Tag: Romania

Romania sincera

 

Cum faci trecerea de la o economie planificata la capitalism ? Ceea ce s-a intamplat in decembrie 1989 pentru Romania este un experiment social si economic care nu era evident si nu avea cum sa fie, dupa doua generatii de comunism. Capitalismul este simplu : inseamna crearea bogatiei prin acumulare de capital in contextul proprietatii private. Proprietatea privata este esentiala in acest sistem pentru ca numai astfel se poate realiza acumularea de capital care permite profituri viitoare pentru intreprinzatori. Iar trecerea de la un sistem opresiv al prioprietatii precum cel comunism, cu un melanj de proprietate publica si proprietate privata formala la un sistem pur capitalist se anunta un pas cel putin dificil.

Si cum proprietatea privata era esentiala pentru noul sistem, am asistat la valul transferului de proprietate. Improprietariri, reimproprietariri, cuponiadele si privatizarile au fortat reasezarea regulilor jocului pe un nou sasiu, al capitalismului autohton. A fost insa un transfer care a nascut abuzuri, hazarduri morale, intr-o epoca caracterizata de o lipsa de transparenta si o intelegere precare generala a populatiei despre noile reguli. Nimeni nu s-a obosit sa explice care sunt mai exact aceste noi reguli, cum se exercita, care este momentul zero si cine poate sa participe si cat. Astfel ca o populatie crescuta in comunsim, care avea dezvoltate automatismele mentale ale mediului socialist si lipsita de reflexele pe care ti le da experienta capitalista si regulile acesteia, a asistat din afara la noua reasezare a economiei locale. Vechii actori ai appartheit-ului comunist (comunismul romanesc remarcandu-se prin segregarea intre nomenclatura si populatie, vazute ca specii diferite) au imbracat noile haine capitaliste si am asistat la tranzitia specific romaneasca ale carei efecte le cunoastem si astazi.

Capitalismul, chiar salbatic, este expresia modului natural de actiune umana (Mises). Asa ca si la noi, resorturile naturale ale comertului, bazate pe un nou sistem al proprietatii private au inceput sa produca bogatie. O societatea noua, cu 20 de milioane de potentiali consumatori, care este abrupt deschisa lumii este in mod natural o atractie pentru capital si cautarea de randamente mari. Investitiile au inceput sa creasca iar vechiul stat comunist s-a restructurat intr-un nou sistem, din pacate cu aceeasi oameni. Ca orice constructie statala bazata pe forta si coerecitie si mai putin pe calcul economic, statul roman s-a transformat intr-un cosumator de rente si producator de privilegii. A inceput o separatie intre « privatizati » (aratati cu degetul ca dusmani ai poporului de catre participantii la marile mitinguri electorale) si cei dependenti de sistemul de stat, vazut ca un simbol al reusitei si al sigurantei. Iar principalul oftat al nostalgicilor dupa comunism, acela ca toata lumea avea unde sa lucreze, a continuat sa se manifeste, transformandu-se intr-o captivitate sociala a multora fata de ceea ce puteau primi de  la stat.  Aici trebuie sa intelegem ca e foarte greu ca oameni care si-au trait cei mai buni ani in comunism sa se adapteze la sistemul teoretic de stat minimal capitalist al lui Nozick : prea multa libertate inseamna prea multa incertitudine si desi vine cu oportunitati mari, are si costuri importante : incertitudinea, excluziunea, alienarea. De aceea atasamentul romanului adult in primii ani dupa 1989 fata de stat a fost important, ca o relatie simbiotica artificiala dar necesara.

 

Cum insa voodoo-ul economic al comunismului, bazat pe planificarea productiei, munca generalizata fortata, socializarea mijloacelor de productie si eliminarea calculului economic nu mai putea fi aplicat, banii trebuiau sa vina de undeva. Resursele Statului sunt limitate la ce poate produce zona geografica pe care o administreaza si la taxele platite de populatie, la care se adauga imprumuturile externe si ajutoarele. Banii nu cad din cer (sau din elicopterul lui Milton Friedman), iar daca o fac asta are costuri inflationiste ridicate. Asta s-a intamplat si la noi in primii ani dupa revolutie, cu inflatie de 3 cifre pana cand Banca Nationala a decis sa-si schimbe fundamental politica monetara si sa tinteasca acest indicator. Asa ca singurul sistem productiv care putea fi exploatat in continuare cu adevarat a fost cel privat. Bogatia este o stare de post-creatie care apare in urma eforturilor constiente de a investi in oportunitati coerente si eficiente, iar investitia este in mod absolut o caracteristica a intreprinzatorului privat. Si Statul investeste, dar nu o face pentru un randament sau pentru un calcul economic, ci pentru a produce bunuri publice necesare populatiei care a platit pentru asta. Investitia Statului este o investitie fortata, coercitiva in timp ce investitia privata este o initiativa libera, motivata de un profit viitor si un calcul economic. A doua este de fapt cea care o finanteaza pe prima. Iar investitiile statului in bunuri publice din pacate au fost marcate de coruptie, deturnare de bani publici si cheltuieli clientelare.

 

Care sunt sursele cresterii ?

PIB masoara noua bogatie creata anual intr-o economie. Este o masura statistica, deschisa la erori si interpretari insa este unanim acceptata, pana cand evident nu vom descoperi ceva mai bun (iar in epoca big data si deep learning nici nu suntem foarte departe). Iar aceasta masura are in spate cateva surse de crestere : populatia, productivitatea, resursele naturale, tehnologia, inovatia. Cea mai importanta sursa pentru o economie capitalista tanara ca cea romaneasca este populatia si calitatea acesteia. Prin calitate ma refer la nivelul de educatie si calitatea capitalului uman. Cu cat o populatie este mai educata, cu atat poate produce mai mult si mai repede. It’s the population, stupid, ar spune James Carville. Este baza esentiala a oricarei cresteri economice.

Din pacate comunismul a erodat capitalul uman iar unul dintre cele mai importante bunuri publice pe care statul capitalist era obligat sa-l ofere dupa 1990, educatia de baza, a fost ignorat.

Rata abandonului scolar timpuriu spune o poveste simpla in acest sens. Datele incep pentru Romania din 1997, si arata un trend de crestere, intrerupt odata cu integrarea Romaniei in NATO si UE, cand scade pana la un minim apropiat de media europeana, pentru a incepe sa creasca din nou, pana la aproape 20% in prezent (fata de 10% media Europeana). Cele doua grafice sunt graitoare : comparam evolutia haotica a educatiei romanesti cu scaderea controlata a mediei europene: unul denota amatorism in politicile publice, altul un plan coerent de scadere a unui indicator, transpus in practica.

Sa trecem si la populatia adulta, cea formata in comunism. Graficul de mai jos reprezinta procentul populatiei adulte care participa la activitati de educatie sau training.

 

Romania sub 2%, media UE peste 10%. Diferenta asta se traduce in ani, decenii pierdute pentru capitalul uman autohton. Populatia uitata a Romaniei, de care nu s-a preocupat nimeni in mod real si rezultatele se vad. Asa ca inainte sa aratam cu degetul inspre “prostii” care nu ne impartasesc ideile, sa intelegem ca acest fenomen este rezultatul unei alienari a populatiei adulte de dupa comunism, corelata cu o involutiei a actului educational pentru tineri . Avem in prezent o minoritate educata, din diferite surse, si care coincide cu populatie tanara, urbana si activa si o majoritate care, mental vorbind, inca traieste cu bagajul informational din comunism. Aceste lucruri trebuiau cunoscute si anticipate la momentul zero 1990 pentru a pune in practica planuri publice si o cheltuiere a banului public si in acest sens. Nu s-a facut nimic in acest sens. Iar astazi este prea tarziu sa se mai schimbe ceva esential pe termen scurt. Nu putem decat sa tintim un nou termen lung, dar cum arata lucrurile, nimeni nu e interesat de asta. Singurele politici propuse ataca efectele si nu sursa si au o aplicabilitate fortata (de exemplu propunerea de a stopa brain-drain-ul prin obligatia absolventilor de a munci in Romania).

Asa ca din punct de vedere al demografiei, cresterea economica a fost suportata de un nucleu al populatiei tinere lucrand in mediul privat, in conditiile unei populatii generale cu tendinta clara de imbatranire. La aceasta realitate s-a adaugat plecarea masiva din tara a oamenilor tineri si performanti, lucru care a pus o presiune in plus asupra resursei umane si calitatii acesteia. Si economia s-a reorientat dupa structura populatiei, mizand masiv pe un consum salbatic, generalizat si in medie de proasta calitate si mai putin pe investitii in inovatie si industrie productiva.

Istoricul Yuval Noah Harari vorbea despre iluziile civilizatiei umane si ca explicatia fundamnentala a capacitatii umane de evolutie a fost cooperarea unor mase mari de oameni care cred in aceleasi iluzii care nu exista in realitate : natiune, popor, credinta comuna etc. Noi, romanii, continuam sa credem in marea iluzie a statului socialist redistributor pentru toti, dar nu este din pacate o credinta activa ci o asteptare pasiva. Acolo unde statele avansate au inlocuit aceasta iluzie cu reguli, norme, spirit individual, constiinta propriei valori care participa la binele comun, la noi, pe fondul unei delasari generale educationale, continuam sa traim alienati in interiorul unui spatiu geografic pentru care nu am invatat inca sa construim macar ideea fundamentala de comunitate.

 

 

daca va place dati de veste:
0

Voalul ignorantei si vidul democratic

Tragedia din Colectiv a produs o înlănțuire unica de evenimente într-o tara a Uniunii Europene: o mișcare populara spontana a dus la demisia unui intreg guvern, ceea ce pentru Romania, care este o republica semi-prezidențială echivalează cu un automat vid de putere administrativa: atât parlamentul cat și guvernul nu se mai afla în poziția de exercitare democratica a puterii iar reprezentativitatea lor devine un atu pur formal. Vorbim deci de o suspendare a regimului democratic, cel puțin pana la următoarele alegeri, timp in care noul guvern nou numit, format din membri neafilitati politic, va avea misiunea de a pregăti terenul pentru un reset al jocului democratic.

Aceasta situație de tranziție politica amintește întrucâtva de A theory of Justice, lucrare de filosofie politica a lui John Rawls, unde autorul introduce conceptul de „voal al ignorantei”. In spatele acestui concept abstract se ascunde exercițiul mental de a imagina ce fel de contract social vor alege oamenii aflați în spatele acestui voal al ignorantei. Premisa este ca nici unul dintre acești oameni, care mai târziu vor face parte dintr-o societate, nu știe ce poziție va ocupa in acea societate: nu știe dacă va fi sărac, bogat, dacă va face parte dintr-o familie de privilegiați sau dintr-o familie de muncitori necalificați. Astfel, rațiunea dictează ca oamenii sa aleagă acel contract social care sa le ofere cele mai bune șanse in viata indiferent de poziția sociala ocupata. Iar acest lucru presupune cea mai mare libertate posibila, oportunitățile sociale sa fie deschise tuturor indiferent de origine și sa ofere un beneficiu minim celor mai defavorizați membri ai societății.

Oamenii care au ieșit în strada simt ca de prea mult timp au fost aruncați într-un contract social puțin transparent și care nu oferă promisiunile libertății câștigate prin revoluția din 1989: prea multa corupția face ca doar cei privilegiați sa aibă acces la oportunități sociale, iar beneficiile celor defavorizați sa fie folosite de către clasa politica ca pârghie pentru asigurarea unui bazin de voturi facile și prizoniere. Revolta muta din strada a celor 50000 de oameni a însemnat un strigat pentru a resetare a contractului social pe baze noi, inclusive si nu exclusive.

Iar asta a presupus ca prim pas suspendarea cadrului democratic (astfel alegerile parlamentare din 2014 nu se mai aplica) pana la crearea condițiilor pentru aplicarea noului contract social. Klaus Iohannis l-a numit pe Dacian Ciolos, un tehnocrat cu o carte de vizita construita la Comisia Europeana, pentru a încerca atât de difuzeze tensiunea sociala (a cărei escaladare ar fi pus probleme de securitate externa) cat și sa găsească soluții la acest puzzle politic. E de așteptat însa ca acest proces sa fie unul de foarte lunga durata, pentru ca partidele tradiționale au încă acel bazin de voturi prizoniere pe care le pot utiliza pentru o perpetuare a politicilor exclusive sub o noua fațada, mai umana. Dar chiar și aceasta mica schimbare este binevenita pentru ca deschide un drum ireversibil, chiar dacă prea lung pentru a aduce beneficii imediate, spre un viitor cu adevărat democratic în care politicile publice sa răspundă nevoilor reale ale societății și viciul corupției sa fie doar o excepție statistica.

daca va place dati de veste:
0

© 2017 Mindfilter.ro

Theme by Anders NorenUp ↑

Va place? Dati mai departe!