Esenta democratiei asa cum este pusa in practica astazi in statele cele mai avansate este reprezentativitatea politica: marea masa a cetatenilor deleaga un esantion de oameni pe care ii investesc cu putere politica si administrativa pentru a conduce un stat. Ideea nu este de a crea un sistem politic ideal, care nu poate exista in realitate, ci de a reduce pe cat posibil arbitrariul deciziilor politice. In teorie se presupune ca aceasta reprezentativitate, care se schimba la un numar de ani, are ca efect o mai echitabila organizare a statului.

In realitate, democratia nu exclude nici coruptia si nici saracia economica. Chiar daca in statele dezvoltate, democratia se coreleaza cu un nivel de trai ridicat, exista foarte multe exemple in care un sistem democratic coabiteaza cu o corputie infloritoare si o economie neperformanta. Este cazul multor tari din America de Sud. Este, evident, si cazul Romaniei.

Ce face ca in sistemul democratic romanesc sa exista acea motivatie catre coruptie, care exista mai putin in alte tari? Un raspuns intuitiv este: ethosul. Care este raportarea marii majoritati a oamenilor fata de etica in politica si economie. Intr-o tare in care institutiile democratice nu sunt intarite de o constiinta colectiva a eticii, aceste institutii devin doar niste constructii teoretice stravezii, in spatele carora se ascunde adevarata constructie, un esafodaj bazat pe clientelism, relatii informale si corputie. O Romanie din spatele Romaniei teoretice.

Problema cu etica in viata si in politica e ca nu inseamna doar cuvinte mari, concepte teoretice pentru prosti invatate pe genunchi la scoala. Etica este un concept real, cu [spinoza] ramificatii importante in toate straturile societatii. Statele care sunt acum dezvoltate au inteles asta, atat masele de oameni care voteaza, cat si cei care sunt alesi. Pentru aceste state, principiile si regulile care deriva din manifestatiile teoretice ale eticii se aplica in mod practic la fel pe tot teritoriul acelor state. Exceptii, denaturari, cazuri de coruptie si incalcari ale legilor exista si in cele mai dezvoltate democratii, insa au in grad inalt de exceptionalitate. Ele sunt tolerate de sistem pentru ca sunt manifestari ocazionale, sporadice care au darul sa intareasca constructia statala generala. A se nota ca, chiar si in cazul tarilor dezvoltate, aceste institutii nu sunt permanente si pot suferi o degradare pe masura ce populatie in ansambul eu este mai putin si superficial educata. Un exemplu in acest sens este ascensiunea lui Donald Trump sau masurile de sufocare economica socialiste adopate de tarile dezvoltate care incalca etica pietiei libere.

Politicianul roman al tranzitiei este in mod trist si majoritar un om caruia ii lipseste etica profesionala. Intelegerea rolului sau in administratie si in matca puterii este una foarte personala. Omul politic roman este in primul rand un cautator de rente, adica avantaje personale  pe care le poate extrage din pozitia pe care a fost votat: primari, deputati, ministri, presedinti au actionat in marea majoritate ca niste rentieri ai banului public. In Romania nu exista o problema de democratie, pentru ca avem o democratie functionala, ci o problema de administrare a statului si a institutiilor acestuia. Democratia este folosita ca un paravan pentru extragerea unor privilegii de catre cei putini. Ideea de bun public este una straina pentru cei care ne conduc, ca dovada ca in 26 de ani nu s-au construit mai mult de 100km circulabili de autostrada, desi pe hartie s-au cheluit sume imense. Principala sursa de imbogatire a in Romania a reprezentat-o impartirea discretionara a bunului public.

 

In esenta, contractul social care ne leaga pe noi toti in aceasta societate prevede , in mod simplist, ca toti oamenii care muncesc pe teritoriul acestei tari trebuie sa renunte la o parte din produsul muncii lor pentru a finanta Statul Acest Stat in schimb produce si intretine bunurile publice de care avem cu totii nevoie.

Este lesne de observat ce s-a intamplat cu banii publici in 26 de ani, adica cu produsul muncii cetatenilor: bunurile publice sunt intr-o stare deplorabila, nu sunt intretinute, sunt de o calitate indoilenica (autostrazi care se surpa). Cu alte cuvinte, produsul muncii cetaenilor nu a fost investit in bunuri publice, ce in buzunare private. Urmand aceasta logica, rezulta ca munca unor cetateni onesti a fost prestata pentru imbogatirea unor oameni care nu ar fi trebuit sa profite de aceasta. Cu alte cuvinte, o parte din noi am prestat ca sclavi pentru o mica parte de imbogatiti ai tranzitiei. Aceasta este in esenta definitia sclaviei. Nu este o concluzie imbucuratoare, dar este genul de concluzie pe care trebuie sa avem puterea sa o tragem: o parte din ceea ce reprezinta fiecare dintre noi functioneaza ca sclavi pentru altii. Atunci cand observam o masina de sute de mii de euro condusa de un functionar public care in mod normal nu ar avea cum sa-si permita acest lux, trebuie sa ne imaginam ca o parte din noi, din timpul nostru, din munca noastra, din visele noastre le-am cheltuit pentru imbogatirea materiala a acelui cetatean privat. Un gand care ar trebui sa ne cutremure.

Consecionta primordiala a lipsei de etica in politica si economia publica este o stare generala de neincredere in institutiile statului. Cum consecintele administrarii banului public sunt dezastruoase, si oamenii nu sunt chiar atat de naivi cum cred unii, acest climat de neincredere este un element esential al democratiei noastre si un pericol real pentru acest sistem: atunci cand cei care voteaza vor conchide ca cei care sunt votati abuzeaza de pozitiile publice in detrimentul cetatenilor, atunci va veni momentul in care tot mai multe voci oportuniste vor urmari schimbarea sistemului. Deja se vorbeste tot de mai mult de cenzura. Iar un efect important este scindarea societatii in grupuri care sustin anumite interese sau altele.

 

Drama banului public este ca actul corputiei fiind atat de intins, foarte multi oameni sunt complici si traiesc din aceste surse ilegale. Un cash-flow privat de bani publici. Nu fura doar functionarul public sau omul politic influent, dar si rudele lor, clientii politici, partenerii de afaceri, amantele, copiii, jurnalistii prieteni etc.. Aceasta sursa de bani devine aproape singura sursa pentru o multitudine de actori care altfel nu ar putea sa traisca. Luati de exemplu presa, care este impanzita de actori platiti care pozeaza in jurnalisti, desi a fi jurnalist nu este usor ci inseamna o responsabilitate etica in primul rand.

Surse tuturor viitoarelor solutii este un soc educational care sa resusciteze generatiile viitoare.

 

daca va place dati de veste:
0