Nu ați avut niciodată impresia ca, aflați într-o intersecție bucureșteană, spațiul devine prea mic, ca o poieniță? ca taxi-urile si tramvaiele sunt niste cutii mai mici sau mai mari, iar oamenii se mișcă intre trotuare ca intr-o sufragerie închisa? Iar claxoanele si scrâșnetele roților accentuează senzația de miniaturizare? Sentimentul asta de spațiu închis, de univers redus la o încrengătura de ulițe, de tara redusa la dimensiunea unui sat devine foarte real, cu fiecare pas.

Si nu doar spațiul fizic e ingust, dar Satul Romania apare mult mai strident in vociferarea sociala, in zumzetul multicolor, in dialogurile si interactiunile din mediul online, unde aceeasi senzatie de micism, de machetare, de caricaturizare apare si mai abitir, cu o pronuntata tendinta de sablon. Pare ca toata lumea vorbeste de la fereastra cu toata lumea, sau peste gard, ca personajele din Morometii cu manecile suflecate dupa taierea salcamilor. Tonul e de scara blocului, sau de taclale in piata, asezonat cu barfe si ofteli, cu glume pestrite si zbierete. Presedintele tarii iese in piata orasului si se bate pe umar cu zugravul, electricianul si studentul. In timp ce peste drumuri se pune tara la cale, se gasesc prim-miniștri si miniștri, secretari de stat si gestionari de fonduri europene. Consultările cu poporul capata un aer de camin cultural sau de intalniri de duminica cu primarul, asteptat pe marginea santului cu caciula in mana si cu doi plozi ascunsi sub fustanele nevestii. Doleantele sunt ale tuturor, injghebate

Audierile ministrilor sunt si ele miniaturizate, ca o iesire la tabla in fata profesorilor la vizita domnului venit de la inspectorat, cand te balbai si nu stii sa arati pe harta pe unde curge Muresul, si inspectorul strange din nas sorbind din cafea iar invatatoarea se inroseste de emotie. Cele 2 televiziuni din sat trimit fiecare doua fete si doi cameramani sa se uite peste gard, iar in platou sunt burti neaose si cocuri facute la salon, mustruluind realitatea zilei si batandu-se pe cateva cifre de audienta.

Pe facebook, se iese din casa la marginea drumului, in bisericute. Unii joaca „groapa” pe „like”-uri, iar altii se impart in doua-trei grupuri de idei fixe, injurandu-i pe ailalti. Iar ailalti injura inapoi, cu zaduf. Aia ai lui basescu, cu aia a lui PSD, cu aia a lui Iohannis. Si toti isi trag sufletul la baietii care spun bancuri si spag seminte, asa cum face vacanta mare la caminele culturale acum douazeci de ani. Diversitatea este o dimensiune a necunoscutului, unde nu e bine sa intri. Acolo traiesc „nebunii”, aia care merg pe strada si vorbesc singuri.

Barfele sunt si ele domestice, legate de chiloti si amante. Un ministru in chiloti albi pe facebook e trimis la reeducare, eventual la biserica.

Peste aceasta gloata pestrita, un ins imbracat in haine stralucitoare, cu mult aur, inele, baratari si tichie stralucitoare joaca rolul de ghid spiritual. Credinta e redusa la liturghii si litanii, cu spinari incovoiate si cersetori cu scaieti in talpa si mainile intinse peste timp.

Nimeni nu pare sa aiba timp de alte orizonturi.

daca va place dati de veste:
0