Tag: comunism

Romania sincera

 

Cum faci trecerea de la o economie planificata la capitalism ? Ceea ce s-a intamplat in decembrie 1989 pentru Romania este un experiment social si economic care nu era evident si nu avea cum sa fie, dupa doua generatii de comunism. Capitalismul este simplu : inseamna crearea bogatiei prin acumulare de capital in contextul proprietatii private. Proprietatea privata este esentiala in acest sistem pentru ca numai astfel se poate realiza acumularea de capital care permite profituri viitoare pentru intreprinzatori. Iar trecerea de la un sistem opresiv al prioprietatii precum cel comunism, cu un melanj de proprietate publica si proprietate privata formala la un sistem pur capitalist se anunta un pas cel putin dificil.

Si cum proprietatea privata era esentiala pentru noul sistem, am asistat la valul transferului de proprietate. Improprietariri, reimproprietariri, cuponiadele si privatizarile au fortat reasezarea regulilor jocului pe un nou sasiu, al capitalismului autohton. A fost insa un transfer care a nascut abuzuri, hazarduri morale, intr-o epoca caracterizata de o lipsa de transparenta si o intelegere precare generala a populatiei despre noile reguli. Nimeni nu s-a obosit sa explice care sunt mai exact aceste noi reguli, cum se exercita, care este momentul zero si cine poate sa participe si cat. Astfel ca o populatie crescuta in comunsim, care avea dezvoltate automatismele mentale ale mediului socialist si lipsita de reflexele pe care ti le da experienta capitalista si regulile acesteia, a asistat din afara la noua reasezare a economiei locale. Vechii actori ai appartheit-ului comunist (comunismul romanesc remarcandu-se prin segregarea intre nomenclatura si populatie, vazute ca specii diferite) au imbracat noile haine capitaliste si am asistat la tranzitia specific romaneasca ale carei efecte le cunoastem si astazi.

Capitalismul, chiar salbatic, este expresia modului natural de actiune umana (Mises). Asa ca si la noi, resorturile naturale ale comertului, bazate pe un nou sistem al proprietatii private au inceput sa produca bogatie. O societatea noua, cu 20 de milioane de potentiali consumatori, care este abrupt deschisa lumii este in mod natural o atractie pentru capital si cautarea de randamente mari. Investitiile au inceput sa creasca iar vechiul stat comunist s-a restructurat intr-un nou sistem, din pacate cu aceeasi oameni. Ca orice constructie statala bazata pe forta si coerecitie si mai putin pe calcul economic, statul roman s-a transformat intr-un cosumator de rente si producator de privilegii. A inceput o separatie intre « privatizati » (aratati cu degetul ca dusmani ai poporului de catre participantii la marile mitinguri electorale) si cei dependenti de sistemul de stat, vazut ca un simbol al reusitei si al sigurantei. Iar principalul oftat al nostalgicilor dupa comunism, acela ca toata lumea avea unde sa lucreze, a continuat sa se manifeste, transformandu-se intr-o captivitate sociala a multora fata de ceea ce puteau primi de  la stat.  Aici trebuie sa intelegem ca e foarte greu ca oameni care si-au trait cei mai buni ani in comunism sa se adapteze la sistemul teoretic de stat minimal capitalist al lui Nozick : prea multa libertate inseamna prea multa incertitudine si desi vine cu oportunitati mari, are si costuri importante : incertitudinea, excluziunea, alienarea. De aceea atasamentul romanului adult in primii ani dupa 1989 fata de stat a fost important, ca o relatie simbiotica artificiala dar necesara.

 

Cum insa voodoo-ul economic al comunismului, bazat pe planificarea productiei, munca generalizata fortata, socializarea mijloacelor de productie si eliminarea calculului economic nu mai putea fi aplicat, banii trebuiau sa vina de undeva. Resursele Statului sunt limitate la ce poate produce zona geografica pe care o administreaza si la taxele platite de populatie, la care se adauga imprumuturile externe si ajutoarele. Banii nu cad din cer (sau din elicopterul lui Milton Friedman), iar daca o fac asta are costuri inflationiste ridicate. Asta s-a intamplat si la noi in primii ani dupa revolutie, cu inflatie de 3 cifre pana cand Banca Nationala a decis sa-si schimbe fundamental politica monetara si sa tinteasca acest indicator. Asa ca singurul sistem productiv care putea fi exploatat in continuare cu adevarat a fost cel privat. Bogatia este o stare de post-creatie care apare in urma eforturilor constiente de a investi in oportunitati coerente si eficiente, iar investitia este in mod absolut o caracteristica a intreprinzatorului privat. Si Statul investeste, dar nu o face pentru un randament sau pentru un calcul economic, ci pentru a produce bunuri publice necesare populatiei care a platit pentru asta. Investitia Statului este o investitie fortata, coercitiva in timp ce investitia privata este o initiativa libera, motivata de un profit viitor si un calcul economic. A doua este de fapt cea care o finanteaza pe prima. Iar investitiile statului in bunuri publice din pacate au fost marcate de coruptie, deturnare de bani publici si cheltuieli clientelare.

 

Care sunt sursele cresterii ?

PIB masoara noua bogatie creata anual intr-o economie. Este o masura statistica, deschisa la erori si interpretari insa este unanim acceptata, pana cand evident nu vom descoperi ceva mai bun (iar in epoca big data si deep learning nici nu suntem foarte departe). Iar aceasta masura are in spate cateva surse de crestere : populatia, productivitatea, resursele naturale, tehnologia, inovatia. Cea mai importanta sursa pentru o economie capitalista tanara ca cea romaneasca este populatia si calitatea acesteia. Prin calitate ma refer la nivelul de educatie si calitatea capitalului uman. Cu cat o populatie este mai educata, cu atat poate produce mai mult si mai repede. It’s the population, stupid, ar spune James Carville. Este baza esentiala a oricarei cresteri economice.

Din pacate comunismul a erodat capitalul uman iar unul dintre cele mai importante bunuri publice pe care statul capitalist era obligat sa-l ofere dupa 1990, educatia de baza, a fost ignorat.

Rata abandonului scolar timpuriu spune o poveste simpla in acest sens. Datele incep pentru Romania din 1997, si arata un trend de crestere, intrerupt odata cu integrarea Romaniei in NATO si UE, cand scade pana la un minim apropiat de media europeana, pentru a incepe sa creasca din nou, pana la aproape 20% in prezent (fata de 10% media Europeana). Cele doua grafice sunt graitoare : comparam evolutia haotica a educatiei romanesti cu scaderea controlata a mediei europene: unul denota amatorism in politicile publice, altul un plan coerent de scadere a unui indicator, transpus in practica.

Sa trecem si la populatia adulta, cea formata in comunism. Graficul de mai jos reprezinta procentul populatiei adulte care participa la activitati de educatie sau training.

 

Romania sub 2%, media UE peste 10%. Diferenta asta se traduce in ani, decenii pierdute pentru capitalul uman autohton. Populatia uitata a Romaniei, de care nu s-a preocupat nimeni in mod real si rezultatele se vad. Asa ca inainte sa aratam cu degetul inspre “prostii” care nu ne impartasesc ideile, sa intelegem ca acest fenomen este rezultatul unei alienari a populatiei adulte de dupa comunism, corelata cu o involutiei a actului educational pentru tineri . Avem in prezent o minoritate educata, din diferite surse, si care coincide cu populatie tanara, urbana si activa si o majoritate care, mental vorbind, inca traieste cu bagajul informational din comunism. Aceste lucruri trebuiau cunoscute si anticipate la momentul zero 1990 pentru a pune in practica planuri publice si o cheltuiere a banului public si in acest sens. Nu s-a facut nimic in acest sens. Iar astazi este prea tarziu sa se mai schimbe ceva esential pe termen scurt. Nu putem decat sa tintim un nou termen lung, dar cum arata lucrurile, nimeni nu e interesat de asta. Singurele politici propuse ataca efectele si nu sursa si au o aplicabilitate fortata (de exemplu propunerea de a stopa brain-drain-ul prin obligatia absolventilor de a munci in Romania).

Asa ca din punct de vedere al demografiei, cresterea economica a fost suportata de un nucleu al populatiei tinere lucrand in mediul privat, in conditiile unei populatii generale cu tendinta clara de imbatranire. La aceasta realitate s-a adaugat plecarea masiva din tara a oamenilor tineri si performanti, lucru care a pus o presiune in plus asupra resursei umane si calitatii acesteia. Si economia s-a reorientat dupa structura populatiei, mizand masiv pe un consum salbatic, generalizat si in medie de proasta calitate si mai putin pe investitii in inovatie si industrie productiva.

Istoricul Yuval Noah Harari vorbea despre iluziile civilizatiei umane si ca explicatia fundamnentala a capacitatii umane de evolutie a fost cooperarea unor mase mari de oameni care cred in aceleasi iluzii care nu exista in realitate : natiune, popor, credinta comuna etc. Noi, romanii, continuam sa credem in marea iluzie a statului socialist redistributor pentru toti, dar nu este din pacate o credinta activa ci o asteptare pasiva. Acolo unde statele avansate au inlocuit aceasta iluzie cu reguli, norme, spirit individual, constiinta propriei valori care participa la binele comun, la noi, pe fondul unei delasari generale educationale, continuam sa traim alienati in interiorul unui spatiu geografic pentru care nu am invatat inca sa construim macar ideea fundamentala de comunitate.

 

 

daca va place dati de veste:
0

De ce oamenii voteaza prost in Romania

Votul nu este vazut ca un drept castigat, cel putin nu de majoritatea populatiei. E doar o realitate administrativa care s-a adaugat dupa 1990 altora deja existente. Poti trai foarte bine si fara sa votezi intr-o tara in care gratificarea imediata este regula. Si asta vine dupa 50 de ani de regim comunist unde populatia a fost impartita intr-un metropolis cu nomenclaturisti si familiile lor pe scare de sus si restul populatiei abonate la munca de jos si la ratia de carne de duminica. Democratia romaneasca nu a venit dintr-o nevoie ideologica de schimbare, ca dovada ca Ratiu si Coposu au fost pictati in mentalul colectiv al maselor ca dusmani ai poporului, ci dintr-o logica a neajunsurilor.

De aceea traiul pe termen scurt si vantoarea gratificarii imediate a inlocuit traiul in comunism. Votul a fost doar o lozinca teoretica, folosita pe post de turnichet stricat catre o democratie veritabila. Doar atat. Intreaga strategie a partidelor politice dupa 1990 a fost cum sa manipuleze cat mai multi din oamenii care se trezesc ca voteaza. De aceea s-a votat prost in Romania si se va mai vota.

Dar nu atat votul este important cat ceea ce reprezinta el. In Romania trebuia sa reprezinta acordul solemn intre populatie si reprezentantii acesteia pentru ca alesii sa faca sa functioneze bunurile comune. Dar in realitate, votul nu a insemnat decat modul in care un partid sau altul a castigat puterea. Ce se intampla dupa asta, nu prea a contat in termeni de bun public. Votul a fost vazut drept o invitatie la coruptie, cu o populatie complice si incatusata intr-o exasperanta stare vegetativa.

Era si greu ca votul sa rezolve cea mai mare problema a democratiei in Romania: trecerea fluida a zecilor de mii de persoane din vechiul aparat comunist si a familiilor acestora, in noua ordine capitalista. La suprafata sotii Ceausescu au murit impuscati in fata plutonului de executie insa in spate zeci de mii de nomenclaturisti si familiile acestora s-au transferat invizibil din comunism in democratie. Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Acesti oameni nu au disparut, privilegiile nu le-au fost luate, ci pur si simplu s-au transformat din Dom’ Tovaras in Dom’ Director. Daca privim cu atentie ii vedem inca in functii din companii de stat, in parlament, in comisii, in secretariate de stat, in armata, in servicii. Iar pe copiii lor in BMW-uri, Mercedez Benz si la cafenelele de lux din Dorobanti.

Votul nu a rezolvat aceasta problema pentru ca votul a fost complice. In fata Iliescu castiga cu 80%, in spate se transformau domnii tovarasi in domnii directori ai capitalismului. Astazi, in epoca Facebook, lucrurile sunt mai vizibile, dar votul e tot pentru multi dintre cei cu scheletii comunismului in dulap.

De aceea romanii continua sa voteze prost. Din lasitate sau resemnare, nu au permis optiuni. Iar cand acestea au aparut, cineva a furat iar startul.

daca va place dati de veste:
0

Dan Puric si sindromul gandirii unice

26 de ani ne despart de unul dintre regimurile comuniste cele mai crude din istorie, mai ales in cei zece ani care au precedat Revolutia din 1989. Un timp prea scurt pentru a putea spala mentalitatea universalizanta creata in laboratoarele partidului unic si care a reusit sa impuna „multimii ritmice si frematatoare” (Elias Canetti) acel tipar de gandire unic, alb-negru, dezumanizant, lipsit de diversitate si profunzime. Un timp prea scurt pentru ca complexitatea libertatii capitaliste sa ne aeriseasca si mintile, nu doar buzunarele asaltate de miriadele tentatii din marele hypermarket global.

In comunism orice deviere de la gandirea de stat era sugrumata si pedepsita, public, prin oprobriu general. Ideile noi, diversitatea in gandire, opiniile disjuncte erau tinute in frau,  limitate. Cenusiul si minimalismul vietii publice, populate cu alimentare fara nume, sticle de lapte fara etichete, uniforme de soimi cu camasi albe si cravate invariabil rosii se transmiteau in constiinte. Creierul preia rutina mediului in care traieste si anumite „cai” neuronale sunt din ce in ce mai exploatate. Gandim propria experienta.

Dupa 1990, lucrurile s-au schimbat aparent, un sistem politic si social a fost inlocuit cu un altul. Insa disfunctiile cognitive acumulate in comunism au continuat sa se prolifereze. Una din cele mai importante distorisiuni, aversiunea pentru out-group face ca oamenii sa urasca inconstient ceea ce nu face parte din propriul grup de credinte si tolerante. Ateul il uraste pe cel credincios, stelistul  pe dinamovist si basistul pe ne-basist.

In aceste zile, expresia acestei lipse de toleranta fundamentale se manifesta prin oprobriul aproape general fata de Dan Puric. In esenta, nu cunosc opera Domnului Puric, nici cea actoriceasca si nici cea, mai recenta, de public speaker. Mi-au ajuns pe la ureche franturi din discursurile actorului, am conchis ca nu sunt interesante pentru mine si am mers mai departe. Nu m-am gandit nici un moment sa-l injur pentru asta. Dar tocmai asta se intampla in aceste zile. Omul este maltratat public pentru ca si-a permis sa organizeze aparitii publice pentru a vorbii lumii. Principalele acuze care i se aduc este ca denatureaza constiinte, intretine sentimentul de asistati sociali, spala audienta pe creier, are un discurs gonflat, nationalist, anti-capitalist etc. Pentru moment, citind astfel de articole, am crezut ca Puric organizeaza sedinte de sacrificii umane pe scena sau mai stiu eu ce grozavie. De parca noi suntem cu totii niste oite care ne indoctrinam usor si asteptam sa ne scape in cap drobul de sare ale lui Puric.

Iata aici inca una din hibele mentale mostenite din comunism: credinta ca oamenii sunt o turma si ca nu pot decide pentru ei ce e bine si ce e rau, astfel ca au nevoie de un conducator, sau de un indrumator. Daca atunci, in comunism, partidul unic era conducatorul explicit, intre zidurile invizibile ale democratiei, acest gol e umplut de preconceptii stupide ca toata lumea sa urmeze aceeasi gandire unica, descrisa de o anumita norma obscura. In realitate, oamenii nu sunt imbecili si nici idioti, ei au dreptul sa aleaga ce muzica sa asculte si la ce reprezentatii sa participe fara ca sa fie aratati cu degetul pentru asta. Daca vor sa se duca la show-ul lui Puric sau la concertul lui Banica, sunt liberi sa o faca. Puric nu are obligatia divina sa le faca educatia de baza a acelor oameni. El isi vinde un produs, in cel mai pur stil capitalist, unor oameni care cer acel produs. Puric nu este exponentul nici unei organizatii obscure care spala lumea pe creier sa vina la el. El raspunde unei cerinte care exista deja. In Romania sunt oameni ortodoxi, nationalisti sau pur si simplu naivi nu din vina lui Puric. Au dreptul sa fie asa. Cei care nu inteleg acest drept fundamnetal al traiului intr-o democratie, nu inteleg inca democratia iar conexiunile lor neuronale sunt inca sub cizma Securitatii de acum 30 de ani.

Dupa 26 ani de comunism, e uimitor ca in Romania exista inca ethos-ul ca ar trebui sa existe o singura gandire unica, si oamenii „altfel” ar trebui sa fie arsi pe rug. E un exemplu de gandire intepenita in intoleranta si in dispret pentru ceilalti. Efectele acestei gandiri le putem vedea in jurul nostru, in injuraturile din trafic, in insultele de pe internet la adresa adversarilor politici, in ura in general fata de ceea ce nu corespunde tiparelor noastre de gandire.

De 26 de ani am trait intr-o tara care si-a batut joc de educatie si sanatate si avem acum pretentia ca oamenii sa fie mai destepti decat sunt si sa nu se duca la Puric. Nu, daca Statul roman avea o directie si o strategie, ar fi investit in educatie. Nu a facut-o. Fiecare pana la urma s-a educat cum a putut, iar asta vedem acum in Romania. Dar daca adaugam la asta si lipsa de toleranta nu putem decat sa adancim fracturile sociale si razboiul „gusturilor”.

Pentru cei care se lamenteaza ca Puric naste monstri, exista o cale extrem de simpla de a indrepta lucrurile: sa faca ceva, sa se dea jos de pe canapea si sa munceasca pentru o viziune alternativa, pentru un discurs alternativ cu care sa trezeasca constiinte si sa schimbe ceva in bine, daca cred ca e ceva de schimbat. Au totala libertate sa faca asta, sa inchirieze Sala Palatului si sa organizeze Conferinte despre ce teme considera ei ca ar schimba lumea in bine. Dar e dificil asta, nu? Cere timp, implicare, devotament, risc, empatie. E mult mai usor sa iei mouse-ul in mana si sa proferezi injurii pe internet fata de cei care fac ceva, au succes si care se intampla sa faca parte din out-group.

daca va place dati de veste:
0

© 2017 Mindfilter.ro

Theme by Anders NorenUp ↑

Va place? Dati mai departe!