Consecintele marii crize din 2008 inca se vad. Ranile s-au vindecat superficial si cicatricile inca sunt vizibile, in memorie si in constiinte. Memoria colectiva uita usor, insa impulsul de a ne intoarce cu totii la locul crimei ramane unul viu. La fel si dorinta aproape maniacala a fiintei umane de a explica ceea ce pare devastator de inexplicabil.

The Big Short este ultimul film care incearca sa prezinte si sa explice ce s-a intamplat atunci, intr-o maniera care imbina documentarul cu fictiunea. De altfel originea acestui film este in cartea lui Michael Lewis, un cunoscut jurnalist specializat in domeniul financiar. Si reuseste intr-o buna masura sa educe, chiar daca subiectul este atat sensibil cat si dificil.

Exista multiple unghiuri din care se poate comenta criza din 2008, toate valide. Aici autorii se concentreaza pe un mic grup de investitori care au prevazut ceea ce avea sa se intample si au actionat in consecinta. Au « prevazut » poate nu este termenul cel mai potrivit, pentru ca nu a fost doar un instinct irational in care alegi sa te increzi, ci o tragica consecinta logica a starii de fapt, decredibilizata doar de faptul ca restul lumii era prea ocupata cu propriile interese narcisiste pentru a pleca urechea la inevitabilul matematic. Aici este si una din fortele acestui film, prezentarea singuratatii tragice a celor care s-au trezit din matrice realizand ca totul se va prabusi in jurul lor. Un moment care iti incearca constiinta si pana la urma te pune sa te indoiesti de propria sanatate mintala.

Nicholas Taleb, autorul « Antifragilitatii »  vorbeste despre evenimentele de tip lebada neagra, anume acele evenimente cu impact masiv care sunt foarte rare dar care nu pot fi prevazute cu armele probabilistice existente. Criza din 2008 nu a fost un astfel de eveniment. Desi a avut un impact major si s-a caracterizat printr-o raritate extrema (cel mai mare declin al pietei imobiliare americane din istorie, survenit dupa zeci de ani de crestere sustinuta), acest eveniment a putut fi prevazut si a fost prevazut de un grup relativ restrans de oameni, antieroii din The Big Short. Acestia au inteles ce se intampla si au avut de asemenea instrumentele necesare pentru a profita din predictiile lor : au pariat impotriva curentului, de aici si numele filmului. Shorting in vocabularul financiar inseamna anticiparea unei scaderi a valorii unor active financiare si implementarea unor strategii care sa produca un profit din aceasta predictie.

Multe concepte prezentate in film, desi simplificate prin diferite tehnici cinematografice si narative (incluzand aici cameo-urile lui Margot Robbie si Selena Gomez, care accentueaza dorinta realizatorilor sa produca un film ce se vrea in primul rand educativ) necesita totusi o intelegere cel putin generala. Pe scurt, sistemul financiar modern functioneaza pe o baza fundamentala : sistemul rezervelor fractionale. Asta este primul lucru care trebuie inteles. Moneda moderna nu mai are o valoare intrinseca, bazata pe un activ real (cum ar fi aurul sau argintul) si valoarea sa deriva din increderea in institutia care o emite : Banca Centrala. In Statele unite vorbim deci de Federal Reserve. Din aceasta paradigma fundamentala deriva modul de functionare al creditului si anume ca majoritatea banilor in circulatie sunt de fapt credit creat pe baza rezervelor obligatorii. Acest lucru poate avea consecinte positive asupra economiei, pentru ca poate sustine activitatea economica prin finantarea unor proiecte viabile care altfel nu ar fi putut fi finantate, dar poate sa provoace si excese atunci cand acesti bani fictivi multiplicati necontrolat sunt folositi pentru a finanta proiecte mai putin viabile.

In Statele Unite, acesti bani au fost folositi pentru a finanta si visul american de a avea o casa. Piata imobiliara americana, aflata pe un ritm de crestere istoric era vazuta ca indestructibila si valoarea acesteia era prevazuta sa creasca si in viitor. Astfel marile banci si-au marit expunerea prin acordarea de credite imobiliare unei parti tot mai mari a populatiei, de multe ori fara  o analiza reala a capacitatii de rambursare (aceasta realitate simbolizata grafic in film de stripteuza care detine 5 case). Insa cum marile banci de investii americane au dreptul sa-si vanda expunerea, aceste milioane de credite ipotecare au fost transformate in active financiare printr-o tehnica numita securitizare si vandute unor investitori institutionali care cautau un randament ridicat pentru plasamentelor lor. Cu banii obtinuti din vanzarea acestor active, bancile au realizat alte imprumuturi ipotecare, pe care le-au revandut. Ciclul astfel creat a continuat, valoarea proprietatilor imobiliare a continuat sa creasca si randamentele acestor noi produse financiare au devenit din ce in ce mai atractive.

Cativa oameni insa, aflati in zona gri a sistemului financiar (neafiliati la marile banci de investitii, proprietari de fonduri de investitii obscure etc) au descoperit o realitate fundamentala : foarte multe credite ipotecare care stateau la baza instrumentelor derivate vandute erau subprime (adica prezentau riscuri mari) si un eventual default al acestora ar fi antrenat o implozie a intregii piete a instrumentelor derivate, ajunsa la cateva trilioane de dolari. Michael Burry, fabulos interpretat de Christian Bale, este unul din acesti proprietari de fond de investitii care observa acest pattern si decide ca parieze impotriva unei tendinte pe care matematic nu are cum sa o integreze logic. Un tip introvertit, nesigur in situatiile sociale, cu o urma de sindrom Asperger si cu o educatie tehnica si medicala, Burry traieste tragedia  Casandra. Casandra este un personaj mitologic, o pitie (un medium) care stie ca se vor intampla lucruri in viitor, insa nu poate sa convinga pe nimeni pentru ca zeii i-au luat aceasta putere. Christian Bale transpune in mod extrem de reusit pe ecran aceasta lupta interioara, incapacitatea lui Burry de a-si convinge pana si pe cei mai importanti investitori in propriul fond de ceea ce el stie sigur ca se va intampla. Aici este una dintre marile forte cinematografice ale acestui film. Cu toate acestea decide sa ia masuri si sa parieze impotriva pietei subprime, cu riscul de a pierde totul in caz ca predictia sa nu se va valida. Burry, este, in termenii lui Nicholas Taleb, un investitor care « si-a pus pielea la bataie » (has skin in the game) spre deosebire de alti actori ai piesei de teatru din 2008 care nu si-au riscat propriul capital ci au asteptat interventia Guvernului (The Lender of Last Resort)

 

Aici este o distinctie fundamentala pentru ca directorii marilor banci de investitii care au decis amploarea imprumuturilor subprime nu si-au riscat nici un moment propriul capital in acest joc. Este cazul lui Dick Fuld, presedintele Lehman Brothers, care a iesit din criza cu un bonus de sute de milioane si care continua nestingherit sa activeze ca si consultant. Acesti oameni s-au bazat pe garantia implicita a Statului american acordata sistemului financiar si pe faptul ca bancile respective sunt too big to fail, adica riscul de apocalipsa sistemica este prea mare daca sunt lasate sa dea faliment astfel ca Guvernul va trebui sa intervina pentru salvarea acestora. Acest tip de hazard moral s-a intamplat dupa 2008 cand Fed si Congresul American au interveit masiv printr-un bail-out de proportii (bail-out inseamna la baza scoaterea apei cu galeata dintr-o barca care se scufunda).

Un alt personaj interesant este cel interpretat de Steve Carrell, care pe fondul unei drame personale adauga o dimensiune morala intregului fenomen al crizei. Constient de multiplele zone gri ale propriei meserii si de modul in care normele etice sunt incalcate de alti jucatori importanti, el traieste aceasta drama personal, vadit descumpanit de sentimentul de scarba viscerala pentru acest esafodaj de frauda mascata. Desi la nivel personal si el si Michael Burry castiga din implozia bulei imobiliare, nici unul nu o simte ca o victorie (asa cum exuberanta celor doi tineri proprietari de fonduri ii faca sa deschida sampaniile) ci ca pe un stigmat. Michael Burry, desi aduce castiguri semnificative propriilor investitori, este privit in continuare cu ura si dispret de acestia, care il vad drept un nebun periculos, care face parte din alta specie decat ei. Este dispretul cu care indianca din the Revenant il priveste din mersul calului pe albul  Hugh Glass, desi acesta ii salvase viata (care il salveaza la limita de scalpare).

In final pare o lumea fara scrupule ale carei excese au dus la dezastru. Dar asta doar in aparenta. Ce ne mai spune filmul este ca onestitatea exista si in acest sistem, chiar daca uneori pare greu sa o vedem si ca oameni care isi fac meseria cu pasiune si empatie sunt cei care pana la urma au facut ca excesele capitalismului sa fie compensate de marele salt civilizational din ultimii 100 de ani. Natura umana nu s-a schimbat si dorinta de castig si profit trebuie sa duca natural la progres, dar nu printr-un vortex speculativ ci printr-o analiza fundamentala a obiectivelor in care merita sa investesti.

Revenind la constructia personajelor, principalul atu al filmului, Christian Bale este nominlizat la un Oscar pentru rol secundar si pe drept cuvant. Michael Lewis povesteste intr-un interviu cum Bale s-a pregatit pentru acest personaj : a stat cu realul Michael Burry o zi intreaga, in biroul acestuia, fara sa se ridice. La sfarsit i-a  cerut tricoul si pantalonii scurti, cu care apare si in film. Foarte curios, Lewis l-a intrebat cum a reusit intr-un timp atat de scurt sa gaseasca esenta acestui personaj. Raspunsul actorului : »E felul in care respira. Respira in momente neasteptate, cand vorbeste si foarte multe manierisme ale sale deriva din respiratie. Am inceput pregatirea personajului cu respiratia. Daca nu aveam asta, nimic altceva nu ar fi mers…”.

Lumea financiara respira inca la 8 ani de la acea criza. Nu putem decat spera ca lectiille invatate sa nu se uite atat de usor si sa nu mai asistam la o alta depresurizare masiva. S-ar putea sa ramanem fara oxigen

Cateva recomandari de filme si carti pentru o mai buna intelegere a acestui fenomen :

Carti

  1. Too big to fail – Andrew Ross Sorkin– o carte care prezinta ceilalti actori ai crizei financiare, in frunte cu directorii marilor banci de investitii, presedintii FED sau membrii ai guvernului
  2. Antifragile –  Nassim Nicholas Taleb – cum sistemele (si oamenii) pot castiga din conceptul de antifragilitate
  3. How to speak money – John Lanchestero incercare reusita de a explica cele mai dificile notiuni financiare
  4. The shifts and the shocks – Martin Wolf – despre criza din 2010, de aceasta data criza suverana.
  5. Against the Gods – The remarkable story of risk – Peter L. Bernsteino expunere istorica a conceptelor de incertitudine si risc
  6. Lords of finance – Liaquat Ahamed – cum a inceput istoria celor mai puternice banci centrale si aportul lor (spre bine si rau) in lumea financiara
  7. Lombard Street – Walter Bagehot – un clasic al genului. Unde gasim si explicatia conceptului de « lender of last resort »

 

Filme/documentare

  1. Inside Job
  2. Too big to fail
  3. Margin call
  4. The Ascent of money

daca va place dati de veste:
0