Guvernul Ciolos discuta o lege prin care cultele religioasen nu mai primesc bani pentru constructia lacasurilor de cult in 2016. Nu este clar inca daca acest proiect include eliminarea totala a finantarii cultelor, insa o analiza asupra acestui fenomen, una cat mai putin emotionala, se impune.

Economistii vorbesc de bunuri publice pentru a intelege functionarea acelor bunuri pentru care piata nu poate oferi solutia satisfacatoare pentru nevoile de ansamblu ale societatii. In general transporturile, autostrazile, sistemul de sanatate si educatie fac parte din spectrul acestor bunuri publice, care daca ar fi lasate in jocul liber al cererii si ofertei nu ar exista deloc sau producerea lor ar fi din punct de vedere economic nejustificata si deci insuficienta. Revine deci statului, in economiile moderne , sa preia o parte din finantarea acestor bunuri.

Putem include in aceasta categorie a bunurilor publice si serviciile religioase, indiferent de cultul care le pune la dispozitie. Nu numai in Romania, dar si in tarile occidentale exista exemple de tratare a serviciilor religioase ca „bunuri publice” si deci se justifica o partiala finantare publica a acestor servicii. In literatura economica, bunurile publice sunt non-exclusive consumului, adica odata ce au fost finantate si puse la dispozitie, oricine le poate folosi.

In Uniunea Europeana este recunoscuta de drept sau de fapt dupa caz (fiecare tara are propria sa politica in acest sens) caracterul social al activitatii cultelor, rolul social pe care Biserica il realizeaza: serviciile sale intra deci in sfera celor publice, lucru esential in intelegerea de multe ori tumultuoasa a legaturilor dintre Biserica si Stat.

In Romania statutul de bun public al serviciului religios nu poate fi negat fara a ignora contextul social si traditiile populatiei. Nu suntem o republica laica nici macar la nivel teoretic, iar credinta crestina a facut intotdeauna parte din peisajul popular si a reprezentat o caracteristica de netagaduit a vietii publice. Cu o populatie majoritar crestina si majoritar practicanta, pentru care credinta religioasa reprezinta un ingredient psihologic important, Biserica (ca intruchipare a reprezentativitatii spirituale a romanului obisnuit) reprezinta in continuare cea care ofera acest bun public, serviciul religios. Putem discuta de caracterul superstitios sau nemodern al Bisercii dar asta e o discutie limitativa, care nu ia in calcul realitatea. Biserica este adanc impregnata in constiinta sociala. Daca e bine sau nu, modern, sau nu, este o dilema care nu va primi niciodata un raspuns valabil. Este bine pentru unii, majoritatea, si mai putin bine pentru altii, care se situeaza in afara acestui fenomen.

In masura in care acceptam ca serviciul religios este un bun public,atunci trebuie sa admitem ca o parte din finantarea acestor servicii trebuie sa fie publice. Daca nu ar fi asa, si intreaga finantare a Bisercii ar trebui sa fie privata, atunci Biserica nu ar mai oferi bunuri publice, ci bunuri private, adica exclusive. Conditia de non-exclusivitate nu ar mai fi indeplinita iar asta are implicatii concrete si anume cei care vor putea pretinde la aceste bunuri religioase sunt doar cei (care au platit pentru asta). Bisericile de exemplu nu vor mai putea fi deschise pentru orice om de pe strada, ci doar pentru cercul restrans al finantatorilor. Acest fenomen nu este unul teoretic, de exemplu in unele sinagogi se practica o taxa la intrare pentru anumite servicii religioase de mare importanta, dar asta tocmai pentru a proteja o comunitate mica, minoritara de problema „pasagerului clandestin”.

Nu este cazul in Romania, unde Biserica are o prezenta nationala si majoritara. Bisericile sunt locuri intens frecventate de oameni din toate categoriile sociale. Oricine poate intra intr-o biserica pentru a se ruga, pentru a participa la o slujba sau pur si simplu pentru a admira arhitectura sau operele de arta existente in foarte multe biserici-monumente istorice.

Pe de alta parte, depinde de strategia autoritatilor care sunt prioritatile bugetare ale unei societati, dar si aici cifrele sunt clare: banii alocati de la buget pentru cultele religioase sunt in medie de peste 20 de ori mai putini decat cei alocati in alte domenii strategice: educatie, sanatate, armata etc. Este dificil de inteles in acest sens cum se poate motiva ca banii acordati cultelor religioase ar fi putut cumva sa rezolve problemele grave din educatie si sanatate. Este o falsa problema.

Eliminarea finantarii publice a cultelor religioase ar reprezenta deci o acceptare a faptului ca serviciul religios nu mai are nici o insemnatate sociala si iese din sfera bunurilor publice. Este insa o masura luata la cald, in urma unor proteste de facebook nefondate si fara a tine seama de caracterul public al serviciului religios. Si este si o masura ne-economica, pentru ca ar produce o crestere exponentiala a fenomenului de „pasager clandestin (free rider)” pentru ca bisericile vor fi frecventate in continuare, dar de oameni care nu vor mai contribui pentru acest serviciu.

daca va place dati de veste:
0