduce la un anumit moment.  Fără instituții politice și economice integrative, o țara nu poate funcționa la parametrii normali și mai devreme sau mai târziu apar falii în modul de funcționare al justiției, economiei, sistemului de sanatate sau în modul în care este administrat banul public. Iar aceste falii vor duce în timp, mai devreme decât se crede, la tentațiile autoritarismului.

Suntem deci condusi de politicieni incompetenti pentru ca am mostenit o infrastructura institutionala comunista si oamenii acestui sistem dar si pentru ca nu am stiut sa profitam de libertatea reala de dupa 1990 pentru a ne educa mai bine si a invata sa cooperam pentru a construi institutii integrative solide. Lucrurile astea trebuiau facute imediat dupa revolutie, insa daca ne pasa de generatiile viitoare, nu e prea tarziu sa incepem acum, fiecare dintre noi.

 

daca va place dati de veste:
0

De ce e important sa votezi informat – o harta istorica a alegerilor din Romania dupa 1989

Ce inseamna ca votam pe 11 decembrie? De ce e asta important? In primul rand pentru ca e un drept pe care romanii il pot exercita de foarte putin timp. Daca adunam toti anii traiti de toti actualii cetateni romani in viata,  o mare parte a acestora s-au petrecut intr-o perioada in care alegerile nu erau libere.Sau erau intr-un stadiu inca vag, cum a fost cazul in primii ani dupa revolutie.

Constiinta importantei votului a scazut usor dupa euforia primilor ani, iar acest lucru este important pentru ca la ultimele alegeri parlamentare au votat un pic peste 40% din cetatenii cu drept de vot. Restul de 60% (adica cateva milioane bune) traiesc intr-o tara pentru a carei conducere a decis o minoritate (adica doar 7.7 milioane de alegatori in 2012). Pe de alta parte este important sa intelegem ce asteptam cu adevarat de la oamenii politici pe care ii votam. Dupa 45 de ani de comunism, asteptarile unei mari parti a populatiei cu o mentalitate etatista au fost legate de ceea ce pot primi de la Stat, vazut ca o Providenta care le poate decide destinele. Alegerea reprezentantilor politici nu este insa despre asta, ci despre asigurarea ca acei oameni politici alesi vor administra bunurile publice in mod corect si in interesul celor alesi. Este o distinctie la care noi, ca popor, inca lucram si ultimele rezultate nu sunt intotdeauna concludente.

 

Un pic de context istoric

Sa ne intoarcem putin in timp. Suntem in 1864, data primului parlament unic al Romaniei. Data de nastere a unei persoane in varsta de 80 de ani de exemplu este mai apropiata de 1864 decat de ziua de azi.  Dar totusi in 1864 Romania era o constructie statala formata prin Unirea a doua principate aflate sub protectorat strain si in care votul era cenzitar, adica votau doar cetatenii care indeplineau anumite conditii de venit, iar acestia erau impartiti in clase sociale. O mare parte din sentori si deputati erau inca direct numiti de Domnitor. Femeile si servitorii nu puteau vota, nici falitii.

De atunci am trecut prin 2 razboaie mondiale, o dictatura interbelica, 45 de ani de comunism si 26 de ani de capitalism. In ultimii 26 de ani au reprezentat trecerea societatii de la un sistem totalitar la o democratie sociala de piata.

In tabelul de mai jos am sintetizat istoria politica a Romaniei dupa 1989. Am incercat sa pun in legatura culoarea politica ce a detinut puterea cu principalele eveimente interne si internationale si principalii indicatori economici si de dezvoltare.

romania1989

Concluziile sunt usor de surprins:

  • Romania a fost guvernata de un partid unic postcomunist in primii ani dupa revolutie
  • Partidele de dreapta au avut partea lor importanta de putere politica, cu rezultate la fel de proaste ca si guvernarea de influenta socialista
  • Prezenta ultimei mineriade in 1999 a insemnat ca disolutia autoritatii de stat a fost un fapt pana aproape de anii 2000. Consolidarea institutiilor democratice a inceput odata cu aderarea la NATO si UE.
  • Concentrarea politica: partidele politice au devenit din ce in ce mai putine, au inceput sa predomine  aliantele, de multe ori de ideologii conflictuale, cu scopul asigurarii puterii
  • Timp de 26 de ani au guvernat cam aceeasi oameni si idei. Nu a existat un real outsider la conducerea Romaniei care sa fi fost impus in mod democratic, cu exceptia guvernului Ciolos (care a fost numit insa fortat de circumstantele din octombrie 2015). Asta inseamna ca puterea politica a fost detinuta de doi poli politici masivi: partidul social-democrat (FDSN, FSN, PDSR, PSD) si satelitii acestuia pe de o parte si partidele de centru-dreapta (PNL, PNTCD, PDL) de cealalta parte

Alegerile parlamentare sunt importante pentru ca ele asigura formarea guvernului, care detine autoritatea de a decide pe cele mai importante aspecte de administratie interna. O istorie a alegerilor parlamentare de dupa 1990 e prezentata sintetizat in infograficul de jos, cu principalele partide care au intrat in parlament si scorurile acestora

alegeri-infographic

Unde s-au dus voturile in realitate

Cu o singura exceptie, in 1996, PSD a obtinut cel mai mare scor de fiecare data, insa asta nu i-a asigurat puterea. Voturile au fost stranse la cele mai multe alegeri, evidentiind o caracteristica importanta a alegerilor romanesti, de multe ori prost inteleasa: oamenii au incercat diverse combinatii politice, mergand de la monoblocul fesenist de dupa revolutie pana la CDR, coalitia diametral opusa nu mai tarziu de 1996. Au votat apoi coalitii intre PDL si PNL sau intre PSD si PNL. Puterea a fost impartita pe intreaga axa ideologica, intre democrat-socialisti si liberali. Din totalul voturilor exprimate la toate alegerile parlamentare, partidele de stanga au obtinut 18.8 milioane de voturi, iar cele de dreapta 19 milioane (exceptand voturile pentru partidele extremiste)

Chiar daca este comod sa spunem ca Romania de dupa 1989 a fost dominata de PSD la nivel politic, in realitate lucrurile nu au stat chiar asa. Demonizarea exagerata a PSD-ului exersata de o buna parte din media nu are din pacate ca rezultat decat antagonizarea si mai mare a votantilor acestora, iar efectul final este unul contrar asteptarilor. PSD este un partid rigid, care inca se hraneste dintr-un important vad electoral captiv, insa nu a fost la putere mai mult decat alte partide sau coalitii. Graficul de mai jos este edificator:

putere19892016

Votantii romani au incercat diverse oferte politice, cel mai devreme in 1996, intr-o tara care nu era membra a UE sau NATO dar care a votat masiv pentru o schimbare care atunci era greu de inchipuit. Teoria ca majoritatea electoratului romanesc este manipulat pentru eternitate pentru un partid sau altul pur si simplu nu tine. Oamenii pot si vor vota diferit daca li se ofera o alternativa viabila si daca cei care le cer votul ii angreneaza intr-un dialog deschis. Strategia curenta a partidelor de dreapta de a antagonia si ridiculiza votantii de stanga este din start perdanta, pentru ca nu ofera un dialog. Iar fara dialog nu poate exista schimbare de opinie.

In plus, asa cum am vazut, prezenta la vot este inca o problema dar si o oportunitate. 60% din alegatorii inscrisi pe liste nu voteaza, dar ar putea sa o faca. Ignorarea lor este de asemenea o tactica eronata, cu consecinte clar negative.

Ne aflam, poate dupa 20 de ani, intr-un nou moment in care avem de ales. Clasa politica care a avut puterea pana acum, de stanga sau de dreapta, nu a folosit-o decat rareri in interesul cetatenilor, si de multe ori fortata de evenimentele externe. Intr-o tara in care ultima mineriada a avut loc acum 17 ani, adoptarea si intrirea institutiilor democratice a reprezentat adevarata problema. Schimbul de putere intre stanga si dreapta s-a facut pe o fundatie de moravuri si birocratie cladite in 45 de ani de comunism, care au creat noua politica de tip clientelar dupa 1990. Asta este si motivul pentru care guvernarile de stanga si de dreapta au fost similare in ceea ce priveste coruptia, rezultatele economice proaste si cheltuirea eficienta a bunului public: nici o guvernare nu a actionat pentru schimbarea institutiilor anacronice si reformarea reala a acestora, fara impusul geopolitic dat de aliantele la care suntem parte.

E aici si o lectie importanta pentru alegatori. Acestia se pot uita in urma si vor putea trage concluziile informate pentru votul pe care il vor exersa. Adica daca este momentul sa dam puterea reprezentarii acelorasi oameni  ce au dominat politica timp de 26 de ani sau unora noi.

 

daca va place dati de veste:
0

Dezinfectanti

In plina criza a dezinfectantilor, nimeni nu se preocupa de problema de fond: efectul cumulative al educatiei precare dupa 1989. Asta a dus la extinderea incompetentei dublate de lipsa de scrupule morale, atat din partea actorilor privati cat si din partea autoritatilor publice. Romania a devenit astfel un iarmaroc de foloase pe termen scurt, in timp ce serviciile publice au putrezit intr-o lancezeala graduala. Problema nu sunt (doar) dezinfectantii, ci intregul system, unde nu exista un „checklist”.

Cum putem combate asta? Prin educatie privata si crestere a penetrarii educatiei. Cateva link-uri mai jos care pot participa, modest la acest lucru.

 

 

daca va place dati de veste:
0

Teroare

Bullet points:

 

  • încă o tragedie , cea din Belgia, a însemnat încă un pas spre rutinizarea terorismului contemporan, în inima civilizației. E un fel de oboseală a repetiției, dar nu ar trebui să fie așa. Se schimbă luminile pe Turnul Eiffel și cam atât. Nu e anul nou, și nici vreo sărbătoare consumerista. Au murit oameni într-un mod absurd iar asta trebuie să conteze într-un registru mult mai serios. Din păcate, în pofida evidențelor, și acest atac este deturnat de multiple organizații, atât statale cât și private, pentru a servi niște agende specifice. În tot acest joc, cetățenii Europei rămân prizonieri a unei stări de insecuritate și frică, nu atât provocată de atacurile în sine, cât de derivatele acestora și de tiparele de gândire agresive care au urmat. Paul Krugman a subliniat acest lucru încă după atentatele de anul trecut de la Paris : « So what was Friday’s attack about? Killing random people în restaurants and at concerts is a strategy that reflects its perpetrators’ fundamental weakness. It isn’t going to establish a caliphate in Paris. What it can do, however, is inspire fear — which is why we call it terrorism, and shouldn’t dignify it with the name of war. The point is not to minimize the horror. It is, instead, to emphasize that the biggest danger terrorism poses … comes not from the direct harm inflicted, but from the wrong-headed responses it can inspire”

 

  •   moartea violentă a unor oameni fără nici o vina a scos la suprafața o nouă radicalizare de gândire, foarte periculoasă: în esență, tot mai multe voci acuza islamul ca întreg, proclamând un război al culturilor și chiar al religiilor etc…Este o explicație lejera și comodă, venită mai degrabă ca o dorință de a explica oribilul în termeni familiari, dar nu este adevărată. Este doar o generalizare, o tribalizare de gândire care înaltă ziduri între categorii de oameni pe bază de etichete etnice și religioase. În realitate, niște demenți au ucis niște oameni nevinovați, așa cum de-a lungul istoriei, alți demenți au făcut același lucru. Singurul lucru pe care îl au în comun este demența, nu religia sau etnia. Au fost și atei, și creștini și budiști (da, călugării asasini din Burma). Dar e poate în natura umană ca în fața diferențelor să ne retragem în ceea ce este familiar, așa cum o fac acum apostolii creștinismului autohton, unii dintre ei îndemnând fățiș la război religios, ignorând prin asta însăși principiile fundamentale ale creștinismului. Mai jos este un grafic care arată că terorismul European nu este o realitate recentă și mai ales nu este una specific musulmana : în ultimii 50 de ani, marea majoritate a actelor teroriste au fost comise înainte de anul 2000 și de către grupări care nu aveau nimic de-a face cu islamul. E un adevăr supărător pentru  așa zișii intelectuali de facebook care propăvăduiesc războiul religios și frica.

Infographic: Victims Of Terrorist Attacks In Western Europe | Statista

  • În plus, în 2015, peste 80% din victimele terorismului global au fost musulmani. Încă un adevăr supărător. Terorismul este deci un fenomen global, iar văzut la această scară marile tragedii se întâmplă în afara Europei. Dar impactul pentru noi este fundamental diferit în funcție de localizarea atacurilor. Oricât ar părea de cinic, ne interesează mai mult ce se întâmplă la Bruxelles decât ce se întâmplă în Lahore sau în Nigeria. Asta pentru că simțim instinctiv compasiune în mod direct proporțional cu apropierea geografică, culturală și economică. Marele pericol e reprezentat de reacțiile pur emotionale care transformă o tragedie de proximitate într-un atac asupra culturii și civilizației proprii. Avem nevoie inca de inamici de clasa, de trib si suntem dispusi sa folosim toate oportunitatile pentru a satisface micul spirit razboinic din noi alegand sa vedem doar ceea ce corespunde acestei credinte launtrice.
  • Pericolul terorismului în Europa este unul real. Dar nu este cel mai mare pericol pentru România. Există în schimb un alt tip de terorism la noi acasă, pe care îl ignorăm voalat : un terorism care face ca oamenii să moară în spitale insalubre, departe de orice formă de civilizație medicală, între colonii de gândaci, buzunare albe  care cer spagă, și icoane văzute ca ultima speranță ; un terorism asupra copiilor care cresc cu o educație rudimentară și care vor constitui viitorul (vezi grafic mai jos – România pe ultimul loc în Europa la cheltuielile educaționale); sau un terorism asupra micilor întreprinzători, plimbați între ghișee și între spăgi, acoperiți de birocrație și asaltați de controale și taxe. Asta este adevăratul terorism care există în România. Ne-am fi așteptat ca decidenții politici să se ocupe în primul rând de astfel de probleme, și mai apoi de amenințarea iluzorie a drobului de sare. În schimb, finanțăm în continuare securitatea și controlul public, unde suntem pe primele locuri în Europa (ca procentaj din PIB). Multă lume vorbește de “siguranta statului”, “siguranta poporului”, cuvinte goale de sens, portavoci ale socialismului pe care le credeam pierdute. Ce înseamnă « stat » ? Ce înseamnă « popor », un cuvânt atât de drag demogogilor, pentru că în spatele acestui concept larg și vag se ascunde minciună. Aceste concepte nu au identitate, sunt doar paravane politice. Dar ne place sa le folosim si sa raspundem la ele pentru ca inca avem inscrustate in subconstient manierismele mentale comuniste. Cel ce are identitate este individul, doar el poate beneficia sau nu de securitate. Individul care moare în spitale, plătește taxe și nu știe ce se întâmplă cu banii lui. Ne-am fi așteptat ca  după cincizeci de ani de comunism anti-individ să acordăm o mai mare atenție persoanei. În schimb, așa cum spunea Hayek, sub alibiul bunelor intenții ne îndreptăm cu pași repezi spre un alt socialism,  spre servitute si spre un colectivism de gandire. Nu asta a fost contractul pe care l-am încheiat cu totii în decembrie 1989.

 

Cheltuielile publice (EUR/elev) pentru educatie in Uniunea Europeana (sursa: eurostat, perioada de referinta 2012).

New Picture

  • aceste atacuri repetate în inima Europei dovedesc că undeva s-a greșit și se greșește grav în modul în care sunt construite democrațiile liberale vestice: nu mai reușesc să ofere propriilor cetățeni unul din bunurile publice de bază pentru care sunt plătite taxe în valoare de miliarde de euro: protecția și siguranța civică. E un eșec aici al unui mod de a face politică și a unui mod de a gândi integrarea europeană și raportarea la securitatea globală. Este în primul rând un eșec al cheltuirii banilor publici, din impozitele de miliarde de euro pe care cetățenii le plătesc pentru ca măcar să aibă siguranța că oamenii pe care i-au angajat cu protecția publică își fac treaba. În schimb, carențele dovedite în modul de lucru al serviciilor de informații (care au avut informații despre atacuri dar pe care nu le-au exploatat) arata un eșec al statului. Spre eficientizarea acestor servicii ar trebui îndreptate eforturile și nu spre acordarea de noi atribuții care să limiteze libertățile private ale cetățenilor. Așa cum spunea Benjamin Franklin, un popor care insistă pentru mai multă securitate și mai puțină libertate, nu le va avea, și nu merită să le aibe, pe niciuna.
daca va place dati de veste:
0

David

Sculptura reprezentandu-l pe David, creata de Michelangelo acum 500 de ani are o inaltime de 5 m si o greutate de 5 tone. De cand a fost creata si pana astazi a pus mari probleme logistice, de transport. Initial se planuia sa fie urcata pe acoperisul Domului din Florenta, proiect abandonat pentru ca nu exista atunci posibilitatea inginereaza ca un asemenea colos sa fie urcat in siguranta la o asemenea inaltime.

Blocul de marmura din care a fost sculptat David a fost cumparat pentru a oferi orasului o opera monumentala, insa timp de 3 ani 2 incercari au esuat. Michelangelo a fost al treilea care a incercat. I-au trebuit 4 ani sa o finalizeze, lucrand singur. Ce a iesit poate fi admirat la Accademia din Florenta: un colos impunator, o opera de arta care fascineaza prin puritatea proportiilor, frumusetea corpului si emotiile transmise. E ca un strigat umanist dupa secole de ev mediu cufundat in intuneric, in care arta urmarea conceptia autoflagelatoarea a unei umanitati damnate, incapabile de frumos si arta. Renasterea, simbolizata prin operele timpurii ale lui Michelangelo, Leonardo, Boticelli sau Ghirlandaio a adus o noua conceptie, punand omul intr-o noua lumina, ca o adevarata creatie divina. David priveste departe, cu prastia pregatita si vasele de sange aproape plesnindu-i in mana dreapta, ca o incordare vitala.

Dar altceva se ascunde in spatele acestei opere. Timpul. Pentru mintea moderna, obisnuita cu definitia geniului in viteza, e greu de conceput ce a stat in spatele acestei sculpturi. Foarte multa lume are impresia ca geniul, sau talentul, apare din senin, si te face sa nu mai muncesti. Dar geniul adevarat dureaza. In spatele produsului final, pe care il admiram cu totii, se afla ceea ce nimeni nu pare sa mai vrea sa mai admire: o munca de titan. O munca de multe ori tulburatoare, asidua, mentala si fizica. O rutina de ani de zile.

David a insemnat la inceput schite peste schite. Apoi mici studii in lut, in ceara sau in bronz. Statuete pierdute, dar care au fixat mintea artistului ore, saptamani, luni in sir. Apoi figuri mai mari, din teracota. Apoi schitele direct pe blocul de marmura, masuratorile. Analiza surselor de inspiratie, miile de poze ale modelelor. In final, inceputul sculptarii, in primul rand torsul, apoi celelalte parti ale corpului.

Principala lectie in fata acestei realizari este ca putini sunt disponibili sa faca acest efort. E ceea ce se numeste capcana gandirii fixe. E mai usor si mai comod sa pui totul pe seama unui geniu inaccesibil si sa traiesti in interiorul propriilor limite. Adevarul e ca se poate face trecerea de la gandirea fixa la cea expansiva, de la comun la geniu. Dar nu exista pastila miraculoasa pentru asta. Exista doar munca, rutina, disciplina. Cateodata in cantitati absurde.

daca va place dati de veste:
0

Despre etica in economie si politica

Esenta democratiei asa cum este pusa in practica astazi in statele cele mai avansate este reprezentativitatea politica: marea masa a cetatenilor deleaga un esantion de oameni pe care ii investesc cu putere politica si administrativa pentru a conduce un stat. Ideea nu este de a crea un sistem politic ideal, care nu poate exista in realitate, ci de a reduce pe cat posibil arbitrariul deciziilor politice. In teorie se presupune ca aceasta reprezentativitate, care se schimba la un numar de ani, are ca efect o mai echitabila organizare a statului.

In realitate, democratia nu exclude nici coruptia si nici saracia economica. Chiar daca in statele dezvoltate, democratia se coreleaza cu un nivel de trai ridicat, exista foarte multe exemple in care un sistem democratic coabiteaza cu o corputie infloritoare si o economie neperformanta. Este cazul multor tari din America de Sud. Este, evident, si cazul Romaniei.

Ce face ca in sistemul democratic romanesc sa exista acea motivatie catre coruptie, care exista mai putin in alte tari? Un raspuns intuitiv este: ethosul. Care este raportarea marii majoritati a oamenilor fata de etica in politica si economie. Intr-o tare in care institutiile democratice nu sunt intarite de o constiinta colectiva a eticii, aceste institutii devin doar niste constructii teoretice stravezii, in spatele carora se ascunde adevarata constructie, un esafodaj bazat pe clientelism, relatii informale si corputie. O Romanie din spatele Romaniei teoretice.

Problema cu etica in viata si in politica e ca nu inseamna doar cuvinte mari, concepte teoretice pentru prosti invatate pe genunchi la scoala. Etica este un concept real, cu [spinoza] ramificatii importante in toate straturile societatii. Statele care sunt acum dezvoltate au inteles asta, atat masele de oameni care voteaza, cat si cei care sunt alesi. Pentru aceste state, principiile si regulile care deriva din manifestatiile teoretice ale eticii se aplica in mod practic la fel pe tot teritoriul acelor state. Exceptii, denaturari, cazuri de coruptie si incalcari ale legilor exista si in cele mai dezvoltate democratii, insa au in grad inalt de exceptionalitate. Ele sunt tolerate de sistem pentru ca sunt manifestari ocazionale, sporadice care au darul sa intareasca constructia statala generala. A se nota ca, chiar si in cazul tarilor dezvoltate, aceste institutii nu sunt permanente si pot suferi o degradare pe masura ce populatie in ansambul eu este mai putin si superficial educata. Un exemplu in acest sens este ascensiunea lui Donald Trump sau masurile de sufocare economica socialiste adopate de tarile dezvoltate care incalca etica pietiei libere.

Politicianul roman al tranzitiei este in mod trist si majoritar un om caruia ii lipseste etica profesionala. Intelegerea rolului sau in administratie si in matca puterii este una foarte personala. Omul politic roman este in primul rand un cautator de rente, adica avantaje personale  pe care le poate extrage din pozitia pe care a fost votat: primari, deputati, ministri, presedinti au actionat in marea majoritate ca niste rentieri ai banului public. In Romania nu exista o problema de democratie, pentru ca avem o democratie functionala, ci o problema de administrare a statului si a institutiilor acestuia. Democratia este folosita ca un paravan pentru extragerea unor privilegii de catre cei putini. Ideea de bun public este una straina pentru cei care ne conduc, ca dovada ca in 26 de ani nu s-au construit mai mult de 100km circulabili de autostrada, desi pe hartie s-au cheluit sume imense. Principala sursa de imbogatire a in Romania a reprezentat-o impartirea discretionara a bunului public.

 

In esenta, contractul social care ne leaga pe noi toti in aceasta societate prevede , in mod simplist, ca toti oamenii care muncesc pe teritoriul acestei tari trebuie sa renunte la o parte din produsul muncii lor pentru a finanta Statul Acest Stat in schimb produce si intretine bunurile publice de care avem cu totii nevoie.

Este lesne de observat ce s-a intamplat cu banii publici in 26 de ani, adica cu produsul muncii cetatenilor: bunurile publice sunt intr-o stare deplorabila, nu sunt intretinute, sunt de o calitate indoilenica (autostrazi care se surpa). Cu alte cuvinte, produsul muncii cetaenilor nu a fost investit in bunuri publice, ce in buzunare private. Urmand aceasta logica, rezulta ca munca unor cetateni onesti a fost prestata pentru imbogatirea unor oameni care nu ar fi trebuit sa profite de aceasta. Cu alte cuvinte, o parte din noi am prestat ca sclavi pentru o mica parte de imbogatiti ai tranzitiei. Aceasta este in esenta definitia sclaviei. Nu este o concluzie imbucuratoare, dar este genul de concluzie pe care trebuie sa avem puterea sa o tragem: o parte din ceea ce reprezinta fiecare dintre noi functioneaza ca sclavi pentru altii. Atunci cand observam o masina de sute de mii de euro condusa de un functionar public care in mod normal nu ar avea cum sa-si permita acest lux, trebuie sa ne imaginam ca o parte din noi, din timpul nostru, din munca noastra, din visele noastre le-am cheltuit pentru imbogatirea materiala a acelui cetatean privat. Un gand care ar trebui sa ne cutremure.

Consecionta primordiala a lipsei de etica in politica si economia publica este o stare generala de neincredere in institutiile statului. Cum consecintele administrarii banului public sunt dezastruoase, si oamenii nu sunt chiar atat de naivi cum cred unii, acest climat de neincredere este un element esential al democratiei noastre si un pericol real pentru acest sistem: atunci cand cei care voteaza vor conchide ca cei care sunt votati abuzeaza de pozitiile publice in detrimentul cetatenilor, atunci va veni momentul in care tot mai multe voci oportuniste vor urmari schimbarea sistemului. Deja se vorbeste tot de mai mult de cenzura. Iar un efect important este scindarea societatii in grupuri care sustin anumite interese sau altele.

 

Drama banului public este ca actul corputiei fiind atat de intins, foarte multi oameni sunt complici si traiesc din aceste surse ilegale. Un cash-flow privat de bani publici. Nu fura doar functionarul public sau omul politic influent, dar si rudele lor, clientii politici, partenerii de afaceri, amantele, copiii, jurnalistii prieteni etc.. Aceasta sursa de bani devine aproape singura sursa pentru o multitudine de actori care altfel nu ar putea sa traisca. Luati de exemplu presa, care este impanzita de actori platiti care pozeaza in jurnalisti, desi a fi jurnalist nu este usor ci inseamna o responsabilitate etica in primul rand.

Surse tuturor viitoarelor solutii este un soc educational care sa resusciteze generatiile viitoare.

 

daca va place dati de veste:
0

Despre democratie si ura

In Grecia antica, demnitarii erau alesi in primul rand prin tragere la sorti . Din masa oamenilor liberi care respectau anumite criterii, erau alesi prin tragere la sorti cei ce aveau sa detina pozitii publice. Pericle spunea despre acest mod de guvernare  ca este adevarata democratie, spre deosebire de oligarhie, care este guvernarea „celor putini”.

 

In timp, conceptul de democratie s-a modificat treptat, in salturi modeste, trecand prin perioade de eliminare a oricaror atributii democratice si pana la revirimentul democratic adus in lumea occidentala de colonizarea Americii si revolutia industriala. In prezent, tarile democrate se caracterizeaza printr-un larg spectru al procesului democratic, insa au in comun faptul ca puterea este atribuita ca urmare a unor alegeri libere la care participa majoritatea cetatenilor eligibili ai unei tari. Democratia este in esenta pana la un punct un proces prin care se alege elita conducatoare a unei tari. Prin faptul ca la acest proces participa in mod direct sau indirect toti cetatenii tarii, prin opozitie cu un proces in care elita conducatoare este numita discretionar, se considera ca acest proces aduce cele mai mari beneficii in termeni de libertate si echitate.

In esenta, democratia este expresia vointei unei majoritati care voteaza. Aceasta expresie este un fel de contract social care guverneaza o natiune si spune ca tara va fi condusa de oameni alesi printr-o majoritate de voturi iar cei care sunt alesi vor guverna si pe cei care i-au ales, si pe cei care nu i-au ales, si pe cei care s-au abtinut. Echitatea deriva din faptul ca aceste reguli sunt cunoscute de la inceput si exista un contract invizibil care spune ca ele trebuie respectate, indiferent de rezultat. Chiar daca preferintele noastre individuale nu corespund cu preferintele majoritatii.

Un prim conflict care apare, in mod evident, este intre vointa minoritatilor si cea a majoritatii. Intr-o tara ca Romania, acest conflict incepe sa ia forma unei fracturi sociale, suprapuse peste alte tipuri de fracturi, legate in primul rand de cum a trecut acest popor de la o dictatura comunista catre o democratie capitalista.

In momentul in care iti asumi acest mod de guvernare, democratie, trebuie sa iti asumi si ca majoritatea decide. In prezent, majoritatea votantilor au decis un anumit tip de parlament. Parlamentul exista tocmai pentru a coagula ceea ce se numeste reprezentativitate, adica posibilitatea ca vocile minoritare din alegeri sa poata fi si ele reprezentate pe scena deciziilor politice, desi majoritar a castigat un partid, sau in cazul alegerilor prezidentiale, un om, in detrimentul tuturor celorlalti. In acest context, este greu de inteles pana la un punct ura populara impotriva propriului parlament, ca si cum ar fi fost teleportati oameni din alte galaxii pe bancile din Casa Poporului. In realitate, acest parlament este o reprezentare fidela a votantilor. E de ajuns sa arunci o privire pe facebook la ce fel de educatie au oamenii care comenteaza in diferinte ipostaze, sau sa faci anumite sondaje sociologie, pentru a ajunge la concluzia ca o mare majoritate a romanilor este inca needucata dupa cele mai laxiste standarde chiar. Bazinul votantilor nu este omogen, ci foarte eterogen, in functie de educatie, dar si statut social, principii de viata si idei generale. Am auzit tot  mai multe pareri care deplangeau voturile celor needucati pentru ca acestia iau decizii gresite la vot.

Este o problema sensibila dar nu este pusa cum trebuie. In primul rand democratia inseamna ca toti vor avea drept de vot, si votul fiecaruia va avea aceeasi greutate, indiferent de cat de prost sau destept sau needucat (dupa anumite norme) este o persoana. Votul unui savant de renume mondial, intr-o democratie moderna, are aceeasi greutate ca si votul unui taran care creste rosii in spatele casei. Acest principiu fundamental, daca este incalcat, inseamna ca se deschide cutia pandorei spre alte forme de guvernamant care nu au nici o legatura cu democratia.

Cu alte cuvinte, orice grup perceput ca are anumite orientari are dreptul sa voteze cu un candidat sau altul, cu un partid sau altul. Simpatizantii televiziunii Antena 3 au si ei acest drept. Putem vorbi oricat dorim de manipulari, educatie etc dar nu putem eluda dreptul fiecaruia de a vota.

Daca dorim ca Romania sa fie mai educata, si in consecinta locuitorii ei mai putin predispusi la manipulare, trebuie in primul rand sa facem eforturi de a educa. Nu am vazut insa nici un fel de eforturi in acest sens in ultimii 25 de ani. Multi se asteapta, in mod ciudat, de la televiziunile private sa educe populatia. In mod evident, nu este treaba lor. Treaba lor este sa faca rating si sa obtina profit. Educatia este treaba intima a individului, familiei si statului care ofera educatie de stat. In ultimii 25 de ani insa am asistat la lupte intre clanuir politice, la confruntari electorale nu bazate pe idei si principii, ci pe ura reciproca. Intotdeauna, problema educatiei nu a fost abordata si nu am parut, ca popor sa avem o mare problema cu asta.

Avem insa o problema cand puterea este in mainile celor care au fost votati de o majoritate, pentru ca noi ne consideram mai speciali, mai elitisti si mai educati. Asta este in primul rand ipocrizia asa zisei intelectualitati romanesti de dupa anul 1990, turnul de fildes in care s-au inchis. Boieria intelectuala nu le-a permis sa vada mai lung de postul caldut pe care l-au ocupat de la un guvern la altul, in schimb au privit mereu cu dispret multimea frematatoarea si needucata care vota. In loc sa se preocupe in mod direct de educatia acestui copil si sa ofere acelor oameni mai putini educati o sansa de a vedea si altfel lucrurile, marii intelectuali romani s-au retras in palatele diferitilor presedinti. Au uitat ca votul lor este egal cu votul oamenilor de rand. Acest tip de dispret social este unul din cauzele majore ale disfunctiei democratiei romanesti.

Dupa 1990, au trecut doar sase ani pana cand un guvern reformist si un presedinte de dreapta au fost votati popular. Aceasta realitate contrazice un pic teoria ca fostii comunisti, reprezentati de PDSR si PSD detineau fraiele votului popular. Acestia au pierdut mai multe alegeri parlamentare si generale decat reprezentatii PNTCD, PNL sau PD. Si totusi, Romania a fost jefuita sistematic, fie de catre politicieni de dreapta, fie de cei de stanga. Iar asta nu mai este vina televiziunilor, care pana la urma sunt oglinda unor moravuri ale poporului respectiv.

Principala disfunctionalitate a democratiei s-a exprimat dupa Colectiv, cand sistemul democratic prin vot expus mai sus a fost suspendat de facto si inlocuit cu o numire a unui nou guvern in urma unor miscari de strada. Aceste miscari au fost legitime in sensul ca au taxat impotenta actului democratic de dupa 1990 de a produce lideri capabili de a reforma aceasta tara si a stopa coruptia, insa actul democratic nu poate fi suprimat la nesfarsit: vor urma noi alegeri in urma carora un nou parlament reprezentativ se va forma.

Cum nivelul de ura intre diferite factiuni sociale, intre basisti si antenisti, iohanisti si pontisti etc este in continuare foarte ridicat si de obicei discursul politic se pliaza pe aceste bombe emotionale sociale, avem mari sanse ca parlamentul viitor sa fie o oglinda a stratificarii sociale actuale.  Pe termen scurt cel putin, sunt putine solutii in acest sens.

Pe termen lung, societatea civila poate continua presiunilr pentru reformarea educatiei. Doar asa se vor schimba cu adevarat lucrurile, cand un popor educat va alege educat si in viitor oamenii politici vor reflecta schimbarile profunde produse in primul rand in matrita sociala

 

daca va place dati de veste:
0

Filtru pentru minte – #4

Bernie Sanders, intr-un interviu din 2003 cu fostul sef al Fed, ne arata inca de pe atunci dispretul pe care il are fata de ceea ce el numeste establishment-ul lacomiei.

Recomandarile de azi:

  1. Inegalitatea economica: despre cum acest concept este inevitabil intr-o societate libera si cum poate fi folosit ca alibi pentru grupurile de interese.
  2. Alphabet, compania cunoscuta anterior ca Google, a devenit cea mai valoroasa companie din lume, depasind Apple. Despre cum s-a intamplat asta, cine este in spatele Alphabet si cum arata viitorul
  3. Ceea ce fizica teoretica prevedea ca exista, a fost descoperit experimental: undele gravitationale exista
  4. Atat reprezinta toata apa si tot aerul de pe Pamant. O scala care sperie prin dimensiunea neobisnuita, dar care pune in perspectiva previziunile de viata ale omenirii.
  5. Bateristul de la Lamb of God si Megadeth recomanda cele mai bune 10 albume de percutie.

ce carti mai citesc:

  • The Warren Buffet way – Robert G. Hagstrom. O carte pe care oricine interesat de investitii ar trebui sa o citeasca. Warren Buffet, Miracolul din Omaha si discipol al lui Benjamin Graham este poate cel mai important investitor din istorie. Strategiile sale, intotdeauna admirate dar niciodata replicate, au facut ca conglomeratul Berkshire Hathway sa devina una dintre cele mai valoroase companii din lume. Alaturi de prietenul si partenerul sau de afaceri, Charles Munger, Buffet a refuzat sa se vanda spiritelor animale de pe burse, preferand marjele de siguranta, analiza fundamentala si cercetarea aprofundata a companiilor in care doreste sa investeasca. Povestile sale de succes se intind de la Coca Cola, Geico sau Washington Post.

ce filme am mai vazut:

  • Joyeux Noel – Christian Carion. Primul razboi mondial a insemnat un mare pas gresit pentru umanitate, si o pata trista pe obrazul constiintei umane. Absurdul razboiului vazut printre franturi de muzica clasica si o umanitate adusa de Craciun

ce muzica mai ascult:

 

daca va place dati de veste:
0

The Big Short

Consecintele marii crize din 2008 inca se vad. Ranile s-au vindecat superficial si cicatricile inca sunt vizibile, in memorie si in constiinte. Memoria colectiva uita usor, insa impulsul de a ne intoarce cu totii la locul crimei ramane unul viu. La fel si dorinta aproape maniacala a fiintei umane de a explica ceea ce pare devastator de inexplicabil.

The Big Short este ultimul film care incearca sa prezinte si sa explice ce s-a intamplat atunci, intr-o maniera care imbina documentarul cu fictiunea. De altfel originea acestui film este in cartea lui Michael Lewis, un cunoscut jurnalist specializat in domeniul financiar. Si reuseste intr-o buna masura sa educe, chiar daca subiectul este atat sensibil cat si dificil.

Exista multiple unghiuri din care se poate comenta criza din 2008, toate valide. Aici autorii se concentreaza pe un mic grup de investitori care au prevazut ceea ce avea sa se intample si au actionat in consecinta. Au « prevazut » poate nu este termenul cel mai potrivit, pentru ca nu a fost doar un instinct irational in care alegi sa te increzi, ci o tragica consecinta logica a starii de fapt, decredibilizata doar de faptul ca restul lumii era prea ocupata cu propriile interese narcisiste pentru a pleca urechea la inevitabilul matematic. Aici este si una din fortele acestui film, prezentarea singuratatii tragice a celor care s-au trezit din matrice realizand ca totul se va prabusi in jurul lor. Un moment care iti incearca constiinta si pana la urma te pune sa te indoiesti de propria sanatate mintala.

Nicholas Taleb, autorul « Antifragilitatii »  vorbeste despre evenimentele de tip lebada neagra, anume acele evenimente cu impact masiv care sunt foarte rare dar care nu pot fi prevazute cu armele probabilistice existente. Criza din 2008 nu a fost un astfel de eveniment. Desi a avut un impact major si s-a caracterizat printr-o raritate extrema (cel mai mare declin al pietei imobiliare americane din istorie, survenit dupa zeci de ani de crestere sustinuta), acest eveniment a putut fi prevazut si a fost prevazut de un grup relativ restrans de oameni, antieroii din The Big Short. Acestia au inteles ce se intampla si au avut de asemenea instrumentele necesare pentru a profita din predictiile lor : au pariat impotriva curentului, de aici si numele filmului. Shorting in vocabularul financiar inseamna anticiparea unei scaderi a valorii unor active financiare si implementarea unor strategii care sa produca un profit din aceasta predictie.

Multe concepte prezentate in film, desi simplificate prin diferite tehnici cinematografice si narative (incluzand aici cameo-urile lui Margot Robbie si Selena Gomez, care accentueaza dorinta realizatorilor sa produca un film ce se vrea in primul rand educativ) necesita totusi o intelegere cel putin generala. Pe scurt, sistemul financiar modern functioneaza pe o baza fundamentala : sistemul rezervelor fractionale. Asta este primul lucru care trebuie inteles. Moneda moderna nu mai are o valoare intrinseca, bazata pe un activ real (cum ar fi aurul sau argintul) si valoarea sa deriva din increderea in institutia care o emite : Banca Centrala. In Statele unite vorbim deci de Federal Reserve. Din aceasta paradigma fundamentala deriva modul de functionare al creditului si anume ca majoritatea banilor in circulatie sunt de fapt credit creat pe baza rezervelor obligatorii. Acest lucru poate avea consecinte positive asupra economiei, pentru ca poate sustine activitatea economica prin finantarea unor proiecte viabile care altfel nu ar fi putut fi finantate, dar poate sa provoace si excese atunci cand acesti bani fictivi multiplicati necontrolat sunt folositi pentru a finanta proiecte mai putin viabile.

In Statele Unite, acesti bani au fost folositi pentru a finanta si visul american de a avea o casa. Piata imobiliara americana, aflata pe un ritm de crestere istoric era vazuta ca indestructibila si valoarea acesteia era prevazuta sa creasca si in viitor. Astfel marile banci si-au marit expunerea prin acordarea de credite imobiliare unei parti tot mai mari a populatiei, de multe ori fara  o analiza reala a capacitatii de rambursare (aceasta realitate simbolizata grafic in film de stripteuza care detine 5 case). Insa cum marile banci de investii americane au dreptul sa-si vanda expunerea, aceste milioane de credite ipotecare au fost transformate in active financiare printr-o tehnica numita securitizare si vandute unor investitori institutionali care cautau un randament ridicat pentru plasamentelor lor. Cu banii obtinuti din vanzarea acestor active, bancile au realizat alte imprumuturi ipotecare, pe care le-au revandut. Ciclul astfel creat a continuat, valoarea proprietatilor imobiliare a continuat sa creasca si randamentele acestor noi produse financiare au devenit din ce in ce mai atractive.

Cativa oameni insa, aflati in zona gri a sistemului financiar (neafiliati la marile banci de investitii, proprietari de fonduri de investitii obscure etc) au descoperit o realitate fundamentala : foarte multe credite ipotecare care stateau la baza instrumentelor derivate vandute erau subprime (adica prezentau riscuri mari) si un eventual default al acestora ar fi antrenat o implozie a intregii piete a instrumentelor derivate, ajunsa la cateva trilioane de dolari. Michael Burry, fabulos interpretat de Christian Bale, este unul din acesti proprietari de fond de investitii care observa acest pattern si decide ca parieze impotriva unei tendinte pe care matematic nu are cum sa o integreze logic. Un tip introvertit, nesigur in situatiile sociale, cu o urma de sindrom Asperger si cu o educatie tehnica si medicala, Burry traieste tragedia  Casandra. Casandra este un personaj mitologic, o pitie (un medium) care stie ca se vor intampla lucruri in viitor, insa nu poate sa convinga pe nimeni pentru ca zeii i-au luat aceasta putere. Christian Bale transpune in mod extrem de reusit pe ecran aceasta lupta interioara, incapacitatea lui Burry de a-si convinge pana si pe cei mai importanti investitori in propriul fond de ceea ce el stie sigur ca se va intampla. Aici este una dintre marile forte cinematografice ale acestui film. Cu toate acestea decide sa ia masuri si sa parieze impotriva pietei subprime, cu riscul de a pierde totul in caz ca predictia sa nu se va valida. Burry, este, in termenii lui Nicholas Taleb, un investitor care « si-a pus pielea la bataie » (has skin in the game) spre deosebire de alti actori ai piesei de teatru din 2008 care nu si-au riscat propriul capital ci au asteptat interventia Guvernului (The Lender of Last Resort)

 

Aici este o distinctie fundamentala pentru ca directorii marilor banci de investitii care au decis amploarea imprumuturilor subprime nu si-au riscat nici un moment propriul capital in acest joc. Este cazul lui Dick Fuld, presedintele Lehman Brothers, care a iesit din criza cu un bonus de sute de milioane si care continua nestingherit sa activeze ca si consultant. Acesti oameni s-au bazat pe garantia implicita a Statului american acordata sistemului financiar si pe faptul ca bancile respective sunt too big to fail, adica riscul de apocalipsa sistemica este prea mare daca sunt lasate sa dea faliment astfel ca Guvernul va trebui sa intervina pentru salvarea acestora. Acest tip de hazard moral s-a intamplat dupa 2008 cand Fed si Congresul American au interveit masiv printr-un bail-out de proportii (bail-out inseamna la baza scoaterea apei cu galeata dintr-o barca care se scufunda).

Un alt personaj interesant este cel interpretat de Steve Carrell, care pe fondul unei drame personale adauga o dimensiune morala intregului fenomen al crizei. Constient de multiplele zone gri ale propriei meserii si de modul in care normele etice sunt incalcate de alti jucatori importanti, el traieste aceasta drama personal, vadit descumpanit de sentimentul de scarba viscerala pentru acest esafodaj de frauda mascata. Desi la nivel personal si el si Michael Burry castiga din implozia bulei imobiliare, nici unul nu o simte ca o victorie (asa cum exuberanta celor doi tineri proprietari de fonduri ii faca sa deschida sampaniile) ci ca pe un stigmat. Michael Burry, desi aduce castiguri semnificative propriilor investitori, este privit in continuare cu ura si dispret de acestia, care il vad drept un nebun periculos, care face parte din alta specie decat ei. Este dispretul cu care indianca din the Revenant il priveste din mersul calului pe albul  Hugh Glass, desi acesta ii salvase viata (care il salveaza la limita de scalpare).

In final pare o lumea fara scrupule ale carei excese au dus la dezastru. Dar asta doar in aparenta. Ce ne mai spune filmul este ca onestitatea exista si in acest sistem, chiar daca uneori pare greu sa o vedem si ca oameni care isi fac meseria cu pasiune si empatie sunt cei care pana la urma au facut ca excesele capitalismului sa fie compensate de marele salt civilizational din ultimii 100 de ani. Natura umana nu s-a schimbat si dorinta de castig si profit trebuie sa duca natural la progres, dar nu printr-un vortex speculativ ci printr-o analiza fundamentala a obiectivelor in care merita sa investesti.

Revenind la constructia personajelor, principalul atu al filmului, Christian Bale este nominlizat la un Oscar pentru rol secundar si pe drept cuvant. Michael Lewis povesteste intr-un interviu cum Bale s-a pregatit pentru acest personaj : a stat cu realul Michael Burry o zi intreaga, in biroul acestuia, fara sa se ridice. La sfarsit i-a  cerut tricoul si pantalonii scurti, cu care apare si in film. Foarte curios, Lewis l-a intrebat cum a reusit intr-un timp atat de scurt sa gaseasca esenta acestui personaj. Raspunsul actorului : »E felul in care respira. Respira in momente neasteptate, cand vorbeste si foarte multe manierisme ale sale deriva din respiratie. Am inceput pregatirea personajului cu respiratia. Daca nu aveam asta, nimic altceva nu ar fi mers…”.

Lumea financiara respira inca la 8 ani de la acea criza. Nu putem decat spera ca lectiille invatate sa nu se uite atat de usor si sa nu mai asistam la o alta depresurizare masiva. S-ar putea sa ramanem fara oxigen

Cateva recomandari de filme si carti pentru o mai buna intelegere a acestui fenomen :

Carti

  1. Too big to fail – Andrew Ross Sorkin– o carte care prezinta ceilalti actori ai crizei financiare, in frunte cu directorii marilor banci de investitii, presedintii FED sau membrii ai guvernului
  2. Antifragile –  Nassim Nicholas Taleb – cum sistemele (si oamenii) pot castiga din conceptul de antifragilitate
  3. How to speak money – John Lanchestero incercare reusita de a explica cele mai dificile notiuni financiare
  4. The shifts and the shocks – Martin Wolf – despre criza din 2010, de aceasta data criza suverana.
  5. Against the Gods – The remarkable story of risk – Peter L. Bernsteino expunere istorica a conceptelor de incertitudine si risc
  6. Lords of finance – Liaquat Ahamed – cum a inceput istoria celor mai puternice banci centrale si aportul lor (spre bine si rau) in lumea financiara
  7. Lombard Street – Walter Bagehot – un clasic al genului. Unde gasim si explicatia conceptului de « lender of last resort »

 

Filme/documentare

  1. Inside Job
  2. Too big to fail
  3. Margin call
  4. The Ascent of money
daca va place dati de veste:
0
Older posts

© 2017 Mindfilter.ro

Theme by Anders NorenUp ↑

Va place? Dati mai departe!